About my pregnancy. -PART ONE.-

Anul 2011 a venit dupa primul revelion fara Mama, iar disparitia ei (in iunie 2010) a rasturnat multe lucruri pe dinauntru meu. Craciunul din 2010 a fost cel mai trist si mai pustiu Craciun din viata mea, n-am avut chef de Sarbatori, n-am avut chef de Revelion, n-am avut chef de nimic… Iar iarna mi-a fost mai grea ca oricand…

Poate tocmai de aceea, ca sa rup cumva filmul asta in care scenele erau numai cu lacrimi, am decis ca, de ziua mea (in ianuarie) sa-mi fac un cadou ….ca sa nu fiu usor depre si de ziua mea… Si, cum detest iarna (de parca nici nu m-am nascut in ea!) …am ales destinatia…Egipt. Aveam chef de scuba, de plaja, de soare, de Piramide… cu alte cuvinte cam de tot ce nu era in Bucuresti… (paranteza scurta: evident ca aia au inceput revolutia cand eram eu acolo…asa ca sejurul meu in Egipt a fost full de adrenalina)

La scurt timp dupa vacanta mea de vara din luna ianuarie…vorbeam cu o prietena si ii spuneam “Anul acesta va trebui sa iau o decizie majora. Si anume daca vreau sau nu sa fac un copil in viata asta. Ceea ce nu inseamna ca il voi face ci doar ca decid daca vreau sau nu. Mi se pare foarte important sa mi-o asez cumva in cap. Cu da sau nu. Si sa ma gandesc foarte bine cand cantaresc argumentele pro si contra, caci nu vrea sa regret peste cativa ani decizia, oricare ar fi ea.”

(Paranteza: copilul n-a fost niciodata intr-un “to do list” din punctul meu de vedere. Ceva mai egoista din fire (poate) preferam sa pot sa-mi plimb picioarele si ochii prin nshpe vacante , cand ma apuca si pe unde ma apuca, in loc sa schimb pampersi si alte cele… pe de alta parte, desi nu era un “must”, eram/ am fost intodeauna constienta ca aud din ce in ce mai puternic tic-tac-ul ceasului biologic. Si ca ar fi bine sa ma prind –macar la nivel teoretic- daca e da sau ba. Inchid paranteza.)

Prin mai..intr-o zi cu soare…dupa ce tocmai facusem un super meserias tratament cu antibiotic pentru o viroza urata..am ceva mai mult decat un feeling…si-mi iau un test de sarcina si numar (de vreo zece-douaj de ori) cele 2 liniute de pe batul cu pricina… S-a intamplat la birou, caci n-am vrut sa mor de inima acasa..in baia proprie si personala.. J

Primul gand oarecum lucid a fost “Fuck, am luat antibiotice!!” ..urmarea lui a fost un telefon de urgenta la doctorita mea, o programare si o discutie cu ea.

Discutia n-avea sa ma linisteasca deloc, caci tipa mi-a dat de facut analize sa vedem daca nu cumva sarcina a fost oprita din evolutie. Asa ca…am mai asteptat 2 saptamani rezultatele lor…sperand ca va fi clar cand vom vedea ce-a iesit. Nu, n-a fost clar si n-a fost suficient. Doctorita mea mi-a zis ca imi va spune ca e totul ok abia dupa ce ii auzim bataile de cord, adica sa mai asteptam inca vreo cateva saptamani…

In sfarsit a venit ziua “z” in care am vazut bobul de mazare la eco si da, i-a auzit si bataile inimii…si ..nu, n-a devenit mai simplu nici atunci. Au urmat cateva saptamani in care am analizat maxim si lucid situatia cea noua si neasteptata.

