Inapoi dupa 3 luni...

S-au adunat panze de paianjen pe blogul meu..Ba chiar, recunsoc, am fost tentata sa nu le mai curat deloc..sa-l las asa..sa revin la el cine stie cand, abordand cu totul si cu totul subiecte fata de cel de pana acum. Nu am avut timp sa scriu, apoi si cand prindeam putin timp nu mi-a ars sa scriu despre toate cele intamplate. Nici acum nu-mi arde, de aceea nici nu voi scrie despre ce am patit noi. Cine ne cunoaste stie, cine doar ne citeste va trebui (cel putin momentan) sa se multumeasca doar cu rezumatul. Iar rezumatul suna asa:
-din martie pana in ziua de azi am avut aprox 50 de zile de medical.
-2 spitalizari, una in privat de 5 zile, alta la Fundeni de 8.
-Andrei este "scos din sistem"- iar daca nu e clar ce-nseamna asta, va spun ca avem (iar!) bona. Gradinita este in strandby.
-cu bona a fost iarasi mare "distractie". Suntem la a treia, pare sa fie ok acum.

In conditiile date, credeti-ma ca numai de bloguiala nu mi-a ars. Au fost zile, saptamani, luni grele. Pline de intrebari al caror raspuns nu-l avem nici pana-n ziua de azi foarte clar (la unele dintre ele). Emotii, revolta, frici, frustrare, plans, enervare, nopti nedormite pe motiv de ganduri care vin in stoluri, medicatii, efecte secundare, iar plans, iar intrebari, iar..iar..

Dar au fost si zile state impreuna in intregime cum nu mai statusem de cand eram acasa in concediu postnatal. Si asta a fost partea buna.

Andrei..Multe spune. Multe face. Iar eu...la cei 3 ani si 5 luni ale lui..am (inca!) momente in care ma uit la el si nu-mi vine sa cred ca baietelul acesta care incet-incet nici nu mai poceste cuvintele, care rade mult, care-i super sugubat si glumet, care numara pana peste 100 in romana si-n engleza, care canta mult, care vrea mereu "carte-carte..carte cu activitati..carte de citit...carte-carte.." (si le cere cantand si cautand prin casa, pt ca s-a prins ca le avem ascunse prin divesre locuri..), care stie vocalele si consoanele, care citeste numerele de la masini si -daca au vocala la mijloc- citeste apoi cuvintele, care..care..care...este bebele nascut de mine!!:)
Mi-as fi imaginat eu acum 5 ani asa ceva? NU. NICI GAND. Dar ce misto e intamplarea asta, care e viata mea actuala si pe care nu mi-as fi imaginat-o niciodata asa!

timpcetrece

Citeam ieri pe un blog despre un bebe. Despre primele gandureli, despre perioada aia in care-i doar alaptat, despre starile mamei, despre reactiile copilului...
Si mi-am adus aminte cum era... Si mi-am dat seama ca, da, uiti ce-a fost greu. De fapt nu uiti, doar ca greutatile sau probleme incepututlui in ale mamiciei raman undeva..amintiri estompate..nu sunt ele cele care raman. Ce fericire, zic! Cred ca-i bine asa, probabil asa se explica si cum de o mama careia i-a fost greu cu primul se incumeta sa-l faca pe-al doilea. Uiti. Iti amintesti doar cum era cand se mufa de tine si adormea asa..cum era cand ii adulmecai pielea-parul..cum era cand dormeai cu el lipit de tine...
Si, in timp ce citeam, mi-am dat seama inca o data de ce am dorit sa pastrez acest blog. Pentru ca pana si lucrurile bune le uiti. Vin altele la fel de bune sau mai bune care se aseaza peste ele si mintea ta nu mai e capabila sa pastreze acolo toate momentele, toate intamplarile. Ori eu vreau sa le pastrez. Pentru el, pentru cand va fi mai mare si -poate- ma va intreba. Pentru cand va vrea sa stie si eu voi fi usor senila si nu-i voi mai putea raspunde...

Cand abia nascusem si aveam nshpe milioane de intrebari, de drame, de nedumeriri, de intrebari..imi sunam prietenele cu copii. Elena a "beneficiat" de cele mai multe telefoane, de cele mai multe intrebari... Avea pe Maria cu doar 2 ani si ceva mai mare ca Andrei. Asa ca, in mintea mea, ar fi trebuit sa detina toate amintirile intacte si sa aibe raspunsuri la toate cele venite dinspre mine si care erau gen "auzi, ce faceai tu cand.." Spre surprinderea mea nu-si mai amintea decat ..aaa...hai sa zicem ca 20 %. Poate mai mult, poate mai putin. Dar mi-am dat seama cat de multe uitase...
In scurt timp aveam sa descopar si eu, la randul meu, cat de multe am uitat.

Asa ca..da, voi mai scrie mult si bine aici. Da, am devenit selectiva in ceea ce scriu..nici n-as avea cum sa mai scriu despre "ce mai face nou/ce mai zice nou" pentru ca e greu de tinut pasul. Suntem cumva..intr-o zona in care lucrurile vin firesc..el creste, noi invatam ce-nseamna asta deodata cu el..

Da..el creste...Si cand il vad asa de luuung si asa de ..mare?...parca, uneori...nu-mi vine sa cred ca este gaza aia mica de acum 3 ani si mai bine de 2 luni...
Pe de alta parte, alteori, ma uit la el cand doarme si are inca pozitii/posturi si expresii de cand era bebele acela mic...

Si aseara, in masina, venind de la gradi..vazand un Ford in paralel cu noi:
-ar vrea si mami un Ford ca asta...
(se pare ca i-am zis de multe ori si copilului ca as vrea sa ne schimbam masina...)
-da, mami, as vrea si eu ..poate nu un Ford...dar as vrea alta masina..
-cand o sa fiu mare, o sa conduc eu si mami o sa stea acolo unde sta tati..
-da, Andrei, asa e...
-si o sa ajung singur la pedale
(da, i-am explicat candva una-alta si despre pedale-schimbator-etc...nu, nu-s nebuna, era curios si i-am raspuns pe intelesul lui..)
-da, o sa ajungi..
-si o sa conduc cu viteza mare-mare..
-sper sa conduci cu viteza potrivita...
...
Se mai gandeste putin
-si ...cand o sa fiu mare..tot sufletul lui mami si-al lui tati o sa fiu...
-da, asa este, tot asa o sa fii1
-si o sa ma iubeasca mami si tati tot mult-mult..
-da, tot mult mult..



DA, TOT MULT-MULT!!! TOT MAI MULT! TE ASIGUR!!!!

invataminte...

Tot compun la o postare despre chestii...nu va zic despre ce:)...cu care nu mai ajung la final..asa ca, pana una alta, sa va zic ce-am invatat eu in weekendul asta...
Aveam o revista Pipo- din aia de copii, mi-a adus-o o prietena pt Andrei de la al ei din gradi. Si hai sa ne uitam pe ea, sa facem jocurile, sa gasim diferentele, ect-etc.. La una dintre pagini o reteta de biscuiti cu cacao. Ce ma apuca pe mine sa-i spun copilului ca, daca vrea, facem imrpeuna biscuiti. In weekend, cand mami nu merge la munca si el nu merge la gradi. Curajoasa de mine!! :)
Zis si facut..sambata am luat forme de decupat bicutii...nu aveam...si duminica, dupa somnul de frumuseste de la pranz, tanarul m-a luat direct in bucatarie sa facem biscuti.

Bon, minunat, nu? Numai ca..
1. Eu n-am facut in viata mea biscuti. De fapt, ca sa resepct adevarul intreg, eu n-am facut in viata mea ceva care sa implice vreo coca-aluat sau cum s-o numi chestia aia care trebuie intinsa ca foaie si decupata cu forme..
2. Nu stiu de ce m-am gandit eu ca -daca respect cantitatile din reteta- totul va fi super ok. Nope. A trebuit sa reglez pe parcurs cantitatea de faina..ca sa pot ajunge la un rezultat demn de intins si de decupat...Cum n-am experineta ioc..va dati seama ca am reglat si eu dupa ceea ce mi-a indicat bunul simt de femeie care, totusi, a mai asistat la momentele in care mama ei facea prajituri (adica in copilarie)
3. Nici el n-a mai asistat la moment de bucatareala de genul asta..asa ca nu, nu intelegea de ce trebuie sa asteptam. Gen...de ce ar trebui sa mai stea aia la cuptor cand arata asa de bine formele in tava... Sau, dupa ce i-am scos din cuptor, de ce nu-i putem manca ACUM. Asa, fierbinti...de fapt nu asa fierbinti, dar de ce sa fie fierbinti, caci el ii vrea recisori si numai buni de mancat..etc-etc..

Ma rog..per total a fost o experienta placuta.. Pt mine, mai ales ca n-au iesit chiar dezastru... Pt el, cred.. Dar nu o mai repet foarte curand. Adica nu cu Andrei prin preajma...Poate peste juma' de an...sau chiar un an..Mai vedem. :)

decupam forme..

Ah, nu uitati sa nu faceti ca mine: NU VA APUCATI SA FACETI CEVA DUPA RETETLE DIN REVISTELE DE COPII!! Sau..macar nu o faceti cu copiii langa voi, caci s-ar putea sa iasa und ezastru si ei sa fie super dezamagiti. Noi am avut noroc..de data asta..:))

vacante..vacante..visez la vacante..

