marți, 19 martie 2019

Prietena mea delicioasa. O poveste pentru papilele voastre gustative


Cei care ma cunosc stiu deja despre mine ca sunt o mancacioasa. (Da, stiu, nu se vede. Lucky me!
Asa ca azi o sa ma joc putin cu voi, facandu-va sa va lase gura apa, vorbind despre..pizza!

Nu mai stiu exact cand am mancat prima oara, cu siguranta prima mea pizza a fost una facuta in casa (nascuta fiind acum peste 40 de ani, va imaginati ca la vremea respectiva nu erau pizzerii in oras.) Dar stiu ca prima oara a fost un moment din acela in care mi-a venit sa exclam "acesta este inceputul unei frumoase prietenii!". Si exact asa a fost.
Asadar pot spune cu toata sinceritatea ca eu si ea, pizza, avem o relatie veche si stabila. N-am intampinat niciodata probleme in relatia aceasta, nu am fost niciodata certate, nu ne-am despartit niciodata. 

Este...salvarea de la job

Stiti ziua aceea foarte aglomerata, cand ai o gramada de lucruri de facut, toate contra cronometru si esti lesinat de foame, dar nu ai timp nici sa te ridici sa mergi la...masa? Exact! Acea zi. Si atunci, nu-i asa ca e minunat sa rogi o colega sa dea comanda pizza. Da, stiu, e gresit sa mananci in timp ce lucrezi, dar este perfect sa iti oferi asa o bucurie de gust cand ai o zi asa de obositoare.

Este...dupa sala

Da, exact! Stati sa ne intelegm: eu nu merg la sala ca sa slabesc, caci stau bine cu greutatea. Asa ca, daca vreti sa slabiti, sa nu faceti ca mine. Dupa ce v-am dat sfatul acesta prietenesc, pot sa va marturisesc ca dupa sala eu una sunt rupta de foame si as manca un animal intreg. Daca ar fi viu, as fi in stare sa-l vanez, la ce foame ma rupe. (Sa ma iertati, dragi iubitori de animale, dragi vegetarieni) Exact, carne, multa carne! Cand este weekend si copilul este la tatal lui, in frigiderul meu fluiera vantul. Asa ca...evident, apelez la un serviciu de livrare pizza Bucuresti

Este... seara de povesti

V-am mai spus, sunt o mare consumatoare de carne. Poate doar vara o las mai usor, in rest o zi fara carne e ca si cum m-ar tine cineva la dieta. (Doamne fereste!!). Asa ca atunci cand imi vine o prietena draga la mine, prietena care este lacto vegetariana..ce pot sa ii dau? Normal!! Pizza. Cheesy.

Este...placerea mea vinovata, intamplata pe furis

Am fost pusa in situatia in care am fost nevoita sa mananc chestii pe furis. Cand? Cand era copilul mic si inca nu avea voie tot felul de mancaruri, dar de poftit poftea. Imi sarbatoream cate-o seara de somn linistit bebelusesc cu...exact!! Cu pizza. Bine, da, recunosc si cu ciocolata. Ok, fie si cu Cola! Micile mele placeri vinovate...
Bucuria aceea de-a savura o pizza, de-a intinde din mozarela aceea...



De acum doi ani, de cand a crescut copilul, am adaugat inca o ocazie de sarbataorit cu pizza. Este... 

...ziua lui de nastere.

Totul a inceput intr-un noiembrie, cu o luna inainte de ziua lui. Am inceput sa discutam despre cum si unde sa isi serbeze ziua de nastere. Ca orice mama a zilelor noastre mi-a venit sa ma iau cu mainile de cap cand am inceput sa aud in fiecare zi alta idee geniala " Vreau la un loc de joaca in Mall." "Mai bine la Escape Room" "Ce-ar fi sa-mi faci ziua la locul acela cu perete de escalada, cel unde-am fost la ziua lui X." "Stiu, un coleg isi va face ziua la patinoar, mi-o faci si mie acolo?"
Dupa cateva zile in care mi-au auzit urechile nenumarate variante si m-a luat cu lesin auzind ca vrea sa-si invite toata clasa am spus STOP JOC. Mi-am adus aminte ca eu sunt adultul responsabil cu producerea banilor in casa asta, asadar o sa gasim o solutie mai rezonabila din punct de vedere buget.
ACASA. 
To make a long storry short, am adunat o gasca de pusti in vastele noastre palate de doua camere. Le-am dat liber la nebunii. Din cand in cand noi, cei doi adulti prezenti in casa(de fapt ne exilasem in balcon unde fumam si beam un vin rosu sec), mai verificam ca sunt toti intregi. Se distrau maxim.
Pernele au devenit arme, mai apoi scuturi. 
Covorul din living - ring de lupta. 
Spatarul canapelei- loc de unde se pot face sarituri pe covor.
Paturile au devenit numai bune pentru facut corturi din ele.
Tricourile, tinute pe varfuri de creioane sau de linguri de lemn, au fost steaguri care marcau teritorii.
Casa intreaga era un teren de joaca, plin de chiote, strigate, rasete. O gramjoara de copii rumeni in obraji, transpirati, agitati. Vulcan activ, jur!
Stiti cum stingi vulcanul? Nu, nu punand dusul cu apa rece pe ei (desi, recunosc, uneori este tentant)


