duminică, 1 iulie 2018

Cea mai grea zi

De 8 ani cea mai grea zi din an a devenit 30 iunie. Este ziua in care Mama si-a oprit drumul prin lumea asta. 30 iunie 2010.
Avea 64 de ani.
Si, desi au trecut 8 ani, imi amintesc ziua aia cu lux de amanunte. De fapt, imi cam amintesc toate acele 6 luni, de la momentul in care i s-a pus diagnosticul pana cand drumul ei s-a oprit.
Dupa ce s-a dus, luni de zile visam in continuu drumurile la IOB, perfuziile cu citostatice, chipurile oamenilor bolnavi, vazuti cat mergeam cu ea acolo. Visam drumuri cu Salvarea. Visam blocaje in trafic, eu si ea in masina, neajungand la timp.. Visam cautarea unui loc de parcare in curtea IOB-ului, cat mai aproape de intrare, cand erau weekend-urile de tratament. Nopti la rand am visat ultima replica a medicului din ziua in care mi s-a spus ca nu mai au ce sa faca, din ziua in care au spus sa mergem acasa.. Privirea lui catre mine si vorbele care m-au ars pe dinauntru "va doresc multa tarie si sa va rugati sa ii cedeze inima inaintea plamanilor". Visam ca nu mai mergea aparatul de oxigen, de care era dependenta in ultimele zile acasa. Visam ca nu gaseam firma de la care il inchiriasem (undeva prin Calea Rahovei, de fapt, stiam al naibii de bine unde era).
Si, cel mai greu vis dintre toate, era cel in care ii visam chipul ei. Privirea. Ultima respiratie.
Momentul ala in care am murit si eu, pe dinauntru, deodata cu ea.

Au trecut ani de atunci.
Am invatat sa traiesc fara ea, dar sunt zile in care imi lipseste cum nu pot exprima in vorbe.
Si nici nu vreau sa exprim!

La cativa ani distanta, pe 30 iunie 2013, Andrei a facut soc anafilactic si era sa-mi moara in brate.
Avea 1 an si jumatate.
Eram internati in spital, era seara, in salonul unde eram a intrat o asistenta care i-a pus perfuzie cu antibiotic. Stateam pe marginea patului, cu el in brate, prins de perfuzor. Plangea, plangeam si eu caci mi-era sufletul bucati. Il mangaiam pe fata, incercand sa-l linistesc, sa ma simta si mai mult langa el..cand mi-am dat seama ca fata lui nu mai era cea pe care o stiam. Simteam cum se umple de denivelari, era bezna in salon, am strigat la cealalta mama din salon sa cheme urgent asistenta si sa aprinda lumina.(Mada...ti-aduci aminte?!). Cand a aprins-o am simtit ca mor. A era plin de o eruptie oribila, fata ii era umflata, buzele vinete..Am stiut exact ce se intampla. I-am oprit perfuzia instant. Nu mai plangea, nu se mai misca...Am crezut ca...
Am mai murit o data.
Imi amintesc ca prin vis (cosmar) ca am alergat cu el in brate la lift, la terapie intensiva. Imi amintesc ca i-au facut dexa, ca m-au pus sa-i tin masca de oxigen pe fata, ca aparatele aratau un puls mic mic mic, ca blincaneau nshpe becuri pe monitor...
Si-mi amintesc si cand a deschis ochii si nu ma vedea si nu-mi recunostea vocea...
Nu stiu cat a durat totul. Probabil putin, dar mie mi s-au parut secole.

Au trecut ani si de atunci.
Seara aceea n-o s-o uit niciodata.
El, din fericire, era prea mic si nu si-o aduce aminte.


Da, 30 iunie, este o zi pe care as vrea sa o sar din calendar.
Sa ma culc pe 29 iunie si sa ma trezesc pe 1 iulie.
Pentru ca este ziua in care eu am murit de doua ori.
De cate ori poate sa moara un om???!!!???





joi, 28 iunie 2018

Tanara, Nelinistita si Fara Loc de Parcare. Serial. Episoadele 1-unmiliontreisutecincezidemiiopt