Incep sa ma gandesc la vacante..da, pai de ce nu?!?!
Bon, vor fi vacantele de la gradi -o saptamana de Paste, una de Craciun (chiar, tre' sa vad exact cand sunt astea...ca sa stiu ce si cum cu zilele de concediu..). Ei, nu la astea ma refer, ci la vacante pe bune...adica la plecari, caci la mine abia daca plecam pe undeva pot sa o consider/simt ca pe-o vacanta.
Asa ca...pot considera ca deschid lista de "to do" a anului cu vacantele! :)
Muntele va fi bifat printr-o escapada de vreo saptamana la Breaza, la Mihaela si Codin. Dumnezeu stie in ce luna, caci depind de carnetul meu:P, de programul lor, etc-etc.. Dar sigur va fi. In plus sigur vor fi si niste weekenduri petrecute pe-acolo, cand or da caldurile insuportabile in capitala noastra iubita pe acolo o sa fugim. Sanatosi sa ne fie pruncii (daca se poate amandoi deodata..) ca-n rest..ne descurcam! In rest, despre munte n-am ganduri. Nici nu-s fan munte, asa ca...Da, mi-ar placea si chiar vorbeam cu Andrei sa mergem sa plimbam copilul cu telecabina (pe care-o stie de prin cartile cu Pixi), poate la Sinaia sau poate la Busteni...sa ajungem in trei printr-unul dintre aceste locuri. Dar, recunosc, ideea de rezervare-hotel-restaurante-etc-etc nu ma da pe spate. Prefer Breaza Mihaelei, cu casa lor la dispozitia noastra, cu ditamai curtea, cu muntele sub nas-numai bun de facut drumetii si picnicuri. Plus ca, daca-s doi copii la un loc, altfel trece timpul. Si pentru ei si pentru noi.

Apoi..mareeeaaaaa. Iubirea mea marea, ca sa respect adevarul. Nu stiu unde, nu stiu cum, nu stiu cand. Ma tenta ideea de alta tara. Dar..masina actuala nu-i de iesit din tara (n-am eu curaj chiar daca aia de la service zic ca-i ok), plus ca doar eu sofez - Andrei nu, si-atunci ar tb sa-mi asum sa conduc mult, mult mai mult chiar, ceea ce n-am chef. Poate undeva cu avion? Dar unde a.i sa ne fie bine tuturor (A mare nu are voie soare..) si a.i. sa fie ok si dpdv calitate-pret. Nuuuu, Turcia nu e si nu va fi pe lista mea veci-pururi..orice-ar fi. Ma tenteaza Grecia...Nu prea ma tenteaza Bulgaria...Cert este ca nu-s deloc fan variantele all inclusive, fiind genul care n-are chef sa fie prinsa de niste ore..dar..s-ar putea ca prezenta lui Andrei in viata noastra sa schimbe putin acest aspect. Putin mai mult?!? Caci probabil cand pleci cu copil prin vacante in afara e mai bine sa mergi pe genul asta, ca sa stai fara griji. Sau nu? N-am idee:)) Complicat. :)
Cred ca va fi un 2 Mai caci prea mi-e drag locul acela si copilul s-a obisnuit cu el si-i place si lui sau asa parea..ca-i place. Nu stiu exact daca  sau cand va fi Costinesti. Vedem, vedem...


Deocamdata (adica anul acesta) nu-mi propun alte vacante.
Cand va mai creste, adica va fi destul de mare incat sa se bucure si sa guste din plin, am pe lista Disneyland. Cred ca o sa lesinam de bucurie si placere si noi, parintii, acolo, darmite el!  La anu' o sa aibe peste 4 ani (primavara-vara) si cred ca-i o varsta mai buna ca asta de-acum. Plus ca va fi mai usor cu el, am vazut diferentele intre vacanta vara 2013 si vacanta vara 2014. Dpdv comunicare, griji, intelegere, etc-etc. Vara 2014 la mare a fost parfum fata de vara 2013.
Tot de la anul o sa iau in calcul si sa vizitam nasii copilului, in Praga. Daca or mai fi pe-acolo cand ne-om misca noi:)) (da, Vero, abia de la anu' o sa te trec pe lista..:P)
(in timp ce scriu ma gandesc ca-i ciudat..parca vreau sa creasca mai repede..de fapt NU, NU VREAU...doar ca ma bucura felul in care creste Andrei. Faptul ca e asa..un mic om mare:):P)

Eee..cam asa zboara ele gandurile mele de vacante..
Cert este ca, pana la vacanta, abia astept primavara..vara...! Astept finalul acestui ODIOS anotimp, anotimp in care eu sunt ascuta, dar pe care NU IL SUPORT! Sa iesim, sa stam in parc dupa gradi pana seara. Sa alergam, sa ne jucam, sa radem, sa chiuim.. Asa cum stim noi:)


Voi ce planuri aveti pentru vacante?
Poate-mi dati idei:)

la 3 ani...

Mi-as dori sa ne hlizim cat mai mult impreuna, sa ne harjonim maxim prin casa si pe-afara, sa radem mult-mult-mult.
Mi-am dat seama, zilele astea, ca radeai mereu cand erai bebelus, radeai si cand erai bebelus spre copil, razi si acum, dar parca mai rar, caci ai devenit mai serios. Concentrat pe ce faci tu cateodata, cand ne raspunzi "Asteapta, am aici o treaba de facut. Am ceva de terminat, ceva important, dupa aceea.." mergem/facem/etc. Si esti atat de serios si de concentrat si de scump in aceasta ipostaza. Dar esti serios. Ai devenit si serios. Si a ta mama ar vrea sa te faca mereu sa razi, oh, da, stiu, e o prostie..caci tu cresti si ai invatat mult mai multe atitutidni /stari/sentimente in plus fata de cele de la inceput.
Sunt topita dupa tine, sa stii, sunt topita dupa tine si cand esti serios. Uneori si cand esti crizat/ofticat pe ceva..sunt topita. Dar, recunsoc, cel mai tare ma topeste rasul tau, caci tu, dragul meu drag, razi cu ochii, cu fata, cu gura. Razi cu tot sufletul care vine si se asterne pe fata ta draga..si ma rog sa nu uiti prea curand rasul asta!!! Daca se poate sa nu-l uiti niciodata!!!

Mi-e frica de gradi sa nu te faca sa fii prea serios. Mi-e frica, jur!

Te mai tin in brate cand vrei, vrei rar..iar daca nu vrei nu te pot obliga.. Esti greu, eu sunt cu putin mai grea ca tine:)) (exagerez, dar nu mult!)...dar te-as tine oricat in brate. Uneori mi-e asa de drag de tine ca vin si iau la pipait pielea ta de pe la mijlocul spatelui (acolo unde se dezvelste cand stai intins pe jos, la masinile tale, si ti se ridica tricoul..) si-mi iei mana de pe tine sau te tragi..Uneori te iau la pupat si te stergi de ruj strambandu-te.. Uneori incerc sa te mangai pe fata si-mi dai mana la o parte.. Si eu mor de ciuda, dar stiu..stiu..cresti..asta-i tot..nu-i nimic grav..nu-i nimic rau..din contra!!

Cred ca incepe vremea "baieteniei" si uite ca ma ia la fel de pe nepregatite cum ia zapada autoritatile din Bucuresti. :) Nah, alta comparatie n-am avut! Merge si asta..zic..

scurt de vacanta

Nu v-am urat de Sarbatori, nu am scris nimic, puteti considera ca suntem in vacanta ..si eu si blogul..pana la anu' viitor.
Suntem ocupati cu..traitul!! Real. Ne jucam, ne alergam, in doi sau in trei sau impreuna cu prieteni imaginari (da, de-o vreme sunt niste mici Angry Birds care ne insotesc prin casa...aseara pasea cu grija prin sufragerie ca sa nu calce pe ei, ma tot intreba "nu sunt aici angry birds, pot sa alerg, nu calc pe ei?" :P)--deopotriva prin casa si pe afara. Iar zapada asta -dupa acest Craciun cu soare de primavara- este mai mult decat binevenita. Curatam masini de zapada, curatam banci, plimbam masinutele prin mormane de zapada, mancam turta dulce si porumb fiert (da, zau ca asta se vinde pe la casutele din Cismigiu si prin targul de la Universitate), circulam pe jos, cu autobuze, cu masina, cum putem... E frumos. E iarna. Ne pregatim si de gradi. Psihic. Ma rog sa nu inceapa cu raceli, sa nu ne strice virozele iarna asta frumoasa...

Ah, v-am zis? Desi-s nascuta in ianuarie- detest iarna. Adica imi place cand ninge sa vad pe geam ce frumos ninge..si sa ies 10 minute. Cam atat. Ei, bine, de fapt asa ERAM. Caci de cand ii vad bucuria asta deplina si maxima la zapada..zau ca a inceput sa-mi placa iarna!! Si zapada. Si frigul. Le iubesc pentru ca aduc atata fericire in sufletul lui Andrei!!

Asadar: sa aveti sarbatori minunate! Un an nou pe care sa-l incepeti cu dreptul. Sa iubiti mult. Sa iubiti din tot sufletul. Sa zambiti mult. Sa ne auzim cu bine!

Totul e joaca!

V-am mai spus ca, in ceea ce-l priveste pe Andrei, tot ceea ce a invatat a invatat prin joaca si /sau din pasiune. Pasiune a lui pentru ceva.
Ca sa recapitulez, foarte pe scurt. Pasiunea pentru masini (MAXIMA!) l-a ajutat sa invete culorile. Zic eu ca destul de devreme, adica pe la un an si jumate (maxim). Inca nu vorbea bine, cand se oprea la fiecare masina si o pipaia (si, da!, noi l-am lasat sa faca asta, chiar daca dupa pipait consumam un pachet de servetele umede ca sa-i stergem mainile..) si cerea sa-i spunem ceva. Ce sa-i spun? Evident ca i-am spus culorile. Si uite-asa..la varsta de care va spuneam...stia de catica -portocaliu; dadu - albastru; errde- verde; ohu -rosu; ghi- gri; ab- alb. (v-am zis ca era mic si chiar nu vorbea bine deloc..dar, paradox, stia culorile...). Pe la 2 ani le stia si pe celelalte (maro, bej, roz, mov) si incepea sa diferentize deschis de inchis.
Tot de la masini..pentru ca epuizasem partea cu culorile..si el se oprea in continaure la ele si le pipaia si le mangaia..a inceput sa dea de sigle...si, well, da, am inceput sa-i spunem si marcile. Iata asa pe la 1 an si 10 luni stia si marcile...mare parte dintre ele. In aceea iarna i-am desfintat definitiv carutul, asa ca pana la parc...sa tot invete marci de masini. Si in fata la Opera erau multe masini..so..a ajuns sa stie si Dodge-ul si Porsche-ul si Lamborghini...caci multe masini de fite apar cand sunt spectacole la Opera.... Avea 2 ani.
Tot iubirea lui pentru masini l-a facut sa-si doreasca cu ardoare chiloti cu Queen si Bucsa. Cum pampersi cu asa ceva nu existau..(slava cerului!) au aparut si chilotii solicitati, pe care, incet incet a inceput sa nu-i mai ude deloc "ca sa nu se inece pilotul" (asta cu pilotul a fost ideea bonei, iar eu am preluat-o bucuroasa). Avea 1 an si 11 luni cand am inceput. Era iarna, asa ca afara si la somn era tot cu pampers. La 2 si 5 luni am scapat definitv de ei. De atunci (acum are 3) un singur accident pe noapte si pana-n 5 pe timpul zilei. Yeah!

