duminică, 6 ianuarie 2019

Zapadă și niște gânduri

Intr-o altă lume, într-o altă viață, cand a inceput sa ninga si A mi-a zis "Hai acum sa iesim afara, in zapada!" mi-as fi tras hainele pe mine si as fi tasnit pe usa.
In realitatea aceasta, insa, m-am auzit spunand "E tarziu, pui, maine mergi la after, iar eu la job, deci te culci devreme".

Si el s-a culcat devreme.
Iar eu am ramas cu regretul ca am fost atat de coclită incat aceasta a fost singura replica pe care am fost in stare sa i-o dau.
Am ramas intrebandu-mă acum, cand el doarme si eu ma bucur ca un țanc de ce mișto ninge, daca nu cumva incep sa devin ceva ce mi-am promis ca nu voi deveni.

...
Sper ca macar mâine, cand va merge cu gura cascata si cu limba afară, ca să prindă fulgii...să nu cumva să-mi treacă prin cap să-i țin vreo teorie despre raceli.. Nu de alta, dar, acum cateva minute, fix asta faceam eu, in balcon. Prindeam fulgii de zapadă pe limbă..

Și mai sper să fie și mâine zapadă. Să mai ningă. Incredibil, dar chiar vreau să ningă. Mult. Mult. Mult.

Desigur..cel mai tare sper să nu devin ceea ce tocmai am avut sentimentul ca sunt pe cale sa devin!!
🤔🤔🙄


L. Edit: ziua de dupa. Luni. 
Nu a mai nins azi, asa ca a ratat sa prinda fulgii pe limba. Insa drumul pana la after l-am facut pe jos, in ritmul lui. A sters toate masinile de zapada, i-am desenat fete zambitoare pe toate capotele, am reusit sa ma abtin sa-l frec la cap cu "hai mai repede".
Da, am ajuns la 10.30 la job, dar...wtf...nu moare nimeni! 

...
Ocazie cu care am realizat ce vreau mult mult mult anul acesta. 
TIMP. 
Timp in tihna pentru ce mi-e drag sa fac, pentru ce imi place sa fac.

miercuri, 2 ianuarie 2019

Acest frumos nebun...

L-am vazut. De cand a aparut imi tot propuneam sa ajung sa-l vad. Mereu contramandam, mereu aparea ceva... altceva, care imi schimba planul...
De data aceasta, l-am vazut.

Bohemian Rhapsody


N-am de gand sa comentez nimic despre el, stiu ca sunt tot felul de opinii, unele pro, altele contra.. 
Sa spun drept pe mine ma intereseaza daca ma face sa simt ceva. Daca e cu emotie sau nu. Daca-i fara emotie, daca-i fara macar cateva momente de "piele de gaina"...poa' sa fie cel mai ridicat in slavi film, nu-mi conteaza. 
Si da...oh, da!!! 134 minute au trecut ca un stranut scurt. Si nu m-as fi lasat dusa din sala... 
As fi stat inca pe-atat. Nu numai ca nu m-as fi plictisit, dar la ce nebunie de stari pe dinauntru meu  nascut filmul acesta...
Stiu sigur ca o sa-l mai vad. Vreau sa-l mai vad!!

Acest nebun frumos, incalcand si sfidand regulile...Freddie...

.......

Cand a murit, atunci..demult...am bocit cu lacrimi si muci ca la balamuc..
Crescusem cu viniluri cu Queen. Il iubeam pe Omul acesta.
Aseara, cumva, mi-am adus aminte ca nu i-am mai ascultat cam de mult timp...
Asa ca, da, ascult Queen...
Si cant, fals ca naiba, da' nu m-aude nimeni :)
Ok, maine poate sa inceapa (iar) viata normala....
Pana atunci, mai raman putin lipita de cer..ca-i cam misto pe-aici!

....
Rux, cea mai buna idee. Love you. :)

vineri, 28 decembrie 2018

Final de an. Planuri nerespectate. Nimic grav.

Zilele acestea (de vacanta) am vrut sa scriu despre..
..SuperBlog 2018. Ce a insemnat pentru mine, de ce nu am ajuns la Gala, la ce probe am castigat.
..ce schimbari a adus (din septembrie) faptul ca am copil scolar.
..pentru ce multumesc anului ce se apropie rapid de final.
 Si inca...mai aveam si altele si imi promisesem ca voi gasi timp sa o fac. Si chef. Sa scriu.