Spui trei cuvinte magice.
 A VENIT PIZZA.

Atat. 
Pret de cateva secunde harmalaia s-a mutat la baie, unde a fost mare imbranceala la chiuveta, caci toti au vrut sa se spele. Apoi s-a facut liniste. 
De la inaltimea unui adult, privind in jos, vedeam doar crestetele lor, miscandu-se in ritmul mestecatului. Si multe maini hulpave care se intindeau catre cutiile de pizza. 

Cand am decis sa facem acasa, n-am stat mult pe ganduri in ceea ce priveste meniul pustilor.
Pizza, limonada, freshuri si, desigur, tortul. 
Limonada si freshurile produse in casa, tortul de la o prietena.
Iar pentru comanda de pizza am ales #pizzerianeobișnuită, Dodo Pizza.
Cand vine vorba de o petrecere de copii, e important sa ai incredere in ce le dai sa manance. Ideea ca exista o pizzerie in bucataria careia imi pot baga nasul (fara sa fiu prezenta si, mai ales, fara sa fiu pusa la treaba) mi s-a parut geniala. Aceasta transparenta mi-a dat mare incredere in ei, in produsele lor. Cum e posibil sa vezi ce se intampla in bucataria lor? Au camere web. Dai comanda online si poti vedea cum se naste pizza ta. Nu-i cool??

Pe deasupra, pentru o gasca de copii, predominant baieti, cum e sa le oferi Combo Dodozaur 7. 
Stiti ce fani de dino-zauri, bronto-zauri, dodo-zauri si alti zauri sunt baietii, da?!

De la ziua lui, pizza a ramas la loc de cinste. Cu ea sarbatorim si ceea ce noi numim "seara de filme". O seara obisnuita, in care ne alegem un film de vazut, ne cocotam pe canapea, ne uitam pe promotiile Dodo si lansam comanda pizza Bucuresti. De cand a aflat ca daca se intarzie peste 45 de minute cu livrarea primesti o pizza gratis, al meu copil isi doreste ca livrarea de intarzie. Dar cel mai tare si mai tare isi doreste sa primeasca si el o "pizza zburatoare". Asta de cand a citit ca Dodo pizza din Rusia, in 2014, a facut livrare pizza cu drona. 

Voi cum, ce, cand si cu cine sarbatoriti cu pizza? Care-i preferata voastra? 


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 6: Sarbatoreste cu pizza!




luni, 18 martie 2019

Implinim visuri?

Traim in cutii. Respiram un aer tot mai greu de respirat. Ne urcam in masini care ne duc catre alte cutii- locurile de munca. Ne grabim. Ne grabim mereu, nici nu mai stim catre ce ne grabim, dar graba a devenit un mod de viata. 
Ne-am indepartat de natura.
Defrisam paduri, aruncam plastice si gunoaie in apa, in paduri, pe strazi. Aruncam ulei ars la chiuveta. Folosim detergenti tot mai parfumati, ne luam deodorante pentru incaperi. Ca o gluma, ele au miros de pin. Sau de brad. Sau de lacramioare. 
Cu cat mai departe de natura suntem, cu atat mai mult ne-am dori sa o aducem in casele noastre.