Ei...in mod indirect ..masinile l-au facut sa invete si literele. Asadar...masinile au adus chilotii cu Cars in viata noastra, asadar asezatul pe oala a devenit ritual, iar pe oala...dorea o carte. UNA ANUME. Aia cu litere, v-am mai zis de ea, de la Editura Litera. La 2 ani stia toate literele. Bonus: stia si numerele 1-10. Jur ca nu m-am prins cand...

Dupa ce-a invatat literele au inceput sa-l atraga mult toate chestiile scrise, adica, normal, cartile. Si uite-asa a inceput sa fie doritor de carti, de povesti, sa aibe rabdare sa-i citesti..mai intai carti cu putin scris pe pagina..ca acum, la 3 ani, sa stea sa-i citesti carti in care ai maxim o poza pe doua pagini. Si scris mic, si destul de mult.
(Asta in conditiile in care pe la 1 an jumate rupea tot ce era carte...)

N-o sa scriu tot/cum a invatat tot felul de chestii. Ce incerc sa subliniez este ceea ce am spus si la inceput: TOT CE-A INVATAT A PORNIT DE LA O PASIUNE DE-A LUI, ceva ce ii place. Cand nu-i place ceva, poti sta in cap si-n coada, ca n-o sa faca acel ceva. Mie una nu mi-a iesit... Poate ca nici n-am "metoda", dar cred ca nu doar de asta tine..

Well..de ce introducerea asta lunguta? Pentru ca ..aseara...am auzit si eu ceea ce-mi zisese Andrei ca l-a auzit (ziua, acum vreo doua sapt, cand eu eram la birou). Culorile in engleza. Hait! De unde? Pai...noua lui iubire...youtube-ul cu Andrei, filmuletele/cantecelele cu autobuz, degete, litere, numere. Astea sunt noile lui iubiri. Evident, sunt in engleza. Asa ca..le-a prins si pe-astea. Ajutat si de revistele Happy Magic English (de care va voi spune maine..poate; dar care palesc in fata pc-ului..).
In plus...numara pana la 10 in engleza. Tot de-acolo. In romana numara doar pana la 5, apoi le-ncurca. :) Da, paradox.
Si..cand ma gandesc ca..pe vremuri..astia care-si dadeau copiii la limbi straine de mici mi se pareau figuranti.. Nah ca am ajuns sa cred/pe vazute-verificate..ca, de fapt, daca ii inveti prin joc/cantec/etc...s-ar putea sa prinda cum nici cu gandul nu gandesti orice limba straina. Asa un simt au..frate...!!! :)



**********

In rest...ca sa va mai las si una-alta amuzante..
-Tati, inchide fereastra aia de acolo, de la x-ul ala!
(da, era in brate la Andrei, la pc, si-i dadea indincatii...)
-Acum mai am putina tleaba, asez masinutele astea aici, abia apoi vin sa mancam, mami. Asteapta-ma sa telmin tleaba."
(da, il deranjam cu o invitatie la masa cand el avea lucruri importante de pus la punct)
-Cele doua balene si-au croit cu glija dlum plin valurile mali si au ajuns la plietenul lor Daniel (un delfin), l-au imbratisat strans. Daniel le-a spus "ati avut drum lung si greu, micutele mele doamne?!"
(dialog in baie-cada; balenele sunt din oua de cioco, Daniel delfinul e din Jumbo..mare-mare. Il cheama Daniel pt ca are un desen animat cu un delfin Daniel)


***********


Altfel..v-am zis ca de Mos Nicolae a fost ca de Haloween? In sensul ca am vizitat cele doua farmacii de langa noi (vanzatoarele ne stiu pe toti si pe copil il si plac) si copilul a solicitat asa: in Helpnet "mai are doamna o prajitura din aia buna?" (de Sf Andrei ii daduse o praji; el nu uitase). N-a avut, dar a avut o bomboana. Am lasat-o sa-i dea. Apoi ..a zis sa mergem si in cealalta farmacie la "doamna aia care zambeste si ale baietel mai male ca mine". Cand am intrat a fixat-o si i-a zis direct "ai si tu o bomboana sa-mi dai?". ...I-a dat..turta dulce.. :) Iar ieri, ne-am intalnit cu o doamna dintr-un bloc vecin (si doamna l-a alintat cu tot felulde daruri pe Andrei de-a lungul timpului...) asa ca...vazand sacosele dansei le studia (cu privirea in prima faza). Apoi, intrebat daca doreste "paine buna de la Ana" a dorit..Si-a mai dorit si 2 mandarine, pe care le-a consumat pe loc. Muult mai bune decat alea din geanta mea, care nu erau acceptate cu 5 minute inainte.. :)) Eu nu stiu, zau, de ce i-am mai cumpara mancare..caci vad ca se descurca si singur:P

Gala Stele Romanesti- Ivan Patzaichin

Il cunoasteti pe Ivan Patzaichin? Adica nu daca stiti cine este (caci imi place sa cred ca nu exista un cititor al blogului meu care sa nu stie cine-i el) ci daca ati avut vreodata ocazia sa il intalniti, sa vorbiti cu el, sa dati mana cu el sau sa-l imbratisati de ziua lui..ori cu alta ocazie...?
Daca nu..o sa va fac eu in ciuda! :) (glumesc, desigur!) Spunandu-va ca am bucuria de a-l fi cunoscut. Bineinteles prin Andrei care se stie cu el de-o viata. Cu el; cu draga lui sotie, Georgiana; cu fiica Ivona. Mie mi-e tare drag de ei. Oameni frumosi tare-tare, sufletisti, deschisi, adevarati Oameni.
V-am mai povestiti si despre weekednul nostru la Tulcea, la Rowmania, eveniment legat tot de numele lui Ivan Patzaichin. Prin august.

Ei, bine, aseara am fost la Gala Stele Romanesti, la TNB. Un eveniment aflat la a doua editie anul acesta si care l-a sarbatorit pe Ivan Patzaichin. Un veritabil Sagetator, care tocmai a implinit 65 ani.
Ne-am lasat Sagetatorul nostru acasa, cu Diana, iar noi am purces in doi catre TNB. Si bine-am facut ca am mers, caci a fost frumos, au fost momente emotionante, Ivan a fost emotionat pana la lacrimi -pe scena. A fost cu proiectii de filmulete din concursuri- imagini care iti fac piele de gaina chiar daca pe vremea aia nu existai /nu urmareai (cum e cazul meu pt unele dintre concursuile respective, intamplate inainte de-a ma naste sau cand eram foarte mica..) cu muzica buna, cu oameni pe care m-am bucurat sa-i vad/sa vorbesc cu ei.

Gasiti foto pe pagina de FB a evenimentului -GalaSteleRomanesti.
Mai aveti cate ceva aici, la Andrei.

La Multi Ani chiar si azi, Ivan Patzaichin! :)

povestea aziului meu

Ar fi facut 49 de ani de casatorie. Azi.
S-au cunoscut la un "ceai", ceaiurile alea dansante de pe vremuri. Era momentul dansului, toti trageau biletele ca sa-si gaseasca perechea. El a tras Tristan. Ea a tras Isolda. Acesta a fost primul lor dans. A fost doar inceputul. Au dansat impreuna mult timp. Ar fi putut sa danseze si mai mult daca Mama-Isolda candva- nu se ducea. Dar s-a dus. Tata a ramas. Continua dansul de unul singur. Uneori stiu sigur ca o mai cauta cu mana in spatiul gol de langa el.. Poate cateodata vrea sa-i sopteasca ceva si sufla in aerul gol.. Cand mai traia Isolda lui, avea el o gluma preferata. Si usor cinica (asta ca sa intelegeti de unde mi se trage mie cinismul) "Noi o sa murim deodata, tu la 100, eu la 107." Ca sa respecte legenda medievala care i-a adus candva, la un ceai, la un dans, laolalta. 

Am in minte imaginea surprinsa in foto la cununia lor civila. Ea si El, El si Ea, fiecare cu palarie si pardesiu, tineri, frumosi, radiind o lumina buna. Incepeau un drum. De la zero. Fara ajutoare, fara sprijin. Asa au fost toata viata..s-au avut unul pe altul si cam atat. Si, da, se mai plimbau de mana in parc si la 45 de ani de casnicie. Sunt sigura ca ar fi facut-o si la 50...

Ii iubesc.

alfie kohn, iohannis, expozitia florala din gradina botanica si mailul de yahoo

Intai si-ntai sa va spun ca la cei (aproape) 3 ani ai lui Andrei m-am apucat si eu de citit Parenting(ul) Neconditionat la lui Kohn. Cap coada, adica. Multe imi par de bun simt, evident ca ma regasesc si eu intr-o serie de greseli. Mai ales faza cu Bravo. Desi, consider eu ca nu-l folosim in exces..nu, nu-I zicem bravo c-a facut la oala sau pt ca a mancat sau pt ca mi-a adus panatlonii pe care I I-am cerut sau..Da, ii zicem bravo cand face puzzle de 100 piese SINGUR, pt ca eu chiar cred ca putini fac asta la 2 ani si 11 luni. Da, ii zicem bravo cand reuseste chestii care dovedesc manualitate mai speciala, gen bagat siret prin nshpe animale de lemn (jocul ala gen Montessori). Ma rog, nu insir toate situatiile, dar cred ca nu exegeram cu Bravo.

Am lasat pe locul doi, dar ..m-am bucurat foarte tare ca a iesit cine-a iesit. Am avut gol in stomac ieri, asteptand cu emotie seara.. si cand a venit seara m-am foarte tare bucurat! Atat.

