marți, 25 noiembrie 2014

povestea aziului meu

Ar fi facut 49 de ani de casatorie. Azi.
S-au cunoscut la un "ceai", ceaiurile alea dansante de pe vremuri. Era momentul dansului, toti trageau biletele ca sa-si gaseasca perechea. El a tras Tristan. Ea a tras Isolda. Acesta a fost primul lor dans. A fost doar inceputul. Au dansat impreuna mult timp. Ar fi putut sa danseze si mai mult daca Mama-Isolda candva- nu se ducea. Dar s-a dus. Tata a ramas. Continua dansul de unul singur. Uneori stiu sigur ca o mai cauta cu mana in spatiul gol de langa el.. Poate cateodata vrea sa-i sopteasca ceva si sufla in aerul gol.. Cand mai traia Isolda lui, avea el o gluma preferata. Si usor cinica (asta ca sa intelegeti de unde mi se trage mie cinismul) "Noi o sa murim deodata, tu la 100, eu la 107." Ca sa respecte legenda medievala care i-a adus candva, la un ceai, la un dans, laolalta. 

Am in minte imaginea surprinsa in foto la cununia lor civila. Ea si El, El si Ea, fiecare cu palarie si pardesiu, tineri, frumosi, radiind o lumina buna. Incepeau un drum. De la zero. Fara ajutoare, fara sprijin. Asa au fost toata viata..s-au avut unul pe altul si cam atat. Si, da, se mai plimbau de mana in parc si la 45 de ani de casnicie. Sunt sigura ca ar fi facut-o si la 50...

Ii iubesc.

Un comentariu:

eu. eu. eu.

Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