Locuim intr-o zona misto, iar eu chiar sunt foarte happy cu alegerea acestui apartament/ zonei. La doi pasi de parc, la doi pasi de viitoarea scoala a lui A, acces rapid la metrou, Mega la parterul blocului, ce mai incolo si-ncoace, sunt "servita" cum s-ar spune. Da, jobul meu e la mama naibii fata de casa, dar jobul meu ar fi fost la mama naibii cam oriunde as fi stat (in sud) o data ce este hehe..la iesirea de nord a Bucurestiului. :(
Cand am luat apartamentul asta stiu ca am avut o ezitare doar pentru ca in zona vax albina locuri de parcare. Dat fiind faptul ca blocul  este la "bulevard" (sau ce ma-sa o fi asta, ah, da, parca "artera principala" e denumirea corecta!) se parcheaza pe strada, stiti modelul: masinile cu botul catre bordura si cu curu-n strada. Sau invers, dupa preferinte. Dar nu e cu locuri alocate, mi-a explicat cineva care-i logica, drept e ca am inteles doar jumate', dar nici nu mai conteaza ... Ce conteaza e ca nu pot accesa un loc de parcare platit, caci alea cateva care exista sunt date demult (mda..normal, cum ma-sa mi-am imaginat eu ca as putea sa obtin unul cand io-s mutata de un an si ceva si astia sunt aici de nshpe ani?!). 
Asa ca..sa parchezi este o aventura.
Pe care, daca la inceput o infruntam cu vitejie si cu un mic zambet pe fata , uite ca -la mai bine de-un an jumate- nu-mi mai vine deloc, dar deloc!!!, sa rad. Si nu-mi mai vine sa o infrunt. Deloc. 
Caci e al naibii de NOT funny sa dai nshpe ture de bloc in (aproape) fiecare seara, sa gasesti dimineata masina zgariata de boii care vin sa aprovizioneze Mega-ul, sa..sa..sa..


Mai nou, dupa ce ca nu ai locuri de parcare, ce credeti ca le-a bubuit mintea astora? Sa umple strada de indicatoare cu opririea interzisa. Cool, Babe! Asadar toti cei care locuiesc in zona sunt in fericita ipostaza de-a nu mai avea unde parca fara sa riste sa ia amenda. Caci, da, masina de politie da tarcoale mereu pe acolo si iti pune scrisoare de amor in parbriz. Iar ea, amenda, e de 500 Ron. Floare la ureche.
Intr-una din serile trecute, ajunsa acasa tarziu, am avut placuta surpriza sa vad un loc liber pe undeva pe unde mai parcasem si altadata, ma rog, o fosta piata. Minunat, mi-am zis, si m-am bagat repede acolo..
Minunat a fost pana in dimineata urmatoare cand, mergand cu A catre masina, vad masina de politie cu doi politisti in ea, iar in parbrizul meu flutura o hartie.. Am simtit ca imi creste tensiunea brusc. (ceea ce, teoretic, e de bine, eu fiind hipotensiva :P) I-am spus copilului sa ma astepte in masina, am insfacat scrisoarea de amor din parbriz si m-am dus fix la masina lor.
-Bun, si cam vreti sa spuneti cu asta!? Daca tot mi-ati lasat-o in geam, vreti va rog sa-mi explicati cam ce vrea ea sa fie..Este cumva o amenda?!
-Pai ia sa vedem, cu ce masina sunteti?
-Cu asta!
-Pai, vedeti, doamna ca aici sunteti parcata foarte aproape de statia de autobuz de la piata, nuuu..nu se poate sa parcati aici..Ce zice regulamentul ca n-ai voi langa statie, vedeti?!
-Si cum asa, de cand nu se mai poate parca nici aici? De un an jumate nimeni nu avea o problema cu locurile de aici, acum nici aici nu mai e ok?
-Ahaaa..deci stati in zona?
-Exact acolo! le spun aratandu-le blocul. Si chiar v-as ruga, daca tot ma amendati, sa imi spuneti si mie unde sa parchez deseara, ca sa nu fac colectie de amenzi..
-Uitati , doamna, pe strada..chiar pe partea cu blocul dvs...zice unul dintre ei aratandu-mi sa parchez fix unde va spuneam ca au rasarit indicatoarele cu oprirea interzisa.
-Serios? Pai eu parca stiam ca indicatoarele alea inseamna ca nu am voi sa parchez. Sau s-a schimbat semnificatia lor?
-Ei, da, doamna, dar nici noi nu suntem absurzi...nu dam amenzi pe partea aia...ca stim si noi ca e greu in zona si ca nu-s parcari...Nu vedeti ca la alea in geamuri n-am pus nimic?
Ba vad! Cum ma-sa sa nu vad! Dar tot nu pricep, asa ca insist..
-Sunteti mai multe echipaje, nu?
-??? Da, dar de ce intrebati?
-Si daca echipajul de maine dimineata o sa considere ca fix acolo unde ma trimiteti dvs sa parchez ..nu e cazul sa parchez, caci doar sunt si indicatoare ca nu am voie..Ce facem? Maine o iau de la capat??
-Doamna..stiti..noi ne facem datoria..Stiti..noi respectam legea doar..trebuie s-o aplicam, suntem executanti doar..n-avem ce face... Haideti ca uitam hartia asta..va dam doar avertisment verbal azi..dar va rugam nu mai parcati aici ca e pacat sa luati amenda, e 500 ron, de banii astia ii luati ceva lui asta micu' (A era in masina, cu nasul lipit de geam, si imi facea semne ca intarziem..)

