Asadar...am ajuns la 12 martie 2015.
La 8,30 suntem la Fundeni, la sectia de nefrologie.
Andrei stie ca mergem la o verificare, care s-ar putea sa dureze mai mult, asa ca el si cu mine vom ramane acolo o vreme...
Asteptam sa vina medicul cu care urma sa ne continuam "drumul".
Dupa intalnirea cu medicul urmeaza consultatia Andreiului, ni se spune unde "ne cazam" (din fericire intr-o rezerva, unica rezerva de pe sectie, astfel incat NU ma pot plange de conditiile de acolo) si urmeaza si o serie de analize, investigatii, controale. Luat sange, strans urina, ecografie, urcat-coborat, mers, ratacit pe culoare, anyway...nici nu stiu cand s-a facut pranz si au iesit primele rezultate. Care, din pacate, confirma diagnosticul. Suntem anuntati ca va incepe tratamentul. Cu prednison.(cortizon) si inca vreo cateva chestii. (niste "perfuzici" cu glucoza- caci era varza gluocza in sange- vreo 3 zile de "perfuzici" cu albumina umana- incalzita pe burta lui mami-..din astea, lejere, de vara...) Momentan va lua prednisonul in doza maxima-care se stabileste functie de greutatea copilului. (asta am aflat la ceva timp, atunci habar n-aveam.) Pt cat timp va lua doza aia? Nu se stie. Functie de cum reactioneaza rinichii la medicatie. Cat va dura -per total- medicatia? Nu se stie..functie de cum vor reactiona rinichii...
In concluzie, cred ca ati inteles ca incepea un drum despre care nu stiam nici cat va dura, nici cum va arata si mai ales, evident, nu exista un raspuns la "de ce?"-urile care ne invadau noua, parintilor, mintea...
Andrei (mare) mai baga o tura de drumuri pe la farmacii... (primele fusesera pt internarea copilului, caci nu vreti sa stiti prin cate birouri treci, desigur, nu-s doua la acelasi etaj..).
Incepe tratamentul. Date despre prednison aveti in multe locuri, te ia cu lesin numai cand le citesti...
De exemplu aici.
De retinut ca noi stiam cateva lucruri despre efectele prednisonului. Unele le stiam, altele le-am gasit in prospect, altele le-am aflat (destul de greu) intreband de multe ori medicii-asistentele-pe cine puteam...
1. cat ia cortizon trebuie regim FARA SARE. (total) pt ca altfel se umfla.
2.copilul poate sa fie "usor mai agitat" de la medicatie.
3. prednisonul poate intarzia cresterea- dar nu stiam de la ce perioada de administrare sau la ce doze are asa efect..
4. prednisonul poate da tulburari de somn..
5. copilul s-ar putea sa se "umfle putin la fata si in zona abdomenului"...(sindromul Cushing)
6. vom observa o crestere a poftei de mancare, va cere mai des mancare...
7. posibila crestere pilozitate
8. PREDNISONUL ESTE IMUNOSUPRESOR, asadar imunitatea lui Andrei va fi scazuta voit. Acest efect nu se va opri cand se va opri tratamentul, imunitatea va ramane scazuta mult timp dupa incetarea tratamentul. Nu se stie cat...depinde de cat de lung va fi tratamentul..de reactia organismului lui..etc-etc..
Ce am aflat la ceva timp dupa ce a inceput corticoterapia:
1.cand bombardezi cu atata cortizon organsimul, glandele suprarenale (cele care produc cortizonul natural al fiecaruia) raman in stand by. Isi suspenda total activitatea. Cand se intrerupe terapia...trebuie avuta maaare grija si urmarite si suprarenalele...pt siguranta ca totul revine la nromal. De aceea se si intrerupe foooarte lent..se scad usor-usor dozele...
2. o corticoterapie indelungata poate da tulburari de crestere. in rezumat copii raman f mici, vazusem deja in spital cativa...si nu intelegeam ce au...am inteles si ..sincer, m-am ingrozit.. Nu stiam cat va lua el. Nu stia nimeni cat va lua el. Nu stia nimeni..nimic..Nu stiu daca va puteti imagina cum este.
In rezumat: iti vine sa te dai cu capul de pereti, dar nu, nu o poti face, pt ca trebuie sa fii acolo..mereu acolo..pentru el, pentru copil...
Extrem de multe motive de sperietura. Extrem de multe motive de ingrijorare.
Nu voi intra in detalii referitoare la peripetiile din spital (din ciclul ce pot face niste asistente "meseriase") dar pot spune ca am avut doua situatii in care, daca nu eram femeie cu creierii cat de cat in cap (inca), Andrei a fost cat pe ce sa:
1. primesca intravenos antibiotic la care este alergic, antibiotic care NU ERA in schema lui de tratament (el nu avea niciun antibiotic, nici macar branula nu mai avea- dar doamna era hotarata sa-i puna si branula!). Desigur dupa ce eu i-am spus clar ca NU O LAS nici sa-i puna branula, nici sa ii bage antibioticul in vena, pana nu am confrimarea medicului curant ca i s-a schimbat ceva in medicatie.....doamna a binevoit sa discute cu o colega si a aflat ca antibioticul respectiv era pentru elt copil, dar, nah..se mai incurca copiii, nu?
2. sa primeasca inca o doza de albumina umana, desi el nu mai avea branula si eu stiam ca se reglase albumina din sange...pentru ca, desigur, iar se incurcasera doamnele si intelesesera gresit pt ce copil este...
De asemenea ..dupa 4 zile de intrenare, din care 2 de weekend, am aflat cu bucurie ca eu nu...nu sunt in medical..pt ca nu mi-am facut separat internarea ca insotitor. Caci la copiii peste 3 ani (el avea 3 si 3 luni) nu se interneaza automat si mama o data cu internarea copilului... Dupa ce m-am internat, domana care aducea "masa" tot uita sa aduca si portia mea (platita). Ceea ce nu ma facea sa mor de foame (caci mancam, oricum, si eu si Andrei ce aveam de acasa prin Andrei, de la Diana, de la Mihaela, de la Ana...), dar ma enerva ingrozitor. Pt ca avea o atitudine de parca era sefa sectiei. Asta pana m-am luat de ea, foarte taios si -probabil- neasteptat pt ea. Apoi si-a revizuit atitudinea, dar era evident ca ma ura din suflet.
Sa trecem mai departe...
La lucrurile importante..
Andrei. Tratament. Efecte secundare.
Primele si cele mai clare efecte aparute la el au fost: schimbarera dispozitiei-starile de agitatie-plans-crize (cum nu facuse in viata lui, de neoprit, cu nimic, nici cu brate, giugiuleli, vorbit, nici cu leganat, plimbat cu el in brate...nimic...) , tulburarile de somn (pe langa efectul medicatiei, era si atmosfera de spital, care numai buna pt odihna nu e...ca, nah, doar nu esti in vacanta, esti la spital si nu cumva sa uiti asta!) si pofta de mancare.
Retineti: se instaurase deja regimul DESODAT, asta inseamna ca nu mai avea voi mai nimic din ce manca, caci sigur stiti ca si cerealele si biscutii si o multime de alte chestii pe care le mananca un copil de 3 ani si ceva..au sare. Nu stiu in ce masura va dati seama cam cat de greu este sa-i spui in continuu unui copil, "nu ai voie ..are sare..."
Ca sa nu lungesc foarte mult, sederea in spital a fost o foarte grea incercare. Pentru el, pentru mine, pentru Andrei, pentru noi toti care-l iubim pe Andrei Stefan.
Am iesit din spital, multmita corectarii analizelor lui, pe data de 20 martie 2015.
Corectarea analizelor nu inseamna ca nu mai era pe tratament sau ca era vindecat. Inseamna doar ca urma sa continuam tratamentul acasa si sa revenim la control in scurt timp. In acest timp urma sa-i facem acasa, initial zilnic, mai apoi mai rar, testul de proteinurie.
Nu are sens nici sa va spun ca aceste teste se gasesc doar direct la furnizor, la cel care le importa, nu exista in magazine. Cand am reusit sa gasesc locul unde era respectiva companie, m-am simtit de parca luam marfa de contrabanda...
Au urmat saptamani grele pentru el, in primul rand. Pentru ca fiecare iesire afara se lasa cu multe motive de frustrare pentru el. Mai ales pe zona alimentara: peste tot in jur erau de toate de care el nu avea voie. Plus...pofta de mancare. Cumplita, ar fi mancat si pietre, ar fi mancat in continuu, abia manca si cerea iar..Sa nu va plnageti niciodata ca al vostru copil nu mananca pt ca ..va s[pun din experienta..nu cred ca va doriti unul care sa nu vrea sa se opreasca din mancat. Sa planga si sa faca efectiv crize pt ca el vrea mancare..cand abia a mancat. Si nu, nu fructe, nu legume, nu iaurt (cum incercam sa ii dau in speranta ca nu va lua si mai mutl in greutate) ci mancare pe bune..
Plus reactiile celor din jur...care, nestiind prin ce treceam sau nestiind efectele secundare ale cortizonului..veneau cu tot felul de replici gen "Vai, Andrei, ce te-ai ingrasat!" sau "Hai, Andrei, la alergat ca uite ce grasut esti!" sau...sau.. Si va rog eu frumos, sa nu cumva sa-mi spuna careva ca "eh,da,ce-ntelege un copil de 3 ani si-un pic, hai, ca exagerezi!".. Nu, nu exagerez. Andrei, care e un mic narcisist de felul lui:)) (da, se admira si se pupa in oglinda si acum..si spune despre el ca e frumusel..) NU se mai uita in oglinda. A fost greu. S-a ingrasat 3 kg in mai putin de doua luni!!! Nu stiu daca aveti idee ce inseamna asta la 1,06m (cat avea atunci), dar va asigur ca este foarte mult! S-a "ingrasat" e cumva impropriu spus, caci vorbim aici de o ingrasare in paralel cu ceea ce se numeste Sindrom Cushing. Care este o umflare a fetei (fata "luna plina"), depuneri de grasime in zona abdomenului, gat, umeri... Ca o concluzie: aspectul fizic se schimba major. Nu in bine. Sigur ca stiam, teoretic, ca este reversibil. Dar este greu sa vezi un copil care a fost bine (nici gras, nici slab) mereu...cum se deformeaza. Si sa realizezi ca si el este constient de asta...
Tineti cont ca multe din cele pe care le scriu eu aici noi le-am aflat "din mers".Aparea ceva..sunam peste tot pe unde puteam, eu, Andrei, unul dintre noi, amandoi..incercam sa intelegem..sa acceptam...sa stim ce sa facem....
Au fost medici care ne-au spus "nu, asta nu e terapie buna, dar nu-mi asum s-o intrerupeti, sa nu spuneti ca v-am zis"... Minunat, nu? Mai bine taceau naibii din gura, mai mult rau faci asa!
Sa nu va imaginati ca "Dosarul" lui Andrei Stefan a ramas doar in Romania. Andrei a trimis si "in afara" tot, din fericire cumva raspunsul de acolo a fost in zona ..da, cam asta e, n-aveti ce face, asta e terapia, asa trebuie sa faceti...
Dupa vreo luna am inceput si noi (toti 3) sa ne mai asezam nitel...la cap.
Am acceptat ca "asta e". Am acceptat ca efectele secundare nu pot fi evitate, ca tb sa credem cu tarie ca vom depasi aceste momente..
Am mers mai departe..incercand sa ramanem intregi la cap cand Andrei facea intr-un fel in care nu facuse niciodata...dpdv manifestari nervi, plans, crize, tipete, trantit pe jos..eventual in mijlocul strazii...
Am incercat sa fim suporting pentru el, cand ni se rupea sufletul intelegand prin ce trece...
Iar el...minunatul baietel ...a devenit..mult mai intelept. A ajuns la nivelul in care oriunde era invitat sa ia ceva de mancare..se uita la mine si intreba "mami, am voie? are sare?"... si cand spuneam da..se uita la cel care-l servea si-i spunea "imi pare rau, multumesc, nu pot acum, eu am regim". Mi se rupea inima si imi crestea la loc, in acelasi timp. De durere ca a trebuit sa ajunga sa inteleaga ceea ce intelegea. De durere ca a ajuns in situatia in care sa fie nevoit sa raspunda asa... Crestea cand imi dadeam seama cat a crescut... Cat l-a crescut (in sensul de "maturizat" chiar daca unora le va suna pompos asta) aceasta intamplare...acest rahat de intamplare!!!
Cam la o luna..organismul lui se mai obisnuise cu doza foarte mare de cortizon... Si se mai "calmase"..adica efectele secundare erau cat de cat mai suportabile. (ma refer la starile lui)
In paralel noi ghiciti ce faceam??? Pai..dat fiind faptul ca usor-usor..mi se termina maximul de concediu medical la care am dreptul pe an..cautam bona..
Alta distractie, numai asta nu ne trebuia....Cu copilul asa cum era...cred ca va imaginati ca trebuia cineva de incredere, foarte calm si care sa inteleaga exact ce traim noi, ca regulile SE RESPECTA nu se comenteaza, caci nu ne jucam cu sanatatea lui...
A trecut si aprilie...abia la inceputul lunii mai am inceput sa scadem doza...
Efectele secundare au inceput sa dispara usor-usor...
Ne-am asezat intr-o zona ceva mai usor de dus...
Pe 20 iunie corticoterapia s-a terminat.
In tot acest timp am mers lunar la controale in Fundeni. Dupa incetarea tratamentului, dat fiind faptul ca Andrei a fost ok, am inceput sa mergem la control la 3 luni. "Sau oricand la nevoie"-dupa cum scrie in externarea lui. Si a mai fost nevoie. In iunie, imediat dupa control, a facut o roseola infantis. In iulie a racit. In august, la mare desigur.., a facut febra mare si trebuit sa ia antibiotic.
Da, dpdv sistem imunitar, este slabit. Dar am reusit sa iesim din toate astea si, mai ales, desi a racit de 3 ori NU a facut recadere. Pt ca, se pare, asta e marea problema cand racesc...
2-3 ani de acum vom face poteca la Fundeni. La controale. El deja e "de-al casei", de fiecare data este un curajos, un copil deosebit, rezista nemancat si fara un storp de apa bauta chiar si la 35 grade ..cate 1-2 ore... Caci, din pacate, de fiecare data cand mergem la control trebuie facute nshpe hartii si pana nu ies hartiile nu se pot recolta cele..4-5 eprubete de sange...
As vrea sa uit toate astea.
As vrea sa nu mai traiesc cu inima la gat de fiecare data cand are (sau mi se pare mie ca are) nas infundat sau muci sau tuseste sau...
As vrea sa uit toate astea.
Dar nu, nu le putem uita, pentru ca trebuie sa urmarim indeaproape tot ce se intampla cu el..
Are interdictie de gradinita, de fapt ni s-a spus "daca stiti o gradinita unde sa fie foarte cinstiti cei care o conduc si sa va spuna cand e un copil bolnav ca sa nu-l duceti...puteti merge. Daca nu...la ce ste in gradinite..daca aveti posibilitatea sa il mai tineti acasa pana la anul, primavara-vara...atunci tineti-l". Asta facem. Bazin? "daca stiti un bazin unde nu vin copii bolnavi"...de unde naiba sa stim asa ceva? Tot de astea auzim...
Nu doresc nici celui mai crancen dusman sa traiasca ce-am trait noi.
Da, am vrut sa scriu ca sa exorcizez demonul asta numit FRICA, care mi s-a cuibarit in vene, in oase, in suflet, in creier si naiba mai stie pe unde... (si credeti-ma ceea ce am scris este doar 1% din cate am trait).
Ca o concluzie, suntem bine, Andrei este bine si noi..mai mult ca oricand...ne bucuram de el. De tot ce face, de toate imbratisarile, de toate declaratiile, de toate fitzele lui :)
Efectul Cushing s-a dus de mult, pofta de mancare a revenit la normal, greutatea la fel. Din fericire tratamentul -in cazul lui- nu a afectat cresterea. In aceste luni piciorul i-a crescut cu...2 numere:))), are 109 cm-deci inaltimea cu 3 cm. Il pazim de infectii si ..cam atat...
UN SFAT -mai ales pentru mame- Cand vi se pare "ceva altfel" la copilul vostru, mergeti pe instinct, aveti incredere in ce simtiti voi. Nu va culcati mereu pe urechea ca medicul stie el mai bine...nu va lasati convinse ca exagerati..(Sigur, exceptie fac cele care au mereu impresia ca al; lor prunc are "ceva").
Se afișează postările cu eticheta gradinita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gradinita. Afișați toate postările
vineri, 18 septembrie 2015
marți, 15 septembrie 2015
De ce NU mergem la gradi- PARTEA 1-
Cand aproape toti copiii incep gradinita, noi stam acasa, cu un copil care inca mai intreaba cand merge inapoi la gradi. Mai ales cand cate-o doamna binevoitoare il acosteaza pe strada/in magazine/in parc si-l intreaba "si,iti place la gradi?", iar el balmajeste un raspuns (din care doamna nu pricepe nimic) despre medicamente si regim si pauza de gradi pana "mai incolo".