Cand eram mica imi doream sa am un ...copac in mijlocul sufrageriei! Exact, un copac. Nu intelegam de ce nu se poate, in mintea mea orice era posibil. Facem o forma patrata in pardoseala, punem pamant, plantam un copac si... si gata! 
Mai visam si sa am o casa la mare, pe plaja, cat mai aproape de apa. Sa aud valurile, sa vad rasariturile, sa miros saratul din aer.
Cand esti mic totul pare posibil.
Ai vise cat cuprinde. Si ele se duc departe, pentru ca au aripi intregi, netaiate inca. Neciuntite. Si aripile neciuntite se intind si stiu sa zboare. 

Devenit adult, iti cam uiti visurile. Te iei cu viata, cum spunea un prieten. Asezi viata aceea, mult prea grabita, peste visuri. 
Dar daca... daca ai scutura praful de pe visuri? Daca te-ai opri, ai respira adanc de una..doua...trei ori si ai putea sa iti implinesti un vis? Care ar fi acela?
Tu ce-ai face??
Eu stiu ce-as face! 
Mi-as construi o casa pe o faleza inalta. O casa care sa nu zgarie retina rupand peisajul intr-un mod strident, o casa care sa fie "de-acolo", sa apartina locului. O casa care sa fie prietena cu locul, cu nisipul, cu marea, cu soarele. 
Daca inchid ochii pot sa o vad. Dar doar sa o vad, pentru ca nu-s in stare sa pun pe hartie ce vad. Niciodata n-am stiut transpune imaginile din mintea mea in desene, in schite, in proiecte.
Pentru acest lucru am nevoie de altcineva, cineva care stie sa faca acest lucru, asa ca as apela la o firma care stie sa faca proiecte de case. Eu stiu sa visez, cei de la AIA Proiect stiu sa transpuna visele in realitate.
Locul il stiu, L-am ales deja. 
Stiu ca n-as putea sa am un copac in mijlocul livingului, dar as putea sa am o terasa intreaga, perfecta, avand ca si centru de atractie acest copac
In zona aleasa sunt si surse de energie

Iar marea este la doi pasi distanta. 
Pentru mine este locul ideal sa imi fac o casa activa
Ce inseamna casa activa? O locuinta cu consum aproape zero. O casa care are trei elemnte cheie: confort, energie si mediu. Ideea de casa activa pleaca de la notiunea de functionalitate. Principala caracteristica a unei astfel de case o constituie impactul pe care aceasta il are asupra mediului inconjurator. Iar acest impact trebuie sa fie unul pozitiv, evident. O casa activa trebuie sa produca mai multa energie decat consuma.
Ceea ce inseamna ca materialele folosite pentru constructie ar fi extrem de prietenoase cu mediul. De curand citeam ca una dintre principalele cauze a emisiilor de dioxid de carbon este cimentul. Da, ati citit bine! Se pare ca este sursa a 8% din emisiile de dioxid de carbon de la nivel mondial. Asa ca l-as evita. As alege materiale prietenoase cu mediul.
Mi-as monta panouri solare, care ar asigura peste 75 % din necesarul de apa calda menajera. As folosi si energia de la eolienele de mai sus. As avea si un sistem de colectare a apei de ploaie, asa cum aveau pe vremuri bunicii mei. Imi amintesc si acum butoiul mare in care strangeau apa de ploaie. 

O casa activa inseamna o casa care iti asigura confort sporit. 
Pentru mine ideea de confort este sinonima cu o temperatura adecvata unui trai sanatos, un aer respirabil si multa lumina. 
Stiti cate grade am eu iarna in apartamentul unde locuiesc acum? 26 grade. Cu caloriferele oprite. Este nesanatos de cald. Si este nesanatos de uscat. 
Asa ca ar fi extraordinar sa ma las pe mana si experienta celor de la AIA Proiect, care ar sti sa realizeze proiectul astfel incat sa am o ventilatie naturala, fara consum de energie. As scapa de umidificator, de aparatul de aerosoli (care mi-au devenit prietene in lunile de iarna). As face zilnic aerosoli naturali.

