Semne, intalniri si INdecizie: Zei sau Faraoni?

Primul semn

Cand am iesit de la metrou (urcand scarile doua cate doua), pleca. Penultimul microbuz catre destinatia diminetilor mele isi intorsese spatele catre mine. 
Iar o sa ajung tarziu la birou mi-am zis bodoganind. In plus, nori amenintatori se adunau pe cer, iar umbrela era acasa. 
M-am uitat de jur imprejur ca sa vad ce-as putea face in cele 15 minute care ma desparteau de urmatorul microbuz. 
Si atunci am vazut 

Ia te uita, nimic nu se intampla degeaba, tot eram eu in cautarea unor destinatii pentru vara, Vacanta cu Christian Tour am mai facut, asa ca hai sa vad ce oferte au. Am intrat, am adunat o gramada de pliante si am iesit. Le studiez cat astept si pe drum spre birou.

Al doilea semn

Exact cand am pasit inapoi in strada m-am ciocnit de el. Era normal sa patesc asa ceva, eram cu nasul in pliante, cui ii mai statea mintea sa se uite pe unde merge?!

Vraful de pliante s-a zdruncinat, pe cateva dintre ele am reusit sa le prind, dar unul mi-a scapat printre degete ca un peste alunecos.
- Poate ca e un semn faptul ca tocmai acesta ti-a cazut pe jos? mi-a zis zambindu-mi si ridicand de pe jos pliantul ce prezenta vacanta in Grecia.
- Da, posibil sa fie un semn! i-am raspuns pierzandu-ma in ochii lui care exact de apele Mediteranei imi aminteau. 
Incercarea mea de-a lua pliantul intins de el s-a soldat cu alunecarea altuia. Eram deja intr-o situatie usor ridicola, jongland cu pliantele, dand dovada de o dubioasa si inexplicabila stangacie. 
-Vacanta vara 2019 , cu Christian Tour. Egipt. Ia te uita, grea alegere vei avea de facut! 
Am ras amandoi, iar aceste hohote de ras au destins atmosfera. Si pe mine, vizibil stresata de aparitia nu se stie de unde a unui necunoscut care nu se stie de ce intra in vorba cu mine.

In timp ce incercam sa ma organizez (a se citi: sa-mi indes in geanta hartiile buclucase) inevitabilul s-a produs. Cerul, cu ai lui nori, a inceput sa se joace si sa arunce in noi cu picaturi mari si grele. 
-Vino! mi-a zis in timp ce ma tragea catre masina parcata in apropiere.

Al treilea semn

Se numeste Mark si este regizor. Mi-am dat seama ca am auzit de el, ba chiar i-am vazut si cateva filme. 

Este in cautarea unor locuri in care sa filmeze o parte dintre scenele noului sau film. A purtat negocieri cu mai multe tari, iar acum urmeaza sa decida intre cele doua ramase pe lista scurta: Egipt si Grecia. Doi reprezentanti oficiali ai tarilor mai sus numite urmeaza sa incerce sa isi castige primul loc, prezentand atractiile O situatie perfecta pentru mine.

Grecia

Ajunsa la locul de desfasurare, m-am trezit trasa de mana printr-un labirint care-mi amintea de Labiritul construit de Dedal, in Knossos. De jur imprejurul nostru, pe peretii laterali, erau expuse tot felul de fotografii. In acest timp oficialul elen imi spunea

-Grecia este leaganul civilizatiei europene, tara in care s-a nascut democratia. Ai Atena cu vestitele Acropole, 

cu Templul lui Zeus, Parthenonul si alte vestigii istorice. Tot Atena iti ofera si sansa sa te plimbi prin cartierul Plaka- intesat de cafenele si localuri. Sa gusti din viata acestui cartier boem.

Grecia are atatea insule, ai nevoie de o vacanta pentru fiecare. Cu plajele lor cu nisip de la alb stralucitor, pana la rosu sau negru, iti ofera oaze de relaxare. 

Sa mentionez si turcoazul apelor, cel de care ramai indragostit pe viata?

Ai apusuri fenomenale, in culori care-ti taie respiratia. 

Ai taverne cu mancare absolut fabuloasa: salatele cu branza feta, gyros, fructe de mare, dar si souvlaki. Seara, tavarenele devin si mai animate, caci este momentul in care se incing petrecerile traditionale. De neratat, daca vrei sa iei pulsul locului.

Ai oamenii, oamenii acestia ospitalieri, veseli si deschisi. In mare masura si datorita lor Grecia a ajuns sa fie vizitata de peste 30 milioane de turisti anual. 

Egipt

Mare ai si in Egipt. Marea Rosie. Si cele mai spectaculoase rasarituri aici le vei avea!

Egiptul are una dintre minunile lumii, Piramidele. Cel putin o data in viata trebuie sa ajungi sa le vezi. Sa simti energia locului, sa te intrebi cum au putut ele sa fie construite atunci- asa -acolo!

Ai temple nenumarate de vazut, povesti incredibile de auzit. Istoria Egiptului este fascinanta. 

Ai munte, ai mare, ai desert.

Poti sa alegi plaja intr-unul dintre resorturile de cinci stele si sa completezi cu snorkeling sau cu o plimbare cu barca al carei fund de sticla iti ofera sansa  sa admiri coralii si pestii multicolori. 