E greu sa-l vedem ca vrea si sa stim ca , pentru binele lui dpdv sanatate, e mai bine sa nu mearga inca. E greu sa-l vad atat de intelegator si de matur cand raspunde el cum a fost la verificari (am evitat maxim si pe perioada acuta cuvantul "bolnav") si a luat medicamente si a avut regim. Un copil de 3 ani si 9 luni care stie ce-i ala regim, nu e ceva care te fericeste prea tare. Mai ales cand este copilul tau. Un copil care, cand mananca un biscuite, spune cu intelepciune "Cand eram pe regim nu aveam voie sa mananc biscuiti".. si asta la mai bine de 3 luni de cand NU mai este pe regim. Si lista poate continua...
E greu si sa-l vedem ca-si doreste sa socializeze cu copii, stie (in mare masura) si cum s-o faca, dar...copiii de varsta lui cam sunt prin gradinite (dimineata), cei din parc sunt micuti fata de el, nu stiu joaca lui, nu stiu sa participle, el e -totusi- mic si nu-ntelege bine de ce ei nu stiu..tot asa..
Greu.
Dar muuult mai usor de cand am intrat pe fagasul normal. Asta insemnand ca s-a oprit tratamentul, ca nu mai e regimul, ca nu mai sunt efectele secundare ale medicatiei, ca e sanatos si voios si vioi. De altfel vioi si voios a fost chiar si in lunile alea foarte grele pentru el, noroc ca are aceasta fire extreme, dar extrem!!!- de pozitiva si de deschisa. Dea Domnul sa ramana asa si ca adult!! :)
Si acum, sa revenim la raspunsul la intrebarea "De ce nu merge el(inca) la gradi?"
Voi incerca sa fac rezumat, punctand doar aspectele importante. Posibil sa fie o postare in mai multe parti- acum partea intai, apoi sa urmeze a doua..caci nu stiu daca reusesc sa condensez asa bine informatia.
Intai tin sa subliniez ca, pana la 3 ani si 2 luni, cand a mers la gradi, Andrei a avut doar ceva pb cu burta. Enterocolite. In vara de la 1 an jumate. Am povestit (si atunci doar partial) pe aici.
Nimic altceva. Nu viroze, nu muci, nu "rosu'n gat", nu tuse, nu nimic...
Ianuarie 2015.
Andrei incepe gradi. Pe 5 ianuarie. Ceva detalii am dat aici. Nu multe, caci la scurt timp am avut tot mai putin timp sa scriu... Tot mai putina stare de povestit...
Pe 8 ianuarie l-am luat acasa cu febra. Mare. Mergem la medic. Se uita-n gat, se uita peste tot..Rinofaringita. La 4 zile de la debut nicio imbunatatire, din contra. Alt control. Diagnostic amigdalita pultacee. (de la debut a stat, desigur, acasa). Se prescrie antibiotic. Cu greu, cu sperietura (pt noi) ca "daca nu reactioneaza la acesta, tb mers la spital, la Alexandrescu, caci alt antibiotic -in situatia lui- nu-i pot da decat intravenos" (alergie grava la antibiotcele folosite uzual). 7 zile de Azitromicina. Iesim din asta, destul de greu, mai stam acasa inca 5 sau 7 zile (nu mai stiu exact). Se apropia finalul lunii...mergem inapot pe 21 ianuarie...
TOTAL ZILE DE GRADI: 12
Februarie 2015
Mergem, curajosi, inapoi la gradi. Mergem..mergem..mergem...Vedem (pe webcam) din ce in ce mai putini copii in grupa. In loc de 8-9..intr-o zi 7..in urmatoarea 5...apoi, vine ziua in care erau 3 si educatoarea. Unul dintre cei prezenti era al nostru. Eu, mandra nevoie mare, ca, uite, mah, a fost o intamplare, stiam eu ca Andreiul e sanatos tun si are imunitate buna (pai, da, ca doar nu degeaba am facut si cura cu produse de la Secom!!) Avea aproape 3 saptamani continuitate. WOW, nu-i asa???!!!. Din nou o zi de joi...Andrei face febra mare iar. Acasa, la mai bine de-o ora de la antitermic, nu-i scadea sub 38,7. Vomita. De mai multe ori. Zace moale. Ajungem la medic. De data asta la medicul pediatru curant. (in ianuarie am mers la primul pediatru gasit liber din cadrul clinicii privata unde este si Andrei abonat). Vazusem ca respira greu, ca geme, simteam in spatele lui -unde tineam palma- ca un suier... Diagnostic- Pneumonie. Antibiotic. Tot Azitromicina. Era joi seara. 12 februarie.
Sambata, pe 14 februarie, febra continua sa atinga cote ingrijoratoare. 41, care scadea cu greu la 38.6-38.8, chiar si cu antitermic. Chiar si cu novocalmin. Chiar si cu impachetari. Luam decizia cea mai grea: Mergem la spital. Ma consult cu pediatra, care stie istoria noastra si experienta noastra din spital de stat, asa ca ajungem la un spital privat. Consult, internare. Diagnostic: pneumonie si otita.
Copilul, alergic cu alergie severa la cefalosporine (adica soc anafilactic, ca sa intelegeti despre cat de severa a fost!!), primeste tratament antibiotic intravenous, cu Zinacef (da, din clasa mai sus mentionata, dar ni se explica ca doar asa..ca doar cu asta..ca vom avea grija sa nu cumva asa..etc-etc). Acceptam explicatiile si medicatia. Ce naiba altceva sa facem? Primeste pe branula si hemisuccinat de hidrocortizon inainte de perfuzia antibiotic (da, sunt detalii doar pt cunoscatori, dar vor fi si cateva de genul asta..), plus antitermice, aerosoli, picaturi in nas (tot antibiotic) ..tot tacamul.
Dupa 4 zile se trece pe Zinnat pe cale orala. Febra revine. Concluzia este "bacteria (sau streptococul) a capatat rezistenta la Zinat sau cel pe gura e mai slab decat celelalta..naiba stie..mai stam, schimbam antibioticul. Bagam Augmentin. Cu emotii cat casa, caci si asta-i din clasa cu alergia..asa ca stam cu inima cat un purice si cu ochii pe copil (la propriu!) sa vedem daca..se umfla, apare eruptie, etc-etc.. Am murit si am inviat de multe ori zilele alea...Pe langa faptul ca, in spital, in prima noapte acolo, am facut si eu pneumonie. Se pare ca sistemul meu imunitar s-a prabusit, mai mult ca sigur pe fond de stres. (io-s din aia rezistenta la toate bolile din jurul meu...de obicei..)
Finally, plecam acasa. 18 februarie. Pneumonia vindecata, otita nu. Continuam acasa cu antibioticul de mai sus. Si cu inca nshpe chestii. Pe 20 februarie ne intoarcem la orl, la control, pt a vedea daca e remisie la otita. Da, e pe calea cea buna, Andreiul nu mai face febra, dar otita trece al naibii de greu. Teste de audiometrie, controale, staff like that. Continuam tratament acasa. Revenim la control dupa ce termina antibioticul. Terminasem si antibioticul. Se declara vindecata si otita.
Nu, nu il ducem repede la gradi, caci nu suntem nebuni. Decidem sa mai stau acasa cu el, macar 7 zile, dupa cum ne-a recomandat si medicul. De fapt medicii, caci toti au zis la fel... Si iata ca luna februarie se termina...
TOTAL ZILE DE GRADI: 8
Se face martie...
Martie 2015
Mergem inapoi la gradi. Ceva era "altfel" cu el. Ca stare. Nu il mai vedeam vesel. Nu doar la gradi, parca nici acasa. Marele amator de plimbari, nu mai dorea sa mergem nicaieri, dupa gradi, cand il invitam sa o facem. . In aceste zile noi (parintii) observam ca..parca..parca e usor mai umflatel. La fata, dar si pantalonii il cam strang.. Anormal, in condtiile in care cat fusese bolnav mai mult nu mancase... Urcam copil pe cantar- are cu vreo 1/2 kg mai mult decat stiam noi... Urmele de la elastic pe talie. Fata mult mai rotunda. Ochii umflati.
"Edeme!"- ne gandim noi! Sun pediatra. Sun medicul de familie. Fara sa vada copilul imi spun ca , probabil, este pe fond alergic..nah, dupa asa bombardament cu antibiotic..el, sensibil.. Da-i Aerius. Ii dam. Dar...in paralel..vineri, 6 martie, decidem noi sa fim mai catolici decat papa...si sa-i ducem un sumar de urina la Synevo. Din fericire Andrei are doi parinti care sunt:
1. foarte atenti la el, la orice schimbare de stare sau dpdv fizic..
2. stiu sa recunoasca niste semne (dpdv medical)
In paralel aranjez, pentru 7 martie, vizita la pediatru caci "stiu ca ati zis ca e pe fond alergic, dar eu sunt mai nebuna asa de felul meu si as vrea sa il si vedeti, mie mi se pare ca nu-s ok aceste edeme".
La pediatru suntem calmati: nu, nu-s edeme care arata probleme cu rinichii (noi la asta ne gandeam), alea apar dimineata, dar dispar pana seara, mergeti pe Aerius. Asta era pe la ora pranzului. 7 Martie.
Pe la ora 18-19 primim rezultatele Synevo. Proteinurile alarmant de mare, hematurie de asemenea.
Sun pediatrul care....ne spune clar ca e cazul sa mergem la nefrologie pediatrica.
Pe 10 martie, la prima ora, suntem prezenti in spitalul-policlinica privata unde fusesem internati cu pneumonia-otita. Nefrolog renumit acolo. Analize rapid, tone de analize.
Pe 11 martie avem diagnosticul: SINDROM NEFROTIC. Colesterol 350 (asta ca sa va faceti o idee cam cat de mare era buseala rinichilor!!), albumina-n sange varza, proteninele din sange plecau toate, in gasca, in urina...Multe-multe analize foarte proaste. Nu, nu era (cum tot speram noi0 macar o glomeruronefrita...
Suntem indrumati si recomandati la nefrologie la Fundeni. Era 20 seara, 11 martie. Cand sa mergem acolo?-intrebam noi. Raspunsul vine rapid si clar "Maine, pentru ca nu aveti timp de pierdut."
In seara aia am iesit plangand din cabineul renumitului nefrolog. Pe cat de uman a fost cand am mers cu Andreiul la el, pe atat de dur a fost cand am mers doar noi doi (parintii), pentru rezultate. A tinut sa ne prezinte care-s pasii, iar asta a fost cam asa:
"Sindrom nefrotic-tratament cu cortizon, daca nu raspunde la asta-se face un tratament si mai agresiv cu cortizon si imunosupresoare. Daca nici la asta nu raspunde, e rau, inseamna ca se duce in insuficienta renala..si apoi, stiti cerd, se ajunge la dializa, dupa o vreme la transplant."
Mie una mi s-a taiat filmul. Efectiv nu mai judecam.
Sa ai copil intact pana la 3 ani si 2 luni si sa te trezesti ca auzi asa ceva despre el..e prea mult. Pentru mine a fost prea mult. Pentru noi, parintii, a fost mult prea mult.
Aveam copil de 3 ani si 3 luni, diagnosticat cu boala cronica. Despre care ni s-a spus
"Dupa ce se vindeca, adica in cel mai feircit caz dupa cateva luni de tratament, trebuie urmarit 2-3 ani. Daca 2 ani nu face recadere, abia atunci putem considera ca boala este vindecata."
Faceam calculi (deh, formatiunea mea de matematicina-la origine- isi spunea cuvantul)...in luni..in ani..in minute..in secunde..in intamplari pe care le va putea oare trai si dupa asta?!
Stiam ca urmeaza luni grele. Nu stiam ce vor insemna ele, nu stiam cat vor dura, nu stiam ce va insemna pentru el aceasta boala. Eram speriati si cu moralul la pamant. Eram si revoltati pt ca DACA NOI NU ERAM ASA CUM AM FOST...oare cat le lua sa-i puna acest diagnostic?!?!? Cat I-as fi dat Aerius, fara sa ne bage cineva in seama cand spuneam ca noi credeam ca are ceva la rinichi. Daca eram niste oameni normali, care sa nu se prinda ca se intampla ceva, care sa nu intuiasca ce..daca eram niste oameni care nu se duceau de capul lor, pe banii lor, sa-i faca analiza aia de urina..oare cand..oare cat ar fi durat? Si stiti ce imi raspund , dupa atatea luni? Ca mai bine nu ma mai intreb. Doamne-ajuta ca am fost asa!!!
Urma ca, pe data de 12 martie, dimineata, sa mergem sa ne internam in Fundeni, la Nefrologie copii.
Am mers acasa...am culcat Andrei si am inceput sa strang bagaj pentru spital. Nu mai stiu decat ca eram goala pe dinauntru si ca am facut tot ce faceam pe pilot automat.
-va urma-
E greu sa-l vedem ca vrea si sa stim ca , pentru binele lui dpdv sanatate, e mai bine sa nu mearga inca. E greu sa-l vad atat de intelegator si de matur cand raspunde el cum a fost la verificari (am evitat maxim si pe perioada acuta cuvantul "bolnav") si a luat medicamente si a avut regim. Un copil de 3 ani si 9 luni care stie ce-i ala regim, nu e ceva care te fericeste prea tare. Mai ales cand este copilul tau. Un copil care, cand mananca un biscuite, spune cu intelepciune "Cand eram pe regim nu aveam voie sa mananc biscuiti".. si asta la mai bine de 3 luni de cand NU mai este pe regim. Si lista poate continua...
E greu si sa-l vedem ca-si doreste sa socializeze cu copii, stie (in mare masura) si cum s-o faca, dar...copiii de varsta lui cam sunt prin gradinite (dimineata), cei din parc sunt micuti fata de el, nu stiu joaca lui, nu stiu sa participle, el e -totusi- mic si nu-ntelege bine de ce ei nu stiu..tot asa..
Greu.
Dar muuult mai usor de cand am intrat pe fagasul normal. Asta insemnand ca s-a oprit tratamentul, ca nu mai e regimul, ca nu mai sunt efectele secundare ale medicatiei, ca e sanatos si voios si vioi. De altfel vioi si voios a fost chiar si in lunile alea foarte grele pentru el, noroc ca are aceasta fire extreme, dar extrem!!!- de pozitiva si de deschisa. Dea Domnul sa ramana asa si ca adult!! :)
Si acum, sa revenim la raspunsul la intrebarea "De ce nu merge el(inca) la gradi?"
Voi incerca sa fac rezumat, punctand doar aspectele importante. Posibil sa fie o postare in mai multe parti- acum partea intai, apoi sa urmeze a doua..caci nu stiu daca reusesc sa condensez asa bine informatia.
Intai tin sa subliniez ca, pana la 3 ani si 2 luni, cand a mers la gradi, Andrei a avut doar ceva pb cu burta. Enterocolite. In vara de la 1 an jumate. Am povestit (si atunci doar partial) pe aici.
Nimic altceva. Nu viroze, nu muci, nu "rosu'n gat", nu tuse, nu nimic...
Ianuarie 2015.
Andrei incepe gradi. Pe 5 ianuarie. Ceva detalii am dat aici. Nu multe, caci la scurt timp am avut tot mai putin timp sa scriu... Tot mai putina stare de povestit...
Pe 8 ianuarie l-am luat acasa cu febra. Mare. Mergem la medic. Se uita-n gat, se uita peste tot..Rinofaringita. La 4 zile de la debut nicio imbunatatire, din contra. Alt control. Diagnostic amigdalita pultacee. (de la debut a stat, desigur, acasa). Se prescrie antibiotic. Cu greu, cu sperietura (pt noi) ca "daca nu reactioneaza la acesta, tb mers la spital, la Alexandrescu, caci alt antibiotic -in situatia lui- nu-i pot da decat intravenos" (alergie grava la antibiotcele folosite uzual). 7 zile de Azitromicina. Iesim din asta, destul de greu, mai stam acasa inca 5 sau 7 zile (nu mai stiu exact). Se apropia finalul lunii...mergem inapot pe 21 ianuarie...
TOTAL ZILE DE GRADI: 12
Februarie 2015
Mergem, curajosi, inapoi la gradi. Mergem..mergem..mergem...Vedem (pe webcam) din ce in ce mai putini copii in grupa. In loc de 8-9..intr-o zi 7..in urmatoarea 5...apoi, vine ziua in care erau 3 si educatoarea. Unul dintre cei prezenti era al nostru. Eu, mandra nevoie mare, ca, uite, mah, a fost o intamplare, stiam eu ca Andreiul e sanatos tun si are imunitate buna (pai, da, ca doar nu degeaba am facut si cura cu produse de la Secom!!) Avea aproape 3 saptamani continuitate. WOW, nu-i asa???!!!. Din nou o zi de joi...Andrei face febra mare iar. Acasa, la mai bine de-o ora de la antitermic, nu-i scadea sub 38,7. Vomita. De mai multe ori. Zace moale. Ajungem la medic. De data asta la medicul pediatru curant. (in ianuarie am mers la primul pediatru gasit liber din cadrul clinicii privata unde este si Andrei abonat). Vazusem ca respira greu, ca geme, simteam in spatele lui -unde tineam palma- ca un suier... Diagnostic- Pneumonie. Antibiotic. Tot Azitromicina. Era joi seara. 12 februarie.