JUR , jur pe rosu ca in acea dimineata mi-am jurat ca imi vand masina!!
Azi, scriind, am uitat ideea asta..De fapt acum chiar ma amuza faza in sine caci imi dau seama ca, desi mi-am pastrat tonul f calm si am vorbit extrem de civilizat, cred ca fata mea spunea clar ca as fi luat la bataie pe cineva...
De fapt chiar dupa faza cu ei, cand m-am urcat in masina, m-a apucat rasul...realizand cam ce-o fi fost si-n capul alora cand s-a dus nebuna cu amenda in dinti sa-i ia la intrebari... :))

Altfel..nu, nu e funny nimic.
Deloc!

marți, 15 mai 2018

Evadarile mele

De Allende m-am indragostit in 2007, cand am dat cu nasul de "Tara mea inventata". Cum eram in etapa in care ma pregateam sa ma car voluntar(a) in Costa Rica, am devorat cartea intr-o noapte (desigur, alba) si tavalugul de emotii a fost de nedescris.
Am continuat sa ii cumpar cartile, unele mi-au placut mai mult, altele mai putin. Unele m-au emotionat, altele doar mi-au placut fara incarcatura emotionala majora...
Cert este ca Allende a ramas, de-a lungul timpului, una dintre scriitoarele mele preferate.

Liiceanu spunea "Ai atatea vieti cate carti ai citit".
Cartile si filmele sunt forma mea de evadare din cotidian, atunci cand nu pot evada altfel. Cand vreau sa fug de rutina zilnica (care, uneori, ma face pilaf la cap..) si nu pot sa ma urc in masina si sa plec macar si numai pentru o zi undeva ...citesc. Sau vad un film.
Ei, bine, in ultimele luni (muuuulte, foarte muuulte, prea muuulte) am suferit ca un caine batut (exagerez, dar v-ati prins deja.) ca NU AM PUTUT sa mai citesc.
Un blocaj teribil, orice carte luam, nu reuseam sa intru in ea. Nu reuseam sa ma desprind de realitate, nu reuseam sa nu-mi mai aud gandurile...
Am inercat nshpe carti, am incercat nshpe autori..Nimic.
Cand am vazut ca scrisese Laura despre doua ale lui Allende, carti pe care inca nu le aveam, mi-am jurat ca o sa-mi cumpar "Insula de sub mare" si ca..daca nici ea nu ma scoate din blocaj, atunci nu stiu ce ma mai poate scoate...

Iniante de minivacanta noastra la mare am dat comanda si au venit.
Nu, nu am citit la mare, caci a fost mult mult mult prea frumos acolo. Era deja o fuga atat de intreaba si atat de tare m-am rupt de cotidian ca nu mi-a mai trebuit nimic altceva. :)

Dar..m-am intors in oras. Si iata ca, intr-o seara de weekend am pus mana pe carte si...si, wow, s-a facut 2 a.m. si inca n-o lasasem...
Si noaptea trecuta la fel...
Si, da, azi -acum, la birou...imi cad ochii in gura de somn...
Si, da, dupa job duc copilul la sport si apoi avem niste chestii de facut prin oras...dar..dar..la noaaaaapte..cine va citi pana termina cartea?!?!?! Me-Me-Me...

Ma rog..ideea este ca sunt foarte foarte happy ca am reusit sa imi regasesc ceea ce este, dupa cum spuneam, una dintre cele mai bune metode de evadare.
Cat despre carte, da, imi place...nu, nu este cea mai speciala carte a lui Allende, dar..well, m-a scos din blocaj? M-a scos!! :)


luni, 14 mai 2018

Mana-n mana.

