Semne, intalniri si INdecizie: Zei sau Faraoni?

Primul semn

Cand am iesit de la metrou (urcand scarile doua cate doua), pleca. Penultimul microbuz catre destinatia diminetilor mele isi intorsese spatele catre mine. 
Iar o sa ajung tarziu la birou mi-am zis bodoganind. In plus, nori amenintatori se adunau pe cer, iar umbrela era acasa. 
M-am uitat de jur imprejur ca sa vad ce-as putea face in cele 15 minute care ma desparteau de urmatorul microbuz. 
Si atunci am vazut 

Ia te uita, nimic nu se intampla degeaba, tot eram eu in cautarea unor destinatii pentru vara, Vacanta cu Christian Tour am mai facut, asa ca hai sa vad ce oferte au. Am intrat, am adunat o gramada de pliante si am iesit. Le studiez cat astept si pe drum spre birou.

Al doilea semn

Exact cand am pasit inapoi in strada m-am ciocnit de el. Era normal sa patesc asa ceva, eram cu nasul in pliante, cui ii mai statea mintea sa se uite pe unde merge?!

Vraful de pliante s-a zdruncinat, pe cateva dintre ele am reusit sa le prind, dar unul mi-a scapat printre degete ca un peste alunecos.
- Poate ca e un semn faptul ca tocmai acesta ti-a cazut pe jos? mi-a zis zambindu-mi si ridicand de pe jos pliantul ce prezenta vacanta in Grecia.
- Da, posibil sa fie un semn! i-am raspuns pierzandu-ma in ochii lui care exact de apele Mediteranei imi aminteau. 
Incercarea mea de-a lua pliantul intins de el s-a soldat cu alunecarea altuia. Eram deja intr-o situatie usor ridicola, jongland cu pliantele, dand dovada de o dubioasa si inexplicabila stangacie. 
-Vacanta vara 2019 , cu Christian Tour. Egipt. Ia te uita, grea alegere vei avea de facut! 
Am ras amandoi, iar aceste hohote de ras au destins atmosfera. Si pe mine, vizibil stresata de aparitia nu se stie de unde a unui necunoscut care nu se stie de ce intra in vorba cu mine.

In timp ce incercam sa ma organizez (a se citi: sa-mi indes in geanta hartiile buclucase) inevitabilul s-a produs. Cerul, cu ai lui nori, a inceput sa se joace si sa arunce in noi cu picaturi mari si grele. 
-Vino! mi-a zis in timp ce ma tragea catre masina parcata in apropiere.

Al treilea semn

Se numeste Mark si este regizor. Mi-am dat seama ca am auzit de el, ba chiar i-am vazut si cateva filme. 

Este in cautarea unor locuri in care sa filmeze o parte dintre scenele noului sau film. A purtat negocieri cu mai multe tari, iar acum urmeaza sa decida intre cele doua ramase pe lista scurta: Egipt si Grecia. Doi reprezentanti oficiali ai tarilor mai sus numite urmeaza sa incerce sa isi castige primul loc, prezentand atractiile O situatie perfecta pentru mine.

Grecia

Ajunsa la locul de desfasurare, m-am trezit trasa de mana printr-un labirint care-mi amintea de Labiritul construit de Dedal, in Knossos. De jur imprejurul nostru, pe peretii laterali, erau expuse tot felul de fotografii. In acest timp oficialul elen imi spunea

-Grecia este leaganul civilizatiei europene, tara in care s-a nascut democratia. Ai Atena cu vestitele Acropole, 

cu Templul lui Zeus, Parthenonul si alte vestigii istorice. Tot Atena iti ofera si sansa sa te plimbi prin cartierul Plaka- intesat de cafenele si localuri. Sa gusti din viata acestui cartier boem.

Grecia are atatea insule, ai nevoie de o vacanta pentru fiecare. Cu plajele lor cu nisip de la alb stralucitor, pana la rosu sau negru, iti ofera oaze de relaxare. 

Sa mentionez si turcoazul apelor, cel de care ramai indragostit pe viata?

Ai apusuri fenomenale, in culori care-ti taie respiratia. 

Ai taverne cu mancare absolut fabuloasa: salatele cu branza feta, gyros, fructe de mare, dar si souvlaki. Seara, tavarenele devin si mai animate, caci este momentul in care se incing petrecerile traditionale. De neratat, daca vrei sa iei pulsul locului.

Ai oamenii, oamenii acestia ospitalieri, veseli si deschisi. In mare masura si datorita lor Grecia a ajuns sa fie vizitata de peste 30 milioane de turisti anual. 

Egipt

Mare ai si in Egipt. Marea Rosie. Si cele mai spectaculoase rasarituri aici le vei avea!

Egiptul are una dintre minunile lumii, Piramidele. Cel putin o data in viata trebuie sa ajungi sa le vezi. Sa simti energia locului, sa te intrebi cum au putut ele sa fie construite atunci- asa -acolo!

Ai temple nenumarate de vazut, povesti incredibile de auzit. Istoria Egiptului este fascinanta. 

Ai munte, ai mare, ai desert.

Poti sa alegi plaja intr-unul dintre resorturile de cinci stele si sa completezi cu snorkeling sau cu o plimbare cu barca al carei fund de sticla iti ofera sansa  sa admiri coralii si pestii multicolori. 

Ori poate vrei in desert: sa faci safari, sa vezi cum e sa calaresti o camila ori sa conduci un ATV pe nisipuri. Toate, absolut toate iti ofera amintiri de neuitat.

Da-ti timp sa faci un tur prin Old Dahar, in Hurghada. Aici vei vedea oamenii "la ei acasa", vei gasi piata de peste. Vei gasi piete de legume si fructe si vei vrea sa gusti din toate. Vei vedea oameni care lucreaza pentru a-si castiga traiul

dar si oameni care stau si joaca un fel de joc de table, pe capotele masinilor. Sau care, pur si simplu nu fac nimic. Au o narhilea si stau pe marginea unei borduri. Este o lume neatinsa inca de civilizatia din resorturi, dar este o lume frumoasa care merita descoperita.

Cei doi si-au prezentat, cat au putut de bine si cu cat mai putime cuvinte, tarile. Nu stiu ce tara va alege el pentru filmari. Cat despre mine, sa aleg sejur 2019, dintre cele doua destinatii, este o sarcina dificila.

Pe ambele le-am vazut. Una mai des, alta o singura data.

Ianuarie 2011, revolutia din Egipt, m-a prins acolo. M-as intoarce astazi, ca sa vad ce s-a schimbat.  

Apoi as merge si in Grecia. In Creta, ea este urmatoarea pe lista mea. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 17: Cea mai frumoasă destinație din lume pentru vacanța de vară

surse foto: Christian Tour si arhiva personala.

Pura Vida!

Intr-o lume ideala viata mea s-ar petrece intr-o calatorie de-a lungul si de-a latul pamantului acesta, cunoscand oamenii si obiceiurile lor, traind o vreme aici, o vreme dincolo- in locurile pe care le-as gasi rezonand cu mine. “N-ar trebui sa apartinem doar unei tari”- asa imi spunea, candva, un prieten. Toti suntem copii ai aceluiasi pamant, oamenii au inventat granitele si pasapoartele si restrictiile.

Fara calatorii si fara muzica viata mi-ar parea saraca.

Copil crescut in familie plimbareata, devenita adult am continuat periplurile mele prin lumea larga. Am vizitat multe tari din Europa, pe unele dintre ele de 2-3 ori. De multe ori cu masina, circuite frumoase, amintiri multe. Am vrut sa vad Egiptul si l-am vazut. Am vrut sa vad Mexicul si –inca- nu l-am vazut. Am vrut in America Centarala  si am ajuns intr-una dintre tarile ei.

In Romania exista putine coltisoare unde sa nu fii fost macar o data. Unele mi-au ramas lipite atat de tare de suflet, incat am revenit iar si iar la ele.