Ori poate vrei in desert: sa faci safari, sa vezi cum e sa calaresti o camila ori sa conduci un ATV pe nisipuri. Toate, absolut toate iti ofera amintiri de neuitat.

Da-ti timp sa faci un tur prin Old Dahar, in Hurghada. Aici vei vedea oamenii "la ei acasa", vei gasi piata de peste. Vei gasi piete de legume si fructe si vei vrea sa gusti din toate. Vei vedea oameni care lucreaza pentru a-si castiga traiul

dar si oameni care stau si joaca un fel de joc de table, pe capotele masinilor. Sau care, pur si simplu nu fac nimic. Au o narhilea si stau pe marginea unei borduri. Este o lume neatinsa inca de civilizatia din resorturi, dar este o lume frumoasa care merita descoperita.

Cei doi si-au prezentat, cat au putut de bine si cu cat mai putime cuvinte, tarile. Nu stiu ce tara va alege el pentru filmari. Cat despre mine, sa aleg sejur 2019, dintre cele doua destinatii, este o sarcina dificila.

Pe ambele le-am vazut. Una mai des, alta o singura data.

Ianuarie 2011, revolutia din Egipt, m-a prins acolo. M-as intoarce astazi, ca sa vad ce s-a schimbat.  

Apoi as merge si in Grecia. In Creta, ea este urmatoarea pe lista mea. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 17: Cea mai frumoasă destinație din lume pentru vacanța de vară

surse foto: Christian Tour si arhiva personala.

Incursiuni prin natura, traditii si o fereastra cu vedere

Haide sa iti pun o intrebare simpla: ce poti sa faci daca ai tichete de vacanta de 1450 lei?
Stiai ca tichetele de vacanta sunt valabile un an de la data emiterii? Le poti valorifica folosindu-le partial (pleci doua zile undeva, te costa mai putin de 1450, restul de suma ramane pentru alta minivacanta), le poti folosi total (cand suma serviciilor alese e mai mare sau egala cu acesti 1450 de lei). Poti achita cu ele cazarea si alte servicii pe care le ofera locul ales de tine.

Hai, poti sa imi raspunzi la ce intrebam? Fara sa aud vaicareli ca nu faci mare lucru de banii acestia, caci e scumpa cazarea pe la noi prin tara si ca abia daca poti sta un weekend la nu stiu ce hotel din nu stiu ce statiune. Pe bune?! Chiar crezi asta? Si daca iti demonstrez eu ca ai ce face cu ele, ca poti avea un concediu de vreo 10 zile folosindu-te de ele? Daca iti demonstrez ca ai si destule locuri frumoase de vizitat, unde gasesti locuri de cazare care accepta plata cu tichetele? Ce zici, mi le dai mie?!
Caci eu stiu exact ce as face cu ele! 
Mai intai imi creionez repede un itinerariu de vacanta, deschid urgent un browser de internet pe site-ul Travelminit si imi fac o rezervare online.
Cine-i Travelminit?!
O sa-ti spun imediat cine, ai putina rabdare! De fapt o sa-ti spun mai mult. O sa-ti spun si cum sa procedezi ca sa le folosesti pe  site-ul mentionat mai sus, mai exact cum sa faci plata cu tichete de vacanta prin Travelminit. 
Te invit sa te instalezi comod in fotoliu (sau la birou, sau unde citesti tu ceea ce scriu eu acum!) si sa te lasi inspirat de mine. Iti dau idei pe gratis, ma simt generoasa azi (ca sa-l citez pe fi-miu)


Tocmai mi-am planificat vacanta de 1 Mai, asa ca trec la urmatoarea. Va fi de Rusalii, pentru ca anul acesta zilele de Rusalii conincid cu inceputul vacantei scolare, ceea ce este perfect pentru noi!
Pentru mine vacanta inseamna macar o saptamana, ca sa inteleg ceva din ea, asa ca sigur as folosi toata suma. Toti cei 1450 lei. Am toate sansele sa obtin o vacanta pe cinste, pentru ca fericirea vacantelor mele nu se masoara in numarul de stele ci in amintirile cu care ma intorc din ele. Iar acestea depind mai degraba de oamenii din jur, de experientele si emotiile traite. Cu alte cuvinte sunt genul de calator care se cazeaza si la cinci stele si la cort, in egala masura. 

Bun. Te-am lamurit cat vreau sa dureze vacanta noastra si cand vreau sa fie. Aparent partea grea acum incepe. Sa stau sa caut pe internet cine accepta tichete, apoi sa stau calare pe telefoane la toate locurile de cazare gasite, ei, bine, nu e chiar visul vietii mele. 
Aici intervine Travelminite, de care iti spuneam mai sus. 

Cine/ ce este Travelminite?

Este o platforma online, pe care gasesti mii de cazari din Romania si unde iti poti alege ca metoda de plata tichetele de vacanta. Mai mult, poti alege sa achiti cu tichete de vacanta si masa sau alte servicii pe care unitatea de cazare (aleasa de tine) le ofera. 
Ti-am zis! Mai simplu de-atat nici ca se poate!!