Ieri n-a fost doar zi de alegeri prezidentiale, a fost si ziua prieteni mele mama de Codin. Asa ca ne-am dat intalnire, cu tot cu copiii din dotare, in...Gradina Botanica!!! Cine-a zis ca toamna nu este frumos in Gradina Botanica inseamna ca n-a vizitat-o toamna. Este super frumooooos, este si aproape pustie, covor de frunze rosiatice-galbene-verzulii pe un delusor numai bun de urcat cu copiii, un lac cu ratuste si ratoi scufundatori, cate-o veverita ratacita, ;iniste, alei frumoase si curate, iar ca bonus: florile din sera aia imensa. Caci am viztat-o si pe ea. Bananierii "alea sunt vezi, mami, nu sunt banana ca nu sunt galbene":); orhideele care ne-au ametiti cu mirosurile lor senzationale; mimozele, care-au starnit chiote (de se zguduia sera) din partea copiilor (daca vedeati cum se strangeau frunzele lor cand le atingeau..ii intelegeati); cactusii, despre care Andrei n-a crezut ca-l vor intepa pana cand nu si-a infipt degetul intr-unul si-a tipat de s-a auzit pana la Cotroceni:)... Super fain. Drept e ca noi am facut un tur rapid de sere, caci viteza ne-au imprimat-o copiii alergaleti din fata noastra. Oricum, ati prins ideea: a fost o dimineata placuta si de activa. Recomand Gradina Botanica -alternativa la parcuri. Garantez ca aici n-o sa gasiti isteriile de prin parcuri:)

Mi s-a dus naibii mailul de yahoo. Cineva, naiba stie cine, se pare ca a resuit sa-mi sparga contul. Sa-mi schimbe parolele si tot tacamul. Nu numai ca nu-l mai pot accesa si ca am pierdut chestiile din el, dar nici nu pot face nimic ca sa-mi recuperez contul, caci si ce am incercat a fost zadarnic. Adresa alternativa nu mai exista, iar cu varianta intrebari secrete nu pot face nimic caci nu ma lasa sa-mi schimb online parola... Asa ca..am o senzatie foarte nashpa caci era amilul meu de cand mi-am facut eu mail..adica de pe la 1998 incoace:))) Trist. Sper ca sepcimenul care-a facut acest cacat sa plateasca intr-un fel..candva..cumva.. Mare rahat n-a realizat, caci nu detineam informatii speciale in contul ala, doar ca mi-a invadat intimitatea intr-un mod flagrant si greu de suportat.

Cam atat din spuma vietii mele de weekend. Hai s-aveti o zi de marti suportabila, caci lunea e ca si trecuta....

Klaus Iohannis -VOTAT.

Da, asa va arata votul meu si nu numai ca nu am o problema in a spune asta, dar am de gand s-o trambitez pana nu mai pot, peste tot, sa imi conving prietenii din afara sa voteze, sa fac lobby peste tot! Pentru ca as vrea ca al meu copil sa creasca intr-o tara care ar putea sa devina "normala". Pentru ca -daca iese Ponta- tara asta va fi orice numai nu normala!

N-am vazut aseara dezbaterea, eram in timpul "jobului de mama", dar (puteam sa jur!) am gasit deja postata pe youtube toata dezbaterea. Va recomand s-o vedeti, indiferent cu cine votati, desi..daca si dupa ce-o vedeti tot cu Ponta votati...e trist!
Asa ca eu, azi, am vazut/ascultat. Si sunt revoltata de tupeul acestui .....Ponta...care se vrea presedinte. Ah, da, mi-ar fi placut ca Iohannis sa aibe mai multe cuvinte la el! Ah, da, eu (care-s mai repezita) uneori sunt agasata de lentoarea discursului lui.
Cu toate astea stampila mea va ajunge pe IK.

FARA DUBII!!!

O parte a dezbaterii

 

 

 

 

 

trei ani

As fi vrut sa scriu in weekend, caci atunci a fost exact ziua, dar in weekend eu si netul suntem in doua lumi diferite, asa ca..am s-o fac azi.
Pe 8 Noiembrie 2011, fix de Sf Mihail si Gavril, mergeam la controlul sarcinii, a fost acel control care s-a lasat cu stat in pat cu perfuzie toata seara, la clinica. Si cu "gata, nu mai mergi la munca, colul e mic, copilul gata sa iasa, de acum stai exclusiv in pat". Pe vremea aia patul meu mai era in casa mea, dar barbatul meu (nu va legati de adjectivul posesiv, e doar un mod de exprimare:P), respectiv tatal copilului ce urma sa vina, era in casa lui. Diferita de-a mea. Casa in care niste muncitori lucrau la amenajarea camerei copilului, care camera nu era nici pe departe gata..
Ecuatia cu "eu in pat in casa mea, 24 cu 24; el in pat la el acasa nu ducea la un rezultat bun. Asa ca datele ecuatiei au suferit o modificare.  
Prin urmare va rog sa notati in calendare data de 9 noiembrie 2011 ca fiind prima zi din restul vietii mele. Restul vietii mele care a inceput cu o prima luna (aproape o luna) de stat incremenita in pat, in casa noua:). Luna in care s-au intamplat tot felul de chestii cum ar fi: Iulia mi-a lasat laptopul ei ca sa nu imi pierd mintile de atata stat intins in pat. Elena s-a dus, cu copchil cu tot (avea Maria mai putin decat are acum al nostru), in Bricostore si, cu mine pe telefon, in timp ce-si alerga copila printre rafturi, a cumparat 2 usi si parchet. (Usile de Elena s-au dovedit a fi pe alta dimensiune, caci eu nu stiam sa masor tocurile unde ar fi trebuit, am masurat aiurea, dar asta aveam sa aflam cand ne anuntau muncitorii ca ramane gaura in perete dupa ce pun usile). Alina mi-a achizitionat cele necesare nasterii (da, eu nu eram inca pregatita, n-aveam "gentuta facuta", cine naiba s-ar fi gandit ca voi fi consemnata la pat?) de la papuci, camasa noapte,etc-etc.. Sa nu intram in detalii. Diana venea foarte des si facea..inclusiv mancare si intretinut sora aflata in cadere nervoasa libera. (nervii mei erau intinsi la maxim, situatia aia de 24 din 24 intinsa nu ma fericea deloc!). Si, nu in ultimul rand, Andrei (mare, cel mic era inca la purtator, da?!) se lupta cu muncitorii si rezista eroic si crizelor mele de manz priponit de pat...drame care, credeti-ma, nu sunt deloc usor de suportat. :)


Asadar, ieri, s-au implinit trei ani de doi intr-o barca.
Pe 3 ianuarie se vor implini 6 ani de cand am dat nas in nas unul cu altul...

 

Pe 3 decembrie se vor implini 3 ani de cand suntem trei intr-o barca. Barca e pe valuri, noi mai vaslim,ca e soare, ca-i furtuna. Uneori amandoi, alteori mai oboseste cate unul (oameni suntem si noi!) si vasleste mai mult celalalt, inca nu s-a intamplat sa obosim amandoi deodata. :)

revelatia amiezii

Stiti care-i partea buna a ajunsului mai rar la locurile de joaca??? (din cauza vremii, a orei tarzii la care ajung eu acasa, nu mai mergem impreuna in parc decat in weekend. El mai merge, zilnic, dar cu bona!)
O mama mult mai calma. E normal, nu mai dau de toate exemplarele de insotitori de copii de pe la locurile de joaca. Bai, e chiar bine, zau!! Hai ca-i buna si iarna asta la ceva!:)

Sarbatori si Ikea cu mult rosu.

Sunt nascuta in ianuarie, dar NU IMI PLACE DELOC iarna...
O accept si ma bucur de zapada si de Craciun de cand a aparut Andrei in viata noastra. Dar tot nu-mi place. Si cum sa-mi placa daca sunt o super fruguroasa, imi ingheata nasul cand ies din casa indifferent cum m-as imbraca, straturile de nshpe cm de haine de pe mine ma fac sa ma misc ca o pasare impaiata, daca e gheata alunec de nshpe ori pe zi, daca e zapada am de dat muntii adunati pe masina in fiecare dimineata.. Cum sa-ti placa anotimpul asta?:))
Si cum sa-ti placa ca te apuca noaptea la munca, caci, nah, se intuneca foarte devreme ... Si ca nu mai ai cand sa iesi cu Andreiul pe-afara..caci daca e deja bezna nici el nu mai are chef de iesit..

Si totusi...astept sarbatorile cu drag. De fapt astept decembrie cu drag..Va face 3 ani chiar in a treia zi de decembrie, apoi vine toata cohorta de Mosi, apoi mai este si bradul (oh, da, sigur iar vom avea dileme daca sa fie natural sau nu.. Andrei-mare zice artificial, eu zic natural..mda..stiu..nu-s ecologista, dar mirosul ala de bard imi place mie de mor...), miros de portocale (d-aia nu pot eu sa mananc portocale vara, caci asociez mirosul lor cu sarbatorile de iarna..deh, is copil crescut pe vremea comunismului, doar de sarbatori pupam portocale..) si de prajituri...Si vom scrie si anul asta scrisoarea pt Mos Craciun,. Pe prima a scris-o anul trecut...anul asta sigur va fi mai bine, deja stie el mai multe si o sa scriem dupa dictare:). Si cred ca o sa mergem si la patinoarul din Cismigiu, caci de anul trecut parea fascinate, de la 3 ani cica ar putea merg..sa vedem daca mai vrea. (Ocazie cu care o sa-mi scot si eu patinele de la naftalina si o sa vad daca n-am uitat sa mai merg pe ele:P)

Iar ieri..intr-o scurta vajaiala prin Ikea am vazut chestii care mi-au palcut mult-mult si pe care le vreau in casa de sarbatori.. Ele sunt cam astea..
.... pentru ca vreau sa scriu felicitari si sa le trimit prin posta, iar ele sunt numai bune de pus pe plicuri...

.....pentru ca le si vad asezate pe pervaz sau pe masa...cu luminitele lor frumusele foc...fie pe rosu, fie pe alb...

...pentru ca deja vad orhideea asezata in..

..pentru ca deja am vazut si lumanarile care s-ar potrivi cu...

iar lumanarile sunt astea...