..
Timpul nu a lipsit, e drept. Dar chef..energie..sau poate ca dorinta?..nu au fost. 
Mi-am inceput vacanta cu doua zile de 39-40 grade. Eu. Acumulare de oboseala? De stres? Poate. 
Cand mi-a trecut, eram stoarsa ca o portocala din care s-a facut un fresh. 
..
Asa ca..am preferat sa tac. Sa vad oameni - cativa. Sa primesc vizite-cateva. Sa beau un ceai misto, primit de la o prietena. Sa citesc o carte pe care tot nu mai reuseam sa o citesc. Sa vad un film. Doua. Trei. Sa ma joc cu Andrei. Sa fac Craciun in familie: o parte cu ai mei, o parte cu tatal lui A. (familie mica, nah!) Sa ma bucur de bucuria lui, cand isi desfacea darurile. Sa ma bucur de darurile mele. Sa ma bucur de faptul ca nu stiu in ce zi suntem.
Sa respir adanc.
Sa mananc (cam) mult.
Sa dorm la pranz cate doua ore.
Sa stau noaptea pana cand vreau, fara stres ca "in cateva ore suna ceasul".
Sa-l las si pe A in ritmul lui, fara atatea "hai ca"...devenit refrenul zilelor noastre.

..
Sa tac - daca vreau sa tac.

Poate o sa devin mai vorbareata si o sa mai scriu... Poate nu.
Cine stie?🙂

marți, 4 decembrie 2018

Secretul unei zile.

Noaptea trecuta am avut o insomnie destul de lunga, am binevoit sa adorm doar spre dimineata, probabil maxim o ora. Dupa ce ca am dormit extrem de putin, am si avut un vis super ciudat.
Bine, eu visez adesea intr-un mod care ar putea fi clasificat ca fiind altfel. Si insomnii mai am din cand in cand.
Asa ca, dimineata, m-am trezit hotarata sa sterg din minte prostia visata. Nu-i decat un vis. Ar fi putin probabil ca oamenilor sa le fi fost rapit, la miezul noptii, in timpul somnului, cel mai frumos sentiment: BUCURIA.
Ah, cred ca nu m-am prezentat. Ma numesc Stephanie, si sunt o femeie normala. Cu un job, cu un copil, cu vacante, cu vise, cu dezamagiri. OK, din cand in cand am insomnii. Da, mai si visez ciudat uneori, dar una peste alta chiar sunt o femeie normala! 
Sau cel putin asa credeam pana in aceasta dimineata.
Aparent a fost o dimineata ca oricare alta: a sunat alarma telefonului, am strabatut lungul drum din pat pana la bucatarie-ca sa imi fac o cafea (lovindu-ma de toate obiectele din cale), am facut cafeaua, am facut pachetul pentru scoala lui, am trezit copilul si l-am lasat la scoala.

Totusi, ceva e in neregula cu oamenii. Am observat asta cand am ajuns la metrou, unde toti par personaje din filmele cu roboti. Chipuri fara nicio expresie, gesturi de robotei. Niciun zambet, nicio sclipire-n privire. Metroul s-a umplut, iar eu simt ca ma apasa tot mai mult atmosfera din vagon. Pe scaun, in fata mea, un copil poarta un dialog amuzant cu bunica lui. Zambesc auzindu-i. Ma uit in jur. Nimeni nu pare sa mai auda, in afara de mine, dialogul. Nimeni nu pare sa prinda nuanta amuzanta din vorbele lor. Toti ceilalti stau cu ochii in ecranele telefoanelor mobile. Ajung la capatul drumului meu cu metroul, ma dau jos, iar ceea ce vad ma sperie. Aceeasi armata de oameni, imbracati in culori terne, cu chipuri imobile, pasesc catre cladirile de birouri.
Ma gandesc ca, daca i-as putea vedea dintr-un avion, probabil ca ar arata ca o armata care marsaluieste. Nici nu termin bine gandul, ca ma simt luata pe sus si ridicata, in timp ce o voce imi spune:
- Stephanie, am nevoie de tine ca sa salvam orasul. Astazi am nevoie de tine!
Pana sa ma dezemeticesc sunt deja sus, pe un acoperis de cladire. Bratele care ma tineau de mijloc si-au slabit stransoarea, iar chipul din spatele vocii s-a lasat descoperit. Ma rog, e mult spus ca s-a lasat descoperit, caci el este de-a dreptul acoperit de... masca lui SpiderMan! Mi-a stat inima.
- Peter? Spider Man? Ce..ce cauti tu..cum ai ajuns..ce..aaaa...
- Da, da, eu sunt! Sa lasam explicatiile pentru mai tarziu. Nu am timp acum. 
- Bine, dar.... Ce..cum ai putea tu sa ai nevoie de mine? Eu sunt o femeie normala, nu am nicio superputere, nu vad cum te-as putea ajuta?
- Tu chiar ai superputeri. Nu-ti dai seama. Chiar ai unele pe care le-am putea folosi ca sa salvam oamenii de molima aceasta ce i-a cuprins. Caci este ca o molima... Te observ de ceva vreme. Tu ai inca treaza in tine copilaria. N-ai adormit-o de tot, n-ai alungat-o si inca te mai bucuri de ea. Nu avem timp de pierdut. Ai incredere in mine. Haide, trebuie sa invatam oamenii sa se bucure IAR de lucrurile marunte. Trebuie sa-i invatam sa rada. Trebuie sa-i invatam sa iasa din starea aceasta de transa, in care au fost aruncati noaptea trecuta!