Acum dupa ce te-am lamurit cu ce fel functioneaza toata povestea, haide sa iti spun si unde aleg eu sa merg. De fapt, iti voi spune si de ce aleg asa. 
Am facut alegerea cu harta in fata, cu site-ul deschis, cu tarifele in fata si cu excelul deschis: ca sa stiu care va fi suma pe care o voi avea de adaugat (daca va fi cazul!!!) din buzunar. Pentru ca am un buget si vreau sa ma incadrez in el! Sau macar sa nu-l depasesc foarte tare.
Am facut alegerea avand permanent in suflet dorinta de a-i oferi copilului meu o experienta "altfel". Imi doresc sa cunoasca si sa traisca pe viu traditiile altor etnii. El insusi fiind nascut din parinti cu sange amestecat in vene. Eu- mama- amestec de grec si roman, iar tatal - amestec de ungur si roman. Multiculturalism in toata regula, va asigur! 

Itinerariul nostru

Salbaticie in mijlocul naturii.
I-am promis ca va sta la cort cu mine, macar o noapte. Asadar prima noastra noapte va fi fara sa avem nevoie de vreo cazare. Plecam din Bucuresti si, in maxim doua ore, ajungem in Corbu. Am mai fost cu el acolo si a fost fascinat de nisipul orbitor de alb si de marea cu intrarea lina, convenabila si pentru cineva care nu stie sa inoate. 
Un sat lipovenesc in Delta
Corbu este doar pentru doua zile, caci la doi pasi distanta se afla Delta Dunarii. Aici vreau sa ajungem, sa poposim la Uzlina, loc unde este o comunitate mare de lipoveni. Sa locuim intr-o casa traditionala din Delta Dunarii, zugravita in alb si albastru, cu acoperis de stuf. 

Casa dintre Salcii ar putea sa fie una dintre ele, inconjurata de apa, locatia ofera atat cazare cat si demipensiune. Si, da, poti plati cu tichete de vacanta.
Sa stam in jurul unui ceaun in care se face ciorba de peste, cu apa de Dunare, asa cum numai localnicii stiu sa o faca!! Sa facem o escapada in Delta, cu barca, ca sa vada si el ce minunate locuri avem in tara aceasta!
Bucovinenii -mestesuguri si traditii
Am pleca mai departe, schimband peisajul, oamenii si obiceiurile, catre Bucovina. Ca sa nu exagerez cu drumul (sunt eu soferita buna, dar nu vreau s amor de epuizare dupa aceasta vacanta) ne stabilim tabara la Suceava. Cateva sute de km le fac relativ usor, iar din Suceava putem ajunge relativ usor, cu masina, in cele cateva locuri pe care mi-as dori sa i le arat. Sa-l duc sa vada Cetatea de Scaun a Sucevei, dar si pe cea a Neamtului. Sa traiasca cateva zile in mijlocul obiceiurilor bucovinene, atat de renumite. Sa vada cum se fac obiecte din lemn, ce mesteri priceputi sunt oamenii de aici. Sa manance vestitul bors radautean. Sa colindam prin peisajul acela de vis, unde albastrul de Voronet se uneste si se pierde in verdele podisurilor.
Secuimea si natura salbatica
Dupa doua nopti de poposit in Bucovina, am pleca prin Cheile Bicazului, pe langa Lacul Rosu, catre Harghita. As alege Pensiunea Zetavar, din satul secuiesc Subcetate.   O cabana din lemn cu vedere la gradina si pensiune completa e tot ce ne trebuie aici. Ineditul unei bai in ciubar, ne-ar face sa ne amintim multa vreme de acest loc.

Oras cu amintiri- Brasov
Coboram apoi catre Brasov. Dupa ce am stat departe de civilizatie, luam pulsul orasului chiar din centrul lui. 
La Maisonnette. 

O fereastra cu vedere, de la care putem vedea stolurile de porumbei din Piata Sfatului. 


Apoi, dupa aceste zile si nopti pe drumuri si in atatea locuri frumoase, o luam inapoi spre casa. Destinatia finala: Bucuresti. Mai bogati pe dinauntru. Cu amintiri frumoase.

Sa iti spun cat timp iti ia sa faci aceste rezervari, dupa ce ai decis clar ce servicii vrei, unde vrei sa mergi si cat vrei sa stai?
Poti sa reusesti in maxim cinci minute! 
Asadar: ai tichete de vacanta? 
Iti faci rezervarea sau mi le dai mie?? 


Articol scris pentru Spring SuperBlog2019, proba 16.
Descopera Romania cu tichetele de vacanta

Profil de blogger calator, cu copil la purtator.

Ma stiti doar: de cand da firul ierbii eu visez la mare. 
De fapt, ca sa fiu sincera, de cand incepe sa vina iarna eu visez la marea mea si la rasariturile mele. 

Stiti ce am facut eu zilele trecute? Am organizat minivacanta de 1Mai! 
Stiti unde mergem noi de 1Mai? Exact! La mare! 
Anul acesta se leaga frumos intamplarile si datele: dupa cele 4 nopti cu prietenii si cu copiii, adaugam doua la Gala Spring SuperBlog. Tot la mare, caci Gala va avea loc la Hotel Miorita Neptun.