Mai ales ca as avea grija ca ferestrele casei sa fie mari. Pentru ca iluminatul natural cat mai mult timp este o alta caracteristica a unei case active. Folosesti lumina zilei cat mai mult, reducand astfel cosumul de energie. 
Livingul ar avea un perete intreg de sticla, usi glisante, de marime generoasa, care ar crea o realtie vizuala cu natura din jur. Pe care, cand le deschizi, ai iesi direct in natura.
Mai mult, lumina nu ar veni doar de pe ferestrele laterale ale casei, caci mi-as face ferestre zenitale, pe mijlocul casei, astfel incat lumina de sus sa patrunda in toata casa. In cele mai indepartate colturi ale parterului. Stilul acesta de iluminare ar face ca spatiul interior sa radieze, ar crea o senzatie de deschidere totala.
In plus, noaptea, as putea sa vad atatea stele uitandu-ma in "tavan" cate n-am vazut niciodata pe niciun cer bucurestean al ultimilor 40 de ani!!! Va puteti imagina cum a fi o noapte in care ar fi ploaie de stele?? Sa stai intins in pat si sa privesti cerul. 

Eu vreau sa cred ca visurile copilariei se pot indeplini.
Uneori ele sunt la o intindere de mana distanta. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 5: casa viitorului se proiecteaza acum.

joi, 14 martie 2019

Cand o aripa de inger iti atinge viata


- Stii, Mami, eu cred ca de acolo din Cer, Bunica mea se uita la noi si ne zambeste. Daca i-am face cu mana acum, eu cred ca ne-ar vedea si s-ar bucura.

Asa mi-a spus al meu fiu, intr-o seara din primavara lui 2017. Mergeam mana-n mana, pe drumul dintre gradinita lui si casa. Avea putin peste 5 ani. 
Bunica lui, pe care n-a cunoscut-o niciodata. 
Bunica lui, despre care stie doar ca este plecata in Ceruri de dinainte sa se nasca el. 

In simplitatea si sinceritatea lor, copiii ne invata mereu lucruri importante. Sau ne reamintesc lucruri pe le-am uitat. Si le reinvatam impreuna cu ei. Daca ne dam timp. Daca le dam timp. Timp. Atat. 

Povestea aceasta ar putea sa para un cliseu. Dar este departe de-a fi un cliseu. 
Povestea aceasta este despre mama si despre mine- fiica ei. Dar este si despre fiul meu si despre mine- mama lui. 
Povestea aceasta este despre si pentru oricine se regaseste in ea. 

Pentru ca, daca ar fi sa gasesc un om care mi-a fost alaturi in cele mai importante momente, bune sau rele, atunci ea este. 
Sa aleg un moment? Sa aleg o intamplare?
Sa fie ziua in care am picat primul examen din prima sesiune a vietii mele de studenta? Cand am fost atat de socata sid e revoltata incat am spus ca ma las de facultate? Ea mi-a fost alaturi, spunandu-mi doar “Daca vrei sa renunti la facultatea aceasta, renunta, faci tu alta.
Sa fie ziua in care am divortat si, desi rusinata de ce-a facut fiica-sa (caci, deh, "In famila asta nu se face asa ceva!") mi-a fost prietena in continuare?
Sau sa fie ziua in care, epuizata de una dintre cele mai teribile maladii ale acestei lumi, m-a luat de mana si m-a intrebat “Mai poti?”. EA, pe mine!!! Tot Ea pe mine!! 
Fiecare intamplare dintre acestea, si multe altele peste ele, m-a invatat ceva, a schimbat ceva in viata mea. 
Examenul picat a schimbat felul in care ma raportam la facultate. Crezusem ca va fi usor, au fost 5 ani grei. Cu ea alaturi, sesiune de sesiune! In ambele sesiuni venea din provincie in Bucuresti, doar ca sa stea cu mine sa faca piata, mancare, pana si cursuri mi-a copiat Mama!!!—doar pentru ca eu sa am timp sa invat.
Divortul (la 23 de ani) m-a facut sa ma prind ca, de fapt, eu n-am niciun chef sa fiu maritata, ca nu-mi trebuie hartii care sa-mi legalizeze iubirile. Nu mi-a reprosat nimic, desi stiu exact ca pentru ea decizia mea era de neinteles. 

Din toate acestea am invatat, mai presus de orice, ca sunt iubita neconditionat. EXACT asa cum sunt, cu nebuniile mele, cu alegerile mele- fie ele proaste sau bune, cu imperfectiunile mele, cu tot ceea ce sunt sau nu sunt!