De cativa ani,  suntem in doi. Eu si fiul meu. Am calatorit ceva mai putin, ceva mai aproape.  Astept cuminte sa fie ceva mai mare, ca sa ma incumet sa il duc din ce in ce mai departe. Am norocul unui copil Sagetator, caruia i-am si pus (de mic) foc la calcaie pentru calatorii, asadar  si el, ca si mine, abia asteapta sa auda “plecam in vacanta”.

Amintirile ni le facem noi. Asa imi spunea alt prieten, altadata.

Iar eu mi-am facut multe. Si, cata vreme o sa fiu pe pamantul acesta minunat, o sa imi tot fac.

Una dintre cele mai frumoase amintiri, este cea a unei CALATORII in Costa Rica. Ii voi spune calatorie, pentru ca a fost mai mult decat o vacanta. Mult mai mult decat o vacanta!

A fost, ca mai toate vacantele mele, una in care am plecat doar cu bilete de avion (dus-intors) , bani (nu multi, caci stiam deja ca viata este ieftina acolo!), si buzunarele pline de vise. Doldora de vise!!!

Fara aranjamente de aici, fara cazare rezervata, fara resorturi de fite- unde sa ne stabilim si de unde sa nu ne mai miscam. 

Plecam pentru trei saptamani in necunoscut. Un necunoscut atat de cunoscut, totusi, caci stiam deja multe despre Costa Rica.

Trei saptamani in care, intr-o masina inchiriata, cu un prieten la volan si cu mine copilot, cu o harta pe genunchi, am batut in lung si-n lat tara aceasta minunata. Nu e greu, este o tara micuta. Ganditi-va ca are aproximativ 4 milioane de locuitori. O tara in care armata a fost abolita, inca din 1949. O tara care, la momentul cand am ajuns noi in ea, era condusa de presedintele Oscar Sanchez, castigator al premiului Nobel pentru Pace!O tara cu Pacificul in vest, Marea Caraibilor in est.

Nu ne-a scapat niciun loc, nu am ratat nicio emotie! Si toate emotiile au fost pozitive. Iar la final de calatorie am stiut de ce costaricanii te saluta zambind cu gura pana la urechi si spunandu-ti “PURA VIDA!”

Ar fi multe de spus. Mi-ar fi necesar sa scriu o serie intreaga de articole, ca sa pot surprinde toate emotiile si toate trairile din aceasta calatorie.

Ma voi opri, insa, la cele mai mari. La cele mai speciale. La cele mai intense. La cele care au ramas cumva unice, neregasite in alte calatorii, pe alte meleaguri. Si ele vin din doua directii. Pe de o parte tot ce inseamna natura te face sa te simti intr-un Paradis. Nu degeaba Cristofor Columb a numit-o Costa Rica (coasta bogata) atunci cand a ajuns prima oara aici. Pe de alta parte oamenii, felul lor de-a fi, zambetele si linistea lor..Toate acestea te fac sa te intrebi de ce ai continua sa traiesti intr-un oras suprapopulat si aglomerat, plin de oameni care nu mai stiu sa zambeasca, in loc sa te muti acolo..pe coasta cea bogata...

La ce sa ma opresc?

La oceanul vazut intaia oara? Era amurg cand am ajuns la el. Coplesitoare senzatie!

Arhiva personala

La plaja lui, care, nedandu-mi seama ca era afectata de flux-reflux, mi s-a parut tare-tare mica? Asta pana in dimineata urmatoare. Caci dimineata, cand am mers pe aceeasi plaja, mi s-a taiat rasuflarea. Aveam o plaja enorma, o distanta atat de mare de strabatut pana la ocean incat nici nu imi venea sa cred ca este aceeasi vazuta in seara de dinainte.

Arhiva personala

La ficusul imens de langa o terasa de pe plaja din Ocotal? Ficus care avea langa el un panou mare ce anunta ca este protejat. Ca este protejat ca toata natura din CostaRica, de fapt.

La lemurienii, care ne-au iesit pe drum, in fata masinii, obligandu-ne sa oprim si sa “negociem” cu ei ca sa ne lase calea libera J ?

Arhiva personala

La maimuta, care imi arunca chestii in par, dintr-un cocotier sub care ma asezasem pe plaja din Samara?

La iguanele, care se plimbau ca la ele acasa prin Jaco? Ba chiar una, prietenoasa foc, a sarit in piscina, facandu-ma sa ies din apa cu viteza luminii…

Arhiva personala

Arhiva personala

Arhiva personala

La scurta vizita in jungla, care mi-a dat atata adrenalina cum putine lucruri iti pot da?

La rezervatia Monteverde Cloud Forest, la Rezervatia Tamarindo sau la vulcanul Arenal? (unul dintre cei cinci vulcani activi de pe teritoriul tarii)

Sau poate sa va spun despre permanenta senzatie ca sunt intr-o gradina naturala. Atatea flori, atatea plante, crescute peste tot pe marginea Pan-American Highway..

Sau poate sa ma opresc  si sa va povestesc cat de rasfatate mi-au fost papilele gustative. Cate gallo pinto, cate ceviche, cate banans fritas am putut sa savurez. (da, sunt o gurmanda norocoasa..adica una care baga in ea ca intr-un spital, dar ramane la 56-57 kg!! Sac!).

Arhiva personala

Arhiva personala

Cate sucuri de fructe, amestecuri de fructe presate la rece…cate nuci de cocos am luat de pe marginea drumului, le-am taiat cu maceta (yeap!) ca se ne potolim setea. Sau de cate ori am oprit la vreo taraba de pe marginea drumului ca sa ne indulcim cu suc din trestie de zahar facut atunci, pe loc, sub nasul nostru.

Iar cafeaua..wow, cafeaua costaricana este ceva de vis!! Poate doar ciocolata ii mai sta alaturi, pe podium!

Despre oameni am sa scriu foarte putin. Desi sunt unul dintre motivele care m-au facut sa fiu cu zambet mare pe tot parcursul calatoriei. Am intalnit multi, am vorbit cu destui, am privit si mai multi.

As putea sa scriu..oho..cat as putea sa scriu despre Costa Rica!!!

V-am spus, articol dupa articol! 

Dar aleg sa imi inchei povestea cu scena care mi-a ramas cel mai si cel mai adanc in suflet. Scena pe care o pot derula mental chiar si la 10 ani distanta (fix atat a trecut de la aceasta calatorie a mea)

Oprisem intr-un orasel, ne ratacisem, nu mai reuseam sa iesim din el.. Ajungeam mereu in acelasi loc cu tot cu harta pe care ma uitam adesea J

Pe marginea drumului, un barbat. Statea pe un scaun, pe langa propria casa.. Oprim si ma duc sa il intreb pe unde putem gasi iesirea catre viitoarea noastra destinatie…Nu remarcasem mare lucru la barbat, pana nu am ajuns langa el. Cand s-a uitat la mine…cand mi-a raspuns “mi amor”…cu gura lui, in care mai era un singur dinte si cu un zambet care-i dezvelea gingiile goale, dar cu ATATA lumina in ochi si pe fata…ei, bine, Acela a fost momentul in care am simtit ca fericirea are acel chip. Un chip atat de ridat cum nu mai vazusem in viata mea. Dar, pe cat de ridat, pe atat de radios. Si de VIU!!!  

 Mi-am promis sa revin acolo.

Vreau sa imi duc fiul sa vada, dar, mai ales!, sa SIMTA viata de acolo. Sa simta ritmul. Curgerea mai lenta a timpului. Simplitatea. Frumusetea.

Si sigur vom merge candva, mai ales ca preturile zborurilor sunt mai rezonabile comparativ cu anul in care am fost eu. Momondo are oferte faine pentru zboruri spre San Jose. 