Ma uit la ecranul tabletei pe care mi-o aseaza in fata Spider Man. Stirile prezinta multe cazuri disperate de oameni care, pierzandu-si bucuria, sunt pe cale sa provoace acte oribile. Sa-si faca rau lor si altora. 
-Sa incepem acum, te te vei duce aici! Vezi, un grup de corporatisti sunt pe acoperisul unei cladiri si se indreapta, fara ca macar sa-si dea seama ce fac, catre marginea lui. Se vor arunca, vor cadea de acolo. Du-te! Opreste-i!

M-am descurcat destul de bine cu zburatul de pe o cladire pe alta, gratie panzei de paianjen pe care am reusit s-o intind. Am urcat cu succes pe geamurile din sticla. Bun, acum sunt in fata lor si..si cum, ma rog, as putea sa-i opresc?? 
Mi-am amintit ce mi-a spus "ceea ce te face diferit e exact ceea ce te face omul paianjen"...si m-am gandit...Ok, hai ca timpul mi-e scurt, ce ma face diferita?? Da, am inca spiritul ludic si bucuria lucrurilor marunte vii in mine. Sunt inca un copil, unul care se imbraca si merge la job zilnic, mimand bine responsabilitatile unui adult. Pot sa-mi folosesc aceasta superputere ca sa-i fac sa redevina si ei copii?? Ce fac copiii? Rad mult. Incalca reguli. (cu mare bucurie). Se prostesc. 
Ii infasor in plasa, dar asta e suficient doar pentru a amana momentul, ingreunand deplasarea. Nu pentru a-l schimba radical, nu pentru a schimba perceptia lor. Nu voi opri caderea in gol. Pentru a putea opri caderea, am nevoie sa-i fac sa rada, sa-i fac sa rada, sa..
Wow, stiu. Fac o mare trambulina din panza de paianjen (da, cea pe care am puterea s-o intind). Si...asa, legati cum sunt, ii las sa pice direct pe ea. Efectul de trambulina ii expediaza in sus, gravitatia ii trage in jos. Apoi iar in sus, iar in jos. Dupa cateva miscari din astea, ii vad cum incep sa se destinda, sa zambeasca. Dupa cateva minute rad in hohote si se distreaza. Si-au amintit una dintre bucuriile copilariei. Saritul pe pat, saritul pe trambuline. Hohotele de ras. Sunt salvati! 

Tableta cu stirile in direct, lasata de Peter la mine, transmite in continuare situatii ingrijoratoare. Sunt locuri unde este nevoie de mine. Primul pas a fost facut: am facut oamenii sa-si aduca aminte ca sunt copii, ca se mai pot bucura. Ma voi duce mai departe, acolo unde va fi nevoie de mine. 
Simt ca voi avea o zi plina. Caci multi, foarte multi adulti am vazut azi prinsi de aceasta molima. 

***
Seara vine. Inapoi pe tocuri si in hainele de birou, inapoi adult. Merg cu fiul meu catre casa. Nimic nu tradeaza cat de speciala mi-a fost ziua. Poate doar zambetul meu, usor enigmatic, atunci cand ma uit catre cer, incercand sa-l zaresc pe Spider Man. 
Pe el nu-l vad, dar al meu copil imi atrage atentia asupra unui mare panou din drumul nostru
-Ai vazut,  luna aceasta o sa vina in cinema “Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”. Din 28 decembrie 2018, adica atunci cand suntem noi in vacanta. Putem sa mergem sa-l vedem! 
- Da? Nu stiam? Ne reintalnim cu Peter, asadar?
- Da, dar nu numai cu Peter. Apare un personaj nou, e un pusti, Miles Morales, asa, cam de anii mei, care va fi si el un om paianjen. De fapt vor fi mai multi oameni paianjen, din mai multe dimensiuni. Am vazut trailerul la afterschool, la un coleg, pe telefon.
Ramane putin pe ganduri, apoi:
- Mami, tu crezi ca oricine ar putea sa fie Omul Paianjen?
- Cred ca da... 
Si i-am zambit. 