Sambata, pe 14 februarie, febra continua sa atinga cote ingrijoratoare. 41, care scadea cu greu la 38.6-38.8, chiar si cu antitermic. Chiar si cu novocalmin. Chiar si cu impachetari. Luam decizia cea mai grea: Mergem la spital. Ma consult cu pediatra, care stie istoria noastra si experienta noastra din spital de stat, asa ca ajungem la un spital privat. Consult, internare. Diagnostic: pneumonie si otita.
Copilul, alergic cu alergie severa la cefalosporine (adica soc anafilactic, ca sa intelegeti despre cat de severa a fost!!), primeste tratament antibiotic intravenous, cu Zinacef (da, din clasa mai sus mentionata, dar ni se explica ca doar asa..ca doar cu asta..ca vom avea grija sa nu cumva asa..etc-etc). Acceptam explicatiile si medicatia. Ce naiba altceva sa facem? Primeste pe branula si hemisuccinat de hidrocortizon inainte de perfuzia antibiotic (da, sunt detalii doar pt cunoscatori, dar vor fi si cateva de genul asta..), plus antitermice, aerosoli, picaturi in nas (tot antibiotic) ..tot tacamul.
Dupa 4 zile se trece pe Zinnat pe cale orala. Febra revine. Concluzia este "bacteria (sau streptococul) a capatat rezistenta la Zinat sau cel pe gura e mai slab decat celelalta..naiba stie..mai stam, schimbam antibioticul. Bagam Augmentin. Cu emotii cat casa, caci si asta-i din clasa cu alergia..asa ca stam cu inima cat un purice si cu ochii pe copil (la propriu!) sa vedem daca..se umfla, apare eruptie, etc-etc.. Am murit si am inviat de multe ori zilele alea...Pe langa faptul ca, in spital, in prima noapte acolo, am facut si eu pneumonie. Se pare ca sistemul meu imunitar s-a prabusit, mai mult ca sigur pe fond de stres. (io-s din aia rezistenta la toate bolile din jurul meu...de obicei..)
Finally, plecam acasa. 18 februarie. Pneumonia vindecata, otita nu. Continuam acasa cu antibioticul de mai sus. Si cu inca nshpe chestii. Pe 20 februarie ne intoarcem la orl, la control, pt a vedea daca e remisie la otita. Da, e pe calea cea buna, Andreiul nu mai face febra, dar otita trece al naibii de greu. Teste de audiometrie, controale, staff like that. Continuam tratament acasa. Revenim la control dupa ce termina antibioticul. Terminasem si antibioticul. Se declara vindecata si otita.
Nu, nu il ducem repede la gradi, caci nu suntem nebuni. Decidem sa mai stau acasa cu el, macar 7 zile, dupa cum ne-a recomandat si medicul. De fapt medicii, caci toti au zis la fel... Si iata ca luna februarie se termina...
TOTAL ZILE DE GRADI: 8
Se face martie...
Martie 2015
Mergem inapoi la gradi. Ceva era "altfel" cu el. Ca stare. Nu il mai vedeam vesel. Nu doar la gradi, parca nici acasa. Marele amator de plimbari, nu mai dorea sa mergem nicaieri, dupa gradi, cand il invitam sa o facem. . In aceste zile noi (parintii) observam ca..parca..parca e usor mai umflatel. La fata, dar si pantalonii il cam strang.. Anormal, in condtiile in care cat fusese bolnav mai mult nu mancase... Urcam copil pe cantar- are cu vreo 1/2 kg mai mult decat stiam noi... Urmele de la elastic pe talie. Fata mult mai rotunda. Ochii umflati.
"Edeme!"- ne gandim noi! Sun pediatra. Sun medicul de familie. Fara sa vada copilul imi spun ca , probabil, este pe fond alergic..nah, dupa asa bombardament cu antibiotic..el, sensibil.. Da-i Aerius. Ii dam. Dar...in paralel..vineri, 6 martie, decidem noi sa fim mai catolici decat papa...si sa-i ducem un sumar de urina la Synevo. Din fericire Andrei are doi parinti care sunt:
1. foarte atenti la el, la orice schimbare de stare sau dpdv fizic..
2. stiu sa recunoasca niste semne (dpdv medical)
In paralel aranjez, pentru 7 martie, vizita la pediatru caci "stiu ca ati zis ca e pe fond alergic, dar eu sunt mai nebuna asa de felul meu si as vrea sa il si vedeti, mie mi se pare ca nu-s ok aceste edeme".
La pediatru suntem calmati: nu, nu-s edeme care arata probleme cu rinichii (noi la asta ne gandeam), alea apar dimineata, dar dispar pana seara, mergeti pe Aerius. Asta era pe la ora pranzului. 7 Martie.
Pe la ora 18-19 primim rezultatele Synevo. Proteinurile alarmant de mare, hematurie de asemenea.
Sun pediatrul care....ne spune clar ca e cazul sa mergem la nefrologie pediatrica.
Pe 10 martie, la prima ora, suntem prezenti in spitalul-policlinica privata unde fusesem internati cu pneumonia-otita. Nefrolog renumit acolo. Analize rapid, tone de analize.
Pe 11 martie avem diagnosticul: SINDROM NEFROTIC. Colesterol 350 (asta ca sa va faceti o idee cam cat de mare era buseala rinichilor!!), albumina-n sange varza, proteninele din sange plecau toate, in gasca, in urina...Multe-multe analize foarte proaste. Nu, nu era (cum tot speram noi0 macar o glomeruronefrita...
Suntem indrumati si recomandati la nefrologie la Fundeni. Era 20 seara, 11 martie. Cand sa mergem acolo?-intrebam noi. Raspunsul vine rapid si clar "Maine, pentru ca nu aveti timp de pierdut."
In seara aia am iesit plangand din cabineul renumitului nefrolog. Pe cat de uman a fost cand am mers cu Andreiul la el, pe atat de dur a fost cand am mers doar noi doi (parintii), pentru rezultate. A tinut sa ne prezinte care-s pasii, iar asta a fost cam asa:
"Sindrom nefrotic-tratament cu cortizon, daca nu raspunde la asta-se face un tratament si mai agresiv cu cortizon si imunosupresoare. Daca nici la asta nu raspunde, e rau, inseamna ca se duce in insuficienta renala..si apoi, stiti cerd, se ajunge la dializa, dupa o vreme la transplant."
Mie una mi s-a taiat filmul. Efectiv nu mai judecam.
Sa ai copil intact pana la 3 ani si 2 luni si sa te trezesti ca auzi asa ceva despre el..e prea mult. Pentru mine a fost prea mult. Pentru noi, parintii, a fost mult prea mult.
Aveam copil de 3 ani si 3 luni, diagnosticat cu boala cronica. Despre care ni s-a spus
"Dupa ce se vindeca, adica in cel mai feircit caz dupa cateva luni de tratament, trebuie urmarit 2-3 ani. Daca 2 ani nu face recadere, abia atunci putem considera ca boala este vindecata."
Faceam calculi (deh, formatiunea mea de matematicina-la origine- isi spunea cuvantul)...in luni..in ani..in minute..in secunde..in intamplari pe care le va putea oare trai si dupa asta?!
Stiam ca urmeaza luni grele. Nu stiam ce vor insemna ele, nu stiam cat vor dura, nu stiam ce va insemna pentru el aceasta boala. Eram speriati si cu moralul la pamant. Eram si revoltati pt ca DACA NOI NU ERAM ASA CUM AM FOST...oare cat le lua sa-i puna acest diagnostic?!?!? Cat I-as fi dat Aerius, fara sa ne bage cineva in seama cand spuneam ca noi credeam ca are ceva la rinichi. Daca eram niste oameni normali, care sa nu se prinda ca se intampla ceva, care sa nu intuiasca ce..daca eram niste oameni care nu se duceau de capul lor, pe banii lor, sa-i faca analiza aia de urina..oare cand..oare cat ar fi durat? Si stiti ce imi raspund , dupa atatea luni? Ca mai bine nu ma mai intreb. Doamne-ajuta ca am fost asa!!!
Urma ca, pe data de 12 martie, dimineata, sa mergem sa ne internam in Fundeni, la Nefrologie copii.
Am mers acasa...am culcat Andrei si am inceput sa strang bagaj pentru spital. Nu mai stiu decat ca eram goala pe dinauntru si ca am facut tot ce faceam pe pilot automat.
-va urma-
marți, 27 ianuarie 2015
update de dimineti cu gradi
luni, 19.01
cand vede hainele de gradi: nu mergem la gradiii...nu vreau la gradi..nu-mi place la gradi...stau acasa toata ziulica..etc-etc-etc..
L-a pototlit, pe drum, Andrei. Acolo a mai plans nitel, dar am plecat doar dupa ce s-a mai linistit. N-a mai plans ziua...
marti, 20.01
plans acasa, marait pe drum, plans la gradi nitel..tinut de mana si luat cu el in clasa sa stau si eu cu el "de trei ori". (timpul se masoara in alte unitati la el..cred ca la toti copiii, in general..)
miercuri, 21.01
"de trei ori" ma vrea, in continuare, in clasa. ma prinde de gat, de mana, eu nu pot si nu vreau sa ma rup brusc din stransoarea lui sa-l las plangand asa..Aleg sa stau pe vine, langa el, si-i explic..si-i explic..si-i explica si educatoarea..si, pana la urma, e ok. Pot pleca caci s-a oprit si-mi spune papa,mami.
joi, 22.01
a cerut el haine de "afara" si sa mergem la gradi. din nou sa stau si eu "de 3 ori" cu el. Cand am ajuns s-a tinut tare pana a vazut o fetita (care era in prima ei zi aici) lipita de maica-sa si plangand. Atat i-a trebuit ca sa inceapa tremurul buzei si o lacrima mica in colt de ochi... Dar s-a oprit...
vineri 23.01
stie ca merg la teatru. e decis sa mearga cu "micul bus" (pe care i l-am aratat si i-am explicat ca o mearga chiar el cu busul ala0 la teatru. stie si piesa. asa ca..foarte repede ne imbracam si plecam. doar ca..hait, stai, tre' sa ajunga si la masa inainte. el nu vrea, el nu vrea sa-i scot geaca, el nu vrea la masa, el vrea la teatru... pana la urma a mers la masa si a mers si la teatru cu zambet pe buze.
sambata, 24.01, 8.30.
mergem la gradi.
nu, nu mergem.
marait, gata sa planga, apoi intelege si se bucura.
2 zile (sambata si duminica) repeta si verifica in continuu ca nu s-au terminat cele 2 zile de stat acasa.
duminica seara ii spun: maine e luni, maine mergem tu la gradi eu la munca.
luni, 26.01
usor marait in timp ce-l imbraca Andrei. atat. pe drum ma anunta ca vrea sa manance cereale de la gradi. hait, imi spun, daca azi nu au cereale? sun, verific, e ok. ajungem la timp, il schimb si se pregatea s-o ia singur pe scari spre masa. imi zisese deja "mami peaca la munca!pa, mami". L-am dus, totusi, pana jos:)
marti, 27.01
la 20 minute de la trezire "suna pe doamna de la gradi (adica pe d-na directoare) sa vedem daca au cereale si azi la gradi. " Explic scurt ca nu putem suna pt atata lucru, ca eu stiu deja ce au azi, ii spun ce au si-i spun ca e bun. "Haide sa mergem!". Graba mare, noroc cu Andrei (mare) ca apuc sa ma imbrac si eu... La gradi tocmai coborau la masa...mi-a zis sa-l duc pana jos si apoi sa plec la munca. Ceea ce-am si facut, mai ales ca "papa,mami!" a fost spus din mers..in timp ce era cu spatele la mine (adica nici nu s-a mai uitat in urma)
continuam.....
Nu stiu cum/cat de repede e adaptarea in general la altii. Habar n-am. Chiar nu stiu. Ceea ce stiu este ca ma bucur ca el vrea, ca eu cred ca s-a adaptat frumos, ca ma bucur ca am putut sa fac ceea ce am simtit ca e mai bine pt el (am putut=am fost lasata de cei la gradi sa fac cum am simtit eu, chiar daca, poate, nu credeau ca e bine cum fac. V-am mai zis ca am mare incredere in instinctele mele, si, da, sunt mandra ca am simtit bine si acum. Gata cu lauda:)))
Acum..tre' sa va marturisesc ca eu nu am intrat in ritm..inca. Mi-e greu sa ma trezesc mai devreme ca el...mi-e greu sa ma misc suficient de repede dimineata...mi-e clar ca sunt 1-2 tabieturi (gen cafea) la care ori renunt, ori fac ceva sa am timp de ele inainte de trezirea lui. Adica, evident, sa ma trezesc inaintea lui macar cu 1/2 ora. Mi-e greu si seara..caci timpul petrecut cu el este mult mai scurt. Caci acum pica de oboseala de pe la 20.30-21...Inainte la ora aia abia ne pregateam de baie.. Avem impreuna doar 2, max 3 ore. Seara. Atat. Atat mai petrec cu el. Da, mi-e greu. Dar...well...cred ca este cea mai buna alegere sa mearga la gradi. Va amintiti ca va spuneam ca eu o sa fiu ok daca lui o sa-i placa. Ei, bine, iata-ma...ok. Daca reusesc sa "manageiuesc" si aspectele organizatorice ale diminetilor..well..o sa fie si mai bine!! :))
Oricum timpul trece mult mai repede. Mult mai repede! Sunt usor nauca..o sa-mi revin! :P
cand vede hainele de gradi: nu mergem la gradiii...nu vreau la gradi..nu-mi place la gradi...stau acasa toata ziulica..etc-etc-etc..
L-a pototlit, pe drum, Andrei. Acolo a mai plans nitel, dar am plecat doar dupa ce s-a mai linistit. N-a mai plans ziua...
marti, 20.01
plans acasa, marait pe drum, plans la gradi nitel..tinut de mana si luat cu el in clasa sa stau si eu cu el "de trei ori". (timpul se masoara in alte unitati la el..cred ca la toti copiii, in general..)
miercuri, 21.01
"de trei ori" ma vrea, in continuare, in clasa. ma prinde de gat, de mana, eu nu pot si nu vreau sa ma rup brusc din stransoarea lui sa-l las plangand asa..Aleg sa stau pe vine, langa el, si-i explic..si-i explic..si-i explica si educatoarea..si, pana la urma, e ok. Pot pleca caci s-a oprit si-mi spune papa,mami.
joi, 22.01
a cerut el haine de "afara" si sa mergem la gradi. din nou sa stau si eu "de 3 ori" cu el. Cand am ajuns s-a tinut tare pana a vazut o fetita (care era in prima ei zi aici) lipita de maica-sa si plangand. Atat i-a trebuit ca sa inceapa tremurul buzei si o lacrima mica in colt de ochi... Dar s-a oprit...
vineri 23.01
stie ca merg la teatru. e decis sa mearga cu "micul bus" (pe care i l-am aratat si i-am explicat ca o mearga chiar el cu busul ala0 la teatru. stie si piesa. asa ca..foarte repede ne imbracam si plecam. doar ca..hait, stai, tre' sa ajunga si la masa inainte. el nu vrea, el nu vrea sa-i scot geaca, el nu vrea la masa, el vrea la teatru... pana la urma a mers la masa si a mers si la teatru cu zambet pe buze.
sambata, 24.01, 8.30.
mergem la gradi.
nu, nu mergem.
marait, gata sa planga, apoi intelege si se bucura.
2 zile (sambata si duminica) repeta si verifica in continuu ca nu s-au terminat cele 2 zile de stat acasa.
duminica seara ii spun: maine e luni, maine mergem tu la gradi eu la munca.
luni, 26.01
usor marait in timp ce-l imbraca Andrei. atat. pe drum ma anunta ca vrea sa manance cereale de la gradi. hait, imi spun, daca azi nu au cereale? sun, verific, e ok. ajungem la timp, il schimb si se pregatea s-o ia singur pe scari spre masa. imi zisese deja "mami peaca la munca!pa, mami". L-am dus, totusi, pana jos:)
marti, 27.01
la 20 minute de la trezire "suna pe doamna de la gradi (adica pe d-na directoare) sa vedem daca au cereale si azi la gradi. " Explic scurt ca nu putem suna pt atata lucru, ca eu stiu deja ce au azi, ii spun ce au si-i spun ca e bun. "Haide sa mergem!". Graba mare, noroc cu Andrei (mare) ca apuc sa ma imbrac si eu... La gradi tocmai coborau la masa...mi-a zis sa-l duc pana jos si apoi sa plec la munca. Ceea ce-am si facut, mai ales ca "papa,mami!" a fost spus din mers..in timp ce era cu spatele la mine (adica nici nu s-a mai uitat in urma)
continuam.....