(Alta paranteza: cand imi trece in caietul de graviduta DPN-ul (habar n-aveam ce-i aia) vad ca e 16 ianuarie. Am intrebat si eu, ca o floricica, “ce e cu ziua mea, de ce ati trecut-o aici?” si doctorita s-a uitat la mine…apoi a priceput confuzia mea: nu, nu trecuse ziua mea (ca nu cred ca o interesza pe ea sa ma sarbatoreasca pe mine) cu data posibila a nasterii lui bebe: adica FIX ZIUA MEA DE NASTERE! Daca nici asta nu era un semn, atunci nu stiu ce alte semne mai trebuia sa primesc!!!! 

In plus, tot timpul am avut sentimentul ca am primit un cadou de la Cineva de acolo, de Sus..si ca Mama a pus o vorba buna pentru asta… O si vedeam cum a pus ea la cale cu Doamne-Doamne toata povestea… Inchid paranteza)

Starea a fost super misto cand am auzit bubuiturile de iepuras speriat de la eco…dar si insotita de un soi de panica…si de intrebarea ok, acum ce fac, sunt in stare sa accept schimbarea asta majora de viata?

Din fericire medicul mi-a inlaturat o parte din marile temeri. Temerile mele majore fiind: varsta mea, varsta lui Andrei, spina bifida si stenoza pilorica existenta si posibil transmise si copilului, RH-ul meu negativ cu RH-ul pozitiv al lui Andrei, grupa mea O cu grupa lui A…etc-etc… Asa ca, in momentul in care am decis sa merg mai departe, am decis si sa-mi fac amniocenteza. Direct. Adica fara niciun triplu test inainte, direct amnio, pentru elucidare, pentru calmare si pentru a putea sa ma bucur pe de-a-ntregul de ceea ce traiam.

O sa trec repede peste perioada de asteptare de pana la amnio, care-a fost crancena, caci am stat cu niste emotii cat casa. Si mi-am dorit din suflet ca totul sa fie ok, asa ca, o data ce-am decis ca o voi face…am lasat timpul sa curga catre ziua in care eram programata

Ce putea face o femeie in situatia asta? Pai..ce putea face altceva decat sa ..plece la mare. In 2 Mai.  Ceea ce, evident, am si facut!

A fost foooarte faina vacanta mea de-acolo..eu si cevaulcarecresteainmine…pe malul marii, la soare (cu atentie la ore), in apa, la inot…

Am putut sa mananc tot ce mi-am dorit…adica nu-mi facea rau nimic, nu-mi displacea nimic (poate de-aia acum Juniorul ar manca orice??)…de la hamsii cu mujdei..sau rapane sau peste..mult peste..pana la fructe si sucuri naturale (adica facute de mine) si muulte acrituri… (toate prietenele ziceau ca va fi baiat dupa cat de multi castraveti haleam).  Chiar a fost o faza haioasa…ma duceam de la plaja spre casa si, in fata unei curti, o tanti vindea castraveti direct din bidon…La punga, adica ti-i punea intr-o punga…  Am luat rapid 6…si, desi gazda era la cateva case mai incolo, pana sa ajung la camera ii balotasem pe toti…si mai vroiam ...

A fost o vacanta super misto, super linistita, cu soare pe piele, cu nisip intre degete, cu leneveala maxima, cu adormit seara la 22 si trezit la 7.30 cand Regina Noptii din curtea gazdei mirosea inca, cu catelul Ozzy (da, dupa acel OZZY a fost botezat) prin curte…

A fost si amnio, cu rezultat bun, asa ca m-am calmat deplin. Abia la amnio am aflat ca-i … baiat!! Pana atunci, la orice eco isi “impletea” picioarele si nu reusea nimeni sa spuna daca e fata sau baiat…

Si ce puteam sa mai fac…altceva decat sa mai plec intr-o vacanta tot la 2 Mai ca prea bun era peste si prea liniste-linistea. De data asta cu Alina… Citeam. Mult. Alina era in faza de Ojog Brasoveanu, eu nu mai stiu ce citeam…

A fost o vacanta super reusita, intotdeauna e asa cu ea pentru ca ne potrivim destul de mult ca stiluri: ne lasam in pace una pe alta, nu ne vorbim mult daca n-avem ce ne spune, stam si citim (fiecare cartea ei si, din cand in cand, ne mai citim cate ceva una alteia), ne taram picioarele cu lene maxima la pranz catre masa (99% peste, icre, din astea…), mancam cu mare drag pepenii verzi luati de la colt, spargem seminte (da! Ati citit bine, si asta se poate!) ca doua tiganci in timp ce stam la barfe –seara-in curtea gazdei… Si lista ar putea sa continue…

(tare dor de 2 Mai mi s-a facut in timp ce scriu toate astea!!)