Ceea ce v-am povestit vreau sa ramana intre noi. 
Cand veti merge sa vedeti filmul distribuit de Intercomfilm, in cinema, sa va amintiti ce v-am povestit. Si sa va ganditi care este superputerea voastra. Sigur, sigur veti gasi una!!! 
De aici pana la a face ceva pentru a o folosi, in binele celor din jurul voastru, este un singur pas. De multe ori un pas mic, foarte mic!!
Mergeti si daca nu sunteti copii. De fapt, mergeti mai ales daca nu va mai simtiti deloc copii: este un film pentru intreaga familie


Articol scris pentru SuperBlog 2018. Proba 26.
ULTIMA.

duminică, 2 decembrie 2018

Fara HAI! Doar cu HA-I (One Stop)

Cand vine frigul eu intru intr-un fel de stare de hibernare. Devin greu de urnit din casa, si visez zile mai lungi, soare, caldura. Viata noastra e cam pe repede inainte, uneori am senzatia ca intre dimineata si seara am respirat de cateva ori si-i gata ziua. Orele care se comprima, timpul care ma alearga. 
Diminetile sunt cele mai in viteza. Alarma telefonului sunand ma face sa scap niste bodoganeli majore. 
Macar de as putea sa-mi fac un fresh, pe langa cafeaua fara de care n-as putea incepe ziua. Nu mai pot sa fac sucuri pana nu se trezeste si copilul, caci aparatul de facut suc face un zgomot infernal. M-ar reclama vecinii, asta daca nu cumva m-as trezi cu ei direct la usa ca sa ma intrebe ce m-a apucat sa fac galagia aia la 6.45 dimineata.
Dar frigul si iarna nu-mi pot lua dreptul la visare. Imaginatia mi-e aliatul suprem in aceste zile. Asa ca, iata-ma stand cu coatele pe masa si cu privirea in gol, imaginandu-mi dimineata perfecta. Provocata de Hurom. 

In acceptiunea mea, dimineata perfecta este una de vara. (Asta e, n-am ce face, iarna mi-e cam antipatica.) Si mai este si la mare, intr-o casa la 5 minute de plaja. Pentru ca dimineata mea perfecta incepe pe o plaja, asteptand cu sufletul la gura momentul in care iese soarele din mare.

Acolo, in vacanta, in mod evident refrenul diminetilor actuale "HAI, trezeste-te..HAI la masa...HAI, incalta-te o data!!..HAI ca-i opt fara zece..HAI ca iar intarziem" ar deveni altul, caci acolo n-am fi grabiti, nu ne-ar alerga timpul asta, iar lucrurile s-ar petrece in tihna, fara ceas. 
Ce-ar fi daca acest HAI ar fi inlocuit de HA-I One Stop. 
Alt cantec, alt refren.
Cine-i HA-I One Stop? Mi-ar fi aliat de nadejde in diminetile mele tihnite. Si linistite, da! Pentru ca este un Storcator prin presare la rece, Hurom

E minunat ca este un aparat silentios cu care as putea face si fresul meu si smothie-ul copilului. Si asta fara sa deranjez pe cei care dorm inca.

Pentru ca, v-am zis, dimineata mea perfecta este cu un rasarit. Asa ca m-as trezi cu noaptea-n cap, ca sa nu-l ratez. Mi-as alege fructele pentru freshul meu: pepene rosu, lime si frunze de menta. 
Pe el l-as face folosind gura clasica de alimentare. Mi-as lua paharul si l-as savura alene stand turceste pe plaja, in timp ce prind cele mai tari cadre ale Soarelui ce apare. 
Intoarsa acasa, incantata de energia luata de la rasarit si, deopotriva, din freshul meu de vara, m-as apuca sa-i pregatesc si copilului un smoothie. 
El vrea banana si lapte de quinoa. Ii adaug, fara sa se prinda (inca?) niste seminte. Pentru pregatirea lui as folosi gura mare de alimentare si l-as lasa sa-si faca singur treaba. Un fel de "pilot automat" al aparatului. Care m-ar ajuta sa mai castig ceva timp. Timp in care as pregati gustarile pentru mers la plaja. 
Caci, in dimineata mea perfecta, cea in care as avea un astfel de aparat si o vara, dupa ce-as savura in tihna si o cafea, dupa ce-as citi si cateva pagini dintr-o carte, mai mult ca sigur ca am merge la plaja. 

Stiti de ce s-ar potrivi atat de tare acest aparat in dimineata mea perfecta?
V-am spuus, deja, dimineata perfecta este una fara graba, tihnita, linistita. 
Aparatul HA-I One Stop, de ultima generatie, face sucuri si smoothiuri si supe creme si inca o multime de minunatii, folosind o tehnologie Slow Juicer. SLOW, da? Va amintiti cand storceati portocala manual? Nu o distrugeati, aveati rabdare! Ei, bine, daca as avea cum sa fac acelasi lucru, in fiecare dimineata..atunci oricare dintre ele ar fi o dimineata perfecta.

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba 25




Zapadă și niște gânduri

Intr-o altă lume, într-o altă viață, cand a inceput sa ninga si A mi-a zis "Hai acum sa iesim afara, in zapada!" mi-as fi tras hai...