Neptun este statiunea mea de liceeana. Acolo am mers prima oara cu gasca (a se citi "fara adulti") la mare, la 16 ani. Este un fel de km zero al vacantelor mele fara parinti. 
Asemenea unui drum desenat pe-o harta, acest drum al vacantelor mele la mare, ar putea sa fie presarat cu borne kilometrice. Pe harta mea ele ar fi repere, nu ale distantelor strabatute, cat ale etapelor vietii mele. Ale starilor ce definesc acele etape. 
Mamaia si Eforie - borna copilariei, cea lipsita de griji.
Neptun si Jupiter - borna adolescentei, cea a indragostirii navalnice.
Vama Veche- borna lui nu conteaza varsta, a libertatii si a nebuniei (in sens pozitiv).
2 Mai - borna Vama Veche nu mai e ce-a fost. Unde ne putem muta vacantele?
Corbu si Vadu - aparute de curand, inca mai caut un nume pentru borna lor. Poate ca este borna ce spune ca si Mamele au nevoie de respiratii adanci si tihnite, atunci cand copiii lor sunt in taberele de vara. Inca nu mi-e clar ce nume poarta...

Contraste

Odihna (versus?) Aventura

Cu peste 15 tari simtite (ar fi incomplet sa spun vazute!) la activ, cu 3 continente respirate ( nu doar vazute!), ma pot declara un calator cu foc la talpi si cu mare iubire de calatorii. 

Dintre toate locurile acestea, simtite si respirate, cel mai tare mi s-au lipit de suflet cele cu mari sau oceane. Nevoia aceasta a mea de linie a orizontului pierduta in departare, ma face sa ma declar indragostita pe veci de mare. De apa. De soare. De vara.

Cat despre ce imi place sa fac la mare: as alege sa stau pe plaja sau la piscina cu o carte in brate. Sa inot cand soarele incinge prea mult pielea, cat mai departe in larg. Sa stau cu ochii mijiti, aproape de atipeala, ascultand marea. 

Lui i-ar placea sa fim cat mai activi. Sa avem parte de aventuri, de adrenalina, de descoperiri. Sa alergam pe malul marii, cu valurile muscandu-ne de glezne. Sa ne jucam de-a "nu ma prinde valul": sarind in spate de cate ori cate-un val vrea sa te insface de picioare.
El are 7 ani. Iar eu sunt mama lui.

Cand vacanta la mare este petrecuta cu el, va spun din start ca trebuie sa impac dorinta mea de “Vreau sa lenevesc indelung la soare” cu solicitarea lui “Mami, azi ce exploram?". Asta daca nu vreau sa aud, in maxim doua zile, “Ma plictisesc! Cand plecam acasa?”  Replica aceasta care este moartea pasiunii in orice vacanta!!!

Aceste lucruri m-au facut sa caut locuri unde putem impaca si dorinta mea de liniste si, deopotriva, dorinta lui de explorare.

Asa ca am inceput sa ma uit cu atentie la ce ar putea sa insemne un sejur la Neptun.

Descopar (cu bucurie) ca avem aici si un parc de Aventura (numai bun pentru nevoia lui de adrenalina si de cocotat prin copaci); avem si Luna Park- unde el va dori in toate masinutele, dar si in roata cea mare (da, da, cea in care eu mor de frica sa ma urc); avem bazar ca sa luam suveniruri (mai mult eu decat el); avem si rezervatia naturala Stejarii Brumarii (si ce de bine este sa ai si umbra in zilele fierbinti de vara); avem lac sa ne plimbam cu hidrobicicletele.(poate asa il conving sa pedaleze, caci e Gica Contra cand vine vorba de pedalat) 

Si, cel mai important, avem un hotel in Neptun, renovat si modernizat, unde sa ne stabilim tabara de baza.
Un hotel care sa imi aduca mie momentele acelea de relaxare la piscina...

...iar lui balaceala si distractie, in piscina pentru copii. 

Pentru ca avem nevoie si de momente separate, cand fiecare primeste de la vacanta ceea ce ii este necesar pentru propriul confort, pentru starea lui de bine. 

Hotelul Miorita, pe care abia astept sa il vad, este la 700 m de plaja si la 150 m de centrul statiunii. Intr-o zona cu vegetatie bogata, ceea ce ma incanta maxim. Caci el nu rezista mult timp pe plaja unde eu m-as muta maine!! 
Plaja La Steaguri, este plaja pe care o stiu din adolescenta, asa ca m-ar bucura sa o redescopar acum. Este una dintre favoritele mele: intrarea in apa este potrivita si pentru el, care inca nu este expert in ale inotului. Vom beneficia si de reducere la inchirierea de sezlonguri. Normal ca ma incanta acest aspect: raman mai multi bani pentru toate prostioarele pe care mi le va cere din bazar, seara. 

Cand ne va ajunge oboseala (si ea ne va ajunge cu siguranta!) ne vom retrage in camera aleasa, la etajul trei. E in regula etajul acesta pentru ca avem lifturi cu care putem urca, asa ca voi fi scutita de comentariile de tipul "Of, sunt obosit! Ce greu e sa urc atatea scari!!"
Balconul - catre padure, ca sa dorm noaptea respirand o combinatie intre miros de albastru de mare si miros de verde de frunze. As putea porni aerul conditionat, caci este in dotare, dar prefer combinatia aceasta intre albastru si verde.
Sigur ca seara, inainte de somn, el isi va porni tv-ul, caci: "Neaparat, mami, sa vad si eu un desen inainte de somn..te rooog"
Iar eu as zambi. Un zambet din acela mare si intreg. Cum doar o stare de bine iti poate aduce pe chip. 
Stare de bine si... de impacare.