Si ar mai fi...dar alea sunt usor inutile, asa ca nu le mai las si foto. Doar le insir: o patura tare frumoasa si pufoasa ROSIE, o lenjerie de pat care are si ea-evident-rosu ca sa te simti si mai mult intrat in spiritual Craciunului...Bine, am mai vazut si-un poat misto, si-un dressing misto si inca nshpe chestii despre care n-are sens sa le mai pomenesc:)

Dar pe astea din poze zau ca tre' sa le avem in casa de Craciun!! :) Ce bine ca Ikea e la o ..traversare de strada distanta de munca mea:))). Drept e ca e o aventura sa traversezi strada asta, dar..uneori..are sens:)

homeopatie si mustruluiala

Acum niste zile (multe) ma apucasem sa scriu despre intamplarile noastre de spital, din vara trecuta, poate vor invata si altii din pataniile noastre. Era vorba despre situatia care a dus (acum un an si ceva) la alergia de tip soc anafilactic a lui Andrei. Intamplare pe care n-o doresc nimanui pe lume, dar pe care noi am trait-o. N-am renuntat la ideea de a scrie despre ea, doar ca, intre timp, culmea ironiei, fix cand compuneam eu cu spor la acest articol, am patit alta. Pe care o voi povesti acum, cat e proaspata, ca sa nu cumva sa uit ceva din filmul prost trait ieri.

Din motive pe care nu tin sa le dezvolt, am decis mai demult sa incercam (pt Andreiutz) si medicina homeopata. Am mai utilizat-o si altadata, cu rezultate, dar doamna pe care o aveam a disparut cumva/undeva..nu mai dau de dansa. Asa ca, am intrebat, am cautat, m-am informat si...am ajuns sa decid la cine sa mergem. Se numeste Rares Simu. Recomandari -oh,da!am avut. O amica mi-a spus ca este medicul celor doua fiice ale ei, acum doua luni am aflat ca si o buna prietena tot la el merge cu fiul ei, multumita toata lumea, asa ca...hai sa sun. Am purces la cautat pe Google. Am gasit adresa/numar de telefon. Am sunat la telefonul gasit pe net, de la cabinetul din CA Rosetti. Nu mi-a raspuns nimeni, dar am fost sunata inapoi de pe un mobil si mi s-a facut programarea primei intalniri. Stiam ca voi astepta mult pana la prima consultatie, asa ca nu m-a mirat cand am fost programati la distanta de aproximativ doua luni. Nah, omu'i bun, deci nu e grav daca asteptam. Programarea s-a facut, urma doar sa vina 10 octombrie, ora 10 a.m., ca sa ne si vedem. Toate bune si frumoase, n-aveam mare lucru de facut caci noi avem un "dosar medical" al copilului, care contine toate cele ale lui de la nastere pana in zilele noastre. Stiam ca e important si ce s-a intamplat in timpul sarcinii mele, asa ca aveam si pe ale mele hartii medicale frumos aranjate...
Pe data de 8.10 m-a sunat o doamna (probabil ca aceeasi doamna care sunase si acum 2 luni) care dorea sa schimbam ziua, cu mii de scuze, dar d-nul Simu nu este in tara vineri si ..daca se poate..sa mutam pentru marti, 14.10, la ora 10am. Ma cam incurca drept sa spun, caci marti aveam eu controlul de 6 luni pt Hashimoto a mea, si doar marti e dimineata...si aici astept mult, dar, nah! copilul primeaza, asa ca am acceptat fara comentarii. Las' ca o mut eu pe-a mea ca n-o fi bai... Doamna a fost foarte draguta, si-a cerut scuze, mi-a multmit, a ramas ca ne vedem marti. Am intrebat-o daca va fi nevoie pe toata durata consultatiei de copil, pt ca stiam ca va fi o discutie mai lunga si ma gandeam ca nici nu va rezista Andrei pe un scaun atata timp si nici n-are sens sa stea acolo daca nu e cazul, mai bine vine si bona si, dupa ce-l vede pe el medical, ii las pe ei sa plece in parc. Da, sigur, e ok, nu e nevoie de el chiar jumatate de ora cat va dura...ok..ma gandesc eu ca sper ca-n juma' de ora lamurim tot ce avem de lamurit...si gata..

Marti am purces cu totii la drum. Adica noi trei, plus bona. Cum la adresa din CA Rosetti e greu sa gasesc loc de parcare, plecam cu un taxi. La 10 fara un sfert eram acolo, ajungem, la receptie/secretariat (cum vreti sa-i spuneti) si doamna care ne primeste ne anunta ca nu e d-nul Simu acolo. Ca nu a fost niciodata marti la ora aia la ei. Ca am venit gresit. Ca de ce am venit acolo. Ca sigur trebuie sa mergem in alta parte, in "cealalta clinica". Ups! Care cealalta, caci eu nici nu stiam ca mai exista vreuna, adicatelea nu mi-a zis nimeni nimic despre "alta". Faza e ca o situatie de genul asta, deranjanta probabil pentru ambele parti implicate, izvorata in mod evident dintr-o proasta comunicare, ar fi putut sa fie rezolvata foarte usor. Adica nah, am ajuns unde nu trebuia, imi spui unde sa ma duc si ma duc. Sau nu-mi spui pt ca nu stii si ..asta e...caut pe net, ca doar d-aia detin telefon cu internet.(ma rog, cautam degeaba, caci pe net nu apare celalat cabinet, dar asta aveam sa aflam mai tarziu..). Ei, bine, nu!! Doamna s-a gandit ca nu e cazul sa se poarte asa, doamna s-a gandit ca e cazul sa ne puna la punct, sa ne certe, sa ne faca tot felul de observatii. La un moment dat, dorind sa scurtez punerea la punct caci nu mai suportam mult mustruluiala, i-am spus "doamna, daca imi spuneti adresa incercam sa ajungem acolo" (oare vom ajunge la timp? oare vom gasi vreun taxi? oare..-astea erau gandurile mele). Ea continua sa ne turuie certaret ca nu stie, ca e pe strada Italiana, dar nu are idee unde..ca de ce am venit acolo...Ma enervez, scot telefonul sa caut pe net, intre timp ia si ea mobilul si da un telefon..se pare ca avea numarul celeilalte secretare (sau ce era ea..) si totul putea sa fie scurt si civilizat de la inceput.. A sunat, mi-a dat-o la telefon, cealalta doamna s-a scuzat, mi-a zis cum/unde sa ajungem..mi-a zis sa stau linistita chiar daca intarziem caci si d-nul Simu va intarzia cu consultatia de dinainte...Noroc ca era destul de aproape. Sau ghinion? Cine mai stie...cert e ca am luat-o pe jos, cu copilul dus in viteza (ceea ce, din principiu, NU FAC! V-am mai zis, nu mi se pare normal sa il alerg pe undeva..mergem in ritmul lui ...)Dar, de data asta n-am avut de ales..fiind aproape nu ne ducea niciun taxi. Ne-am invartit pe stradute de ne-a luat naiba, ma rog, finally ajungem...
Ne intampina doamna nr 2 (nu mai stiu cum sa-i spun). Tinerica, simpatica, destul de volubila, a bagat si copilul in seama...l-a dus intr-o incapere unde l-a lasat sa deseneze la o masuta...totul parea ca reintra in normal. Nimic nu anunta ce avea sa urmeze...
Sigur..desi am ajuns la 10 si-un pic..adica fff putin peste programare(si nu din cauza noastra!), noi am mai asteptat vreo 15 minute. Ma rog, asta e...desi...parca atunci cand ai pacient copil de 2 ani si ceva si esti privat, ar fi frumos sa NU sari major din schema cu ora programarii. Caci noi, daca ni s-ar fi dat adresa corecta, nu numai ca NU intarziasem, dar ajunsesem mai devreme ca sa nu-l las pe d-nul Simu sa ne astepte. Caci nu-i politicos, nu-i asa?

In timp ce asteptam noi..vine si programarea urmatoare..adica cei care erau la 10.30...
Un "detaliu"- aceasta prima discutie (caci nu se numeste consultatie, ci evaluare) era stabilita sa fie maxim jumatate de ora si urma sa coste 200Ron. Probabil ca ne-am fi incadrat in timp, dar asta nu am de unde sa stiu caci...imediat va zic!:)