Si totusi, am sa ma opresc la acea experienta, la acel moment crucial, cel mai important si cel care avea sa-mi schimbe radical viata. Aparitia fiului meu.
Si, oricat de ciudat ar suna pentru unii, cea care a fost langa mine atunci, desi fizic nu mai era, a fost Mama. 
In ianuarie 2011 implineam 37 de ani. Urma sa fie prima mea zi de nastere in care Mama nu ma va suna sa-mi spuna "La multi ani, Leta!". Am simtit acuta nevoie sa fug singura si departe, sa ma adun, sa-mi pun ordine-n ganduri si in suflet, sa fac sa doara mai putin plecarea ei. Asa ca mi-am luat o vacanta in Egipt, cadou. 
Eram o femeie care se simtea bine in pielea ei, din toate punctele de vedere. Dar plecarea ei, atat de rapida si de prea devreme, imi ridicase, pentru prima oara o intrebare: oare eu chiar nu vreau sa fiu mama? Niciodata?
Pana atunci mereu spusesem ca eu vreau sa fiu libera, sa calatoresc, vreau sa fiu independenta, nu-mi trebuie responsabilitati, nu vreau sa-mi schimb viata. In plus, mi se parea ca am tot timpul de pe lume, pentru orice!
Plecarea ei m-a facut sa aud ticaitul ceasului. 
Tic-Tac, esti sigura ca asta vrei?! 
Tic-Tac, esti sigura ca ai tot timpul din lume?!

Din vacanta m-am intors hotarata sa decid ce si daca si cum vreau. Imi fixasem si-un termen, ca nu cumva sa fiu tentata sa aman la nesfarsit decizia: pana la finalul lui 2011.

In mai 2011 inca nu apucasem sa ma gandesc sau sa decid ceva. 
De 1 Mai am plecat la mare: 2 Mai -ul si Vama Veche m-au primit cu bratele deschise. 
Cand m-am intors aveam sa aflu sa sunt insarcinata. 
Pana sa decid eu ceva, aranjase altcineva lucrurile. De fapt e mai mult, de fapt mereu am avut sentimentul ca aparitia lui a fost cumva “pusa la cale” de ea. Ca si cum, de acolo de unde era, s-a uitat in jos catre mine, si a tras niste sfori ca sa fiu aleasa de cel care-mi spune acum mama. De cel care-mi spune..da, exact, de cel care-mi spune:

- Stii, Mami, eu cred ca de acolo din Cer, Bunica mea se uita la noi si ne zambeste. Daca i-am face cu mana acum, eu cred ca ne-ar vedea si s-ar bucura.


Asa ca azi, ma opresc din nebunia asta de viata pe repede inainte si respir adanc. O data. De doua ori. De trei. Adanc. Ma uit la cer. Ii fac cu mana si ii spun ca nu este zi in care sa nu ma gandesc la ea. 

Mi-a facut cadouri toata viata ei. Cel mai frumos cadou a fost ca mi-a fost Mama. Si stiu ca si pentru ea cel mai frumos cadou era ca sunt fiica ei. Tocmai de aceea, de 8 martie, cadoul pentru Mama ar fi o bijuterie care sa ii spuna ca stiu ca m-a atins cu aripi de inger, atunci, in 2011.  
Sursa: borealy



Am vrut de atatea ori sa ii cumpar un cadou de 8 Martie care sa fie special. Mereu am amanat, stiind ca ma va "certa": "De ce ti-ai cheltuit banii pe cadou pentru mine, mai bine ii tineai si plecai tu intr-o vacanta!". N-am facut-o, nu am cumparat acest cadou special. Am crezut mereu ca am timp.

Uitati-va bine in jurul vostru! Uitati-va la oamenii care va sunt alaturi. Sau care v-au fost alaturi. Nu asteptati o ocazie anume, transformati o zi oarecare in aceasta ocazie! Si faceti-le o surpriza alegand ceva care le va spune ca ii apreciati, ca le multumiti, ca ii iubiti. Si, daca vreti sa alegeti un cadoul special, la fel de special ca spectacolul Aurorei Boreale, puteti alege un cadou de la Borealy


***
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 4: O experienta memorabila



marți, 12 martie 2019

Stiti pe cineva care stie pe cineva care-ar vrea...care-ar putea..?!

