joi, 14 septembrie 2017

Incantare si hlizeli in trafic

Stateam azi, cu Andrei, semiblocati in coloana luuuunga de masini catre Piata Sudului.
Pe langa noi trece un biciclist. De cand "probez" biciclete (eu, nu copilul!) am devenit mai atenta la cele pe care le vad pe strazi, in trafic. Doar ca..uitandu-ma la asta,m-a apucat rasul. La propriu. Era un ..pusti/nene..ca,nah, dupa spate nu am putut aprecia varsta..care avea nadragii muuult cazuti si ii iesea juma de fund cu tot cu chilotii aferenti din pantaloni.
Intrebata de kinder de ce rad, am avut pornirea sa nu ii raspund ce imi trecea prin cap, dar..in ultima secunda ..m-am razgandit.
-Ia uite, Andrei,cum ii vedem domnului ala chilotii cu model de tabla de sah..stii la ce ma gandeam..daca scoteam mana pe geam, in timp ce trecea si tzac, il agatam de elasticul de la chiloti..?
(Totul spus in timp ce radeam...pt ca,nah, asta sunt..eu am imagini cu ceea ce spun..intotdeauna..)
Copilul incepe sa rada si..
-Haaaaahaaaaa...mamiiiii...si ii trageam jos de pe el si..hahahaha...ii aruncam la Doner Kebab (?!?!?) direct pe masa lor de la bucatarie ca sa faca un buritos cu chiftelute si de toate in el!!
Si il denumeau buritos tabla de sah!!

PamPam.
(Nu, glumitzele noastre nu s-au oprit aici,dar eu ma opresc aici cu povestea)
..