Si daca oferta de zboruri nu v-a convins, si daca povestea mea a fost prea putin pentru voi, si daca fotografiile (cateva din cele aproximativ 2000!!!) nu au ilustrat suficient de bine povestea, va invit sa vedeti care sunt cele mai bune plaje din Costa Rica. 

Pura Vida!!!!

Ca un supliment, am o veste buna pentru cititorii mei, mai ales pentru cei care iubesc calatoriile. (Mana sus daca exista cineva care nu le iubeste). Momondo va ofera sansa sa castigati, voua cititorilor acestui articol. 

Introduceti un comentariu aici, pe blog, cu o amintire de-a voastra dintr-o vacanta/calatorie. Aveti sansa sa castigati unul dintre premiile oferite de Momondo! Iar premiile suuuunt...PADAM!!!!.. fie un city break de 500 Euro, fie unul dintre cele 5 vouchere de calatorie, fiecare in valoare de 50 Euro.

Ei, nu-i asa ca suna tentant? 
Termen limită pentru comentarii: vineri, 16 martie 2018, inclusiv (până la ora 23:59)

Spor la scris. 

Si, mai ales, sa avem calatorii cat mai placute!

Articolul  acesta a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018, proba 2 #calatoriideneuitat

Sponsor: 

Spring SuperBlog 2018 – Concursul care te descoperă

Daca tot v-am spus (in nu mai stiu cate randuri!!) ca sunt genul "ready to go" in orice moment, ca-s in stare sa fac bagajul (si pt mine si pt copil) in juma' ora ...
Daca tot sunt in faza in care am facut deja niste planuri pentru vara asta (si m-am ofticat ca nu pot "duce", financiar, mai multe..)..
Daca tot mi-am rasfoit diverse albume de fotografii din vacantele trecute...
Daca tot mi-am amintit pe unde-am haladuit si am avut mare chef sa povestesc...si mi-am amintit si unde mai vreau sa ajung ....
Ei, bine, am decis sa ma inscriu la Spring Super Blog 2018.

Am cam intarziat, adica am ratat startul, dar..mai bine mai tarziu decat deloc...

Sunt tentante si premiile, ar fi tare fain sa si castig ceva. Oricum castigul meu cel mai mare va fi ca voi putea sa scriu despre ce imi place...Ideea aceasta m-a atras de cativa ani doar ca, nu stiu cum faceam!, dar mereu ratam momentul... Gata-gata sa o fac si acum...

Concursul a inceput pe 1 martie si se va incheia pe 13 aprilie. Orice blogger cu minim 3 luni vechime a paginii si minim 20 articole este binevenit in concurs. Da, inca va mai puteti inscrie. 
Asa ca..hai, succes. Si stati pe-aproape, imediat apar si articolele din concurs! :)

Vacantele lui Andrei

Sa ramanem tot la subiectul de aici: vacanteeeee.
De data asta abordare din directia Andreiului-Sagetaretul nostru cel vesel.

Stiu ca sunt parinti care spun ca intampaina probleme cand vine vorba de vacante cu copilul, probleme legate de adaptarea celui mic la locul nou. La schimbare. Sunt si nenumarate teorii care sustin ca pentru copii vacantele, cu schimbarea pe care-o aduc in rutina lor zilnica, pot fi stersante si ca unii copii nu se adapteaza decat foarte greu locului nou-programului-mediului-etc-etc.

Nu stiu daca e asa, eu stiu ca al nostru n-a avut problema asta. Drept este ca am tinut mult la niste lucruri, taman pentru a nu-i modifica o data cu spatiul-mediul si rutina. Iar aceste lucruri la care am tinut au fost asa:
-am mentinut (pe cat posibil) programul pe care-l avea si acasa. Evident ca asta a insemnat adaptare totala a programului nostru la orelele lui de masa, de somn, baie, etc-etc. Dar mie mi se pare ca asa e normal, copilul este prioritate, nu tu. Daca nu esti in stare sa faci asta, pleaca fara el sau nu mai pleca.
-am luat cu noi cele care ajutau la mentinerea acestei rutine. De exemplu: Andrei adoarme cu radio acum, inainte adormea cu un anumit cd, o anume poveste sau un anume cantecel. Da, am carat dupa noi combinuta muzicala, cd-urile preferate. La fel: am carat veioza lui (pe care, mai nou, o vrea aprinsa cand adoarme), cartile preferate pt citit seara. Au fost vacante in care am carat ditami aparatul de facut suc, numai pt ca el bea suc dimineata si nu, nu aveam chef sa-i dau scu cumparat din comert, ci ii faceam aceleasi sucuri ca si acasa.
-am avut grija unde mergem, unde ne cazam, sa intreb cine mai este cazat in camerele vecine in perioadele respective. Asta nu inseamna ca nu au fost situatii in care nu am putut controla ce se intampla la pranz, dar macar m-am asigurat ca nu avem parte de galagiosi. Foarte important pt noi, pentru mentinerea rutinei somnului de pranz.
-mi-am asezat bine in cap de la pornire ca vacanta reprezinta timp de calitate pentru noi, nu timp pentru mine. Timpul pentru mine este fie cand doarme el la pranz (daca nu cumva fac si eu acelasi lucru), fie dupa ce adoarme seara, daca adoarme pana in 22. Altfel, ma culc si eu deodata cu el, caci oboseala mea ar afecta relationarea cu el, nimeni nu vrea asta! Facand astfel ma pot juca-interactiona de cate ori vrea cu el, ceea ce il pastreaza super happy. Vazandu-ma disponibila mereu nici macar nu ma solicita des. Mai ales acum de cand a mai crescut. (ati observat ca ei solicita atentia fix atunci cand ai o treaba importanta, pe cand daca le aloci mult timp e posibil sa te expedieze ei din camera? E normal, zic eu,. Te simte disponibil, asadar nu trebuie sa se asigure de afectiunea-atentia ta pt ca stiu-simt ca au parte de ea)

Cu exceptia unei vacante esuate de acum 2 ani (pe motiv de insolatie eu primele 2 zile, apoi enterocolita el) -toate celelalte au fost super.  Si am avut din loc in loc timp si pentru mine: de-o carte, de facut unghii (o sa radeti, dar uneori asta este o mare realizare!), de o fuga pana la malul marii cand dormea el..

Intorcandu-ma la ce ziceam la inceput. Andrei este mare amator de vacante. Pana acum nu stiam clar asta, caci era micut, nici acum nu e el foarte mare, dar este incantat de cate ori ne imbarcam in masina si-o luam din loc. Sper sa ramana asa, iar eu stiu sigur ca o sa fac tot posibilul sa se intample asta.
Stiu ca multi spun ca nici nu conteaza unde mergi cu copilul cand e mic, caci oricum nu-si va mai aduce aminte. Si va spun ca NU este asa. Eu imi aduc aminte vacante de cand eram micuta-micuta. Si , cu siguranta, chiar si cele pe care nu mi le aduc aminte au contat la formarea mea. Sper eu ca si ale lui sa conteze, desigur in bine.

Vacante, vacante...

De-a lungul timpului daca a fost ceva ce nu s-a schimbat la mine, apoi asta a fost dragul de calatorii. Sa plec, sa vad, sa simt, sa miros, sa cunosc, sa bat cu piciorul stradute si piatete, sa zac la soare pe plaje (pe cat posibil putin populate), sa vizitez biserici si catedrale si sa urc in turnuri si pe unde s-o mai putea urca, sa gust mancarurile si bauturile specifice, sa bantui prin bazare sau prin magazine, sa lenevesc diminetile la cafea si serile la terase mai mult sau mai putin fistichii, mai mari sau mai mici, ...si lista ar putea continua muuult si bine...