Mana-n mana prin Centrul Vechi. Intr-o sambata, pe la pranz.
Eu si el.
El mai are mai putin de juma de metru pana ma ajunge. 36 la picior, imediat imi incalta adidasii mei 37...Picioare lungi (mor de dragul cracilor lui lungi!!!), lung cu totul, pare mai mare. Se opreste la tot ce vede scris sa citeasca, intra in vorba cu oamenii, uneori. Vrea sa ascultam toti cantaretii ambulanti de pe la colturi de Lipscani. Apoi vine si imi spune,in soapta, "imi dai niste bani sa le dam in cutia aia?". Vede un afis cu concertul Scorpions si ma intreaba "La astia ai fost la concert cand eram si eu la tine in burtica?". (Dintotdeauna cand vedeam vreun afis de concert, pe la care am fost pe vremea mea de "doi in unu", ii spuneam..asa ca acum ma intreaba mereu..).

Tinta noastra este o librarie. 
Asa am plecat de-acasa: decisi sa ne infigem intr-o librarie. La Universitate intram in Libraria Mihai Eminescu. Intreaba doamnele unde e zona de carti pentru copii. Coboram si incepe sa caute. Gaseste. Alege. Vreo patru. Se uita la ele si renunta la doua "luam doar doua, pe celelalte mi le comanzi tu de pe elefant?"Comenteaza "pe asta o am de la doi ani... pe asta mi-o citea Vali(fosta bona)... pe asta mi-a luat-o tati....pe asta am luat-o cand am fost la Humanitas" .  Ce de amintiri! :)

Iesim din librarie cand se inchidea.
O luam la picior, inapoi, pe jos, spre Unirea. Spre metrou. 
Calea Victoriei. 
Vrea pe o banca pentru ca "as vrea sa rasfoiesc si eu cartea asta". Banca, pe Calea Victoriei, nu gasim. Gasim, insa, o scara de muzeu si ne asezam pe niste trepte.
Trece o doamna cu forme mai ... speciale. Se opreste din rasfoit si imi sopteste razand "wow,ce sani mari are doamna aia!!!".  
Ne ridicam si continuam drumul. 
Din nou Centrul Vechi.

O tipa, care sta la o masa, la o terasa, ii face cu ochiul. E foarte frumoasa. Si destul de dezgolita pe alocuri :). "E destul de sexi doamna asta, nu crezi?" ma intreaba o voce mica din dreapta mea. "Cam da".

Ii arat casele vechi, balcoanele, ferestrele mai speciale ale unora. Imi atrage atentia ca sunt afise cu "cade tencuiala". Glumim despre cum o sa cada balconul uneia si inventeaza pe loc, rapid, un scenariu horror. Ma prefac speriata si intru in joc. Fugim putin. Ne strambam unul la altul. Ne prostim. 


6 ani si (imediat) jumatate.

joi, 26 aprilie 2018

Carti, unghii distruse si muzici

Si au venit...



Asa ca acum nu ma pot plange ca nu stiu ce carte sa iau cu mine in minivacanta asta. Daca voi avea sau nu timp/chef de citit, asta ramane de aflat.

Daca tot am pomenit de minivacanta: vai de capul meu, de-abia o astept!!!!!!!!!!!
As pleca azi, ACUM!!, dar mai am tot felul de chestii de pus la punct pe la bioru..
Ah, chiar, iar caut oameni, iar fac interviuri....nu stiti vreun student care vrea job part time?!?! Serios!


Alte intamplari demne de mentionat? Nu prea am...
Mi-am rupt o unghie intr-un mod horror, adica dintr-un punct de unde nici macar nu o pot taia, e jos rau de tot, ma doare de crap...am dat cu ea, ca desteapta, intr-o poarta. S-a dat peste cap, jap-jap, ruptura. Si nu nu orice unghie, ci unghia de la un anume deget...care acum e infasurat cam asa:
Prietenii ma incurajeaza ca ...o sa-mi cada! Happy de numa'... :))
Pana atunci...daca vedeti una care tine un deget ca si cum v-ar injura, sa stiti ca nu va injura..:P


Si, ca sa fie complet varza si o amestecatura toata "scrierea" acestei zile, hai sa va las si fixatia zilei mele in materie de muzica

Cea mai grea zi

De 8 ani cea mai grea zi din an a devenit 30 iunie. Este ziua in care Mama si-a oprit drumul prin lumea asta. 30 iunie 2010 . Avea 64 de an...