M-am trezit hotarata sa vand apartamentul pe care-l am si sa ne mutam intr-unul mai spatios.
De cateva luni tot sucesc ideea pe toate partile, am si tatonat putin terenul, m-am uitat pe preturile de vanzare/cumparare de pe site-urile cu anunturi de vanzari, ca sa stiu ce ma astepta. Asta pentru ca, desigur, fac un credit pentru diferenta de bani.
Am tot studiat articole din presa de specialitate, mai ales dupa ce am vazut ce fel a crescut ROBOR-ul anul trecut, mai ales dupa ce am auzit nenumarate zvonuri despre ce fel o va lua razna piata imobiliara. S-a facut ceva zgomot despre cum vom intra intr-o criza imobiliara comparabila cu cea din 2008. Insa eu cred ca a fost exact ca in vorba aceea "mult zgomot pentru nimic", criza e departe spun specialistii in analizele lor.
Asa ca, gata, ma apuc sa fac fotografiile. Un anunt fara fotografii de calitate are mai putine sanse. Sa profit de lumina diminetii, ca sa nu o patesc ca acum trei ani. Cand am incercat sa-mi vand garsoniera punand aceste fotografii la anunt. 


arhiva personala
arhiva personala

Ei, mda, omul din greseli invata! Asa ca acum stiu, fotografiile trebuie sa arate bine. Lumina buna, unghiuri bune, incadrare buna..
Stiu exact si ce sa scriu in anunt astfel incat sa nu stau cu mana streasina la ochi, privind in zare, asteptand jumatate de an sa vand apartamentul. Mai ales ca vine imediat luna aprilie si, potrivit studiilor, trimestrul al doilea din an  este cel mai bun pentru vanzarea uneu locuinte. Sa profit de el!

Hotarata, dau sa deschid pagina ca sa adaug anuntul cu tot cu poze.
Ma trezesc ca, in loc sa imi incarce site-ul dorit, pe ecran apare un mesaj ciudat.
In baza OUG  numarul..din data de 8 Martie 2019, va aducem la cunostinta ca orice forma de publicitate, incluzand aici anunturile de mica sau mare publicitate, este strict interzisa. Incalcarea acestei decizii se pedepseste cu inchisoarea intre 1-12 luni
Ma uit in calendar: nu e 1 Aprilie.
Nu imi vine sa cred ce am citit, asa ca sun un prieten, care lucreaza in zona publicitatii. Il prind cu greu la telefon, imi spune ca e pe fuga, ca e mult mai grav decat pare. Ca se va interzice ---in curand--- presa, cu totul. Imi balmajeste ceva despre libertatea presei care se duce, despre libertatea noastra care se duce, despre cum ne intoarcem in epoca salamului cu soia.
Nu pricep mare lucru din ce spune, caci este agitat si are un discurs greu de urmarit. De fapt, ca sa fiu sincera, pricep foarte bine ce vrea sa spuna: de luni de zile am observat tot felul de schimbari, nenumarate OUG-uri care incalca flagrant drepturile noastre. Sau le sfideaza. Pe fata.
Cu toate acestea…stiti vorba aceea “tara arde si eu ..” 
Da, eu am acum prioritatea mea. Exact, cea cu care m-am trezit de dimineata, cea cu vandutul. Cea cu cumparatul. 
Asa ca incerc sa actionez constructiv. 
Sa demarez actiunea…dar, cum??
Ma simt exact ca un om care a condus toata viata lui doar masina cu cutie automata, iar acum i s-a dat una cu cutie manuala.
Habar nu am de unde sa o apuc. Daca nu pot sa pun anuntul pe site, unde si cum vand eu? Cum caut ce doresc? Cum compar preturi? Cum stiu care-i piata, ca sa nu pun vreun pret aberant de mare la apartament si sa raman cu el navandut. Sau prea mic si sa ies in pierdere.
Bine ca am salvat, zielele trecute, o statistica imobiliara de pe Anuntul Telefonic. Macar sa-mi fac o idee despre preturile din diferite zone. O caut cu infrigurare prin foldere. Ura, chiar o am, facusem print screen, iar acum acest lucru ma salveaza.