Nu stiu daca e genetic, nu stiu daca ai mei au avut acest foc la calcaie, erau alte vremuri si nu-si prea permitea cine stie ce vacante. Plus doi copii pe care-i luau peste tot cu ei. Dar stiu ca vacante am avut de atunci. Pentru ca noi n-am fost genul de copii crescuti de bunici sau lasati la bunici. Intai pt ca aveam doar un rand de bunici, iar ei erau in Valcea. Apoi pt ca ai mei chiar au fost genul care si-au facut viata cu copiii peste tot. Asa ca am mers mult in vacante cu ei, in Romania. Nu cred ca au fost locuri unde n-am ajuns cu ei. Si, an de an, mergeam vara la mare.
Stiu exact cum vedeam masinile (strainilor) cu barci remorcate sau cu biciclete prinse de ele, asa ma visam si pe mine..incarcand masina cu familie (in proiectiile mele familia mea includea si un caine..jur!) si cu bagaje, prinzand bicicletele pe portbagaj si luand soseaua la roti.
V-am mai zis eu pe aici despre fascinatia mea legata de rulote..

Cert este ca am iubit drumurile. Nu mi-e urat la drum oricat de lung ar fi. Nu ma plictisesc, oricat ar dura. Nu ma plictisesc niciodata in vacante, daca nu-mi propun asta. (adica daca nu-i vacanta de zacut pe plaja, cand chiar am plictiseala ca scop ...) Si asta inseamna ca nu ma plictisesc nici cand sunt SINGURA cuc in vacanta, caci am avut si din astea destule.

De-a lungul anilor am avut tot felul de vacante. Daca ar veni cineva la mine sa-mi spuna "mergem de maine in vacanta in locul x?"- ei, bine, acesta este lucrul pe care l-as face cu cea mai mare usurinta, fara sa stau mult pe ganduri, chiar si de cand exista Andrei in viata mea. As strange rapid ce-mi trebuie, as lua bani sa cumpar de la locul faptei (vacantei) ce n-am apucat sa cumpar si voi avea nevoie. Nu sunt genul "planificator" inainte. Sau sunt doar daca e vreo tara/localitate in care nu gasesc ce stiu ca as avea nevoie. Sau in care nu ma omoara increderea. (gen Egipt, unde am plecat all inclusive- de altfel este singura mea vacanta asa. Dar am fost singura, asa ca e scuzabil ca am ales varianta cea mai safe.. :P). Am vazut Praga de cateva ori, am vazut Budapesta de multe ori, am vazut Viena o data si inca o data dar doar in traznit, am vazut cateva orase de prin Germania, am vazut cate ceva din Bulgaria, am vazut Amsterdam, am vazut Barcelona si statiunile de langa ea, am vazut Girona, Alicante. Am vazut Malta. Am vazut cate ceva din Grecia, adica Atena si ceva insule. Cam asta am bifat de prin Europa. De pe alte continente..Egiptul, cele 7 zile, fix cand a izbucnit revolutia aia la ei.. Costa Rica -cele 3 saptamani dintr-o iarna de-a noastra, vara de-a lor..
N-am fost si as vrea sa ajung in Franta, in UK, in Suedia si-n Finlanda. Poate ca m-ar tenta si-o Scotie. Poate si Belgia- caci stiu acolo niste locuri absolut superbe...
Nu va imaginati ca Romania n-am batut-o toata. Sunt putine locuri unde n-am fost, multe locuri in care as mai merge...

Si gandindu-ma la vacante..mi-am dat seama de ce iubesc asa de mult plecarile-venirile-drumurile-destinatiile cu drumurile de la locul unde ajung...De ce as prefera sa-mi dau toti banii pe vacante si nu pe altceva. Pentru ca imi umplu sufletul de cald, ochii de lumina, mintea de imagini si de scene si de intamplari mari-mici, colorate sau alb negru. Minunate. Raman acolo, lipite pe dinauntru meu si cred ca ma fac mai frumoasa. Pe dinauntru. Mai deschisa. Si nu dispar... fiecare loc a lasat ceva in mine. Chiar daca a trecut mult timp fiecare nume al unei destinatii unde am ajuns si eu, fiecare imagine (pe care-o zaresc la tv sau pe vreun site) de prin locurile alea face ca un stol de fluturasi colorati sa imi inavdeze mintea. Imagini, mirosuri, fete de oameni zarite in treacata, nici nustiam cata informatie am inmagazinat. Ca atunci cand ai vazut un film, poate ca l-ai vazut acum un an, poate ca au trecut 20 de ani de cand l-ai vazut, dar cand auzi pe cineva vorbind despre el..sau despre un actor care-a jucat in el..iti vin in minte scene din filmul ala...Scene pe care nu stiai ca le-ai tinut minte. Nu-ti amintesti tot filmul, nah, a trecut timp, dar bucatile care te-au impresionat vin rapid in mintea ta..

Si toate aceste bucatele puse cap la cap fac un film intreg, ala de care va spuneam ca te face mai frumos si mai deschis de dinauntru catre inafara. Iar filmul ala arata cam asa: Barcelona-Rambla-Sagrada-Piata de fructe-Statui umane-porumbeii din piata-excursia la Girona- Montserrat-plaja-plaja-fructele de la masa-sangria....Santorini-alb-albastru-plaja cu nisip negru-pisicile-terasa cu apusul de soare- feriboatul- rasaritul pe ferry. Atena-piata aia al carei giratoriu l-am facut de multe ori, masina negasita din motive de am uitat unde-am parcat-pietrrele-caldura-Rafaga in masina-multe scutere,multe masini lovite..autostrada aia care m-a dat pe spate..Amsterdam-casele de pe malul canalelor, casele plutitoare- bicicletele,mersul pe bicicleta, ploaia, cafenele..Costa Rica- ocean, Samara, plaja salbatica,batranul stirb si plin de riduri care a dat niste indicatii (deloc clare) despre pe unde sa mergem cu masina, hamacele, geamurile taiate gen jaluzea, florile multe si plantatiile de cafea, ficusul copac protejat..  SanJose, femeile cu funduri mari si picioare scurte si cu multi copii foarte devreme facuti..curtea interioara a hotelului unde-am stat -in care auzeam conversatii de telenovela, numai ca ele erau viata lor reala...vulcanul, strigatele maimutelor in jungla,noaptea... Praga, Budapesta,Viena-strazi,cladiri, poze, biserici, piete, piatete, turisti multi...Germania- concertul U2, exactitatea trenurilor ...Malta-masina cu volan pe dreapta pe care nu am putut s-o conduc, plajele, camerista care s-a dat cu parfumul meu, parfumul care mi s-a varsat in bagaj...Egipt-piramidele, desertul seara, mirosul, aerul ala uscat si fierbinte, Cairo, femeile carora le vedeam doar ochii, barbatii care jucau un fel de table in timp ce ele, femeile, munceau...templele, telefoanele cu Andrei (mare), permanentele intarzieri ale personalului hotelier..
Si multe altele. Si mai vreau, Mai vreau. Inca mai e loc. Abia astept sa-l completez. Sa-l completam :)

vacante..vacante..visez la vacante..