Caci impacare este atunci cand un loc, un hotel, reuseste sa te multumeasca si pe tine, adultul obosit care vrea liniste si leneveala, dar si pe el, copilul de 7 ani, plin de energie, care vrea sa traiasca la maxim aventuri. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 15: Relaxare estivală pentru întreaga familie, la Hotel Miorița Neptun

Gara (mea) mica

Oare noi ne alegem cartile pe care le citim sau ele ne aleg pe noi?
Este o intrebare pe care mi-am pus-o adesea, cand, in timp ce citeam o carte, simteam ca Ea (cartea) era exact ce imi trebuia in acel moment la vietii. In acea zi in care incepeam lectura.
Fie ca a fost vorba despre o carte care mi-a inlesnit fuga de realitate exact cand de acest lucru aveam nevoie; fie ca a fost vorba de o carte in care m-am pierdut pe mine pentru a ma regasi alta, mai bogata, la finalul ei; fie ca a fost vorba de o carte care ma facea sa ma intreb daca nu cumva eu am scris-o... candva... altcandva..poate intr-un vis...in fiecare carte citita am gasit ceva din povestea mea. Uneori mai veche, alteori mai noua, dar intotdeauna si a mea. 

Asa a fost si de aceasta data, cand am inceput sa citesc  „Într-o gară mică”,  romanul de debut apartinand scriitoarei  Sidonia Dragusanu.

Cand am deschis-o, eram intr-o gara. Nu intr-o gara mica, ba chiar intr-una foarte mare: Gara de Nord. Urma sa calatoresc aproape doua ore, iar aceasta carte urma sa fie prietena mea de drum. 
Undeva, in carte, se vorbeste despre o calatorie la Sinaia. Despre Sinaia. Destinatia calatoriei mele cu acest tren era Sinaia.

O CARTE INTR-UN TREN (sursa: arhiva personala)

Frumoase coincidente.
Sa le consideram coincidente?

Altcandva, intr-o alta gara

Stau pe o banca intr-o gara. Probabil ca suntem cu putin inainte de anul 2000. Gara este intr-un oras de provincie, nici mare, nici mic. Astept un tren ce urmeaza sa ma duca in orasul care m-a adoptat: Bucuresti. Ma plictisesc. Ma plictisesc teribil. 

Nu sunt multi oameni care pleaca in aceasta duminica spre capitala. Totusi, printre ei, vad un prieten si asta ma bucura. Ii fac semn cu mana, ne salutam, aflam cu bucurie ca avem locuri in acelasi vagon. Drumul dintre gara mica si orasul cu gara cea mare il parcugem stand pe culoar, povestind, razand.

Ma simt bine cu el: vorbesc mult, gesticulez, rad zgomotos. 

Ii zic ceva despre facultatea terminata, despre casatoria mea. El imi zice si el, la randul lui, lucrurile lui importante.

Ma uit la el si ma gandesc ca este incredibil ca sunt atat de ralaxata.

Flashback

Ce mica eram cand am remarcat acest baiat (pe atunci). Nu stiu exact ce m-a facut sa ma simt atat de atrasa de el, in mod clar nu era nimic indecent, nicio traire cu tenta sexuala. Caci aveam putini ani. El cu 4 ani mai mare. Ne invarteam intr-un cerc comun. Nici nu e greu intr-un oras relativ mic, al anilor '80. 

Eram atat de indragostita de el! Si atat de paralizata de prezenta lui de cate ori ne ajungeam unul in preajma altuia!

Nu puteam spune nimanui ce simt. Nu stiam spune. Pentru prima oara in viata mea, eu cea exuberanta si extrovertita, eram incapabila sa vorbesc despre un subiect!

Notam in jurnal, ca o Luiza autentica, matura si serioasa, ceea ce nu puteam spune nimanui. In restul timpului eram aceeasi Dudu, naiva, expansiva, vorbareata. 

JURNAL. (sursa: arhiva personala.)

Avantajul oraselor mici este ca te intalnesti des cu oamenii. Ne vedeam des, iar cand nu ne vedeam "asteptam a doua zi, sa-l vad iar pe Petru" ("Intr-o gara mica") si speram sa inteleaga. Sa inteleaga si sa ma aleaga. 

Traiam asteptand.

Eram pe culmile extazului la fiecare gest care imi parea in favoarea mea. Eram pe culmile disperarii la fiecare gest care spunea ca nici nu ma observa.

Eram atat de mica, atat de naiva, dar si atat de dramatica deopotriva..

Recitesc randuri din jurnal si realizez ca eram convinsa ca "niciodata pe nimeni eu n-o sa mai..". Ce frumos este ca toti credem asta, asa, la 17-18 ani.

Viata vine sa ne dovedeasca altceva. Din fericire? Din pacate? 

Prezent. Anul de gratie 2019

Stau de vorba la telefon, pe WhatsApp, cu un prieten drag. 

Nu suntem foarte schimbati fata de intalnirea dintr-o gara, din anul 2000. Oricum, de atunci ne-am tot vazut, cand am putut, cand am avut timp. Cu pauze lungi, uneori ani intregi nu am mai stiut nimic unul despre altul, dar revederile au fost ca si cum nu ne-am vazut de o zi. Poate de doua. 

Gara mica a ramas departe. 

Orasul caruia ii apartinea acea gara- la fel.

Randurile mele, scrise intr-un jurnal, au ramas insiruite cuminti, cu cerneala albastra pe pagini albe candva- ingalbenite acum. Marturie. Pentru o prima si frumoasa iubire adolescentina.

Am mai iubit eu de-atunci? Oh, da! Sigur ca da!