Nu stiu cum/cat de repede e adaptarea in general la altii. Habar n-am. Chiar nu stiu. Ceea ce stiu este ca ma bucur ca el vrea, ca eu cred ca s-a adaptat frumos, ca ma bucur ca am putut sa fac ceea ce am simtit ca e mai bine pt el (am putut=am fost lasata de cei la gradi sa fac cum am simtit eu, chiar daca, poate, nu credeau ca e bine cum fac. V-am mai zis ca am mare incredere in instinctele mele, si, da, sunt mandra ca am simtit bine si acum. Gata cu lauda:)))
Acum..tre' sa va marturisesc ca eu nu am intrat in ritm..inca. Mi-e greu sa ma trezesc mai devreme ca el...mi-e greu sa ma misc suficient de repede dimineata...mi-e clar ca sunt 1-2 tabieturi (gen cafea) la care ori renunt, ori fac ceva sa am timp de ele inainte de trezirea lui. Adica, evident, sa ma trezesc inaintea lui macar cu 1/2 ora. Mi-e greu si seara..caci timpul petrecut cu el este mult mai scurt. Caci acum pica de oboseala de pe la 20.30-21...Inainte la ora aia abia ne pregateam de baie.. Avem impreuna doar 2, max 3 ore. Seara. Atat. Atat mai petrec cu el. Da, mi-e greu. Dar...well...cred ca este cea mai buna alegere sa mearga la gradi. Va amintiti ca va spuneam ca eu o sa fiu ok daca lui o sa-i placa. Ei, bine, iata-ma...ok. Daca reusesc sa "manageiuesc" si aspectele organizatorice ale diminetilor..well..o sa fie si mai bine!! :))
Oricum timpul trece mult mai repede. Mult mai repede! Sunt usor nauca..o sa-mi revin! :P
marți, 20 ianuarie 2015
Acest tavalug..
...numit timp m-a prins in rostogolirea lui. Sunt absolut captiva, totul este iesit de sub orice urma de control (si cand spun control nu ma gandesc la unul real..ci asa..la impresia ca poti sa faci ceea ce ti-ai propus cap coada, ca poti duce la bun sfarsit niste mici-minuscule activitati..). This is my life for the moment.
Citesc-aud in jur despre to do listuri. Agende, foi umplute, ca doar a inceput anul si omu' face planuri pentru ce va fi sa vina. Macar le schiteaza undeva, ca doar fiecare stie ce si-ar dori/ce-ar putea sa mai bifeze de pe listele imaginare. Eu am o hartie cu "to do" si pe ea scrie"sa fac lista de to do". Bravo mie, bine ca am apucat sa scriu si asta..caci altfel sigur o sa uit.
Sarbatorile ne-au fost frumoase, acasa, am avut si nitica zapada cat sa nu ne plangem ca nu am facut om de zapada. Eu niste zile de concediu, putine, nu multe..toate pe care le mai aveam de luat de 2014. Am iesit mult, ne-am plimbat, pe jos, cu autobuze, cu tramvaie, cu masina, am bantuit parcurile, am facut oameni de zapada, el a plimbat -desigur!- masini prin muntii de zapada, a tesut scenarii si scenete pentru personajele lui, s-a luptat cu tot felul de personaje cu sabie facuta din cate-o creanga de copac, a facut alpinism pe mormanele de zapada, a solicitat copiii din parc la joaca- in rarele momente in care dadeam de vreunul. Caci ai fi zis ca toti au parasit Bucurestiul de sarbatori..si poate ca asa a si fost daca e sa judecam dupa cat de goale erau parcurile.
Pe 31 decembrie nu stiu ce-a fost in capul meu crezand ca va adormi pana la miez de noapte. De fapt stiu, mizam pe ideea ca va adormi la ora la care adormea in fiecare seara, in vacanta ea a fost in jur de 23. Wrong. Pe la 23,40 copilul nu dormea..nu atat de adanc incat sa ma pot extrage de langa el fara sa ma simta. Iar eu nu doream sa ma prinda miezul noptii in pat...nu ca as fi avut ceva supr mega important de facut, pur si simplu doream sa ajung in sufragerie unde era Andrei-mare, unde era si masa asezata..sa mananc ceva, sa ciocnim un pahar de sampanie, sa schimbam doua vorbe.. Am iesit din pat si m-a intrebat "unde te duci, mami?" i-am, raspuns (sa nu lesinati de ras!) serioasa (ca atunci cand ii spun ca ma duc la baie si vin imediat, sa ma astepte) "ma duc sa fac revelionul si vin inapoi!". Era 23, 50... Prea devreme cred..ca doar nu era sa ma astepte 10 minute. Asa ca a iesit dupa mine. Ma extrasesem din pijamale si ma aruncasem in niste blugi si-un tricou. "mami, pune-ti inapoi pijamaua!" "asta-i noua mea pijama. uite, in noaptea asta o sa dorm asa!" (bai, pe bune, ce-a fost in creierul meu sa cred ca merge o ieftinitura din asta de pacaleala??!! io care ma mai si laud ca nu vrea-pacalesc copilul!) Negociem sa mai stea. Dupa alte 2 minute vine in pragul usii, in sufragerie. "unde-i revelionul?" :))) Imi dau seama ca n-are sens sa...asa ca il invit sa faca si el revelionul cu mami si tati. Ceea ce am si facut! Ne-am hlobat nitel la cat se vedea din artificii (nu prea mult), ne-am pozat, gata..la culcare. Din nou. Pe la 1 fara 20 a adormit si el.. A doua zi intreba unde-i revelionul...
De aratat asa aratam...
Zilele au trecut ...a venit si 5 ianuarie. Ziua 1 de gradi. Pregatirile erau facute de ceva vreme, el nu refuza, totul bine si frumos.
Luni, 5 ianuarie. Noaptea de dinainte n-am dormit mai deloc. Nici Andrei-mare. Copilul da, bravo lui! :) Emotii, ganduri, intrebari, realizarea faptului ca am copil mare, ca a devenit baietel..ca usor usor..incepe desprinderea. Care-i normala si de bun augur pentru el, dar pt maica-sa e tare grea. Mai grea decat atunci cand m-am intors la munca, caci atunci il stiam in mediul lui, acasa, cu tatal mereu in preajma. El a fost ok, noi am stat pe capul directoarei de gradi (sa il vedem pe camere) o gramada. Cred ca am vorbit in continuu si tot imi mai aminteam divesre pe care nu le-am spus. Nici nu mai stiu... Cine mai stie...:) A si adormit, mai greu si mai tarziu in acea zi de luni, dar a adormit. Admiratie pentru rabdarea educatoarei. Super. Eu..ceva mai linistita.
Ziua 2 de gradi. Toate bune si frumoase. Chiar mai bune, caci a adormit mai devreme, mai usor..Nu maraieli, nu refuz de mers, nu aia, nu aia...
Ziua 3. Cu o noapte inainte mi s-a trezit plangand..imi zicea ca i-a venit ceva pana-n gat si-l doare gatul. Am crezut ca refluxul lui isi face iar dablaua, l-am luat in brate, s-a linistit, l-am culcat. Dimineata declara ca nu-l doare nimic, dar....a plans...mama, cat a plans..in casa, in masina pe drum, la gradi. Nu vleau la gladi, vleau la un magasin, vleau cu mami, melg cu mami la munca, nu mai mergeti voi la munca, nu mai vlem bani, nu ne tlebuie mancare, nici massinute, nimic..vleau sa mulim de foame..din astea...A plans si acolo..m-a strigat..il auzeam..imi venea sa ma dau cu capul de un perete, dar...finally l-au linistit... Doar ca dupa somnul de pranz il luam acasa. Febra. Se pare ca noaptea nu refluxul fusese de vina ci o nenorocita de amigdalita care l-a palit. Diagnosticata initial ca viroza, caci medicul nu s-a uitat bine in gat...Nu mai intru in detaliile legate de pataniile cu medicii..nu mai are sens..sunt obosita si mult prea frustrata de sistemul medical din Ro, ca sa mai fiu in stare sa mai scriu despre asta!! Pot sa va spun doar ca, speriati si fraieri, i-am luat sange dupa ce deja luase 3 zile antibiotic...evident ca analizele nu erau concludente..Dar sperietura a fost maxima, mai ales cand medicul pediatru la care mersesem ne explica cum ca, daca nu cedeaza la antibiotcul ala, ar tb injectii, dar Andrei nu poate face injectiile alea caci sunt din gama de antibiotic la care este el alergic..asa ca solutia este internare pt branula. Am murit si am inviat..de nshpe ori in zilele/noptile alea...
Au fost 11 zile (cu weekenduri incluse) de stat in casa. El nonstop, eu am iesit f putin si f rar cu scopuri clare, De fapt mai mult ca sa imi curat putin creierii cand nu mai puteam. Ziua mea de nastere a fost intr-una din acest 11 zile. Probabil a trebuti s-o compensez pe cea de anul trecut, cand am fost la coafor, la masaj, la restaurant..caci mi-am luat o zi de cinediu anul trecut de ziua mea. Amestecate intre ele dau doua zile normale. Suportabile, care va sa zica:). Oricum, partea buna a fost ca el era bine de ziua mea, eram deja pe final de antibiotic. Asta il rugasem..asa ma rugasem..cadoul de ziua mea sa fie un copil sanatos!
Stiu ca multe mame stau cu copiii in medical cand sunt acestia bolnavi. Adica..nu stiu..dar cred ca asa se intampla. Nu stiu cum e pt altele, dar stiu ca acum, ca a trecut, uitandu-ma in urma,,,am senzatia ca toate aceste zile n-am facut nimic decat sa-l vanez cu siropuri, picaturi, aspirator, medicamente.. Stiu ca nu-i asa! Caci am facut multe altele: am lipit abtibilduri(toneee!!), am colorat, am decupat, am lipit ce-am decupat, am construit, am citit, am..am..am..Noi. Eu, Andrei, el. Dar imaginile care ma urmaresc sunt tonele de chestii pe care i le tot varam pe gat (din fericire le ia usor.) Tot din fericire a si mancat super ok cu tot gatul lui inflamat cat casa poporului. Si noptile. Noptile in care nu puteam sa dorm caci la fiecare respiratie mai altfel mi se parea ca se sufoca si saream repede sa-l controlez.. Da, stiu, pt cele care au avut copiii cu viroze dese ce zic eu pare dementa curata. Adica pare ca eu sunt usor tralala. Poate ca si sunt. Sunt usor exagerata..poate...Nu stiu...Asta pentru ca asa mi-e firea, dar si pt ca Andrei n-a avut muci, n-a tusit, n-a facut rosu-n gat. In 3 ani, a fost una urata la 11 luni, de la cresa. Apoi una foarte scurta in octombrie 2014. Atat. Asadar...eu nu stiam ca-i asa. Nu, nu pot sa fiu relaxata cand il aud inecandu-se in somn cu nshpe tone de secretii... cand se trezeste tipand si tinandu-se de urechi sau de gat...De fapt..eu ..cred ca e firea mea...cred ca am devenit Mama mea...NU POT SA FIU RELAXATA cand mi-e copilul bolnav. NU POT, NU STIU. Asta e.
Cu timpul..oi invata... Cu timpul...dar sper sa mai dureze nitel pana la urmatoarea chestie pe care-o va face. Sper!!
(Deocamdata ...azinoapte...a plans pt ca-l dor picioarele. Am aflat ce e...puseu de crestere. Da, il dor DOAR IN SOMN, la culcare incepe, picioarele... La 3 am ii dadeam Nurofen...si-l adormeam in brate peste mine-n pat. Asa s-a linistit...Ca in bebelusenie.)
Bon. Sa treceme la cele bune. De luni (ieri) suntem inapoi la gradi. Ii place, stiu sigur caci stiu cum face cand NU ii place ceva. (mai stiti cand nu dorea sa iasa afara...ca nu reuseam ORICE FACEAM SA IL CONVINGEM SA IASA??!!). Doar ca..dimineata..cand vede hainele de "afara" da-i si plangi. Mi se rupe sufletul..strang din dinti...imi sterg ochii sa nu ma vada si ...pana la urma iesim. Ieri s-a oprit din plans la masina. L-a tinut de vorba, pe drum, Andrei..iar acolo, ajunsi, n-a mai plans. Am mers frumos de mana pana la sala si a ramas. Cu nshpe dat de repetare a "vine mami sa te ia, nu-ti fie frica". (el zicea asta). Azi s-a oprit din casa, dupa ce mi-a zis sa intru si eu putin cu el in clasa. Am intrat "3 minute". Mai putin, cred. Fac chestii misto, e un loc misto, oamenii sunt plini de bunavointa si intelegere pentru el si au facut ceea ce cred ca putini ar fi facut (gen adaptat gustarea de fructe la ce fel o mananca el..; citit si stat langa el in pat ca sa adoarma, etc-etc.). Asa ca..mergem mai departe...eu cu ideea ca e "o faza" si ca o va depasi. Cu noi aproape, intelegandu-l, sustinandu-l. Sanatosi sa fim. Restul, vor fi tot mai ok stiu/simt!
Cam astea..ca sa stiti ce mai facem.
Mai multe...despre ce devine Andreiul nostru in ultima vreme. Despre cum creste. Dar, momentan, atat s-a putut scrie:))
Bonus: un urias cu halat de baie. :)
Citesc-aud in jur despre to do listuri. Agende, foi umplute, ca doar a inceput anul si omu' face planuri pentru ce va fi sa vina. Macar le schiteaza undeva, ca doar fiecare stie ce si-ar dori/ce-ar putea sa mai bifeze de pe listele imaginare. Eu am o hartie cu "to do" si pe ea scrie"sa fac lista de to do". Bravo mie, bine ca am apucat sa scriu si asta..caci altfel sigur o sa uit.
Sarbatorile ne-au fost frumoase, acasa, am avut si nitica zapada cat sa nu ne plangem ca nu am facut om de zapada. Eu niste zile de concediu, putine, nu multe..toate pe care le mai aveam de luat de 2014. Am iesit mult, ne-am plimbat, pe jos, cu autobuze, cu tramvaie, cu masina, am bantuit parcurile, am facut oameni de zapada, el a plimbat -desigur!- masini prin muntii de zapada, a tesut scenarii si scenete pentru personajele lui, s-a luptat cu tot felul de personaje cu sabie facuta din cate-o creanga de copac, a facut alpinism pe mormanele de zapada, a solicitat copiii din parc la joaca- in rarele momente in care dadeam de vreunul. Caci ai fi zis ca toti au parasit Bucurestiul de sarbatori..si poate ca asa a si fost daca e sa judecam dupa cat de goale erau parcurile.
Pe 31 decembrie nu stiu ce-a fost in capul meu crezand ca va adormi pana la miez de noapte. De fapt stiu, mizam pe ideea ca va adormi la ora la care adormea in fiecare seara, in vacanta ea a fost in jur de 23. Wrong. Pe la 23,40 copilul nu dormea..nu atat de adanc incat sa ma pot extrage de langa el fara sa ma simta. Iar eu nu doream sa ma prinda miezul noptii in pat...nu ca as fi avut ceva supr mega important de facut, pur si simplu doream sa ajung in sufragerie unde era Andrei-mare, unde era si masa asezata..sa mananc ceva, sa ciocnim un pahar de sampanie, sa schimbam doua vorbe.. Am iesit din pat si m-a intrebat "unde te duci, mami?" i-am, raspuns (sa nu lesinati de ras!) serioasa (ca atunci cand ii spun ca ma duc la baie si vin imediat, sa ma astepte) "ma duc sa fac revelionul si vin inapoi!". Era 23, 50... Prea devreme cred..ca doar nu era sa ma astepte 10 minute. Asa ca a iesit dupa mine. Ma extrasesem din pijamale si ma aruncasem in niste blugi si-un tricou. "mami, pune-ti inapoi pijamaua!" "asta-i noua mea pijama. uite, in noaptea asta o sa dorm asa!" (bai, pe bune, ce-a fost in creierul meu sa cred ca merge o ieftinitura din asta de pacaleala??!! io care ma mai si laud ca nu vrea-pacalesc copilul!) Negociem sa mai stea. Dupa alte 2 minute vine in pragul usii, in sufragerie. "unde-i revelionul?" :))) Imi dau seama ca n-are sens sa...asa ca il invit sa faca si el revelionul cu mami si tati. Ceea ce am si facut! Ne-am hlobat nitel la cat se vedea din artificii (nu prea mult), ne-am pozat, gata..la culcare. Din nou. Pe la 1 fara 20 a adormit si el.. A doua zi intreba unde-i revelionul...
De aratat asa aratam...
Zilele au trecut ...a venit si 5 ianuarie. Ziua 1 de gradi. Pregatirile erau facute de ceva vreme, el nu refuza, totul bine si frumos.
Luni, 5 ianuarie. Noaptea de dinainte n-am dormit mai deloc. Nici Andrei-mare. Copilul da, bravo lui! :) Emotii, ganduri, intrebari, realizarea faptului ca am copil mare, ca a devenit baietel..ca usor usor..incepe desprinderea. Care-i normala si de bun augur pentru el, dar pt maica-sa e tare grea. Mai grea decat atunci cand m-am intors la munca, caci atunci il stiam in mediul lui, acasa, cu tatal mereu in preajma. El a fost ok, noi am stat pe capul directoarei de gradi (sa il vedem pe camere) o gramada. Cred ca am vorbit in continuu si tot imi mai aminteam divesre pe care nu le-am spus. Nici nu mai stiu... Cine mai stie...:) A si adormit, mai greu si mai tarziu in acea zi de luni, dar a adormit. Admiratie pentru rabdarea educatoarei. Super. Eu..ceva mai linistita.