Incep sa ma gandesc la vacante..da, pai de ce nu?!?!
Bon, vor fi vacantele de la gradi -o saptamana de Paste, una de Craciun (chiar, tre' sa vad exact cand sunt astea...ca sa stiu ce si cum cu zilele de concediu..). Ei, nu la astea ma refer, ci la vacante pe bune...adica la plecari, caci la mine abia daca plecam pe undeva pot sa o consider/simt ca pe-o vacanta.
Asa ca...pot considera ca deschid lista de "to do" a anului cu vacantele! :)
Muntele va fi bifat printr-o escapada de vreo saptamana la Breaza, la Mihaela si Codin. Dumnezeu stie in ce luna, caci depind de carnetul meu:P, de programul lor, etc-etc.. Dar sigur va fi. In plus sigur vor fi si niste weekenduri petrecute pe-acolo, cand or da caldurile insuportabile in capitala noastra iubita pe acolo o sa fugim. Sanatosi sa ne fie pruncii (daca se poate amandoi deodata..) ca-n rest..ne descurcam! In rest, despre munte n-am ganduri. Nici nu-s fan munte, asa ca...Da, mi-ar placea si chiar vorbeam cu Andrei sa mergem sa plimbam copilul cu telecabina (pe care-o stie de prin cartile cu Pixi), poate la Sinaia sau poate la Busteni...sa ajungem in trei printr-unul dintre aceste locuri. Dar, recunosc, ideea de rezervare-hotel-restaurante-etc-etc nu ma da pe spate. Prefer Breaza Mihaelei, cu casa lor la dispozitia noastra, cu ditamai curtea, cu muntele sub nas-numai bun de facut drumetii si picnicuri. Plus ca, daca-s doi copii la un loc, altfel trece timpul. Si pentru ei si pentru noi.

Apoi..mareeeaaaaa. Iubirea mea marea, ca sa respect adevarul. Nu stiu unde, nu stiu cum, nu stiu cand. Ma tenta ideea de alta tara. Dar..masina actuala nu-i de iesit din tara (n-am eu curaj chiar daca aia de la service zic ca-i ok), plus ca doar eu sofez - Andrei nu, si-atunci ar tb sa-mi asum sa conduc mult, mult mai mult chiar, ceea ce n-am chef. Poate undeva cu avion? Dar unde a.i sa ne fie bine tuturor (A mare nu are voie soare..) si a.i. sa fie ok si dpdv calitate-pret. Nuuuu, Turcia nu e si nu va fi pe lista mea veci-pururi..orice-ar fi. Ma tenteaza Grecia...Nu prea ma tenteaza Bulgaria...Cert este ca nu-s deloc fan variantele all inclusive, fiind genul care n-are chef sa fie prinsa de niste ore..dar..s-ar putea ca prezenta lui Andrei in viata noastra sa schimbe putin acest aspect. Putin mai mult?!? Caci probabil cand pleci cu copil prin vacante in afara e mai bine sa mergi pe genul asta, ca sa stai fara griji. Sau nu? N-am idee:)) Complicat. :)
Cred ca va fi un 2 Mai caci prea mi-e drag locul acela si copilul s-a obisnuit cu el si-i place si lui sau asa parea..ca-i place. Nu stiu exact daca  sau cand va fi Costinesti. Vedem, vedem...


Deocamdata (adica anul acesta) nu-mi propun alte vacante.
Cand va mai creste, adica va fi destul de mare incat sa se bucure si sa guste din plin, am pe lista Disneyland. Cred ca o sa lesinam de bucurie si placere si noi, parintii, acolo, darmite el!  La anu' o sa aibe peste 4 ani (primavara-vara) si cred ca-i o varsta mai buna ca asta de-acum. Plus ca va fi mai usor cu el, am vazut diferentele intre vacanta vara 2013 si vacanta vara 2014. Dpdv comunicare, griji, intelegere, etc-etc. Vara 2014 la mare a fost parfum fata de vara 2013.
Tot de la anul o sa iau in calcul si sa vizitam nasii copilului, in Praga. Daca or mai fi pe-acolo cand ne-om misca noi:)) (da, Vero, abia de la anu' o sa te trec pe lista..:P)
(in timp ce scriu ma gandesc ca-i ciudat..parca vreau sa creasca mai repede..de fapt NU, NU VREAU...doar ca ma bucura felul in care creste Andrei. Faptul ca e asa..un mic om mare:):P)

Eee..cam asa zboara ele gandurile mele de vacante..
Cert este ca, pana la vacanta, abia astept primavara..vara...! Astept finalul acestui ODIOS anotimp, anotimp in care eu sunt ascuta, dar pe care NU IL SUPORT! Sa iesim, sa stam in parc dupa gradi pana seara. Sa alergam, sa ne jucam, sa radem, sa chiuim.. Asa cum stim noi:)


Voi ce planuri aveti pentru vacante?
Poate-mi dati idei:)

inainte de...

Nu calatoresc pentru a ajunge undeva, ci pentru a pleca. Calatoresc de dragul de a calatori. Marea aventura este sa te pui in miscare - Robert Louis Stevenson

Cine ma stie de mult timp stie ca-s mare iubitoare de calatorii.  Cand eram mica si mergeam cu ai mei in campingul Mamaia Nord, erau multi straini cu rulote...cu biciclete prinse pe ele, cu tot felul de barcute, placi si nebunii pe care doar la ei le vedeam (nu uitati ca eu eram "mica" ;prin anii 80...). Visam ca intr-o zi sa am si eu una...sa plec si eu ca ei in vacante...cu rulota si..cu un caine. :))
Acum niste ani (destul de multi) visam sa am o....uite, asa ceva

Nu fix modelul asta, dar ati prins ideea....Se pare ca visele din copilarie nu disparusera...in orice caz nu total...Sa ma urc in ea si sa iau drumurile in lung si-n lat, oriunde, oricand..si sa casc ochii si sa-mi umplu sufletul de alte si alte intamplari, de alte si alte imagini...

In timp, mi-am uitat sau mi-am adormit visul asta..nici nu mai stiu exact...
Probabil cand am inceput sa ma prind ca a fi ..adult (beah..ce nashpa suna!) inseamna sa mergi la munca,a dica sa ai concediu limitat pe an..ca sa nu mai vorbesc ca iti mai tb si niscaivai banutzi ca sa stai "toata ziulica" pe drumurile lumii..(caci nu ma gandeam doar la drumurile patriei..)

Oi fi adormit sau uitat visul, dar focul din calcaie nu mi l-am stins, a continuat sa arda si m-a dus pe unde si cum a putut el sa ma duca...  In ultimii ani, din motive cunoscute:), e acolo mocnit..nu-l intretin caci se cam intretine singur, dar nici nu il bag foarte tare in seama..... Insa astept... Astept cuminte sa il las sa isi faca iar damblaua si sa ma poarte. Cuminte, in sensul ca evit sa ma gandesc la ceea ce-momentan- nu se poate intampla.

Insa cand vine vorba de-o plecare undeva...oriunde ar fi ea, oricat de scurta ar fi ea...well...ala-i momentul in care circuitele din creierasul meu dau "liber" arderii din calcaie. Si o simt cum se starneste, nebuna!!! :) Si atunci sunt a ei in totalitate si visez si ma incarc de starea de "fug putin dintre betoanele astea bucurestene". Si mi-e bine. Daca-i loc nou- este emotia primei dati; daca-i loc stiut este emotia revederii dimpreuna cu amintirile mai vii sau mai estompate ale fostelor vizite pe-acolo.
Acum, de exemplu! Tulcea. Pai prin Tulcea am ajuns sigur candva..cand eram mica si mergeam cu ai mei in Dobrogea. An de an, vara de vara, mergeam cu Dacia alor mei, cu toata familia, catre satul dobrogean Iulia. Luam bacul de la Braila la Macin. Oooooo..bacul ala, la care stateam de benganeam la coada si, dupa ce urcam, faceam vreo suta de ani pana traversam Dunarea. :)) (o mai exista bacul ala...sau l-or fi modernizat?).
Au trecut 30 de ani de atunci, pe putin, dar imi amintesc fiecare scartaitura a lui..fiecare inclinare pe valuri, fiecare gol in stomac avut la leganarile alea... Imi placea si-mi displacea deopotriva trecera cu bacul a Dunarii.... Era bucurie dar si frica, stari amestecate, iar cand masina cobora si eram pe cealalta parte rasuflam usurata. Imi amintesc drumul pana in satul unde mergeam...sat in care ai mei aveau o familie de prieteni-el grec, ea bulgaroaica (sau invers?). Imi amintesc ca drumul pana acolo trecea pe langa paduri inundate de Dunare, pe langa balti cu nuferi unde opream sa culegem...pe langa balti cu broaste, pe care Diana le mai prindea si o speria pe Mama cu ele:))... Macinul mi se parea (chiar si atunci) mic si uratel foc... Satul Iulia si muntii Dobrogei imi placeau tare-tare.. Acolo era putul adanc-adanc din curte: singura sursa de apa a familei. Acolo erau magari multi pe care incercam sa ma urc:). Acolo erau gastele galagioase si sss-itoare...acolo erau ouale clocite, pe care le-am spart ca sa ma joc de-a "facutul omletei" si era sa mor de la mirosul oribil imprastiat de ele. Iar tanti era sa moara caci -se pare- sparsesem ouale pe care le clocea closca. (pai cine-a pus-o pe closca sa plece de pe ele???!!zau!!). Acolo erau pisici si purici care ma ciupeau si faceam niste blande de alergie oribile.. Acolo era pamantul crapat adanc de seceta si atata uscaciune cum nicaieri nu mi-a mai fost dat sa vad vreodata. Acolo mancam o friptura de gasca cu un sos bestial... tanti aia o facea...daca ar mai trai (dar cred ca nu mai traieste) i-as cere reteta:))
Tulcea era -pentru noi- un oras prin care doar am trecut. De cateva ori. Dar..ideea ca merg atat de aproape de locurile alea cu amintiri de cand eram mica..ma incanta...