Mai mult? Mai putin?

Nici mai mult, nici mai putin. Doar diferit!

Dar, de fiecare data, la fel de nebunesc de frumos!

Asa, cam ca intr-un roman al Sidoniei Dragusanu.

Amintiri scoase la lumina de Spring SuperBlog 2019. Proba 10: Relația de cuplu, între mitul literar și realitatea cotidiană

Sufletul casei

Un apartament cu doua camere, semidecomandat, asa era apartamentul in care am copilarit. 

Mobilierul era cel al anilor respectivi:  obiecte masive din lemn, care umpleau casa pana la disparitia spatiilor de miscare. Piesa de rezistenta era masa din lemn lacuit, asezata in mijlocul sufrageriei.

Masa extensibila avea si sase scaune tapitate, aranjate sub ea, de jur imprejur. Era un set de masa cu scaune, cu 12 scaune, asa ca alte sase scaune erau imprastiate prin diverse colturi ale casei.

Masa aceasta, extinsa la 12 persoane, era locul unde ne adunam cand veneau prietenii alor mei in vizita. Adulti si copii la un loc, fiecare isi avea locul lui bine stabilit la aceasta masa. Imi placea sa asez masa cu mama: farfuriile puse intr-o anumite ordine, servetelele impaturite cu grija, tacamurile, ordinea corecta a paharelor, toate atunci le-am invatat. Era o bucurie in sine pregatirea acestor mese. Erau petreceri lungite pana spre noapte, se radea mult, se vorbea mult, se glumea mult, se faceau planuri de concedii comune. Feluri de mancare se perindau, pahare de vin se ciocneau.

Toata viata casei era stransa in jurul acelei mese. Masa din sufragerie era centrul acelui univers, era esenta acelei case.

Am crescut inghesuiti in acel apartament, cum traiau si cresteau multi dintre prietenii mei de pe atunci. Dar, dincolo de acea inghesuiala, casa era plina de viata, de respect si de iubire.

***

30 de ani mai tarziu inca mi se mai face dor de acea perioada, De acel apartment si de iubirea care era impregnata in el. Nu stiu cui apartine astazi, iar in orasul copilariei nu am mai ajuns de 20 de ani.

30 de ani mai tarziu, am ales cu inima un apartament cu doua camere, care este copia celui din copilarie in ceea ce priveste suprafata si amplasarea camerelor.

Crescand in spatii pline de mobilier masiv, aproape sufocate de el, cand am avut “casa mea” mi-am jurat ca va fi un loc aerisit. Acum doi ani, cand am cumparat si amenajat apartamentul in care locuim, am ales stilul scandinav, pentru ca simplitatea si naturaletea lui sunt cel mai aproape de sufletul meu. Rezultatul este exact ce mi-am dorit: luminos, cu pereti albi, cu parchet gri-bej, cu mobilier minimalist, dar extrem de functional, cu plante multe:  are o vibratie pozitiva ce-l transforma in oaza noastra de relaxare.

O singura problema am intampinat la amenajare: am amanat achizitionarea catorva obiecte. Mare greseala! Caci tot ce am amanat atunci, amanat a ramas. Asa se face ca zona care a fost gandita ca zona de dining a ramas goala. Amplasata intre cele doua usi de trecere (v-am spus, sufrageria este camera de trecere), multa vreme singurul lucru care-a existat acolo a fost tabloul (realizat de un prieten drag) si o bicicleta.. Bicicleta si-a gasit alt loc, a ramas doar tabloul si un mare spatiu gol. Dupa o vreme, goliciunea acestei zone a inceput sa ma deranjeze vizual, asa ca am adus aici minibiblioteca copilului, o floare, niste cutii de depozitare.

Sunt hotarata sa nu mai aman momentul in care transform aceasta zona in ceea ce mi-am propus la inceput. Sa devina zona de dining visata.

De Paste i-am invitat pe ai mei pe la noi. Asa ca voi avea nevoie de masa cu scaune, caci masa din bucatarie nu permite sa ne adunam toti in jurul ei. Ma uit de ceva vreme si deja stiu ce vreau. Am in minte imaginea acestei zone, felul in care va arata. 
Pentru ca nu aleg doar un model de masa de living si scaunele de living aferente, ci aleg felul in care voi amenaja o portiune dintr-o sufragerie deja amenajata.

Va fi nevoie sa reamenajez tinand cont de ambientul deja existent in sufragerie. Altfel risc sa rup spatiul in doua si exact acest lucru nu il doresc.

Pentru ca tot mobilierul existent deja este fie lemn, fie MDF deschis la culoare, aleg o masa in ton cu ceea ce exista deja. Un model extensibil, astfel incat atunci cand este nedesfacuta sa se potriveasca in spatiul liber, dar fara sa il sufoce.
Albul scaunelor si de la masa va crea senzatia de lumimozitate in zona in care va fi amplasata. 
Acest lucru este ideal, dat fiind faptul ca spatiul este destul de departe de ferestrele camerei.
Cand lumina naturala nu este suficienta, voi folosi sursa de iluminat proprie a zonei unde va fi masa. Nu mizez pe cea din tavan sau pe cea din coltul de lectura- amplasat in capatul opus al camerei- niciuna dintre ele nu ar face fata. 

Scaunele sunt confortabile si se potrivesc stilului in care este amenajata camera. Iubesc modelul acesta de scaun: picioarele suple ocupa foarte putin campul vizual, ceea ce mareste senzatia de spatiu liber.