Ziua 2 de gradi. Toate bune si frumoase. Chiar mai bune, caci a adormit mai devreme, mai usor..Nu maraieli, nu refuz de mers, nu aia, nu aia...
Ziua 3. Cu o noapte inainte mi s-a trezit plangand..imi zicea ca i-a venit ceva pana-n gat si-l doare gatul. Am crezut ca refluxul lui isi face iar dablaua, l-am luat in brate, s-a linistit, l-am culcat. Dimineata declara ca nu-l doare nimic, dar....a plans...mama, cat a plans..in casa, in masina pe drum, la gradi. Nu vleau la gladi, vleau la un magasin, vleau cu mami, melg cu mami la munca, nu mai mergeti voi la munca, nu mai vlem bani, nu ne tlebuie mancare, nici massinute, nimic..vleau sa mulim de foame..din astea...A plans si acolo..m-a strigat..il auzeam..imi venea sa ma dau cu capul de un perete, dar...finally l-au linistit... Doar ca dupa somnul de pranz il luam acasa. Febra. Se pare ca noaptea nu refluxul fusese de vina ci o nenorocita de amigdalita care l-a palit. Diagnosticata initial ca viroza, caci medicul nu s-a uitat bine in gat...Nu mai intru in detaliile legate de pataniile cu medicii..nu mai are sens..sunt obosita si mult prea frustrata de sistemul medical din Ro, ca sa mai fiu in stare sa mai scriu despre asta!! Pot sa va spun doar ca, speriati si fraieri, i-am luat sange dupa ce deja luase 3 zile antibiotic...evident ca analizele nu erau concludente..Dar sperietura a fost maxima, mai ales cand medicul pediatru la care mersesem ne explica cum ca, daca nu cedeaza la antibiotcul ala, ar tb injectii, dar Andrei nu poate face injectiile alea caci sunt din gama de antibiotic la care este el alergic..asa ca solutia este internare pt branula. Am murit si am inviat..de nshpe ori in zilele/noptile alea...
Au fost 11 zile (cu weekenduri incluse) de stat in casa. El nonstop, eu am iesit f putin si f rar cu scopuri clare, De fapt mai mult ca sa imi curat putin creierii cand nu mai puteam. Ziua mea de nastere a fost intr-una din acest 11 zile. Probabil a trebuti s-o compensez pe cea de anul trecut, cand am fost la coafor, la masaj, la restaurant..caci mi-am luat o zi de cinediu anul trecut de ziua mea. Amestecate intre ele dau doua zile normale. Suportabile, care va sa zica:). Oricum, partea buna a fost ca el era bine de ziua mea, eram deja pe final de antibiotic. Asta il rugasem..asa ma rugasem..cadoul de ziua mea sa fie un copil sanatos!
Stiu ca multe mame stau cu copiii in medical cand sunt acestia bolnavi. Adica..nu stiu..dar cred ca asa se intampla. Nu stiu cum e pt altele, dar stiu ca acum, ca a trecut, uitandu-ma in urma,,,am senzatia ca toate aceste zile n-am facut nimic decat sa-l vanez cu siropuri, picaturi, aspirator, medicamente.. Stiu ca nu-i asa! Caci am facut multe altele: am lipit abtibilduri(toneee!!), am colorat, am decupat, am lipit ce-am decupat, am construit, am citit, am..am..am..Noi. Eu, Andrei, el. Dar imaginile care ma urmaresc sunt tonele de chestii pe care i le tot varam pe gat (din fericire le ia usor.) Tot din fericire a si mancat super ok cu tot gatul lui inflamat cat casa poporului. Si noptile. Noptile in care nu puteam sa dorm caci la fiecare respiratie mai altfel mi se parea ca se sufoca si saream repede sa-l controlez.. Da, stiu, pt cele care au avut copiii cu viroze dese ce zic eu pare dementa curata. Adica pare ca eu sunt usor tralala. Poate ca si sunt. Sunt usor exagerata..poate...Nu stiu...Asta pentru ca asa mi-e firea, dar si pt ca Andrei n-a avut muci, n-a tusit, n-a facut rosu-n gat. In 3 ani, a fost una urata la 11 luni, de la cresa. Apoi una foarte scurta in octombrie 2014. Atat. Asadar...eu nu stiam ca-i asa. Nu, nu pot sa fiu relaxata cand il aud inecandu-se in somn cu nshpe tone de secretii... cand se trezeste tipand si tinandu-se de urechi sau de gat...De fapt..eu ..cred ca e firea mea...cred ca am devenit Mama mea...NU POT SA FIU RELAXATA cand mi-e copilul bolnav. NU POT, NU STIU. Asta e.
Cu timpul..oi invata... Cu timpul...dar sper sa mai dureze nitel pana la urmatoarea chestie pe care-o va face. Sper!!
(Deocamdata ...azinoapte...a plans pt ca-l dor picioarele. Am aflat ce e...puseu de crestere. Da, il dor DOAR IN SOMN, la culcare incepe, picioarele... La 3 am ii dadeam Nurofen...si-l adormeam in brate peste mine-n pat. Asa s-a linistit...Ca in bebelusenie.)
Bon. Sa treceme la cele bune. De luni (ieri) suntem inapoi la gradi. Ii place, stiu sigur caci stiu cum face cand NU ii place ceva. (mai stiti cand nu dorea sa iasa afara...ca nu reuseam ORICE FACEAM SA IL CONVINGEM SA IASA??!!). Doar ca..dimineata..cand vede hainele de "afara" da-i si plangi. Mi se rupe sufletul..strang din dinti...imi sterg ochii sa nu ma vada si ...pana la urma iesim. Ieri s-a oprit din plans la masina. L-a tinut de vorba, pe drum, Andrei..iar acolo, ajunsi, n-a mai plans. Am mers frumos de mana pana la sala si a ramas. Cu nshpe dat de repetare a "vine mami sa te ia, nu-ti fie frica". (el zicea asta). Azi s-a oprit din casa, dupa ce mi-a zis sa intru si eu putin cu el in clasa. Am intrat "3 minute". Mai putin, cred. Fac chestii misto, e un loc misto, oamenii sunt plini de bunavointa si intelegere pentru el si au facut ceea ce cred ca putini ar fi facut (gen adaptat gustarea de fructe la ce fel o mananca el..; citit si stat langa el in pat ca sa adoarma, etc-etc.). Asa ca..mergem mai departe...eu cu ideea ca e "o faza" si ca o va depasi. Cu noi aproape, intelegandu-l, sustinandu-l. Sanatosi sa fim. Restul, vor fi tot mai ok stiu/simt!
Cam astea..ca sa stiti ce mai facem.
Mai multe...despre ce devine Andreiul nostru in ultima vreme. Despre cum creste. Dar, momentan, atat s-a putut scrie:))
Bonus: un urias cu halat de baie. :)
luni, 19 ianuarie 2015
telegrafic
Sa stiti ca nu am inchis pravalia numita blog, recunosc ca nici n-am dat pe aici, dar e doar o etapa...
Sarbatorile ne-au fost pline, vacanta cu iesiri in parcuri si cu zapada si cu multaaa joaca. De pe 5 ianuarie Andrei merge la gradi. Colectivitatea e buna, dar aduce si boli..lui, dar si noua. Asa ca...acum abia am terminat medicalul...poate ca apuc sa ma adun, sa recuperez si sa termin toate cele care ma asteptau la munca..si povestim dupa aceea.
Recunosc ca m-a daramat aceasta boala, stiu ca e doar inceputul asa ca, va rog eu, nu mai spuneti si voi asta caci nu vreau s-o mai aud! Nu-s obisnuita, Andrei n-a fost un copil bolnavicios (cu exceptia acelei veri de entero fara numar, el viroza n-a facut ever! cu atat mai putin amigdalita pultacee..). Acum el e bine, e la gradi, eu sunt -inca- luata de boala cu tot antibioticul pe care l-am luat...Andrei mare si el luat.. Asta e.. Le depasim, ne facem mari, mai rezistenti...
Revin..cand apuc..
Pana una alta voi sa ne trimiteti energii pozitive sa se adaptreze cat mai usor. El. Noi. :)
Ah, a trecut si ziua mea...care m-a prins cam cazuta psihic...dar..asta e...nu mereu poate sa fie totul roz, nu-i asa?!?! In plus..parca nici anii impliniti nu-s cei mai..putini:)).
Sarbatorile ne-au fost pline, vacanta cu iesiri in parcuri si cu zapada si cu multaaa joaca. De pe 5 ianuarie Andrei merge la gradi. Colectivitatea e buna, dar aduce si boli..lui, dar si noua. Asa ca...acum abia am terminat medicalul...poate ca apuc sa ma adun, sa recuperez si sa termin toate cele care ma asteptau la munca..si povestim dupa aceea.
Recunosc ca m-a daramat aceasta boala, stiu ca e doar inceputul asa ca, va rog eu, nu mai spuneti si voi asta caci nu vreau s-o mai aud! Nu-s obisnuita, Andrei n-a fost un copil bolnavicios (cu exceptia acelei veri de entero fara numar, el viroza n-a facut ever! cu atat mai putin amigdalita pultacee..). Acum el e bine, e la gradi, eu sunt -inca- luata de boala cu tot antibioticul pe care l-am luat...Andrei mare si el luat.. Asta e.. Le depasim, ne facem mari, mai rezistenti...
Revin..cand apuc..
Pana una alta voi sa ne trimiteti energii pozitive sa se adaptreze cat mai usor. El. Noi. :)
Ah, a trecut si ziua mea...care m-a prins cam cazuta psihic...dar..asta e...nu mereu poate sa fie totul roz, nu-i asa?!?! In plus..parca nici anii impliniti nu-s cei mai..putini:)).
miercuri, 19 noiembrie 2014
Criteriile in alegerea gradinitiei
Va spuneam aici ca l-am inscris pe Andrei la gradi. Era vorba de o gradi de stat, pentru ca logica noastra de atunci era sa mergem in paralel cu gradi si bona. Cel mai important motiv care ma facea sa cred ca asta e o idee buna era ca m-am gandit ca, o data intrat in colectivitate, pustiul e posibil sa inceapa sa raceasca si am nevoie de backup. Intre timp, am descoperit ca bona noastra este nonstop racita. Cel putin racita. Caci in aceste 2 luni de cand este cu noi a avut si laringita si viroza si altele mai grave decat o raceala. Asa ca, nu numai ca nu ma ajuta ca backup, dar aduce ea in casa virusi cu gramada. De care, din fericire, Andreiul mic scapa relativ repede... Nu si Andreiul mare...
Buuun..asa ca, urmare a acestor chestii, am mers pe varianta studiu de piata la gradi particulare.
Sa spun care-s motivele pentru care va fi particulara.
Nu pot renunta la a da o gramada de bani pe luna pentru bona,gradinita, whatever! Sunt dependenta de gestul asta, nu pot trai daca nu decartez undeva..o suma mare de bani..lunar. EVIDENT CA GLUMESC. :)) Nu, nu asta e motivul. Iata lista reala. E foarte scurta.
-Mi se pare mult mai usoara adaptarea unui copil intr-un grup de 10-12 copii, decat intr-unul de 25-30. Mai ales cand vorbim de-un copil care abia acum incepe sa-si doreasca socializarea cu altii si care nu e nespus de dornic (cel putin teoretic) de gradi.
-Mi se pare foarte greu (nu vreau sa zic imposibil) ca un adult (maxim doi-daca luam in calcul si o supraveghetoare), sa faca fata si sa se descurce cu 25-30 de copii. Sa fie, in mod real, atent(a) la nevoile primare ale acelor copii, mancat, baie, igiena, somn.. Ca sa nu mai vorbim de restul necesitatilor. De aspectele legate de activitati-educatie-etc-etc.N-ai cum, fizic, sa te ocpui in mod real de fiecare in parte. Este greu si cu 10-12, darmite cu dublul-triplul acestui numar.
- Ultimul, dar cel mai important-de fapt!- programul celei de stat. Pai, well, aici se incheie pe la 17-17.30. Ora I-M-P-O-S-I-B-I-L-A in situatia noastra. End of story!
PAM-PAM!
Asadar am purces la vazut gradinite. Particulare. De data asta n-am vazut foarte multe (asa cum am vazut in martie, cand am ramas fara bona). De data primele doua criterii luate in calcul au fost: locul unde este si ce stiu despre ea. If. A fost un plus daca are si sistem video. Asa ca..am vazut trei.
Una dintre ele a disparut rapid cand am vazut-o, desi educatoarea parea ok. Dar sunt abia la inceput, au doar 6 copii, de toate varstele, doamna asta sta cu toti la un loc. Deocamdata, zice-se, dar n-as vrea sa fim noi pionierii aici. Plus ca si programul era mai scurt ca la celelalte doua.Plus ca..well..da..au si "scaunul rusinii". La asta chiar mi-a cazut capul! Caci nu-s adepta ideii... Ziceti voi ce-ti zice!
A doua, foarte aproape de casa, 5 max 10 minute pe jos. Renumita.. Cunoscuta. Fitze..Alea-alea...Directoare ciudata, am simtit din prima, de la telefon. Dar am zis, nah, hai ca poate-s eu shushu la cap, poate ma-nseala auzul-simturile..hai s-o vedem. Am ales (bineee!!) sa mergem fara copil. Si..dupa ce ne-am intalnit (eu cu Andrei-mare si ea) am inteles ca nu vrem acolo. Caci abordarea era a unui om care..care nu ca nu are copil, dar nici nu ii pasa, de fapt, de ceea ce inseamna in mod real un copil. Mult bla-bla. Multa vorbarie. Un discurs invatat spre a fis ervit unui anumit gen de urechi parintesti. N-a potrivit DELOC pe ale naostre urechi, deh..asta e... Plus ca..fiti atenti...problema s-a pus la modul ..chiar daca ai optat pt program lung, daca nu doarme la pranz copilul, tre' sa-l iei acasa. :) Nu-i funny? Mai ales ca ea n-a zis nimic de asta, dar cand am vazut dormitoarele (care, baidauei, erau si sali de clasa, lucru cu care eu am o problema majora!!) m-am prins ca nr de paturi e mai mic decat nr de copii. Si am inceput sa pun intrebari. Printre care si unde stau copiii care, intr-o zi, dintr-un motiv sau altul..nu dorm. Si am aflat. Nu stau:). Caci n-au unde. Si nici cu cine. Dar faceau "educatie civica". Serios, doamna, haideti sa inteleg si eu ce e asta pt un copil de aprox 3 ani. -am zis eu. Ah, da, suna asa..mai pompos..dar, de fapt, ii invatam cum se spala pe dinti, pe manute...-zice ea. Aha! Asta este EDUCATIE CIVICA??!! Well, o mica incurcatura si confuzie a doamnei in ce priveste tremenii...nimic grav, nu?:) In rezumat, ca sa nu va plicitisec, am taiat-o si pe ea de pe lista. Caci ne-am prins rapid ca toata pomposenia si termenii de pe siteul lor sau din "poezia" invata de doamna spre a fi recitata catre parinti...este asa..doar ca sa ii fraiereasca pe parinti, sa-i convinga ca nu dau degeaba toata poala aia de bani. Caci, scuturata putin de poleiala, nu era cu nimic mai presus decat multe alte gradi care n-au atata faima. Si care nici nu costa cat asta! Dar, nah, snobi sunt peste tot. Cred ca si printre parinti..din pacate!
Asa...a treia. Care, fie vorba-ntre noi, a fost prima vizitata. Am fost doar eu si cel mic. V-am zis, pe scurt, in "Primele 2 ore de gradi". Si la ea credem ca va merge. Adica nu doar credem, caci am cam ales-o deja. Nu am renuntat, doar am amanat. In urma discutiei cu directoarea gradintiei, care ne-a sfatuit (daca avem cum) sa asteptam pana in ianuarie, cand grupa mica ( 12 copii intre 2,2 ani-3,4ani) se va sparge in doua. Si in grupa nou nascuta vor mai fi si alti copii noi. Ca sa evitam sa supunem copilul la o schimbare la timp asa de scurt de la inscriere. Sa nu-l zapacim. Sa nu-i schimbam si copiii si educatoarea. O femeie absolut normala. UMANA, de fapt asta e cuvantul. Caci nu cred ca-i stricau taxele pe 2 luni de la noi, dar a aratat ca da doi bani pe ce fel simte copilul. Si au si perioada de adaptare. Care, baidauei, nu trebuie platita. Adica eu ma pot duce cu copilul si maine iar, daca vreau, sa mai stea Andrei o ora, doua, trei, patru..pe acolo.. Si accepta si dupa inscriere parintii. Si au si sistem video de urmarire! Si nu se dau rotunzi ca scot geniu din copilul tau, dar faca ctivitati cu ei, evident, si sunt si ei acreditati pe bune de mult timp. Mi-a spus clar, doamna, la varsta asta sa-i tii pe scaune mai mult de 10-15 minute..nu ai cum. In primul rand pt ca nu rezista copiii. Si nici nu-i normal, sunt inca mici, o sa tot stea lipiti de scaune cand or fi la grupe mai mari si vor avea mai multe activitati. Ai si acces la "dosarul" educatoarei. Ce scoala a facut, ce experineta are, etc-etc. Asta chiar e rar, multi nu o fac.