Noroc ca am trait si in vremea comunismului (am zis noroc?!? Mda, ma rog, acum pare ca este util!) si ca inca imi amintesc diversele metode prin care vindeai cate ceva. Dar greu, e greu de tot sa te intorci acolo. Vandutul prin "metoda datul din gura in gura”. Nu stiti cum este ea?  Pai cam asa:
-Vecina, ai cumva de vanzare tigari, caci am treaba la doctor si trebuie sa dau ceva.
-Vecina nu am, dar am auzit pe cineva care stie pe cineva, care ar avea asa ceva de vanzare.
Asadar, se pare ca trebuie sa ma apuc de sunat prietenii, de vorbit cu vecinii..
Si mai stiu o cale, era la moda cand eram eu in facultate si nu se inventasera copiatoarele (adica nu gaseai la tot pasul): fluturasii. Nu cei colorati, care zboara din floare in floare. La noi in facultate se imparteau fluturasi cu textul “Copiez cursuri/seminarii, contra cost. Scriu frumos. Garantez ca se intelege scrisul.” Aceeasi fluturasi erau lipiti si pe stalpii din jurul caminelor studentesti. Sa stie omul la ce camera sa bata la usa. Ca, deh, mai chiuleam de la cursuri, dar cand venea sesiunea aveam nevoie sa invatam dupa ceva.
Deci "metoda fluturasului": sa ma apuc sa-i printez, sa-i lipesc pe stalpi. Sa-i pun pe la cutiile postale. Sa…
Mda, sunt niste solutii, dar impactul va fi atat de mic!!
Acum, serios, statistic vorbind, cati oameni trec pe langa stalpul acela? Si, dintre cei care trec, cati stau sa citeasca? Si daca citesc, cati sunt in cautarea unui apartament? Ok, ati prins ideea!


Este clar, trebuie sa ma grabesc. Cred ca spatiile de pe stalpi sunt limitate, in mod clar toti vor vrea sa puna anunturile in zonele cele mai populate, asadar cred ca "stalpii buni" se vor ocupa repede!!! 
Apoi trebuie sa merg si la intersectii. Asa ca, daca vedeti o femeie care alearga la printre masinile oprite la semafoare, deschideti, va rog, geamul.
Poate doriti sa va cumparati un apartament. Eu am unul de vanzare.
Sau poate stiti pe cineva care isi cauta.
Sau poate stiti pe cineva care stie pe cineva..?

Exercitiu de imaginatie scris pentru Spring SuperBlog 2019, proba 3: Cum ar arăta lumea de azi fără anunțuri de mică publicitate?

duminică, 10 martie 2019

Va rugam nu trantiti usa!

Stau pe o banca in parcul dintre blocuri. E o zi frumoasa de primavara, aproape vara - daca e sa ne luam dupa gradele din termometre. Asa ca am iesit la aer, ca o gaza care abia astepta sa dea soarele. Copilul isi vede de joaca lui cu gasca de amici, iar eu incerc sa citesc ceva dintr-o carte. Povestea ei ma prinde, ma scufund in ea, doar din cand in cand mai ridic nasul ca sa verific pe unde se afla kiddo. E aproape liniste (da, chiotele copiilor nu le mai aud de cand il am pe-al meu, ele au devenit cumva zgomot de fond usor de ignorat). 
Asta pana cand niste zgomote, care ar trezi pe orcine din somn (ca sa nu zic din morti), incep sa se auda chiar din spatele meu. Nici macar nu trebuie sa intorc capul caci stiu ca e vecinul meu. Vecinul meu cu masina lui obosita, vecinul meu "simpatic" care imi da in fiecare dimineata desteptarea. Vecinul meu pentru care as vrea sa pun afis pe scara, sa facem cheta, sa-i rezolvam problema cu motorul masinii, ca sa am si eu dimineti linistite. Sau macar dupa amieze de duminica, asa cum e aceasta. 
Cand, intr-un final, zgomotele se opresc, pot rasufla usurata. A pornit. Va pleca. Pot rasufla, dar nu si respira, pentru ca la pornirea motorului masina vecinului a tusit un mare nor de noxe. Direct in nasul meu. Asa ca imi var nasul in esarfa (macar aia miroase a parfum) pana pleaca norul.

M-a scos din povestea cartii, nu mai reusesc sa intru in ea, asa ca..ma apuc sa scriu. Pentru SuperBlog. Caci daca nu acum, atunci cand? 

Ma uit la copiii din parc si ma gandesc ca ei au sanse sa traiasca in alta lume..peste zece, douazeci de ani. Poate chiar mai repede, daca vom fi destul de inteligenti incat sa imbratisam conceptul de e-Mobility. 
Daca ma gandesc bine si eu am sanse.