Ah, daca m-am intrebat de bacul ala antic..ia sa vedeti ce-am gasit...

Buuun...v-am turnat amintirile mele din copilarie...acu' sa va zic si ce mi se pare foarte tare la Rowmania. Ati auzit de Tour International Danubien (TID)???!!!! Deci mie mi se pare FOARTE TARE!1 FOARTE TARE, pe bune, sa faci asta! Va puteti imagina ce stari misto tre' sa ai cand faci asta??!!!??:)) Daca nu stiti ce-i aia...iaca aici detalii.

Gata pentru azi. Urati-ne weekend placut, va rog! Ceea ce va dorim si voua :)

Intamplari cu copil. Bonus: vis de mama!

A trecut si weekeendul asta...e deja un cliseu sa spun ca nu ma prind cand trece vremea... 

(Ma gandeam ieri ca mai avem 2 luni pana la vacanta la mare, in prima faza mi s-a parut mult, apoi mi-am dat seama ca nici n-o sa ma prind cand s-a facut august... )

Ne distrug aia padurea de la Parcul Operei....adica s-au apucat de defrisat si de sapat..am inteles ca se fac terenuri de tenis (aviz amatorilor). Va spuneam aici despre Parcul Operei, parcul unde am venit zi de zi, constant, aproape un an de zile..parcul cu baietii aia renumiti, stiti voi care :)

Ei, bine, gata cu padurea, ceea ce ma face sa cred ca o sa dispara si veveritele...si asta ma intristeaza... Dar...asta e...padurea din mijlocul parcului nu apartinea primariei, iar proprietarii au decis sa faca terenuri de tenis..so..nu putem decat sa acceptam ce se intampla..

Acest lucru, impreuna cu faptul ca aici nu avem umbra, ne face ca si in weekenduri, dimineata, sa mergem in Cismigiu... E la 10 minute de casa, avem umbra, avem multe locuri de joaca, avem apa si barci pe ea, avem ratuste, avem porumbei multi si frumosi...E bine acolo! 

Iar duminica ne-am intalnit cu Ana si cu Tudorul ei. Ne-a placut, speram sa mai repetam, speram ca tinerii sa fie mai comunicativi unul cu altul..cand vor mai creste. Temperamente partial diferite, Ana imi spunea ca Tudor nu e asa de repezit...Andrei..v-am spus cum este. Chiar asa...vorba Anei, unul e cu Sting, altul e cu Ozzy. :) Drept e ca sper ca Andrei sa nu rupa gatul porumbeilor cu dintii, cand va fi mare :)). Nici alte gaturi.... Si sper ca nu cer prea mult! Tudor mi-a palcut si ma bucur mult-mult ca l-am vazut, chiar daca n-am apucat sa stau prea mult la un loc cu el..caci, deh, un copchil tragea intr-o parte, altul in cealalta... Data viitoare va fi mai bine, simt! Are si primele 2 mici julituri in genunchi. Mici, nu mari. Si n-a urlat mult cand a cazut. Mai mult a urlat cand l-am luat eu pe sus de la un loc unde se juca cu niste copiii mai mari..

Ieri seara a fost si buni(cul) in Parcul Operei, s-a alergat cu el, ne-a plimbat, ne-a obosit pe toti:). Chiar..asta e mai noua...sta putin intr-un loc, se joaca o vreme, apoi, cand vrea sa plece se duce si incepe sa traga/impinga de carut. Si iti face semn ca gata, vrea sa plece de-acolo... Si pleci, te opresti unde vede altceva intereseant...sta ce sta si acolo..apoi iar vrea sa plece..A inceput sa mearga mult, ii place -pe bune!- sa se plimbe. Sa se zgaiasca la oamenii de pe banci, se duce acolo, in nasul lor si se holebaza la ei pana il baga in seama.. Si apoi, dupa ce i se adreseaza 1-2 cuvinte sau cate-un zambet..incepe sa faca pa cu manuta si pleaca... Dar se mai intoarce de vreo 5-6 ori facand pa...sa fie sigur ca si-a luat pe indelete la revedere.. Daca ii spui sa te astepte, in 99% dintre cazuri chiar te asteapta.. Si daca n-o face, oricum se opreste daca nu te mai vede, adica daca nu te-ai dus dupa el. E drept ca nu mizez pe asta, caci nu vreau sa risc prea mult..asa ca prefer sa merg dupa el cand o ia la picior...

Cred ca incepe sa se prinda ca nu sunt cu el ziua, in timpul saptamanii...Sau nu stiu daca e bine spus "sa se prinda", dar in mod clar simte lipsa mea..caci in weekend unde sunt eu vrea si el... ORIUNDE - adica inclusiv cand merg la baie se intampla sa se intinda pe jos, in fata usii, si sa se uite pe sub usa :)).

Cere "bobo", care nu, nu-s bomboane, ci sunt biscuti. Cand trecem pe langa magazine arata si spune "bobo" sau "ufu" (care-s pufuleti). Cand trecem pe langa carciuma de unde mai luam mancare gatita, arata si spune "papa"... Incearca sa spuna dupa tine cam tot ce spui...unele-i ies mai bine, altele mai putin bine... Numele lui Tudor i-a iesit cu ususrinta, un fel de trrrudor- din ala ca un zgomot de motor de masina, dar i-a iesit :) Annnto- sau ceva de genul asta, e baietelul de 2 ani de la Opera, Anthony. Reshh- este Rares, cel de 1 an si-o luna...

Vesnicele culori la masini..aba, aga, gaga, ohu....
Cand vede Matiz albastru zice MAMA!! Yessss, recunoaste copilul masiniaaaa!!!

Cam astea mi le aduc aminte acum, unele cred ca le-am mai zis si prin alte postari, dar cum nu mai stiu ce-am zis, mai zis o data :)

Se duce la Ta-taaaa la calculator, sa-l ia pe genunchi si sa-i puna clipuri si muzica, pe youtube... Si Andrei asta face...dupa cateva secunde (uneori) vrea alta (ata-ata) si Andrei se executa...Si o tine asa..muuult timp. 