Nu stiu cum va fi..cand va fi..adica in scurt timp.
Dar stiu ca femeia asta are 3 copii, ai ei. Si ca asta se simte. No offense! Dar are abordare mai mamoasa..asa..cumva. Nu de "director" ci de om. Raspunde la telefoane, iar eu am cam dat, caci dupa ce am fost au mai venit intrebari. Desi am stat de vorba vreo 2 ore. Da, noi avem, si niste vecini in bloc care au fetita la ei, de la 1 an si 10luni. Acum are vreo 4-5. Recunosteam microbuzul (da, au si transport, daca optezi pentru asta). Isi vor da si baietelul (mai mic ca Andrei). Au zis de bine de gradi, de cand avea Andrei cateva luni.
Si, cel mai important: LUI ANDREI I-A PLACUT.
Si, da, cu cat copilul a crescut, cu atat am invatat sa mai relaxez si eu "reguli" la care tineam mai mult inainte. Gen "wow, ce mancare o sa primeasca la gradi, copilul care a mancat doar aia..si care nu a primit aia..si care nu va pune gura pe aia..." Ete, nah! Ca parca daca aia trec in meniu ca-i dau curcan, dar, de fapt este tot pui..tu ai habar.... Da, are si paste la pranz..desi eu evitam asta la el..Da, are gustarea de la 4 constand in placinte, briose, chec..sau iaurt, sau gris cu lapte sau... Sunt facute in bucataria proprie, dar, nah..dulce..fainos..nu-s mare fan. But u know what?? Am invatat ca NU asta e criteriu dupa care sa aleg gradinita. Las' ca-i bag eu in continuare sucul de fructe de dimineata si-i dau fructe in rest..Si las' ca dulcele nostru tot Nutribon si Goodies si altele de genul asta or sa fie... Face 3 ani. Nu cred ca se face gaura in cer daca nu va avea meniu bio... Salamuri nu dau, prajeli nu dau, chestii greuceanu pt varsta lui nu sunt in meniu...deci, per total, e suportabil.
Asadar, ca sa rezum, criteriile importante cand am ales au fost: zona unde e gradinita(distanta casa), programul, care sunt vacantele (doar Paste si Craciun si Sarbatorile legale. Unele gradinite inchid cate-o luna..doua..peste vara, plus doua saptamani de craciun, plus..plus..). Evident sunt foarte importanti oamenii cu care va interactiona-abordarea lor- inclusiv sistemul de "pedepse-recompense" care e de preferat sa lipseasca!!!, nr de copii din grupa, dormitorul sa fie separat de sala de clasa, bucatarie proprie si cat de cat ok ca meniu (diversitate cat mai mare), curtea si iesirile in curte sau in afara gradinitiei (activitati in parcuri, zoo, botanica,etc-etc). Plusuri au fost ca au si transport (pt ca nu e la 5 min de casa, iar iarna poate vom folosi trasnportul lor) si sistem video.
Si..speram sa-i placa si cand va merge "pe bune". Caci el va spune (prin comportamentul lui) cel mai bine daca este sau nu ok ce se intampla acolo. Il stiu, il simt, sunt sigura ca ne vom prinde din felul in care il vom lua la finalul programului. Asa ca...sa ne tineti pumnii. Dupa Revelion. Sau, preventiv, ii puteti tine de pe acum:)
Buuun..asa ca, urmare a acestor chestii, am mers pe varianta studiu de piata la gradi particulare.
Sa spun care-s motivele pentru care va fi particulara.
Nu pot renunta la a da o gramada de bani pe luna pentru bona,gradinita, whatever! Sunt dependenta de gestul asta, nu pot trai daca nu decartez undeva..o suma mare de bani..lunar. EVIDENT CA GLUMESC. :)) Nu, nu asta e motivul. Iata lista reala. E foarte scurta.
-Mi se pare mult mai usoara adaptarea unui copil intr-un grup de 10-12 copii, decat intr-unul de 25-30. Mai ales cand vorbim de-un copil care abia acum incepe sa-si doreasca socializarea cu altii si care nu e nespus de dornic (cel putin teoretic) de gradi.
-Mi se pare foarte greu (nu vreau sa zic imposibil) ca un adult (maxim doi-daca luam in calcul si o supraveghetoare), sa faca fata si sa se descurce cu 25-30 de copii. Sa fie, in mod real, atent(a) la nevoile primare ale acelor copii, mancat, baie, igiena, somn.. Ca sa nu mai vorbim de restul necesitatilor. De aspectele legate de activitati-educatie-etc-etc.N-ai cum, fizic, sa te ocpui in mod real de fiecare in parte. Este greu si cu 10-12, darmite cu dublul-triplul acestui numar.
- Ultimul, dar cel mai important-de fapt!- programul celei de stat. Pai, well, aici se incheie pe la 17-17.30. Ora I-M-P-O-S-I-B-I-L-A in situatia noastra. End of story!
PAM-PAM!
Asadar am purces la vazut gradinite. Particulare. De data asta n-am vazut foarte multe (asa cum am vazut in martie, cand am ramas fara bona). De data primele doua criterii luate in calcul au fost: locul unde este si ce stiu despre ea. If. A fost un plus daca are si sistem video. Asa ca..am vazut trei.
Una dintre ele a disparut rapid cand am vazut-o, desi educatoarea parea ok. Dar sunt abia la inceput, au doar 6 copii, de toate varstele, doamna asta sta cu toti la un loc. Deocamdata, zice-se, dar n-as vrea sa fim noi pionierii aici. Plus ca si programul era mai scurt ca la celelalte doua.Plus ca..well..da..au si "scaunul rusinii". La asta chiar mi-a cazut capul! Caci nu-s adepta ideii... Ziceti voi ce-ti zice!
A doua, foarte aproape de casa, 5 max 10 minute pe jos. Renumita.. Cunoscuta. Fitze..Alea-alea...Directoare ciudata, am simtit din prima, de la telefon. Dar am zis, nah, hai ca poate-s eu shushu la cap, poate ma-nseala auzul-simturile..hai s-o vedem. Am ales (bineee!!) sa mergem fara copil. Si..dupa ce ne-am intalnit (eu cu Andrei-mare si ea) am inteles ca nu vrem acolo. Caci abordarea era a unui om care..care nu ca nu are copil, dar nici nu ii pasa, de fapt, de ceea ce inseamna in mod real un copil. Mult bla-bla. Multa vorbarie. Un discurs invatat spre a fis ervit unui anumit gen de urechi parintesti. N-a potrivit DELOC pe ale naostre urechi, deh..asta e... Plus ca..fiti atenti...problema s-a pus la modul ..chiar daca ai optat pt program lung, daca nu doarme la pranz copilul, tre' sa-l iei acasa. :) Nu-i funny? Mai ales ca ea n-a zis nimic de asta, dar cand am vazut dormitoarele (care, baidauei, erau si sali de clasa, lucru cu care eu am o problema majora!!) m-am prins ca nr de paturi e mai mic decat nr de copii. Si am inceput sa pun intrebari. Printre care si unde stau copiii care, intr-o zi, dintr-un motiv sau altul..nu dorm. Si am aflat. Nu stau:). Caci n-au unde. Si nici cu cine. Dar faceau "educatie civica". Serios, doamna, haideti sa inteleg si eu ce e asta pt un copil de aprox 3 ani. -am zis eu. Ah, da, suna asa..mai pompos..dar, de fapt, ii invatam cum se spala pe dinti, pe manute...-zice ea. Aha! Asta este EDUCATIE CIVICA??!! Well, o mica incurcatura si confuzie a doamnei in ce priveste tremenii...nimic grav, nu?:) In rezumat, ca sa nu va plicitisec, am taiat-o si pe ea de pe lista. Caci ne-am prins rapid ca toata pomposenia si termenii de pe siteul lor sau din "poezia" invata de doamna spre a fi recitata catre parinti...este asa..doar ca sa ii fraiereasca pe parinti, sa-i convinga ca nu dau degeaba toata poala aia de bani. Caci, scuturata putin de poleiala, nu era cu nimic mai presus decat multe alte gradi care n-au atata faima. Si care nici nu costa cat asta! Dar, nah, snobi sunt peste tot. Cred ca si printre parinti..din pacate!
Asa...a treia. Care, fie vorba-ntre noi, a fost prima vizitata. Am fost doar eu si cel mic. V-am zis, pe scurt, in "Primele 2 ore de gradi". Si la ea credem ca va merge. Adica nu doar credem, caci am cam ales-o deja. Nu am renuntat, doar am amanat. In urma discutiei cu directoarea gradintiei, care ne-a sfatuit (daca avem cum) sa asteptam pana in ianuarie, cand grupa mica ( 12 copii intre 2,2 ani-3,4ani) se va sparge in doua. Si in grupa nou nascuta vor mai fi si alti copii noi. Ca sa evitam sa supunem copilul la o schimbare la timp asa de scurt de la inscriere. Sa nu-l zapacim. Sa nu-i schimbam si copiii si educatoarea. O femeie absolut normala. UMANA, de fapt asta e cuvantul. Caci nu cred ca-i stricau taxele pe 2 luni de la noi, dar a aratat ca da doi bani pe ce fel simte copilul. Si au si perioada de adaptare. Care, baidauei, nu trebuie platita. Adica eu ma pot duce cu copilul si maine iar, daca vreau, sa mai stea Andrei o ora, doua, trei, patru..pe acolo.. Si accepta si dupa inscriere parintii. Si au si sistem video de urmarire! Si nu se dau rotunzi ca scot geniu din copilul tau, dar faca ctivitati cu ei, evident, si sunt si ei acreditati pe bune de mult timp. Mi-a spus clar, doamna, la varsta asta sa-i tii pe scaune mai mult de 10-15 minute..nu ai cum. In primul rand pt ca nu rezista copiii. Si nici nu-i normal, sunt inca mici, o sa tot stea lipiti de scaune cand or fi la grupe mai mari si vor avea mai multe activitati. Ai si acces la "dosarul" educatoarei. Ce scoala a facut, ce experineta are, etc-etc. Asta chiar e rar, multi nu o fac.
Nu stiu cum va fi..cand va fi..adica in scurt timp.
Dar stiu ca femeia asta are 3 copii, ai ei. Si ca asta se simte. No offense! Dar are abordare mai mamoasa..asa..cumva. Nu de "director" ci de om. Raspunde la telefoane, iar eu am cam dat, caci dupa ce am fost au mai venit intrebari. Desi am stat de vorba vreo 2 ore. Da, noi avem, si niste vecini in bloc care au fetita la ei, de la 1 an si 10luni. Acum are vreo 4-5. Recunosteam microbuzul (da, au si transport, daca optezi pentru asta). Isi vor da si baietelul (mai mic ca Andrei). Au zis de bine de gradi, de cand avea Andrei cateva luni.
Si, cel mai important: LUI ANDREI I-A PLACUT.
Si, da, cu cat copilul a crescut, cu atat am invatat sa mai relaxez si eu "reguli" la care tineam mai mult inainte. Gen "wow, ce mancare o sa primeasca la gradi, copilul care a mancat doar aia..si care nu a primit aia..si care nu va pune gura pe aia..." Ete, nah! Ca parca daca aia trec in meniu ca-i dau curcan, dar, de fapt este tot pui..tu ai habar.... Da, are si paste la pranz..desi eu evitam asta la el..Da, are gustarea de la 4 constand in placinte, briose, chec..sau iaurt, sau gris cu lapte sau... Sunt facute in bucataria proprie, dar, nah..dulce..fainos..nu-s mare fan. But u know what?? Am invatat ca NU asta e criteriu dupa care sa aleg gradinita. Las' ca-i bag eu in continuare sucul de fructe de dimineata si-i dau fructe in rest..Si las' ca dulcele nostru tot Nutribon si Goodies si altele de genul asta or sa fie... Face 3 ani. Nu cred ca se face gaura in cer daca nu va avea meniu bio... Salamuri nu dau, prajeli nu dau, chestii greuceanu pt varsta lui nu sunt in meniu...deci, per total, e suportabil.
Asadar, ca sa rezum, criteriile importante cand am ales au fost: zona unde e gradinita(distanta casa), programul, care sunt vacantele (doar Paste si Craciun si Sarbatorile legale. Unele gradinite inchid cate-o luna..doua..peste vara, plus doua saptamani de craciun, plus..plus..). Evident sunt foarte importanti oamenii cu care va interactiona-abordarea lor- inclusiv sistemul de "pedepse-recompense" care e de preferat sa lipseasca!!!, nr de copii din grupa, dormitorul sa fie separat de sala de clasa, bucatarie proprie si cat de cat ok ca meniu (diversitate cat mai mare), curtea si iesirile in curte sau in afara gradinitiei (activitati in parcuri, zoo, botanica,etc-etc). Plusuri au fost ca au si transport (pt ca nu e la 5 min de casa, iar iarna poate vom folosi trasnportul lor) si sistem video.
Si..speram sa-i placa si cand va merge "pe bune". Caci el va spune (prin comportamentul lui) cel mai bine daca este sau nu ok ce se intampla acolo. Il stiu, il simt, sunt sigura ca ne vom prinde din felul in care il vom lua la finalul programului. Asa ca...sa ne tineti pumnii. Dupa Revelion. Sau, preventiv, ii puteti tine de pe acum:)
luni, 27 octombrie 2014
Cum am ajuns sa nu mai vreau sa aud de bona!
Dupa cum stiti deja, de la 11 luni Andrei sta cu bona. Am avut acea experienta super nashpa numita CRESA (privata!!), apoi am ajuns tot la varianta bona. Prima bona a fost de la 11 luni pana la 1 an si 10 luni. Adica aproape un an. V-am povestiti cate ceva despre motivele care ne-au facut sa oprim colaborarea. AICI.
De pe 16 octombrie 2013 pana in martie 2014 (7luni) am avut pe cea de-a doua. Care a fost venita tot pe recomandare, de care chiar am fost multumiti, care a fost multumita de noi. (tinem si acum legatura, desi femeia isi face tratamente prin Italia...). Ce aparea ca nemultumire rezolvam pe traseu, era o fiinta cu care se putea vorbi, nu se oftica daca ii faceam vreo observatie, o femeie simpla, dar curata, harnica si care tinea cont de ceea ce ii spuneam. Cu ea a incepu Andrei sa invete cantecele, poezioare, sa stie ca iarna vine Mos Craciun si ca ninge, in perioada doamnei a invatat Andrei literele, numerele 1-10, etc-etc. (bine ...cu ea si cu noi in restul timpului, dar e important ca doamna facea cu el ceea ce faceam si noi, pastrarea continuitatii in activitatile copilului, este extrem de importanta). Un nenorocit de cancer de san aparut la doamna, a pus punct colaborarii noastre.
Din martie 2013 ne chinuim sa gasim si tot nu mai nimerim.... Lui oricum i-a fost greu sa se desparta de doamna: intre ei se nascuse un "ceva" al lor (deh, sagetatori nascuti in aceeasi zi, se atasasera unul de altul). O schimbare foarte brusca, caci noi tot speram ca diagnosticul sa nu se confirme si d-na a venit pana in ultimul moment la noi..asa ca nu apucasem sa "pregatim" copilul..
Asa ca...ramanand brusc fara bona, am avut noroc de Diana ca back-up de bona. Apoi...in primavara-vara...am zis ca am gasit -in sfarsit- inlocuitor. Era tanara (37 ani), cu studii superioare, facuse si sport si era super ok dpdv viteza de reactie si rapiditate in parc (caci A are ceva viteza, dupa cum v-am mai spus) cu elan si talent (real) la bucatareala, parea ok...Erau si chestii care nu prea ne incantau..dar, nah, nu le poti avea pe toate, nu? Ce s-a intamplat? Dupa o luna de zile ne-am trezit ca avem probleme cu...sotul doamnei. Ca i-o mai dadea din cand in cand acasa(pe ea, bataita rupta din rai, nu?)...ca n-o credea ca vine la noi...ca o conditiona sa fie platita saptamanal...caci altfel nu crede ca-i bona..etc-etc.. Nu stiu si nici nu ma mai intereseaza daca erau reale toate astea sau inventate intr-o incercare de santaj de doi bani. NU-MI MAI PASA. M-A DURUT atunci, caci eu sunt bou din ala care acorda incredere totala cuiva care ii sta cu copilul (altfel n-as putea sa las omul ala cu cea mai de pret comoara a mea...), iar cand sunt dezamagita si cad...apoi cad de sus de tot!! Asa ca...ne-am oprit...