Deja vad cum s-ar schimba total aspectul sufrageriei. Aparitia acestei mese cu scaune ar aduce camera aceasta mai aproape de felul in care ne petrecem noi viata. Ar fi mai calda, ar fi mai aproape de sufletul meu, mai aproape de sufrageria unde candva, cu peste 30 de ani in urma, stateam in jurul unei mese si ne intamplam frumos.

Pentru ca vreau si in aceasta zona cateva pete de culoare, voi asorta cu pernele de pe canapea cu

Voi mai adauga multe perne decorative, pentru serile in care mi se strang prieteni si stam la povesti pe zone ad-hoc amenajate, pe jos. Este o solutie perfecta pentru niste oameni neconventionali cum suntem noi. In plus, avantajul acestor multe perne colorate este ca pot fi stranse intr-un colt al camerei sau pot fi mutate in camera copilului, atunci cand el are prieteni la el.
Sau, pur si simplu, pot fi transformate intr-un loc de harjoneala cu copilul, intr-o casa in care rasul si veselia si iubirea se afla la loc de cinste.

***

Sufrageria aceasta spune povestea mea. Vorbeste despre mine. Cine stie sa priveasca in ea, poate sa ma cunoasca din ceea ce vede. Culorile alese, materialele alese, texturile, obiectele aduse din vacante si imprastiate pe rafturi, titlurile cartilor citite: toate reprezinta mai mult decat o amenjare a unei camere. 
Ele ma povestesc pe mine.

Pe mine cea care, copil fiind, stateam cu familia si cu prietenii parintilor mei in jurul mesei de mijloc dintr-o sufragerie a anilor 80-90. 
Dar si pe mine cea care, femeie si mama fiind, adun eu la randul meu oamenii dragi mie in jurul unei alte mese, intr-o alta sufragerie.
Atat de asemanatoare, totusi atat de diferita fata de cea de acum 30 de ani!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 9: Schimbări mici cu efecte mari pentru locuința ta!

Un cal, o Vama Veche...tare veche si o soferita incepatoare

Unul dintre lucrurile cu care ma mandresc in prezent este felul in care sofez. Imi place sa sofez. Pe vremuri, cand doream sa ma relaxez, ma urcam la volan si plecam pe autostrada, fara destinatie finala, pur si simplu de dragul sofatului. Conduceam ascultand muzica preferata, iar cand ma saturam, ma intorceam acasa.

Asta nu inseamna ca am fost mereu asa. 

Ne intoarcem in timp...prin anii 1998-1999. 

Aveam carnet de cateva luni, masina era de la firma pentru care lucram. Prima mea masina: un Matiz albastru, simpatic foc. Parea mai mult decat suficient pentru ce-mi trebuia mie. Mai ales ca, incepatoare fiind, aveam nevoie de ceva minuscul (eventual cat o poseta?) ca sa-mi iasa parcarile... Deh, femeie incepatoare la volan. 

La o luna de zile dupa ce-am primit masina am avut de facut o deplasare in interes de serviciu catre Targu Mures. Imi venea seful "din afara", mai exact din Germania, trebuia sa-l iau de la aeroportul Otopeni si sa mergem catre Targu Mures. Eram foarte stresata, caci stiam ca va vrea sa vorbim tot drumul, iar faptul ca nu aveam experienta la condus ma facea sa ma gandesc cum voi reusi eu sa vorbesc si sa conduc in acelasi timp. Yeap, cam asa eram..

Partea buna e ca, atunci cand a aflat ce masina am primit eu, a preferat sa inchirieze una de la aeroport. Partea proasta e ca nu m-a luat si pe mine cu el ci a ramas sa ne vedem la Targu Mures.

Toate bune si frumoase. Seara, in timp ce imi faceam frumusel bagajul, imi vine o idee. Ce-ar fi daca, dupa drumul in interes de job, o iau eu catre mare? Tot ii spusesem unei dragi prietene ca mergem in Vama Veche, unde o astepta al ei prieten si gasca de prieteni. Ai lui. Urmau sa devina ai mei, ramasi inca pana in zilele noastre. 

Eram libera, dupa conferinta din Targu Mures, masina aveam, timp aveam, iar in Vama Veche nu fusesem niciodata. Asa ca...de ce nu?

Umplu eu portbagajul masinii cu tot felul de materiale de marketing pentru conferinta unde mergeam. Plus un retroproiector. Plus laptopul. Cine a avut Matiz, cine -macar- a vazut un portbagaj de Matiz stie cam care este volumul acestuia. Stie ce usor se umple. Asa ca n-a fost de mirare ca micutul troler care continea hainele mele n-a mai incaput. Am incercat tot felul de asezari, le-am scos, le-am pus iar inauntru in alta ordine. Degeaba! Sa imi iau o cutie portbagaj de pus pe masina? 

Cui credeti ca-i trecea prin cap? Mie nu, mai ales ca era masina de firma, nu personala. Am ales solutia cea mai simpla si rapida: trolerul l-am trantit pe bancheta din spate. Si, hai la drum. Fericita si zambitoare!!

In afara de bagaj imi pregatisem cu mare atentie casete audio cu muzica  pentru drum. Asta avea Matizul, radio-casetofon.