A cazut in casa, incercand sa se urce singur in tricicleta..cu tricleta peste el cumva..dar n-a zis nici pas (bine, nici n-a cazut rau, doar pozitia era cam aiurea)Statea acolo..cu aia peste el si cu ochiimari si mirati :) A asteptat sa il extrag de sub ea..apoi a incercat iar sa se urce in ea. Clar, tre' sa mai iesim si cu ea!!! :)

Sambata, in timp ce dormea, s-a pocnit la gura si si-a spart un pic buza..in somn.. S-a trezit probabil de la durere, dar eu tot ma mir cat de agitat doarme... Si asta am vazut-o si intr-una dintre noptile in care am adormit in camera lui.. Pe la 3 am, m-am trezit ca se ridicase in fund..se uita in jur buimac..apoi s-a trantit rapid la loc si-a adormit instant... Dar s-a trantit zdravan, adica a dat si cu capul in gratiile patului...Si asta o face (se pocneste) frecvent in somn, in timpul foielilor lui...asta e..n-avem ce face...poate era mai bun patut din ala ca tarcul, dar acum nu are sens sa-l mai schimbam..cand l-om schimba in schimbam cu unul de baietel:) Desi..presimt ca va cadea de multe ori din patul ala... 

(acum recunosc ca imi vin in minte momentele in care ma trezeam cu capul in locul picioarelor-in patul meu; ori de-a latul, ori...si asta patesc frecvent...)

Mancam bucatele, maricele!! Asta este cea mai mare victorie. (Sau..ma rog..e la egalitate cu adormitul in patut ascultand muzica de la cd & povestea mea.. ) Si pana acum manca, dar numai unele chestii...ori acum deja mananca si legumele cu carnita, maruntite cu furculita. Yupiiii!!!

Inca o noutate este ca nu degeaba baleste iar maxim! Ii iese si al doilea rand de masele! Adica alea care multora le ies catre 2 ani... Cred ca-i normal sa-i iasa mai devreme si astea, din moment ce caninii si primul rand de masele i-au iesit (toate 8!!!) la 1 an!

Conform masuratorilor de joi copilul are 12,200kg si 82 cm. Dar asta cu lungimea iese mereu mai mica la doctorita lui decat la Medsana, unde-l mai duce la cate-o checkuiala. Cica este fix la mijlocul (pt varasta lui) segmentului de lungime; ia la greutate este la 75%. Insa, jur, nu este grasun..ba chiar uneori (cand ii simt coastele, cand se intinde..) mi se pare slab :) 

De jucat se joaca -in casa- cu masinutele, cu cuburile, cu legourile...plus ca aseza si reaseaza obiectele pe rafturi, in cutii, etc... Afara...cu pietrele (pe care IAR a inceput sa le bage in gura..), la nisip, putin pe la tobogan... Plus plimbarile de care deja v-am zis..merge muult si din ce in ce mai bine :)

Cam astea mi-au trecut prin cap despre copil...

Despre mama lui...va spun doar ca, fiind in mijloc de proces de recrutare pt departamentul  de call center..si find si usor stresata pe tema asta (usor??!!hm..) ce-am visat eu azinoapte?? (dupa meciul Stelei si aberatiile lui Becali de dupa meci..) Ca am fost anuntata ca mi s-a adus un om si ala era..Becali. Care injra clientii, dar n-aveam voie sa-l dau afara ca era pila nu stiu cui... Si inca un om:

Catherine Zeta-Jones...si toti beietii se holbau la ea, nimeni nu mai lua telefoanele..eram turbata. Nu stiu ce s-a mai intamplat, caci a sunat alarma si m-am trezit din acest..aproape cosmar! :

Gata, am scris in nshpe etape postarea asta, dar am reusit sa spun cam tot!!

p.s.
Cum era sa uit: mancam capsuna. Da, deocamdata 1- sambata. 2 -duminica. Azi il paste o portie mai mare. Asadar Andrei va avea competitie la ele, iar eu la pepene galben (caci si asta-i place!). Daca adaug pe lista mangi si banana- avem lista fructelor pe care la haleste bucatele/mestecand tacticos. Merele si perele, tot pasate..oricat de bune-dulci-zemoase ar fi... Well...

About my pregnancy. -PART ONE.-

Anul 2011 a venit dupa primul revelion fara Mama, iar disparitia ei (in iunie 2010) a rasturnat multe lucruri pe dinauntru meu. Craciunul din 2010 a fost cel mai trist si mai pustiu Craciun din viata mea, n-am avut chef de Sarbatori, n-am avut chef de Revelion, n-am avut chef de nimic… Iar iarna mi-a fost mai grea ca oricand…

Poate tocmai de aceea, ca sa rup cumva filmul asta in care scenele erau numai cu lacrimi, am decis ca, de ziua mea (in ianuarie) sa-mi fac un cadou ….ca sa nu fiu usor depre si de ziua mea… Si, cum detest iarna (de parca nici nu m-am nascut in ea!) …am ales destinatia…Egipt. Aveam chef de scuba, de plaja, de soare, de Piramide… cu alte cuvinte cam de tot ce nu era in Bucuresti… (paranteza scurta: evident ca aia au inceput revolutia cand eram eu acolo…asa ca sejurul meu in Egipt a fost full de adrenalina)

La scurt timp dupa vacanta mea de vara din luna ianuarie…vorbeam cu o prietena si ii spuneam “Anul acesta va trebui sa iau o decizie majora. Si anume daca vreau sau nu sa fac un copil in viata asta. Ceea ce nu inseamna ca il voi face ci doar ca decid daca vreau sau nu. Mi se pare foarte important sa mi-o asez cumva in cap. Cu da sau nu. Si sa ma gandesc foarte bine cand cantaresc argumentele pro si contra, caci nu vrea sa regret peste cativa ani decizia, oricare ar fi ea.”

(Paranteza: copilul n-a fost niciodata intr-un “to do list” din punctul meu de vedere. Ceva mai egoista din fire (poate) preferam sa pot sa-mi plimb picioarele si ochii prin nshpe vacante , cand ma apuca si pe unde ma apuca, in loc sa schimb pampersi si alte cele… pe de alta parte, desi nu era un “must”, eram/ am fost intodeauna constienta ca aud din ce in ce mai puternic tic-tac-ul ceasului biologic. Si ca ar fi bine sa ma prind –macar la nivel teoretic- daca e da sau ba. Inchid paranteza.)

Prin mai..intr-o zi cu soare…dupa ce tocmai facusem un super meserias tratament cu antibiotic pentru o viroza urata..am ceva mai mult decat un feeling…si-mi iau un test de sarcina si numar (de vreo zece-douaj de ori) cele 2 liniute de pe batul cu pricina… S-a intamplat la birou, caci n-am vrut sa mor de inima acasa..in baia proprie si personala.. J

Primul gand oarecum lucid a fost “Fuck, am luat antibiotice!!” ..urmarea lui a fost un telefon de urgenta la doctorita mea, o programare si o discutie cu ea.

Discutia n-avea sa ma linisteasca deloc, caci tipa mi-a dat de facut analize sa vedem daca nu cumva sarcina a fost oprita din evolutie. Asa ca…am mai asteptat 2 saptamani rezultatele lor…sperand ca va fi clar cand vom vedea ce-a iesit. Nu, n-a fost clar si n-a fost suficient. Doctorita mea mi-a zis ca imi va spune ca e totul ok abia dupa ce ii auzim bataile de cord, adica sa mai asteptam inca vreo cateva saptamani…

In sfarsit a venit ziua “z” in care am vazut bobul de mazare la eco si da, i-a auzit si bataile inimii…si ..nu, n-a devenit mai simplu nici atunci. Au urmat cateva saptamani in care am analizat maxim si lucid situatia cea noua si neasteptata.

(Alta paranteza: cand imi trece in caietul de graviduta DPN-ul (habar n-aveam ce-i aia) vad ca e 16 ianuarie. Am intrebat si eu, ca o floricica, “ce e cu ziua mea, de ce ati trecut-o aici?” si doctorita s-a uitat la mine…apoi a priceput confuzia mea: nu, nu trecuse ziua mea (ca nu cred ca o interesza pe ea sa ma sarbatoreasca pe mine) cu data posibila a nasterii lui bebe: adica FIX ZIUA MEA DE NASTERE! Daca nici asta nu era un semn, atunci nu stiu ce alte semne mai trebuia sa primesc!!!! 