A venit vacanta...am plecat la mare...ne-am intors...a stat iar Diana cu el o vreme...iar am gasit pe cineva. Mama, mama, ce femeie! Si cu cursuri de bona, si pe la 52 de ani, simpatica si volubila si data gata de fiul nostru. Si cu diploma de babysitting! Beton, nu? Dupa o saptamana, aaa...ce zic eu!? dupa vreo doua zile...au inceput vaicarerile. Ca nu merge de mana in parc...pai ti-am zis ca merge de mana doar pe strada, in parc are liber la alergat si la cocotat-tre' sa te tii dupa el, asta e.... Ca nu adoarme usor, ca se agita, ca are o problema copilul...pai n-are, dar tu daca incepi sa tipi la el si sa vorbesti nasol cu el, vei avea rezultatul asta:un copil iritat si care se distreaza cand tu cedezi nervos asa ca-ti va face in ciuda si va face si mai si... Ca alearga prea mult, ca face aia, ca face aia, ca aoleu...nu mai poate saraca de ea... Ca ea nu mai poate e una, ca avea nesimitirea sa comenteze si gen "fierul asta de calcat nu e bun deloc" sau "cuptorul nu merge bine" sau "Andrei e baiat si pofteste si trebuie sa-i dai biscuiti mai multi"(aveam sa aflam ca a rezolvat doamna problema in stilul ei: cumparandu-i ZILNIC biscuiti, pe care A ii manca in loc de fructe in parc...eu stiam ca-si mananca fructele, el manca biscuiti ...Cateodata chiar sandvis, de care eu habar n-am avut)...ca ajunsese sa ne tina predici despre ce fel sa ne crestem copilul, ce ar trebui sa facem...etc-etc.. Iar Andrei devenise foarte...nervos. Si avea niste frici...caci spunea intr-una "nu o superi pe mami", "nu-l superi pe tati"...etc-etc.. Si mai avea si alte expresii care clar ii fusesera spuse : daca dadea cu piciorul in ceva tot el exclama pe alta voce "nu da din picioare ca nebunul!nebunule!" si "esti prost" si cate si mai cate...Am urmarit-o (da!!!!) caci am inceput sa intelegem ca e mai mult decat se vede. Si da, era mult mai mult. In ultima ei zi, Andrei era zgariat de ea pe mana. Dupa ce-l tarase dupa ea- in timp ce el plangea neconsolat, pt ca indraznea sa se duca la locul de joaca cand ea dorea sa-l tina la bancuta, ca sa poata vb la telefon. Oricum din 2 ore de parc, mai bine de-o ora a stat-o pe telefon. I-a bagat in cap ca gradinita e ceva unde va fi pus la colt, pentru ca el e rau. I-a bagat in cap ca este rau , ca este obraznic, ca...ca... Desi stabilisem si cu ea, cum am facut-o cu fiecare din cucoanele astea de ni s-au tot perindat prin casa ca NU ETICHETAM copilul. Ca daca face ceva gresit, ii explicam cu calm, ii propunem alternative, dar NU ETICHETAM. Nici pe el, nici pe altii. Si acum...cand scriu doar mica parte din ce-am trait cu nebuna aia, mi se strange stomacul. Cand i-am spus stop si i-am dat banii, a devenit isterica. Desi discutasem si decisesem (cu 2 sapt inainte) ca, daca nu isi schimba comportamentul, ne oprim. Desi cu doar 2 ore inainte de a spune stop (adica atunci cand am ajuns acasa de la munca) ea ma anunta ca nu crede ca mai vine prea mult timp...asadar ii respectam dorinta spunandu-i hai sa ne oprim.. Dar a devenit isterica pentru ca ea AVEA SFATURI DE DAT SI EU REFUZAM (politicos, prea politicos!!) s-o ascult, spunandu-i ca nu are sens sa mai discutam caci colaborarea noastra se opreste acolo-atunci. ISTERICA IN CASA NOASTRA, explicandu-mi ca sunt tampita (da, ati citit bine!!) ca nu-i dau dulciuri copilului, urland ca stie ea (ca a intrebat ea copilul!!mai, ati inteles: a tras de limba un copil de 2 ani si jumate, cat avea el atunci!) cate bone a avut, ca facem praf copilul, ca suntem niste idioti (da, ati citit bine!!) Voi ce-ati fi facut in conditiile astea? Caci eu, dupa ce-am repetat ca o moara stricata de nshpe ori "te rog sa iesi, nu mai avem ce discuta" iar ea se protapise cu mainile in sold in fata mea si-mi urla in fata, ei bine eu i-am spus ca o arunc pe geam daca nu iese si ca-i dau una cu ceva in cap. Mda..nu-s mandra de mine, dar jur ca eram in stare s-o fac. Nu, n-a iesit nici atunci. Asa ca..da, am deschis usa si i-am depus geanta pe presul de la usa..si i-am spus ca daca nu iese ii arunc geanta de la etaj..pe scari in jos...A iesit cu SPUME LA GURA, LA PROPRIU. Ultima strigatura a fost tot o jignire "stiam eu ca esti o tiganca imputita, de cand te-am vazut asa maro am stiut ca esti!" :))) La asta chiar m-am amuzat...nu pt ca eu n-as fi creola, ci pt ca ea era de 10 ori mai creola ca mine:))).
Dupa ce-a plecat, in zilele ce-au venit, am aflat si multe altele facute de ea... Le-am aflat pt ca am inceput sa intrebam..de la vanzatoarele de la magazinul de la bloc, de la d-na care vinde ziare...de la unul de la altul....
Din fericire Andrei a iesit din faza in care intrase. Dar am invatat ceva din ea: am invatat sa fiu mai atenta la reactiile/comportamentul lui fata de strainul care sta cu el si care, intamplator, se numeste bona. Am invatat si sa iau in serios ceea ce spune, mai exact sa incerc sa inteleg dincolo de ceea ce spune el atat cat poate la anii lui. Pentru ca a inceput sa spuna! Spune...tot ce face:)). Si cand vrei si cand nu vrei:P
Asa ca...iata ca la mai putin de doua luni...vom schimba directia, vom merge catre gradi, in loc de bona. Desi ...avem bona.INCA. Alta, da... Da, dupa toate dezastrele descrise mai sus, noi tot am mai luat bona. Eu am insistat, pt ca simteam ca la halul in care il adusese cretina din urma, el nu era apt de mers intre copii. Ii intrase in cap ca la gradi e rau, ca el va fi pedepsit, ca el e obraznic, ca noi il lasam acolo daca e rau...etc-etc. Asa ca mi s-a parut important sa iasa din faza asta...si apoi..incet incet...sa ne indreptam catre gradi. Si uite ca ne-am gasit, pe la mijloc de septembrie, alta bona. Genul "functionez la foc minim" -dar Andrei era ok cu ea. Pana cand....mda..iata ca undeva ceva s-a stricat...si domna nu il mai adoarme. I-am zis "ganditi-va, poate ati schimbat ceva in rutina", poate ca..poate ca..Nimic n-a functionat din ce-am sugerat eu. Ok, ce naiba sa faci, daca tot nu doarme si daca tot au fost zile superbe dpdv vreme...mai iesiti o tura cu el pe-afara. De pe la 16. O ora si ceva, pana ajungem unul dintre parinti sa il "preluam". Adica NU isi depasea programul. Dar...ei...aici intervine o problema...caci d-na a zis ca ea nu poate...ca nu poate sa iasa...ca ea de cand nu mai doarme Andrei pleaca plangand acasa...si ca nu poate sa mai faca fata asa. PE BUNE? Si eu ce sa fac? Adica sa vin eu de la munca acasa si sa-l adorm? Sa vin eu sa-i dau sa manance (caci se pare ca nici de mancat nu prea ii mananca). Mai nou, azi dimineata, mi-a spus si ca "oooh, cand vine frigul eu nu prea pot sa stau afara" Are cistita. Nashpa. Dar cand ai venit bona, credeai ca o sa stai toata iarna in casa??!!?? Nu mai vreau sa ma enervez, dar ma mai enervez. Caci m-am saturat de nesimtite care NU-SI ASUMA NIMIC DIN CEEA CE INSEAMNA BONA. Asteia i-am zis ca eu consider ca s-a bagat la un "job" caruia nu-i face fata. Ca este inadmisibil ca in momentul in care da de ceva mai greu sa dea bir cu fugitii. Mai ales ca acel "greu" este rezultatul a ceea ce face/nu face ea cu el. Mie-mi doarme, eu il mai adorm (inca...pt ca rutina de 5 zile nedormite isi spune cuvantul..el a invatat f repede ca poate sa "sara" peste somn si incerca si cu mine..)
Cel mai rau imi pare ca il chinuie cu lipsa asta de somn pe cel mic...pe care-l gasesc cheaun pe la 18...
Ca o doare in fund( ma scuzati, dar fix aici o doare!)!!
Pe scurt astea-s povestile noastre. Am avut bona care-a citit 3 carti intr-o luna (cat dormea cel mic)--asta ca sa va dati seama ce solicitant este jobul de bona la noi in familie, nu cumva sa aveti impresia ca le muncim pe bietele femei de le sar capacele. NU! Bonele au "jobul" copil. Cand doarme- daca doarme- calca pt el, EVENTUAL gatesc pt el (de multe ori gaseau mancarea facuta de mine). Asta-i ce e nevoie sa faca ele. Nu menaj, nu curatenie, nu spala, nu calca pt noi, nu gatesc pt noi. Doar ca avem tupeul...ca atunci cand copilul nu doarme...sa ne dorim sa isi petreaca timpul la aer curat cat sunt 20 de grade afara. Si doamna asta este terminata si pleaca plangand? Pe bune? Pai si mie-mi vine sa plang banii pe care-i dam! Ca prostii!!!! Zau asa!
De pe 16 octombrie 2013 pana in martie 2014 (7luni) am avut pe cea de-a doua. Care a fost venita tot pe recomandare, de care chiar am fost multumiti, care a fost multumita de noi. (tinem si acum legatura, desi femeia isi face tratamente prin Italia...). Ce aparea ca nemultumire rezolvam pe traseu, era o fiinta cu care se putea vorbi, nu se oftica daca ii faceam vreo observatie, o femeie simpla, dar curata, harnica si care tinea cont de ceea ce ii spuneam. Cu ea a incepu Andrei sa invete cantecele, poezioare, sa stie ca iarna vine Mos Craciun si ca ninge, in perioada doamnei a invatat Andrei literele, numerele 1-10, etc-etc. (bine ...cu ea si cu noi in restul timpului, dar e important ca doamna facea cu el ceea ce faceam si noi, pastrarea continuitatii in activitatile copilului, este extrem de importanta). Un nenorocit de cancer de san aparut la doamna, a pus punct colaborarii noastre.
Din martie 2013 ne chinuim sa gasim si tot nu mai nimerim.... Lui oricum i-a fost greu sa se desparta de doamna: intre ei se nascuse un "ceva" al lor (deh, sagetatori nascuti in aceeasi zi, se atasasera unul de altul). O schimbare foarte brusca, caci noi tot speram ca diagnosticul sa nu se confirme si d-na a venit pana in ultimul moment la noi..asa ca nu apucasem sa "pregatim" copilul..
Asa ca...ramanand brusc fara bona, am avut noroc de Diana ca back-up de bona. Apoi...in primavara-vara...am zis ca am gasit -in sfarsit- inlocuitor. Era tanara (37 ani), cu studii superioare, facuse si sport si era super ok dpdv viteza de reactie si rapiditate in parc (caci A are ceva viteza, dupa cum v-am mai spus) cu elan si talent (real) la bucatareala, parea ok...Erau si chestii care nu prea ne incantau..dar, nah, nu le poti avea pe toate, nu? Ce s-a intamplat? Dupa o luna de zile ne-am trezit ca avem probleme cu...sotul doamnei. Ca i-o mai dadea din cand in cand acasa(pe ea, bataita rupta din rai, nu?)...ca n-o credea ca vine la noi...ca o conditiona sa fie platita saptamanal...caci altfel nu crede ca-i bona..etc-etc.. Nu stiu si nici nu ma mai intereseaza daca erau reale toate astea sau inventate intr-o incercare de santaj de doi bani. NU-MI MAI PASA. M-A DURUT atunci, caci eu sunt bou din ala care acorda incredere totala cuiva care ii sta cu copilul (altfel n-as putea sa las omul ala cu cea mai de pret comoara a mea...), iar cand sunt dezamagita si cad...apoi cad de sus de tot!! Asa ca...ne-am oprit...
A venit vacanta...am plecat la mare...ne-am intors...a stat iar Diana cu el o vreme...iar am gasit pe cineva. Mama, mama, ce femeie! Si cu cursuri de bona, si pe la 52 de ani, simpatica si volubila si data gata de fiul nostru. Si cu diploma de babysitting! Beton, nu? Dupa o saptamana, aaa...ce zic eu!? dupa vreo doua zile...au inceput vaicarerile. Ca nu merge de mana in parc...pai ti-am zis ca merge de mana doar pe strada, in parc are liber la alergat si la cocotat-tre' sa te tii dupa el, asta e.... Ca nu adoarme usor, ca se agita, ca are o problema copilul...pai n-are, dar tu daca incepi sa tipi la el si sa vorbesti nasol cu el, vei avea rezultatul asta:un copil iritat si care se distreaza cand tu cedezi nervos asa ca-ti va face in ciuda si va face si mai si... Ca alearga prea mult, ca face aia, ca face aia, ca aoleu...nu mai poate saraca de ea... Ca ea nu mai poate e una, ca avea nesimitirea sa comenteze si gen "fierul asta de calcat nu e bun deloc" sau "cuptorul nu merge bine" sau "Andrei e baiat si pofteste si trebuie sa-i dai biscuiti mai multi"(aveam sa aflam ca a rezolvat doamna problema in stilul ei: cumparandu-i ZILNIC biscuiti, pe care A ii manca in loc de fructe in parc...eu stiam ca-si mananca fructele, el manca biscuiti ...Cateodata chiar sandvis, de care eu habar n-am avut)...ca ajunsese sa ne tina predici despre ce fel sa ne crestem copilul, ce ar trebui sa facem...etc-etc.. Iar Andrei devenise foarte...nervos. Si avea niste frici...caci spunea intr-una "nu o superi pe mami", "nu-l superi pe tati"...etc-etc.. Si mai avea si alte expresii care clar ii fusesera spuse : daca dadea cu piciorul in ceva tot el exclama pe alta voce "nu da din picioare ca nebunul!nebunule!" si "esti prost" si cate si mai cate...Am urmarit-o (da!!!!) caci am inceput sa intelegem ca e mai mult decat se vede. Si da, era mult mai mult. In ultima ei zi, Andrei era zgariat de ea pe mana. Dupa ce-l tarase dupa ea- in timp ce el plangea neconsolat, pt ca indraznea sa se duca la locul de joaca cand ea dorea sa-l tina la bancuta, ca sa poata vb la telefon. Oricum din 2 ore de parc, mai bine de-o ora a stat-o pe telefon. I-a bagat in cap ca gradinita e ceva unde va fi pus la colt, pentru ca el e rau. I-a bagat in cap ca este rau , ca este obraznic, ca...ca... Desi stabilisem si cu ea, cum am facut-o cu fiecare din cucoanele astea de ni s-au tot perindat prin casa ca NU ETICHETAM copilul. Ca daca face ceva gresit, ii explicam cu calm, ii propunem alternative, dar NU ETICHETAM. Nici pe el, nici pe altii. Si acum...cand scriu doar mica parte din ce-am trait cu nebuna aia, mi se strange stomacul. Cand i-am spus stop si i-am dat banii, a devenit isterica. Desi discutasem si decisesem (cu 2 sapt inainte) ca, daca nu isi schimba comportamentul, ne oprim. Desi cu doar 2 ore inainte de a spune stop (adica atunci cand am ajuns acasa de la munca) ea ma anunta ca nu crede ca mai vine prea mult timp...asadar ii respectam dorinta spunandu-i hai sa ne oprim.. Dar a devenit isterica pentru ca ea AVEA SFATURI DE DAT SI EU REFUZAM (politicos, prea politicos!!) s-o ascult, spunandu-i ca nu are sens sa mai discutam caci colaborarea noastra se opreste acolo-atunci. ISTERICA IN CASA NOASTRA, explicandu-mi ca sunt tampita (da, ati citit bine!!) ca nu-i dau dulciuri copilului, urland ca stie ea (ca a intrebat ea copilul!!mai, ati inteles: a tras de limba un copil de 2 ani si jumate, cat avea el atunci!) cate bone a avut, ca facem praf copilul, ca suntem niste idioti (da, ati citit bine!!) Voi ce-ati fi facut in conditiile astea? Caci eu, dupa ce-am repetat ca o moara stricata de nshpe ori "te rog sa iesi, nu mai avem ce discuta" iar ea se protapise cu mainile in sold in fata mea si-mi urla in fata, ei bine eu i-am spus ca o arunc pe geam daca nu iese si ca-i dau una cu ceva in cap. Mda..nu-s mandra de mine, dar jur ca eram in stare s-o fac. Nu, n-a iesit nici atunci. Asa ca..da, am deschis usa si i-am depus geanta pe presul de la usa..si i-am spus ca daca nu iese ii arunc geanta de la etaj..pe scari in jos...A iesit cu SPUME LA GURA, LA PROPRIU. Ultima strigatura a fost tot o jignire "stiam eu ca esti o tiganca imputita, de cand te-am vazut asa maro am stiut ca esti!" :))) La asta chiar m-am amuzat...nu pt ca eu n-as fi creola, ci pt ca ea era de 10 ori mai creola ca mine:))).