Buuuun. Finally ne invita doamna in cabinet. Ne asezam, ma rog, e mult spus, caci Andrei incepuse sa isi piarda si mama rabdarii...dar ne descurcam noi doi cu el cumva. D-nul Simu nu era in cabinet, dar a aparut destul de repede. A venit..parca (parca!!nu mai sunt sigura!) ne-am salutat si..primul lucru pe care l-a spus a fost "am auzit ca ati avut ceva probleme". Oh, ma gandesc eu, ia uite dom'le, a fost informat si se simte prost omul ca au gafat angajatii lui...Impresionant, nu? WRONG! Ii raspund ca da, am ajuns in partea celalalta si de acolo am fost trimisi aici. El insista. "de fapt ce problema ati avut? ce s-a intamplat?" Mi se pare usor dubios ca, in timp ce vedea ca ne era tot mai greu sa stapanim copilul pe scaun el dorea sa dezvoltam subiectul, dar, nah, imi zic ca o vrea omul sa se lamureasca. Ii fac rezumatul. Pe scurt. Am sunat acum 2 luni, am fost programati, am fost sunata cu 2 zile inainte de programare, am fost reprogramati, se pare ca s-a omis sa ni se spuna ca in alt loc. Si de aici incepe distractia. Pentru ca urechile mele (deja sensibilizate de prima cearta incasata de la doamna nr.1) au auzit "nu poate sa fie adevarat ce spuneti!" M-am oprit usor socata, crezand ca nu aud bine. "Cu alte cuvinte imi spuneti ca mint?" "Pai nu este posibil sa fie cum spuneti!" (Pe bune?) si continua sa vorbeasca, mai exact incepe sa ne frece ridichea si el. Nu prea intelegeam de ce, caci nu zicea clar care-i problema, dar am dedus ca problema era ca am indraznit sa fim deranjati de felul in care ne tratase doamna nr 1. Pai nu noi intrasem in cabinet plangandu-ne ca am fost tratati nepoliticos, dar se pare ca doamna a considerat ca noi n-am stat suficient de drepti la incasarea mustruluielii.  
Incep sa ma enervez. Usor, dar sigur. Il intrerup in timp ce "ne cearta" si ii spun ca nu cred ca avem de gand sa mai suportam sa mai fim pusi la punct INCA o data, deja am primit mustruluiala de la doamna nr 1, in conditiile in care eroarea le apartine, ca mi se pare cam mult si ca nu am de gand sa accept. Ca nu inteleg care-i idea, ca e eroarea lor si ca nu a fost deloc placut sa taram copilul in fuga pe strazi ca sa nu intarziem prea mult. Deranjat (probabil pt ca a fost intrerupt din tirada punitiva) imi spune "eu v-am ascultat pe dvs, va rog sa taceti!". Pai m-a ascultat pentru ca ma intrebase ceva, iar eu am fost civilizata si am raspuns! Nu am tinut eu sa dezvoltam problem de organizare, dumnealui a dorit aceasta discutie, a avut intrebari la care am raspuns, deja cred ca facusem prea mult, caci nu cred ca eram obligata s-o fac! Ba chiar cred ca aveam dreptul sa fiu EU DERANJATA, pt ca era eroarea lor care imi crease un disconfort maxim. Ii spun ca nu cred ca e cazul sa imi spuna sa stau drepti pentru ca nu cred ca aia este atitudinea potrivita pentru relatia ce ar urma sa se construiasca : medic-pacient. U know...pacientul care ar trebui sa aiba incredere in medic. Medic=omul ala caruia ii incredintezi niste probleme...blablabla..Pusul la punct continua: "Va calmati, iesiti putin si va linistiti si va intoarceti si continuam dupa aceea discutia asta!" (pe bune??) ii spun ca sunt foarte calma, dar ca nu avem de ce sa continuam aceasta discutie, ca suntem acolo pt consultatia copilului si nu pt pus la punct si ca nu e ok ce face, pt ca incepe cu stangul relatia pacient-medic. Intre timp ii suna si mobilul, raspunde FARA NICIO SCUZA FATA DE NOI, (era totusi in cele x minute constand in 200Ron pe care urma sa-i platim. Adica pe 200 ron ne certi si mai dai si consultatii telefonice??! pe bune??). Vorbeste, inchide, in continuare NU ISI CERE SCUZE NICI MACAR PT ASTA.. Paharul este deja plin, asa ca ii spun ca s-a incheiat si ca nu mai avem nevoie de ASTFEL DE MEDIC. Tine sa ma anunte ca juramantul depus ii permite sa refuze un pacient. (cum adica imi permit eu sa ii spun lui ca il refuz ca medic?!?El , El, El, imi spune ca ne refuza! Ok, cum doresti! Baidauei: pt cei care stiu daca e asa: are voie?? Eu am mai auzit la cineva de o faza de genul asta si persoana respectiva zicea ca s-a interesat si ca medicul NU are voie sa refuze un pacient numa' pt ca nu-i este lui simpatic! Tocmai datorita acelui juramant. Sigur, poate sa-ti faca zile fripte, dar nu sa refuze. Nu stiu cum e real. Stie careva??!!??)
Andrei mare, care n-apucase sa spuna mai nimic, (surprins prea tare de reactia omului si, in acelasi timp, nici nu mai apuca pentru ca debitul meu verbal nu cred ca-i mai permitea :) ), ramane in cabinet. De altfel d-nul Simu a considerat ca era cazul sa se certe CU MINE, la mine s-a uitat in tot acest timp. Desi eram toti trei in cabinet. Putea sa-si aleaga pe cineva "egal" cu el, nu? Un barbat, Andrei, nu eu. Ma rog, am fost preferata, ce sa zic:)
So...Andrei ramane inauntru...noi iesim. Inteleg de la Andrei ca, la intrebarea lui Andrei "de fapt care-i problema" ar fi admis ca a fost deranjat ca noi ne-am permis sa fim deranjati de toata incurcatura creata. PAMPAM! De fapt, mi-e clar ca doamna nr 1 s-a plans, nu inteleg exact DE CE S-A PLANS, caci nu am facut scandal ci doar am fost extrem de deranjati ca am ajuns intr-un loc gresit si ca tot ea ne cearta. Se pare ca domnul Simu si-a revizuit partial atitudinea. Partial insemnand ca doar cu Andrei in cabinet n-a mai avut tirada (usor dictatoriala) din prima parte. Dar nici nu si-a cerut scuze pt nimic din ce s-a intamplat. Si-a exprimat "disponibilitatea" de a consulta copilul, cu tatal prezent, caci cu mama e "atmosfera tensionata" . (pai si cine-a tensionat-o?)
Ceea ce n-a mai fost cazul, caci oricum era aberant, datele despre sarcina/copil eu le detin 100%. Exclus!


SUBLINIEZ: nici macar n-aveam de unde naiba sa stiu cine m-a sunat, nu s-a recomandat nici dracu' la telefonul pt programarea initiala, eu eram convinsa ca doamna nr 1 ne-a sunat... Abia dupa ce-am aflat de existent celui de-al doilea cabinet am realizat ca sunt doua "doamne". Asadar ca nu prima, ci cea din Italiana sunase..probabil..Dar sa mor io daca asta era problema mea! Eu stiu ca NU EXISTA alta locatie, alt cabinet pe net. Am cautat de-am benganit pe net, ieri, de curiozitate. NU EXISTA NICAIERI ADRESA DIN ITALIANA 13.
Eu am sunat la nr de telefon de la adresa din CA Rosetti, am facut o programare, nimeni nu mi-a zis ca ar trebui sa merg in alt loc.

Acuma..bun..inteleg ca dorea sa lamureasca, aveam tot timpul de lamuriri FARA COPIL DE FATA DUPA CE TERMINA CONSULTATIA PENTRU CARE VENISEM ACOLO. Copilul a fost ignorant pe tot parcursul discutiilor administrative, purtate din dorinta domnului.
Am pierdut timp, energie, bani (drumurile cu taxiul, caci consultatia- neavand loc- nu a fost taxata), am fost pusi intr-o situatie neplacuta (NOI SI COPILUL NOSTRU!)din motive de comunicare incompleta a unui angajat de-al domnului Simu, am fost lezati, dar nimeni nu si-a cerut scuze pentru nimic din toate acestea. Ba da, doamna nr 2 s-a scuzat, probabil ca dumneaei si-a dat seama ca a facut-o cam lata... In rest..desi noi am fost victime, noi am fost si cei pusi la colt, certati, tratati fara respect. De ce? Pentru ca nu am facut sluj si pentru ca n-am abordat atitudinea atat de comuna a pacientilor in fata medicilor: ATITUDINEA UMILA? Pe bune?!???!!!


Concluzia noastra a fost ca noi nu dorim asa ceva. Personal sunt satula de medici care se cred Dumnezi numai pentru ca...???..pentru ca..ce?? Personal am trait prea multe faze din astea in tara asta! Personal mi-e acru si mi-e sila si mi-e lehamite!!!


Invatati ce doriti din aceasta intamplare. Am prezentat faptele, concluziile sunt ale voastre.

DOR

Un vis in care urcam cu Mama niste scari, eram la Braila si incercam sa ajungem in casa copilariei, dar nu era chiar casa aia.. Apoi, brusc, scarile alea au devenit niste scari exterioare, in spirala, le urca tot mai greu ea..o tineam de mana si o trageam dupa mine sau treceam in spatele ei si-o impingeam..
Draga mea Mama, mi-e tare dor de ea...si, desi au trecut ani, nu am reusit sa depasesc starea de furie si frustrare in fata sistemului medical din Ro. Un sistem pe care, culmea ironiei!, ea l-a slujit o viata, fiind asistenta pediatra. Si n-am reusit (si nici nu cred ca o voi face vreodata!) sa-mi asez spre uitare drumurile la IOB, oamenii aia de prin saloane, de pe holuri, cei bolnavi -dar si aparatinatorii lor, perfuziile, scaunele cu rotile, neputinta, disperarea, cozile alea de la cabinete, bunatatea unor, rautatea altora, singuratatea lor. Salvarile, aparatul de oxigen inchiriat , dar pe care prea putin a apucat sa-l foloseasca. Spitalul Nasta, acest HORROR DE SPITAL, mucegaiul de pe tavan, peretii care cadeau, mirosul ala oribil de la gunoi, nesimtirea medicilor de acolo, infectia pe care i-au dat-o cadou --la pachet cu biopisa, analizele gresite de ei, repetate apoi, dar al caror rezultat a venit PREA TARZIU pentru ea...Si apoi..zapezile alea imense din anul ala....si apoi primavara, care venea degeaba pentru ea, Pastele ..cu ea neputand sa se miste din casa, cu noi in jur..incercand sa mai fim optimisti...Si ultima luna..Ultima luna..Ultima luna...A asteptat sa treaca ziua ei si ..s-a dus.
Mi-e dor de ea. Mi-e ciuda pe mine ca n-am dat in judecata pe nimeni, asa cum imi spuneam ca o voi face. Stransesem dovezi, pozasem -cu telefonul- fisa, erorile lor medicale de cacat, pozasem mizeria, ma simteam in stare sa schimb ceva.. N-am putut, dupa ce s-a dus am mai pastrat..o vreme..pozele alea..apoi, intr-o zi, le-am sters. N-am putut sa le mai tin in telefon, n-am putut sa mai trec pe drumurile batute de atatea ori cu ea..
Au trecut ani, dar eu tot evit niste zone, iar altele -pe care nu le pot evita- inca imi dau gol in stomac si lacrimi in ochi...

Da, au fost si oameni...Dr Davidescu, Profesorul Horvath... Cel din urma, la ultima consultatie (a mea cu el si-atat) s-a uitat in ochii mei si mi-a spus "Va doresc putere. Si sa va rugati sa ii cedeze inima inainte sa ii cedeze singurul plaman functional!"
Sa te rogi ca Mama ta sa moara de inima si nu sufocata!!!!! ....

Mi-am amintit de toate astea...in contextul in care se vorbea prin jurul meu despre spitalele din Ro.
Si, cum spuneam, dupa visul meu lung si ciudat, de noaptea trecuta...


Despre spitale..hm...mai am...si, da, cred ca voi scrie mai mult ..in curand..
Regret ca nu v-am inveselit, ca n-am scris despre ce mai cititm, de-a ce ne mai jucam ori ce mai cantam.. Cateodata NU zambesc. Cateodata doar mi-e dor de cine nu mai este..