miercuri, 13 septembrie 2017

Vara noastra


Desi inca e cald, desi la noi inca nu a inceput scoala—caci mai are pana face 6-, ma incearca asa un sentiment de vara-i gata…s-a dus si asta..
Ma incearca si impresia unui inceput, ca de septembrie...caci cumva in sufletul meu septembrie ramane o luna a inceputurilor.
Dar cate sa mai incep, cate oare as mai putea sa tot incep?? oricat de iubitoare de inceputuri as fi eu…?
In general nu stau sa ma uit prea mult in spate, pe de o parte pentru ca n-am timp de privit in urma, pe de alta parte pt ca si daca privesc nu am ce sa schimb, dar..daaaaar… de data asta arunc un ochi (bine, hai, pe-amandoiJ) peste umar catre vara noastra.
A fost o vara pe repede inainte, cu mici pauze de respiro. Parca abia a inceput ca s-a si terminat..
Am calatorit in vara asta cat as fi vrut? Nu, categoric nu! Doua luni n-am avut carnet, asadar mobilitatea mea/noastra a avut mult de suferit.
M-am trezit prea tarziu ca sa plec cu gasca de prieteni familisti in Grecia, asa ca n-am ajuns nici anul asta pe acolo. M-am amarat nitel, dar mi-a trecut si am mers mai departe caci, nah, mai sunt si lucruri care nu ies ..
Asa ca la mare am mers tot aici, Aura ne astepta in 2 Mai. Doua mame cu doi copii apropiati ca varsta. Care s-au jucat, s-au certat, s-au impacat, s-au imbratisat, s-au altoit… ma rog, cam tot ce fac doi baieti pe la anii lor… (unul putin peste 6, altul putin sub 6). Si a fost frumos, chiar daca jumatate din perioada a fost mai rece decat mi-as fi dorit, macar nu ne-a plouat deloc. Iunie fiind, locul era inca neinvadat total, asa ca am baut cafele  si am mancat adesea la Micul Golf cu Cesaria Evora in surdina sau cu cate-un Stan Getz, am stat la povesti cu Samir -cel cu taraba lui cu inele si bijuuri de toate felurile, am mancat peste, am ras, am privit mult cerul, ne-am impuscat cu pistoalele de apa, am cules pietre si scoici si cochilii de melci si am vazut pasari ciudate…
Apoi, prin august, Andrei a avut o premiera. Tabara. 6 zile. Oratia. (voi scrie separat despre asta).
Recunosc ca sunt tare mandra de el. Fara falsa modestie sunt mandra si de mine J
De el pt ca s-a adaptat rapid, i-a placut, s-a intors parca mai mare, cu achizitii noi, ceva mai baietel decat plecase… Ceea ce imi confirma ideea ca vine un moment cand o mica-mare independenta (depinde de copil care e gradul) este de bun augur pt el. Ii da incredere in el. N-a povestiti el prea multe, isi mai aminteste din senin cate-o chestie pe care mi-o spune (si a trecut aproape o luna de cand s-a terminat tabara..), dar l-am simtit bine. Cand vorbeam cu el, cand il vedeam in pozele de acolo (caci il vedeam in timp real J ), cand l-am luat.
De mine pt ca am avut incredere in el si am crezut in instinctele mele ca va fi ok.. Pt ca n-am cedat celor care imi spuneau “e prea mic” “e prea devreme sa mearga in tabara” “dar de ce vrei sa-l trimiti acolo?” (simt nevoia sa mentionez ca NU l-am “trimis”, ci am discutat cu el despre tabara, i-am explicat ce-i aia, i-am spus ca e tabara de creatie (pt ca asa fost), ca va sta fara mine/noi, ca vor fi niste nopti intr-un dormitor cu mai multi baieti (ca la gradi –caci doar si acolo doarme la gramada cu alti copii), ca.. ca..ca..ca..si l-am lasat sa aleaga. L-am intrebat daca el crede ca i-ar placea asa experienta. Si asta am facut-o din aprilie/mai, iar pana in august, cand a fost tabara, i-am mai amintit din cand in cand, intrebadu-l mereu daca sigur vrea, daca a ramas hotarat sa mearga). Am avut incredere foarte mare si in Carmen, pe care am simtit-o mereu un om super fain si, desi habar n-aveam ce vor face copiii acolo, eram convinsa ca va avea atatea chestii misto pt ei ca nu vor apuca sa se plictiseasca si/sau sa ii apuce dorurile de casa.
Am stat linistita. Mi-a placut de mine ca am stat linistita, penter ca mereu mi-am promis mie insami ca nu-l voi tine legat de fusta mea, ca vreau sa cresc un baiat independent (repet, direct proportional cu varsta si cu dorinta lui de desprindere..fara fortaje, caci in ele nu cred si n-am crezut never). Da, mi-a fost dor. Da, abia asteptam cele 2 minute cat vorbea cu mine la telefon, seara. (atat!!) Sigur, linsitea asta a venit cu siguranta si din faptul ca a avut Carmen grija sa faca grup wapp pt paritnii copiilor din tabara. Am avut poze cu ei/el si cu ce faceau nonstop. Il vedeam ba pe perete de escalada, ba pictand, ba dormind, ba pe tiroliana, ba pe trasee din cpaci, ba la masa..cum spuneam. Adica..am fost permanent informati. Nebun sa fii sa nu stai calm in conditiile astea!
Desi pe repede inainte, cum am mai spus, din alt punct de vedere a fost o vara destul de relaxata, pt ca a fost poate prima vara in care, cu exceptia trezitului de dimineata(pe care nu l-am putut fenta din moment ce vara toata Andrei a mers la gradi si eu la munca..), n-am tras nici de mine, nici de el sa “bifam” diverse. Le-am facut dupa cum au venit, dupa cum am avut chef, eu, el..  Atunci cand am avut chef. N- a avut chef sa iasa un weekend intreg din casa pt ca a dorit sa isi insire masinile si parcarile prin camera? Ah, ok…in timpul ala eu am luat o carte si-am citit. Sau am gatit. Sau am calcat. Sau am stat cu ochii-n tavan, daca asa am avut chef. Desigur, cat ma “lasa”. A avut momente cand dorea sa se joace singur, a avut momente in care a fost foarte demanding si nu facea nimic fara mine. Le-am primit pe toate asa cum au venit, am incercat sa fiu langa el cand m-a cerut sau sa-i las spatiul necesar (nu doar fizic) cand a avut nevoie de el. Ne-am certat uneori. Ne-am impacat intotdeauna relativ rapid. A plans uneori. Am plans uneori. El de nervi si de frustrare ca nu-i fac pe plac cu diverse; eu de frustrare ca nu-mi iese mereu sa fiu calma cu el. Caci nu, nu-mi iese, desi mi-as dori. Dar ne-am luat des in brate. Si poate ca asta e mai important decat orice.
Per total a fost o vara misto. Am facut lucruri impreuna, am facut si lucruri separat. Am avut weekenduri impreuna, a avut si weekenduri cu tatal lui. Am avut vacanta impreuna, am avut si vacanta separat. Prima mea vacanta fara el.
As mai vrea sa fie vara? Poate. Sau poate ca atat e destul. Nu mai am prea mult concediu, siiiiii….cum vara fara vacanta parca n-are farmec (pt mine)…poate e mai bine ca se termina/ s-a terminat..
Oricum .. daca ma gandesc ca anul trecut am tras juma’ de vara cu enteroviroze, apoi m-a apucat vandut/cumparat/renovat locuinta, apoi a venit toamna cu gradi si cu viroze/pneumonii/etc …ooooohooooo..pai vara asta a fost chiar parfum de roze. J  Asa.. chiar si fara permis, intr-un oras care fierbea/se topea la 45 grade J