Dupa ce-a plecat, in zilele ce-au venit, am aflat si multe altele facute de ea... Le-am aflat pt ca am inceput sa intrebam..de la vanzatoarele de la magazinul de la bloc, de la d-na care vinde ziare...de la unul de la altul....
Din fericire Andrei a iesit din faza in care intrase. Dar am invatat ceva din ea: am invatat sa fiu mai atenta la reactiile/comportamentul lui fata de strainul care sta cu el si care, intamplator, se numeste bona. Am invatat si sa iau in serios ceea ce spune, mai exact sa incerc sa inteleg dincolo de ceea ce spune el atat cat poate la anii lui. Pentru ca a inceput sa spuna! Spune...tot ce face:)). Si cand vrei si cand nu vrei:P
Asa ca...iata ca la mai putin de doua luni...vom schimba directia, vom merge catre gradi, in loc de bona. Desi ...avem bona.INCA. Alta, da... Da, dupa toate dezastrele descrise mai sus, noi tot am mai luat bona. Eu am insistat, pt ca simteam ca la halul in care il adusese cretina din urma, el nu era apt de mers intre copii. Ii intrase in cap ca la gradi e rau, ca el va fi pedepsit, ca el e obraznic, ca noi il lasam acolo daca e rau...etc-etc. Asa ca mi s-a parut important sa iasa din faza asta...si apoi..incet incet...sa ne indreptam catre gradi. Si uite ca ne-am gasit, pe la mijloc de septembrie, alta bona. Genul "functionez la foc minim" -dar Andrei era ok cu ea. Pana cand....mda..iata ca undeva ceva s-a stricat...si domna nu il mai adoarme. I-am zis "ganditi-va, poate ati schimbat ceva in rutina", poate ca..poate ca..Nimic n-a functionat din ce-am sugerat eu. Ok, ce naiba sa faci, daca tot nu doarme si daca tot au fost zile superbe dpdv vreme...mai iesiti o tura cu el pe-afara. De pe la 16. O ora si ceva, pana ajungem unul dintre parinti sa il "preluam". Adica NU isi depasea programul. Dar...ei...aici intervine o problema...caci d-na a zis ca ea nu poate...ca nu poate sa iasa...ca ea de cand nu mai doarme Andrei pleaca plangand acasa...si ca nu poate sa mai faca fata asa. PE BUNE? Si eu ce sa fac? Adica sa vin eu de la munca acasa si sa-l adorm? Sa vin eu sa-i dau sa manance (caci se pare ca nici de mancat nu prea ii mananca). Mai nou, azi dimineata, mi-a spus si ca "oooh, cand vine frigul eu nu prea pot sa stau afara" Are cistita. Nashpa. Dar cand ai venit bona, credeai ca o sa stai toata iarna in casa??!!?? Nu mai vreau sa ma enervez, dar ma mai enervez. Caci m-am saturat de nesimtite care NU-SI ASUMA NIMIC DIN CEEA CE INSEAMNA BONA. Asteia i-am zis ca eu consider ca s-a bagat la un "job" caruia nu-i face fata. Ca este inadmisibil ca in momentul in care da de ceva mai greu sa dea bir cu fugitii. Mai ales ca acel "greu" este rezultatul a ceea ce face/nu face ea cu el. Mie-mi doarme, eu il mai adorm (inca...pt ca rutina de 5 zile nedormite isi spune cuvantul..el a invatat f repede ca poate sa "sara" peste somn si incerca si cu mine..)
Cel mai rau imi pare ca il chinuie cu lipsa asta de somn pe cel mic...pe care-l gasesc cheaun pe la 18...
Ca o doare in fund( ma scuzati, dar fix aici o doare!)!!
Pe scurt astea-s povestile noastre. Am avut bona care-a citit 3 carti intr-o luna (cat dormea cel mic)--asta ca sa va dati seama ce solicitant este jobul de bona la noi in familie, nu cumva sa aveti impresia ca le muncim pe bietele femei de le sar capacele. NU! Bonele au "jobul" copil. Cand doarme- daca doarme- calca pt el, EVENTUAL gatesc pt el (de multe ori gaseau mancarea facuta de mine). Asta-i ce e nevoie sa faca ele. Nu menaj, nu curatenie, nu spala, nu calca pt noi, nu gatesc pt noi. Doar ca avem tupeul...ca atunci cand copilul nu doarme...sa ne dorim sa isi petreaca timpul la aer curat cat sunt 20 de grade afara. Si doamna asta este terminata si pleaca plangand? Pe bune? Pai si mie-mi vine sa plang banii pe care-i dam! Ca prostii!!!! Zau asa!
vineri, 24 octombrie 2014
Primele 2 ore de gradinita.
Nu are sens sa ma apuc sa va povestesc ce ne-a determinat sa ajungem aici...(de fapt are sens, dar nu am timp acum DELOC!) insa va anunt ca ne indreptam incet, dar sigur catre gradinita.
Planurile s-au schimbat fata de ce ne propuneam noi acum doua-trei luni, nu sunt nici acum foarte exacte, dar...am zis sa vedem si noi ce si cum reactioneaza pruncul la gradi. Pruncul care, cand aude de gradi, baga un NU hotarat.
Nu ca ar avea el idee ce e aia, ca doar n-a mai fost vreodata si doar din descrieri e greu pentru el sa se prinda ... Dar, nah, e etapa NU-ului la orice, asa ca...
In rezumat: azi a stat aproape 2 ore cu grupa mica (2,5ani-3.5ani) la o gradi. Timp in care eu am vb cu directoarea si, in paralel, l-am urmarit video:)). Impresii? Desi e prea devreme sa ma expirm pot spune ca a fost mult peste ce ma asteptam eu sa fie. Ca, dupa ce-a intrat in sala(undea intrat pentru ca a vrut el), incercam si eu sa-i zic un pa-pa..ceva..sa-i spun ca sunt in camera vecina..numai ca nu am avut cui. Odata intrat acolo nici nu m-a mai auzit. A respectat (cat de cat) si niste reguli, a stat calupuri de cate 15 minute si pe scaun facand ce faceau si ceilalti..Ma rog, per total a fost ok. Cand m-am dus sa-l iau nu parea sa realizeze ca/cat am lipsit de acolo. Drept e ca, desi statuse doar 2 ore, parea usor cheaun..probabil ca pt un copil obisnuit cu bona/casa lui e mult sa fie cu inca 8copii in jur, plus ca aici a avut mai multe/noi activitati, fata de ce ar fi avut acasa in 2 ore.... Am plecat de acolo si a zis ca i-a placut. Sigur ca 2 ore nu sunt 6 sau 7...sigur ca asta nu inseamna automat ca va accepta cu usurinta sa stea acolo..vom mai vedea. Cert este ca primul pas a fost facut. Primul pas pentru el, dar si pentru mine, deopotriva. Si, recunosc, nu mi-a fost asa de greu cum mi-a fost in cele 3 zile de cresa, la 11luni.
E normal: el este mai mare, am incredere in el ca spune (macar partial) daca/ce il supara..in plus...am doi ani de cand sunt despartita 8-9 ore /zi de el. Atunci era si prima oara cand ne desparteam..:(
O sa expun -in curand- motivele pentru care ne indreptam catre aceasta solutie. Deocamdata atat.
Planurile s-au schimbat fata de ce ne propuneam noi acum doua-trei luni, nu sunt nici acum foarte exacte, dar...am zis sa vedem si noi ce si cum reactioneaza pruncul la gradi. Pruncul care, cand aude de gradi, baga un NU hotarat.
Nu ca ar avea el idee ce e aia, ca doar n-a mai fost vreodata si doar din descrieri e greu pentru el sa se prinda ... Dar, nah, e etapa NU-ului la orice, asa ca...
In rezumat: azi a stat aproape 2 ore cu grupa mica (2,5ani-3.5ani) la o gradi. Timp in care eu am vb cu directoarea si, in paralel, l-am urmarit video:)). Impresii? Desi e prea devreme sa ma expirm pot spune ca a fost mult peste ce ma asteptam eu sa fie. Ca, dupa ce-a intrat in sala(undea intrat pentru ca a vrut el), incercam si eu sa-i zic un pa-pa..ceva..sa-i spun ca sunt in camera vecina..numai ca nu am avut cui. Odata intrat acolo nici nu m-a mai auzit. A respectat (cat de cat) si niste reguli, a stat calupuri de cate 15 minute si pe scaun facand ce faceau si ceilalti..Ma rog, per total a fost ok. Cand m-am dus sa-l iau nu parea sa realizeze ca/cat am lipsit de acolo. Drept e ca, desi statuse doar 2 ore, parea usor cheaun..probabil ca pt un copil obisnuit cu bona/casa lui e mult sa fie cu inca 8copii in jur, plus ca aici a avut mai multe/noi activitati, fata de ce ar fi avut acasa in 2 ore.... Am plecat de acolo si a zis ca i-a placut. Sigur ca 2 ore nu sunt 6 sau 7...sigur ca asta nu inseamna automat ca va accepta cu usurinta sa stea acolo..vom mai vedea. Cert este ca primul pas a fost facut. Primul pas pentru el, dar si pentru mine, deopotriva. Si, recunosc, nu mi-a fost asa de greu cum mi-a fost in cele 3 zile de cresa, la 11luni.
E normal: el este mai mare, am incredere in el ca spune (macar partial) daca/ce il supara..in plus...am doi ani de cand sunt despartita 8-9 ore /zi de el. Atunci era si prima oara cand ne desparteam..:(
O sa expun -in curand- motivele pentru care ne indreptam catre aceasta solutie. Deocamdata atat.
joi, 13 februarie 2014
Despre Gradi
Mi-a sugerat Delia sa vizitez un link al uni site, unde am gasit ceva foarte util pentru noi. Pentru noi parintii care la un moment dat dorim sa ne dam pruncul la gradi. Site-ul recomandat (si pe care il recomand cu caldura si eu!) este al d-nei dr. Speranța Farca- psihanalist, dr in stiintele educatiei.. Eu zic sa-l vizitati siteul aici. Veti gasi muulte utile, cerdeti-ma.
Sub titlul Mergem la Gradi fara plans si jale! am gasit cateva repere in ceea ce priveste subiectul "Cand este pregatit copilul pentru intrarea la gradi? "
Le las mai jos si le si comentez pentru cazul nostru (bine, noi nu vrem sa-l dam acum, dar e interesant de vazut unde se gaseste el in acest moment..pentru ca eu tind sa cred ca o parte din "conditiile" acestea sunt importante si cand vine vorba de socializare cu alti copii, nu doar de gradi. Doar o parte!)
- când vorbește despre sine la persoana întâi (spune „eu vreau” şi nu „Ioana vrea”);
Asta nu prea se intampla inca. Adica se intampla rar, in 90% dintre cazuri spune Andrei vrea/etc/etc
- când poate vorbi despre ceea ce îl supără sau deranjează;
Nu inca, desi incercam sa il invatam cum e cu starile..ca sa inceapa sa inteleaga cand e suparat/trist/nervos/bucuros/etc-etc. Tind sa cred ca starile pe care si le intelege sunt bucuria si supararea. Probabil e normal..sunt cele mai usor de inteles.
- când poate spune că îi este foame, sete, că este obosit sau supărat, că îl doare ceva;
Cere mancare,apa. Rar cere somn si, de obieci, dupa ce-l intreb eu (vazand cat e ceasul si stiindu-i ritmul), asadar aici raspunde cu da sau nu, dar nu se cere singur la somn. Cu durutul am dubii mari...uneori spune ca il doale dinsii, dar e posibil ca asta sa insemne ca repeta ce m-a auzit pe mine, uneori, intrebandu-l.
- când poate vorbi despre sine, despre părinţii şi familia sa, când poate povesti evenimente prin care a trecut, întâmplări, vise şi fantasme;
O, da, asta da. Atata ca nu te poti baza ca este adevarat ce spune. Da, stie cum ne cheama pe noi, stie ca are un bunic si doua matusi, stie cati ani are; stie ca noi trei suntem o familie. Povestile lui din parc sunt, in 90% dintre cazuri, usor exagerate/inflorite/imaginate. Si nu povesteste el de la sine putere, dar daca il intrebi "cu cine te-ai vazut azi in parc?" spune. Uneori mai si invenetaza. Adesea. De obicei apar fetite (inexistente in realitate) in povestile lui. :)
- când distinge între realitate şi basm (sau vis, fantasmă);
Well...Nu distinge.
- când începe să aibă preferinţe şi să fie mai selectiv cu partenerii de joacă, dar şi mai constant în manifestările afective;
- când apare nevoia unui prieten constant;
- când preia cu plăcere formule de politeţe, își asumă reguli şi interdicţii, se ruşinează şi doreşte să fie la fel ca ceilalţi membri ai comunităţii din care face parte;
- când înţelege să nu-i deranjeze pe alţii, să cedeze, să îngăduie, dar şi să-şi expună punctul de vedere şi să-şi apere drepturile;
- când are manifestări de independenţă: copilul insistă să se îmbrace cu ce vrea el, să mănânce singur, să se ducă la toaletă neînsoţit;
- când încearcă să-și impună punctul de vedere: se contrazice, se încrâncenează;
- când îşi poate purta de grijă: sesizează situaţii periculoase, îşi conştientizează şi exprimă nevoile, îşi ştie drepturile, îşi poate asuma unele responsabilităţi;
- când poate fi lăsat în spaţii de joacă, supravegheate fără a reclama prezenţa adultului cu care a venit;
- când îşi ascultă părintele (sau se împotriveşte lui) şi în lipsa acestuia.
Eh...nu ma prea prind...
Bun. Cam atat pentru azi. As fi avut mult mai multe de scris, dar timp putin, nah...asa ca..poate ne mai auzim maine. Caci aseara am iesit din dormitorul lui (dupa ce l-am adormit) si am scris ce mi-am mai adus aminte din discurusul lui de vreo 30 minute, dinainte de adormire. Sa cititi si voi ce poate sa-si spuna....:) Si as mai avea de povestit si despre cum iesim (de-o vreme) de 2 ori pe zi afara...si despre cum ieri pe la 18, la patinoarul din Cismigiu a inceput sa strige jossss...bocacii josss...Adei patine..cu mami, cu tati :))). Si inca vreo nshpe chestii....dar ...timpul liber, bata-l vina, e scurt!
miercuri, 22 ianuarie 2014
Usor cazuta in butoiul cu melancolie..
Cateodata....
.... cand ma uit la el si ma bucur de cat de frumos si repede creste..simt si un mic regret caci..parca mi-as dori sa treaca mai greu bebelusenia lui...
....cand imi spun "hai ca mai e un pic pana la 2ani jumate-3" (caci mi se tot repeta ca de la varsta aia devine nitel mai independent si o sa apuc sa respir si io ceva mai mult.), dar in secunda doi ma surprind ca as vrea sa mai stea timpul in loc...
...cand vine si se agata de mine sa-l iau in brate ca sa ajunga la obiectul x..sau la imaginea de la tv, ca s-o atinga...si-s tentata sa-i spun "mai, copile, ai peste 15 chile, io doar 54 si o coloana tare fragila"...ma opresc si-l iau, gandindu-ma ca va veni vremea in care o sa-l rog sa-mi mai stea in brate si n-o sa mai vrea...
Parca trece prea repede timpul asta...si, desi, cum va spuneam-uneori mi-l doresc nitel mai mare, alteori as vrea sa tin timpul in loc...sa-mi fie bbelusul-baietel de acum, care INCA mi se ghemuieste in brate, care INCA nu adoarme fara mine, a carui respiratie o simt si o pandesc anuntatoare de adormire- seara de seara... Sa il mai tin asa, lipit de mine, o vreme... Sa mai facem baie asa...o vreme...Sa mai ne trantim pe jos in trei..o vreme..Sa il mai aud cu rasul asta INCA atat de proaspat si de zglobiu si de hohotit...o vreme...Si..nu, nu pot sa definesc ce inseama "o vreme"...
Da, e normal sa creasca. e bine..foarte bine..ca se intampla asa...e bine sa-si castige independenta..il indrum si-l incurajez sa si-o castige, dar...greu e cateodata sa accepti ca-ti creste!!! :))
In alta ordine de idei (ca sa va luminez si sa-ntelegeti de unde m-a apucat asa un amoc..) am inceput sa ma uit dupa gradi. Nu-l dam inca, cel mai devreme din toamna, dar am inceput sa-mi arunc cate-un ochi..uneori doi..pe siteuri, pe net, pe forumuri..etc-etc...sa ma prind incotro o s-o luam cand va fi s-o luam.
Va avea aproape 3 ani...suntem in sector 1...am vrea ceva pe langa casa...ca-i stat, ca-i privat..numai departe de casa sa nu fie... Daca aveti recomandari-idei, nu ezitati sa le aruncati spre noi. Primim si adunam cu placere orice ne spuneti, apoi vedem noi ce si cum om alege...
Unii zic ca- i prea devreme la 3 ani, altii zic ca-i bine..Unii zic ca-i rau la stat, altii ca-i rau la privat, altii ca-i rau oriunde...etc-etc...
Confuzare maxima...
Grea decizie!~! :))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