Acum un an, cand cladirea unde este sediul firmei in care lucrez a devenit green, au aparut in curte niste oameni care montau niste "chestii". Nu mi-era foarte clar ce sunt, faceam tot felul de glumite cu colegii mei de birou, pana cand ne-am prins ca sunt statii de incarcare. Nu, nu pentru laptopurile workaholicilor mei de colegi (unii), ci pentru masini electrice. 
La scurt timp, am vazut acelasi lucru si la Mega-ul de langa noi. Mi-a atras atentia al meu copil, pasionat de masini si de tot ce inseamna tehnologie. Cand mi-a spus "eu voi conduce o astfel de masina cand voi fi mare", am zambit. Mai intai sceptica, apoi mi-am dat voie sa visez. Tot el a vrut sa facem un drive test, asa ca am luat legatura cu departamentul de vanzari auto de la Auto Schunn si am facut programare pentru acest test drive, chiar cand faceau 25 de ani de activitate. Din spate, unde era copilul, auzeam doar wow-uri si mama, ce tare e. Si cam asta imi venea si mie sa spun.

Rememorand aceste momente, amintindu-mi si de campurile cu eoliene de la Corbu, mijesc ochii si ma las purtata pe aripi de vis. Dimineata aceea de weekend in care ma trezesc (masina vecinului fi-va demult istorie) si merg sa-mi fac cafeaua. Deschid larg fereastra si respir in fata ei. Aer. Adica, pe bune, chiar aer curat. Si aud nu doar mierlele (pe care le aud si acum in fiecare dimineata, norocoasa fiind si locuind langa Delta Vacaresti), ci o multime de alte pasari care ma fac sa imi amintesc de vizita mea in Rezervatia Naturala a Deltei Dunarii. Concertul diminetii, mai tare decat orice clasic. Si-n timp ce urechile sunt mangaiate de cantecele pasarilor, ochii se bucura sa vada ca blocurile de langa noi si-au pastrat culorile de dupa reabilitare. Ca nu au devenit acelasi monoton-uniform-deprimant gri. 
Si dupa cafea merg catre parcare, ma urc in masina si plec acolo unde mi-e sufletul. Spre mare. In parcare, cuminte, ma asteapta masina mea electrica, un Mercedes-Benz EQC.

Verific procentul de incarcare, e ok cat are, incarc la prima de pe autostrada. Caci sunt destule statii de incarcare pe drum. In oras nu o incarc mult, n-ar avea sens, din moment ce drumurile mi-s scurte. Iar acum voi face incarcare completa (ma tine 450 km, mai mult decat suficient). 
Ceea ce nu v-am spus (dar va spun acum) este ca mi-am facut o casa la Corbu. Vara de vara merg acolo, acum voi lua cu mine si niste prieteni carora le-am promis demult ca-i duc sa vada ce frumos si-au revenit fauna si flora din Delta. Caci de acolo, de la casa mea, ajungem rapid pana-n mijlocul rezervatiei. Masina e silentioasa, poluare zero, asa ca nu deranjam cu nimic.
Din fericire a disparut si "fauna" bipeda care-si facuse aparitia, prin 2018, in zona. Veneau cu niste masini zgomotoase, intrau cu tupeu pana pe plaja, bagau gratare al caror miros iti rapea sansa sa mai simti briza marii, iar muzica le urla din portbagaj.
Nu stiu cum se face dar, de cand societatea a trecut la e-Mobility, personajele de care va spun au disparut. Si-or fi gasit alta planeta pe care s-o polueze (inclusiv fonic!), desi eu sper ca nu...
De atunci pot sta complet linistita in coltisorul meu de Rai, in nisipul alb, cu ochii mijiti  (poate chiar inchisi) cu mirosul marii in nari...
..Marea..
....miroase ciudat marea..
....stiu de undeva mirosul acesta..
De unde stiu mirosul acesta..?
Un troncanit...o usa trantita..
Usa?!!? Pe plaja mea??!!! 
Vecinul, cu tot cu noxele lui, s-a intors. 
A parcat fericit si-a trantit usa. 

Maine este o noua zi.
Si fiecare zi noua ar putea sa fie un pas catre o societate e-Mobility. Catre o societate fara emisii de carbon. Si, de ce nu?, catre o societate mai civilizata! In care nu se trantesc usi in visele nimanui!!


Exercitiu de imaginatie (scris -partial- pe o banca in parc) pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 2: Un viitor definit de e-Mobility











Prietena mea delicioasa. O poveste pentru papilele voastre gustative

Cei care ma cunosc stiu deja despre mine ca sunt o mancacioasa. ( Da, stiu, nu se vede. Lucky me! )  Asa ca azi o sa ma joc putin cu vo...