De fapt cam toata vara/toamna au fost sub semnul acestor linisti/leneviri/visari.

O data luata decizia de-a merge mai departe cu sarcina, efectiv s-a asternut pe dinauntru meu un soi de pace. Asteptam.

Ce-mi amintesc cel mai bine si mai bine? Serile cand plecam cu Andrei de la bazin si ne plimbam indelung pe strazile din zona Dorobanti-Floreasca; lumina pe care mi-o descopeream in fiecare dimineata pe chip/ in ochi, serile-noptile petrecute la Elena cu a ei Marie- in Pipera; cele doua vacante la 2 Mai; vacanta la Costinesti, concertele (deloc putine) de prin Bucuresti…

A fost o perioada a vetii mele cand am avut chef sa port …ROZ! Pe bune, sa nu radeti, efectiv mi-era mare chef de roz si de tot felul de culori pastel pe care, in alte conditii, greu le-as pune pe mine…. Ah! Si rochii!! Am purtat rochii si fuste cat pentru 5 ani! :))

Apoi am plecat cu Andrei in Costinesti. La Vox. Era un inceput superb de septembrie, toamna din aia ca-n picturi: cu culori de miere si ciocolata… Voxul, inchis déjà pentru turisti, ne-a primit doar pe noi. Nicusor Nastase (proprietarul Voxului) ne-a lasat pe noi stapani pe tot ce era acolo… Marghit ne-a gatit in fiecare zi..si, frate!, gatea cat pentru o armata..ca, deh, eu eram insarcinata, iar Andrei ii este drag…Nici nu puteam manca tot ce ne aducea in camera sau ne servea la masa de pe marginea piscinei… A fost super misto, am vazut si rasaritul, am ajuns si pe langa epava, am batut cu talpile si Costinestiul pustiu, tomnatec…Mai bine ca nu erau turisti, ca si cum inchiriasem statiunea doar pentru noi... Povestile lui despre cum era inainte, zambete, marea aia de toamna si soarele ala si lumina aia de un alb orbitor! A fost relaxare si –din nou!- liniste in cap la mine…

De crescut cresteam foarte putin, eu. Bebeul era in parametrii, ba chiar usor mai maricel, iar eu luam in greutate exact cat trebuia. Da, eram atenta sa mananc si fructe si legume si peste si sucuri naturale si iaurt/lapte…cam tot ce stiam ca trebuie sa consum ca sa-si ia el ce-i trebuie fara sa ma fac cat casa, dar si fara sa lesin de vreo anemie sau ceva de genul…Si eram atata de panicata ca daca o sa trebuiasca sa iau vitamine o sa ma dublez, incat am facut tot posibilul ca alimentatia sa ma tina la nivelul ok, astfel incat sa nu fie cazul sa ma bage pe vreo vitamina…

Acum, sincer vorbind, sunt absolut sigura ca m-a ajutat fizicul/metabolismul lasat de Doamne-Doamne. Ca niciodata n-am fost genul care sa puna sunci (in sensul ca si daca vreodata doream sa mai pun ceva chile de carnita pe mine, tot nu prea-mi iesea..)

Asa ca…prin octombrie aveam vreo 59chile.. Pornisem de la 53.

Stiam ca de-abia din luna a 7-8- a va incepe distractia ingrasatului si ca abia atunci voi incepe sa simt greutate la mers, la somn, etc-etc…dar inca ma gandeam ca mai am timp…

Mereu am avut acest sentiment: ei, lasa, e timp destul….

-TO BE CONTINUED-