Noi si copilul nostru, imperfectii!

De cand sunt mama si blogul meu s-a schimbat la fata, m-am tot invartit si-am citit diverse din zona asta a mamiciei. Prin asta a se intelege ca "rasfoiesc" atat revistele online din zona asta, cat si diverse bloguri de gen. Ma refer strict la bloguri acum. La inceput au fost mai multe, dar in zilele noastre am ajuns sa am o lista foarte scurta de bloguri de mame, pe care le mai citesc. Motivul principal pentru care am incetat sa mai rasfoiesc mare parte din ele a fost ca am inceput sa ma ..usor ingretosez...daca ma pot exprima asa. (acum e momentul in care ma puteti parasi, pentru ca urmeaza dezvaluiri care s-ar putea sa nu placa unora dintre voi..)
Pai, mai, dragilor! Desi realitatea zilnica din parcuri si de la locuri de joaca si de prin magazine si..de peste tot pe unde sunt copii, arata ca toti fac in diverse feluri nu taman simpatice, in diverse momente ale vietii lor...desi realitatea arata ca toti au o samnata de mici (sau mari, dupa posibilitati!) santajisti sau de nabadoisi, atunci cand doreste sufletelul lor...nshpe bloguri de mame sunt pline de copii perfecti. Copii care impart toate jucariile cu zambetul pe buze, copii care nu se enerveaza si nu se frustreaza niciodata--asadar nu plang de frustrare, nu fac crize, nu se trantesc pe jos, nu..nu.., copii empatici care lacrimeaza la desenele in care ratusca este respinsa pentru ca este urata, copii care nu fac pipi la copac, caci nu e frunmos, ei fac doar acasa, in public nu jignim ochiul aproapelui si nu intoxicam tufisurile, copii care niciodata n-au imbrancit, n-au tras de tricou, n-au smuls vreo jucarie niciunui alt copil, copii care stiu sa astepte la coada la tobogan caci doar - nu-i asa?- ei s-au nascut cu rabdarea in sange (cred ca si la 1 luna asteptau sanul, cuminti, ca sa nu-si deranjeze mamele in caz ca ele tocmai isi faceau vreo manichiura...) Si lista poate sa fie mai lunga, dar ma voi opri cu ea aici.
Pe langa copiii acestia perfecti, avem si mamele lor, desigur perfecte si ele. Mame care nuuuu...nu se enerveaza niciodata (adevarul este ca, daca ai un copil perfect, ce motive de enervare ai avea?); mame care nu sunt obosite sau, daca sunt, devin wonderwoman si nu se simte oboseala in relatile lor cu copiii,cu barbatii, cu familia, mame care au nascut natural sau cezariana la recomandarea medicului, mame care au alaptat fericit pana a facut copilul 3 ani sau 5..sau 10....; mame care aratau impecabil si ingrijite la maxim si imedioat dupa nastere, mame care au silueta de dinainte de sarcina la o luna dupa nastere (bine, asta e si cazul meu, deci sunt si eu "un pic perfecta", nu?!:P). Ma rog...cam asa...

In aceasta lume perfecta, ca se ne facem noi, imperfectii?
Caci noi suntem imperfecti. Oh, da, chiar "foarte imperfecti"!!!:))
Sigur, ici colo ne mai scapa si cate-o perfectiune, dar va rog sa ma credeti ca este din greseala!:)
Asadar, eu propun sa facem clubul mamelor/tatilor/parintilor imperfecti cu copii imperfecti. Facem clubul si apoi punem de intalniri intre noi, imperfectii/ele.
Pana atunci va las niste poze cu copilul nostru, imperfectul, nascut din niste parinti absolutamente si iremediabil imperfecti. Sa va fie ziua zi! :)

Imperfectul este neprietenos. N-are el chef de baietelul ala cu el in balansoar!



Imperfectul si mama lui consuma gratar, CU MANA, in Parcul Izvor, pe o banca!  yeah!

Nu mai stiu exact ce Nu dorea, dar nu-i asa ca e imperfect de perfect suparat?:)

inainte de...

Nu calatoresc pentru a ajunge undeva, ci pentru a pleca. Calatoresc de dragul de a calatori. Marea aventura este sa te pui in miscare - Robert Louis Stevenson

Cine ma stie de mult timp stie ca-s mare iubitoare de calatorii.  Cand eram mica si mergeam cu ai mei in campingul Mamaia Nord, erau multi straini cu rulote...cu biciclete prinse pe ele, cu tot felul de barcute, placi si nebunii pe care doar la ei le vedeam (nu uitati ca eu eram "mica" ;prin anii 80...). Visam ca intr-o zi sa am si eu una...sa plec si eu ca ei in vacante...cu rulota si..cu un caine. :))
Acum niste ani (destul de multi) visam sa am o....uite, asa ceva

Nu fix modelul asta, dar ati prins ideea....Se pare ca visele din copilarie nu disparusera...in orice caz nu total...Sa ma urc in ea si sa iau drumurile in lung si-n lat, oriunde, oricand..si sa casc ochii si sa-mi umplu sufletul de alte si alte intamplari, de alte si alte imagini...

In timp, mi-am uitat sau mi-am adormit visul asta..nici nu mai stiu exact...
Probabil cand am inceput sa ma prind ca a fi ..adult (beah..ce nashpa suna!) inseamna sa mergi la munca,a dica sa ai concediu limitat pe an..ca sa nu mai vorbesc ca iti mai tb si niscaivai banutzi ca sa stai "toata ziulica" pe drumurile lumii..(caci nu ma gandeam doar la drumurile patriei..)

Oi fi adormit sau uitat visul, dar focul din calcaie nu mi l-am stins, a continuat sa arda si m-a dus pe unde si cum a putut el sa ma duca...  In ultimii ani, din motive cunoscute:), e acolo mocnit..nu-l intretin caci se cam intretine singur, dar nici nu il bag foarte tare in seama..... Insa astept... Astept cuminte sa il las sa isi faca iar damblaua si sa ma poarte. Cuminte, in sensul ca evit sa ma gandesc la ceea ce-momentan- nu se poate intampla.

Insa cand vine vorba de-o plecare undeva...oriunde ar fi ea, oricat de scurta ar fi ea...well...ala-i momentul in care circuitele din creierasul meu dau "liber" arderii din calcaie. Si o simt cum se starneste, nebuna!!! :) Si atunci sunt a ei in totalitate si visez si ma incarc de starea de "fug putin dintre betoanele astea bucurestene". Si mi-e bine. Daca-i loc nou- este emotia primei dati; daca-i loc stiut este emotia revederii dimpreuna cu amintirile mai vii sau mai estompate ale fostelor vizite pe-acolo.
Acum, de exemplu! Tulcea. Pai prin Tulcea am ajuns sigur candva..cand eram mica si mergeam cu ai mei in Dobrogea. An de an, vara de vara, mergeam cu Dacia alor mei, cu toata familia, catre satul dobrogean Iulia. Luam bacul de la Braila la Macin. Oooooo..bacul ala, la care stateam de benganeam la coada si, dupa ce urcam, faceam vreo suta de ani pana traversam Dunarea. :)) (o mai exista bacul ala...sau l-or fi modernizat?).
Au trecut 30 de ani de atunci, pe putin, dar imi amintesc fiecare scartaitura a lui..fiecare inclinare pe valuri, fiecare gol in stomac avut la leganarile alea... Imi placea si-mi displacea deopotriva trecera cu bacul a Dunarii.... Era bucurie dar si frica, stari amestecate, iar cand masina cobora si eram pe cealalta parte rasuflam usurata. Imi amintesc drumul pana in satul unde mergeam...sat in care ai mei aveau o familie de prieteni-el grec, ea bulgaroaica (sau invers?). Imi amintesc ca drumul pana acolo trecea pe langa paduri inundate de Dunare, pe langa balti cu nuferi unde opream sa culegem...pe langa balti cu broaste, pe care Diana le mai prindea si o speria pe Mama cu ele:))... Macinul mi se parea (chiar si atunci) mic si uratel foc... Satul Iulia si muntii Dobrogei imi placeau tare-tare.. Acolo era putul adanc-adanc din curte: singura sursa de apa a familei. Acolo erau magari multi pe care incercam sa ma urc:). Acolo erau gastele galagioase si sss-itoare...acolo erau ouale clocite, pe care le-am spart ca sa ma joc de-a "facutul omletei" si era sa mor de la mirosul oribil imprastiat de ele. Iar tanti era sa moara caci -se pare- sparsesem ouale pe care le clocea closca. (pai cine-a pus-o pe closca sa plece de pe ele???!!zau!!). Acolo erau pisici si purici care ma ciupeau si faceam niste blande de alergie oribile.. Acolo era pamantul crapat adanc de seceta si atata uscaciune cum nicaieri nu mi-a mai fost dat sa vad vreodata. Acolo mancam o friptura de gasca cu un sos bestial... tanti aia o facea...daca ar mai trai (dar cred ca nu mai traieste) i-as cere reteta:))
Tulcea era -pentru noi- un oras prin care doar am trecut. De cateva ori. Dar..ideea ca merg atat de aproape de locurile alea cu amintiri de cand eram mica..ma incanta...

Ah, daca m-am intrebat de bacul ala antic..ia sa vedeti ce-am gasit...

Buuun...v-am turnat amintirile mele din copilarie...acu' sa va zic si ce mi se pare foarte tare la Rowmania. Ati auzit de Tour International Danubien (TID)???!!!! Deci mie mi se pare FOARTE TARE!1 FOARTE TARE, pe bune, sa faci asta! Va puteti imagina ce stari misto tre' sa ai cand faci asta??!!!??:)) Daca nu stiti ce-i aia...iaca aici detalii.

Gata pentru azi. Urati-ne weekend placut, va rog! Ceea ce va dorim si voua :)

atat de multe..