In plus, tot timpul am avut sentimentul ca am primit un cadou de la Cineva de acolo, de Sus..si ca Mama a pus o vorba buna pentru asta… O si vedeam cum a pus ea la cale cu Doamne-Doamne toata povestea… Inchid paranteza)

Starea a fost super misto cand am auzit bubuiturile de iepuras speriat de la eco…dar si insotita de un soi de panica…si de intrebarea ok, acum ce fac, sunt in stare sa accept schimbarea asta majora de viata?

Din fericire medicul mi-a inlaturat o parte din marile temeri. Temerile mele majore fiind: varsta mea, varsta lui Andrei, spina bifida si stenoza pilorica existenta si posibil transmise si copilului, RH-ul meu negativ cu RH-ul pozitiv al lui Andrei, grupa mea O cu grupa lui A…etc-etc… Asa ca, in momentul in care am decis sa merg mai departe, am decis si sa-mi fac amniocenteza. Direct. Adica fara niciun triplu test inainte, direct amnio, pentru elucidare, pentru calmare si pentru a putea sa ma bucur pe de-a-ntregul de ceea ce traiam.

O sa trec repede peste perioada de asteptare de pana la amnio, care-a fost crancena, caci am stat cu niste emotii cat casa. Si mi-am dorit din suflet ca totul sa fie ok, asa ca, o data ce-am decis ca o voi face…am lasat timpul sa curga catre ziua in care eram programata

Ce putea face o femeie in situatia asta? Pai..ce putea face altceva decat sa ..plece la mare. In 2 Mai.  Ceea ce, evident, am si facut!

A fost foooarte faina vacanta mea de-acolo..eu si cevaulcarecresteainmine…pe malul marii, la soare (cu atentie la ore), in apa, la inot…

Am putut sa mananc tot ce mi-am dorit…adica nu-mi facea rau nimic, nu-mi displacea nimic (poate de-aia acum Juniorul ar manca orice??)…de la hamsii cu mujdei..sau rapane sau peste..mult peste..pana la fructe si sucuri naturale (adica facute de mine) si muulte acrituri… (toate prietenele ziceau ca va fi baiat dupa cat de multi castraveti haleam).  Chiar a fost o faza haioasa…ma duceam de la plaja spre casa si, in fata unei curti, o tanti vindea castraveti direct din bidon…La punga, adica ti-i punea intr-o punga…  Am luat rapid 6…si, desi gazda era la cateva case mai incolo, pana sa ajung la camera ii balotasem pe toti…si mai vroiam ...

A fost o vacanta super misto, super linistita, cu soare pe piele, cu nisip intre degete, cu leneveala maxima, cu adormit seara la 22 si trezit la 7.30 cand Regina Noptii din curtea gazdei mirosea inca, cu catelul Ozzy (da, dupa acel OZZY a fost botezat) prin curte…

A fost si amnio, cu rezultat bun, asa ca m-am calmat deplin. Abia la amnio am aflat ca-i … baiat!! Pana atunci, la orice eco isi “impletea” picioarele si nu reusea nimeni sa spuna daca e fata sau baiat…

Si ce puteam sa mai fac…altceva decat sa mai plec intr-o vacanta tot la 2 Mai ca prea bun era peste si prea liniste-linistea. De data asta cu Alina… Citeam. Mult. Alina era in faza de Ojog Brasoveanu, eu nu mai stiu ce citeam…

A fost o vacanta super reusita, intotdeauna e asa cu ea pentru ca ne potrivim destul de mult ca stiluri: ne lasam in pace una pe alta, nu ne vorbim mult daca n-avem ce ne spune, stam si citim (fiecare cartea ei si, din cand in cand, ne mai citim cate ceva una alteia), ne taram picioarele cu lene maxima la pranz catre masa (99% peste, icre, din astea…), mancam cu mare drag pepenii verzi luati de la colt, spargem seminte (da! Ati citit bine, si asta se poate!) ca doua tiganci in timp ce stam la barfe –seara-in curtea gazdei… Si lista ar putea sa continue…

(tare dor de 2 Mai mi s-a facut in timp ce scriu toate astea!!)

De fapt cam toata vara/toamna au fost sub semnul acestor linisti/leneviri/visari.

O data luata decizia de-a merge mai departe cu sarcina, efectiv s-a asternut pe dinauntru meu un soi de pace. Asteptam.

Ce-mi amintesc cel mai bine si mai bine? Serile cand plecam cu Andrei de la bazin si ne plimbam indelung pe strazile din zona Dorobanti-Floreasca; lumina pe care mi-o descopeream in fiecare dimineata pe chip/ in ochi, serile-noptile petrecute la Elena cu a ei Marie- in Pipera; cele doua vacante la 2 Mai; vacanta la Costinesti, concertele (deloc putine) de prin Bucuresti…

A fost o perioada a vetii mele cand am avut chef sa port …ROZ! Pe bune, sa nu radeti, efectiv mi-era mare chef de roz si de tot felul de culori pastel pe care, in alte conditii, greu le-as pune pe mine…. Ah! Si rochii!! Am purtat rochii si fuste cat pentru 5 ani! :))

Apoi am plecat cu Andrei in Costinesti. La Vox. Era un inceput superb de septembrie, toamna din aia ca-n picturi: cu culori de miere si ciocolata… Voxul, inchis déjà pentru turisti, ne-a primit doar pe noi. Nicusor Nastase (proprietarul Voxului) ne-a lasat pe noi stapani pe tot ce era acolo… Marghit ne-a gatit in fiecare zi..si, frate!, gatea cat pentru o armata..ca, deh, eu eram insarcinata, iar Andrei ii este drag…Nici nu puteam manca tot ce ne aducea in camera sau ne servea la masa de pe marginea piscinei… A fost super misto, am vazut si rasaritul, am ajuns si pe langa epava, am batut cu talpile si Costinestiul pustiu, tomnatec…Mai bine ca nu erau turisti, ca si cum inchiriasem statiunea doar pentru noi... Povestile lui despre cum era inainte, zambete, marea aia de toamna si soarele ala si lumina aia de un alb orbitor! A fost relaxare si –din nou!- liniste in cap la mine…

De crescut cresteam foarte putin, eu. Bebeul era in parametrii, ba chiar usor mai maricel, iar eu luam in greutate exact cat trebuia. Da, eram atenta sa mananc si fructe si legume si peste si sucuri naturale si iaurt/lapte…cam tot ce stiam ca trebuie sa consum ca sa-si ia el ce-i trebuie fara sa ma fac cat casa, dar si fara sa lesin de vreo anemie sau ceva de genul…Si eram atata de panicata ca daca o sa trebuiasca sa iau vitamine o sa ma dublez, incat am facut tot posibilul ca alimentatia sa ma tina la nivelul ok, astfel incat sa nu fie cazul sa ma bage pe vreo vitamina…

Acum, sincer vorbind, sunt absolut sigura ca m-a ajutat fizicul/metabolismul lasat de Doamne-Doamne. Ca niciodata n-am fost genul care sa puna sunci (in sensul ca si daca vreodata doream sa mai pun ceva chile de carnita pe mine, tot nu prea-mi iesea..)

Asa ca…prin octombrie aveam vreo 59chile.. Pornisem de la 53.

Stiam ca de-abia din luna a 7-8- a va incepe distractia ingrasatului si ca abia atunci voi incepe sa simt greutate la mers, la somn, etc-etc…dar inca ma gandeam ca mai am timp…

Mereu am avut acest sentiment: ei, lasa, e timp destul….

-TO BE CONTINUED-