Mult timp n-am mai scris, de mult timp am promis (pe FB) detalii despre cum am inteles noi ca avem bona mincinoasa si nebuna... N-am apucat, nu stiu nici acum ce/cat apuc sa scriu...
Pe ea am dat-o afara fara sa fim acoperiti (adicatelea fara sa fi gasit ceva in schimb), multumesc lui Dumnezeu ca nu i-am crapat capul in seara aia, caci mult nu mai aveam...JUR!
In paralel..incerc sa ma acomodez cu locul cel nou unde mi-e munca..nu prea imi iese...dar merg mai departe caci asta-i viata, nu? :)
Cautam bona, vedem ce trece de sita convorbirii telefonice initiale...mergem si pe varianta gradi private - daca nu gasim bona in timp util...Deocamdata mai avem matusa libera, dar in cateva zile asta se va termina... Va tinem la curent daca om ajunge iaca asa la gradi germana sa stiti ca nu ne-am propus asta, da' asa a fost sa fie..:)
Sunt multe, sunt foarte multe, mult prea multe sa mai apuc sa le scriu. Uneori sunt prea multe si sa mai apuc sa ma gandesc la toate. Vi se pare ca simtiti printre randuri o oboseala care incepe sa isi spuna cuvantul...? Nu vi se pare..ea este acolo... Sunt atat de dezamagita de aceasta ultima intamplare...si atat de furioasa am fost...pe mine ca mi-am lasat copilul cu o cretina si mi-a luat mult prea mult sa ma prind de asta...eeeei...mda...asta e... Am, totusi, asa...cumva... un feeling bun...ca vom iesi cu bine din toate. Una dintre ele...s-o intampla aia care "trebuie" sa se intample, caci incep sa imi recapat atitudinea aia mai putin "agitate" de dinainte de copil..adica ma reintorc la ideile mele de atunci "cand ceva e dat sa se intample se intampla..." si "daca se intampla un lucru, inseamna ca nu-i degeaba"...Si altele de genul asta, u know what I mean, isn't it? Ca va fi bona, ca va fi bona si gradi program scurt, ca va fi gradi particular cu program lung ...cumva le vom scoate la capat...cumva s-or aseza ele..ca doar nu suntem nici primii, nici ultimii care traim din astea...

Ma concentrez pe ce ne ofera frumos zilele astea.. Si gasesc destule. Din fericire asta e modul meu de-a fi...cand sunt in situatii nashpa, privesc doar spre chestiile misto si asa ies cu nervii intregi din ele!

Am o prietena...v-am mai zis de ea...cu copil mai mare cu aprox 6 luni ca Andrei. Cea cu "tara de la Breaza". Mereu a fost saritoare...n-o sa uit ca prima baita acasa a lui Andrei ea i-a facut-o...
Iesisem din spital, venea seara, nu simteam ca m-as descurca sa-i facem baie..(in spital il spalasem la chiuveta, in cadita era cu totul si cu totul altceva..dupa mintea mea). Si mi-a zis "vrei sa vin eu sa-i fac baie?". In cateva ore era la noi, desi avea si ea copil mic acasa, strabatuse orasul intreg (caci stam la mama naibii una fata de cealalta) ca sa ajute. Ei, bine, si acum s-a oferit sa stea (cand va fi nevoie, pana iesim din impas...daca va fi nevoie) cu amandoi copiii. Sa-i scoata in parc, sa le dea pranzul, sa-i culce (aici se intreba daca o sa se lase si A adormit, caci al ei e genul care-adoarme in 10 minute cand i se citeste..)...tot tacamul.  Am zis sa merg cu el, la ei acasa, aseara, sa o las cu amandoi si eu sa plec vreo ora-doua..sa vedem cum e. Cum reactioneaza ei, nu cum se descurca ea... Asa ca..seara noastra a aratat cam asa:
-pe la 19 inca incercam sa conving pe A sa iasa din casa. (noua moda e ca NU mai vrea sa iasa..prefera joaca cu toate cele ale lui ..asa ca e o intreaga munca de convingere sa il mai scoti...). Hai, mami, ca mergem la Codin si la Mihaela..hai, mami, ca te asteapta Codin...".. Nu si nu si nu...
-pe la 19.20 ma suna Mihaela..fi-su ne astepta..A refuza iesitul..Minunat. Cica "da-mi-l mie la telefon" I-l dau..ii repeta si ei  "nu plecam de-acasa...nu mergem la Codin si la Mihaela..stam toata ziulica in casa"..etc-etc. Codin aude si se pune pe plans.. Andrei nimic...de neclintit...
-pe la 19.30 imi priveam consternata copilul care se juca si NU avea gand de iesire... Renuntasem sa mai inventez chestii pt convins...renuntasem la ideea ca vom merge la ei...
-pe la 19.40 il vad ca incepe sa-si adune niste carti intr-o punga si il aud "mergem la Codin si la Mihaela sa ii aratam lui Codin cartile noi".Hait! Tati imbraca repede copilul, fug si io sa trag niste ceva-uri pe mine sa nu carecumva sa se razgandeasca daca nu ma misc ca la armata...Recapitulez in minte..pe drum spre lift..apa am luat, servetele am luat, haine de schimb daca o transpira..n-am luat, dar lasa ca are ea Mihaela daca o fi cazul...sigur am mai uitat ceva, dar o sa aflu pe traseu...sau n-o sa aflu ceea ce va insemna ca, de fapt, n-am uitat nimic, nu? :))
-pe la 19.50 ne urcam in masina, sun la M sa-i zic ca venim.. Imi dau seama ca, fiind noi pe drum de seara spre vizita, sigur o sa-l apuce ora de cina pe-acolo...stiu ce copil avem la usa si la foame face ..nu, nu urat, dar HOTARAT!!!, asa ca verific cu ea si daca are ce sa-i dea si lui sa manance (adica verificam ca ea detine si chestii pe care le consuma al nostru, caci seara nu mananca orice..)
-pe la 20.10 ajungem...
Se saluta si...haide la joaca, in camera lui Codin... Asta dupa ce depasim faza "vleau in curte, melgem in culte, nu stam in casa" caci pe ei mai mult la curte i-am vazut si ...in graba plecarii...cred ca am uitat sa-i mentionez Andreiului ca acum NU la Breaza mergem..ci la apartamentul din bloc din Bucuresti (unde-am mai fost doar o data...acum mai bine de jumatate de an, deci clar A nu mai tinea minte)
Normal ca la ora aia n-am mai plecat nicaieri, asa ca n-a apucat sa ramana singura cu ei, dar e clar ca s-ar descurca..Genial cum poate functiona la ei copiatul a ceea ce face celalalt: a vrut unul la masa, a venit si-al doilea (care initial nu dorea masa. ghiciti care-a vrut la masa??!!! :P); a vrut unul la spalat pe maini..si celalalt dupa el...etc-etc-etc...
Cert este ca..pe la 21.45 inca nu puteam sa iau Andreiul de acolo.."nu plecam, ramanem la M si la C" "mami, e noapte, mergem sa dormim si noi, uite si ei tb sa se culce" "nuuuuu...nu plecam...dormim cu M si cu C." si s-a dus si-a stins si lumina... Evident ca nu avea chef de somn..I-am lasat pe ei trei  sa se distreze cum or putea si m-am dus pana la bucatarie si de-acolo tot auzeam chiote, chicoteli, rasete....
Intr-un final, adica dupa 22.00 si dupa reprizele de plans ale ambilor cavaleri, am reusit sa plecam...

Ca tot va spun de etapa "nu iesiiiim" a Andreiului. Acum doua seri l-am putut scoate doar spunandu-i ca mergem la librarie, ceea ce am si facut, caci noi nu ne pacalim/mintim copilul... Asa ca am mers toti trei la Humanitas Kretulescu (iar, da!) unde a stat O ORA (minim) ca sa.."citeasca". Toate cartile pt copii lasate la dispozitia lui...cu litere, cu numere, cu trenuri, cu animale..nimic n-a scapat nerasfoit..  Ce sa mai mergem in parc dupa aceea..cand am iesit era seara, era 21..si a decis "e seara, mergem acasa!":))

Cu toate ca se lasa greu scos din casa..am reusit sa ajungem duminica si la Ferma Animalelor. A si hranit animale, unele i-au placut mai mult(iepurii, capritele), pe altele le-a si ignorant (strutul).. chestia aia pe care se sare l-a bucurat nespus, desi NU a sarit pe ea..doar alerga de la un capat la altul..sus si jos..pe ea... Micile locuri de joaca i-au placut.. A vrut, apoi n-a mai vrut, apoi a vrut iar sa calareasca si el ponei..N-a calarit, caci cand dorea el iar, se facuse si super tarziu si coada si soare...A si mancat acolo...I-am dat (prima oara in viata lui!!) si-a scuipat  pen' ca nu i-au placut cartofii prajiti (ce bineeee!)

A...ca mi-am adus aminte de "placut"....Cand ii place ceva din ce face/mananca/etc...are un refren gen "ne jucam toata ziulica in casa" sau "mancam toata ziulica cereale" "nu iesim deloc-deloc..stam si citim toata ziulica toate toate cartile"... Incerc sa-mi dau seama daca a luat-o de la mine, de la Andrei, de la Diana sau...de unde..? Nu c-ar fi foarte important de la care a a luat-o, dar spusa de el suna atat de hilar...:)))
Are acest refuz de-a iesi afara...o fi de la ce s-a intamplat cu ultima bona..o fi doar o etapa in cresterea lui...nu ma prind.. Mai aud si pe la alte mame (cu copiii prin jurul varstei lui) ca patesc asta... Devin extrem de interesati de joaca cu jucariile lor...or what??!!??

Ca de final..sa va aruncati un ochi pe aici. Si, daca stiti parcuri prin Tulcea, ceva locuri de joaca, dati un semn! :)

p.s.
Cand oi putea, oi pune si poze!

gand mic

Cel mai nasol dupa ce te-ntorci din concediu e ca nu mai poti sa te gandesti la cum va fi in concediu.

Asta e CUJETAREA zilei mele..si daca nu intelegeti ce spun va si explic scurt:
Pai inainte de vacanta..indifferent cat aveam de munca sau ce stress/enervari aveam...imi spuneam "ei,da, dar mai am x zile si sunt la maaare!las' ca trec astea si zac eu pe plaja"
Acu', abia intoarsa, fara sa intrevad o alta plecare prea curand...nu mai am de ce sa ma "agat". Si asta e cel mai nashpa ever!!!

Gata, atat am avut de spus.
Restul altadata...