Va amintiti in ce an am spus ca se petrecea actiunea, da? E bine, caci asta inseamna ca va dati seama ca nu exista waze sau mai stiu eu ce alta metoda de ghidare la drum. Metoda mea era o harta, cumparata dintr-o benzinarie, asezata pe scaunul din dreapta mea. Ok, de doua ori am gresit drumul. Dar asta nu m-a speriat sau demoralizat. M-am intors la ruta corecta si l-am continuat. 

Dat fiind faptul ca ma lungisem mult cu asezatul bagajelor, dar si datorita bajbaielilor mele pe drumurile patriei, am facut multe ore pe drum. Cand ma apropiam de Sighisoara o parte din zambet incepuse sa se cam stearga. In plus incepeam sa simt oboseala. Erau totusi cateva sute de km facute de una singura in masina, la doar cateva luni de cand aveam carnet.

Ca sa fie completa poezia zilei, cu putin inainte de-a ajunge in Sighisoara a inceput o ploaie. Dar ce ploaie!! Cu bulbuci si spume, cu tunete si fulgere si cer negru, adica exact cum arata o ploaie de vara. 

Am incercat sa-mi pastrez zambetul, iar pentru ridicarea moralului mi-am cautat The Doors-Riders on the Storm, caci, nu-i asa?, ce piesa mergea mai bine in acel moment?!

Si cum cantam eu in masina, cu ochii iesiti din orbite ca sa vad drumul ce parea disparut intr-o perdea de ploaie, numai ce vad cum un fulger rupe cerul in doua. Pentru cateva fractiuni de secunda a fost iarasi lumina ca ziua. Fix pentru cateva fractiuni de secunda. Urmeaza tunetul, anuntat deja cu solul de lumina. Si vad ca prin vis (sa-l numim totusi cosmar?) cum vine spre mine...nu, nu un sol de pace, ci un cal. 

De fapt, ca sa respect adevarul istoric al momentului, nici nu m-am prins ce vine spre mine. Am intuit mai degraba conturul unei siluete, dar pana sa inteleg ce este sau ce se intampla am auzit trosnitura. N-am mai controlat volanul, Matizul cel nou si dragut si albastru s-a invartit si s-a mutat pe contrasens (noroc ca nimic nu venea!), motorul i s-a oprit (deh, asa se intampla cand iei picioarele de pe orice pedala). 

Inauntrul lui, la volan, incremenita de spaima, eu. Nu intelegam ce s-a intamplat, totul se petrecuse mult prea rapid. Singurul lucru pe care-l intelegeam era ca ma priveam ochi in ochi cu un cal. Ma rog, impropriu spus, caci calul era mai inalt ca Matizul. Asa ca ma privea cam de sus in jos.

Frumos calul, n-am ce zice! Picioare lungi, ochi expresivi, copite puternice...

Atat de puternice incat masina mea fusese bine ciobita de minunatele lui copite,  pe partea din fata, in zona pasagerului.

De niciunde a aparut stapanul animalului. Se pare ca-l lasase nepriponit pe campul de langa sosea, bietul cal se speriase de fulger sau de tunet (nu stiu exact pentru ca nu ne-a raspuns la intrebari!) si o luase la sanatoasa incotro vazuse cu ochii. Sau nu vazuse, nu este clar. Clar este ca, in drumul lui, ma intamplasem eu.  

Calul a plecat cu tot cu stapan. Din fericire, el era bine mersi.

Ceea ce nu se putea spune si despre mine.

Dupa ce mi-a trecut tremuratura de genunchi si ghemul din stomac m-am dat jos sa vad care este situatia. Oglinda din dreapta atarna prinsa in firele electrice (da, avea si Matizul meu oglinzi electrice!), iar usa purta pe ea niste urme de... copite de cal! Din fericire doar atat. Dar era clar ca trebuie sa dau jos oglinda, ceea ce am si incercat sa fac. 

Ce face o femeie -cu carnet de cateva luni- cand se afla in astfel de situatie?

Presimt ca ati dat raspunsul corect: suna un prieten. Cu el la telefon incerc sa scot oglinda. Adica imi explica, in linii mari, care sunt pasii. Primul fiind, desigur, sa caut trusa de scule. Stiti unde era? SUB toate bagajele din portbagaj. Va amintiti ca ploua, da? Partea buna e ca am reusit sa o dau jos si, la sfatul prietenului, in gaura lasata de oglinda am infundat o punga! 

Mi-am putut continua drumul, iar a doua zi am reusit sa imi tin si prezentarea in cadrul respectivei conferinte.

Da, am tinut drumurile patriei mai departe, cu destinatia Vama Veche. Aveam sa ajung acolo prima oara. Eu, prietena mea si Matizul meu cu punga in gaura lasata de oglinda. 

Modul in care am facut noi cunostinta cu plaja si cu niste oameni, a fost mai ciudat si m-a facut sa-mi doresc sa am un scut motor metalic. Caci masina mea a ramas infipta in nisip, a ei soferita neprinzandu-se ca intrase pe nisip.. 

Mda, nu ma intrebati!!

Acela a fost primul moment cand m-am gandit ca numarul masinii -EOU- ar putea sa fie un semn ca...e fragila. Ca un ou.

Mai ales ca..drumul de intors (din Vama) avea sa fie si el simpatic. Cu alte peripetii. Caci, daca vrei sa iei multi oameni intr-un Matiz si sa faci drumul intre Vama si Bucuresti, ehei, multe se pot intampla. Se poate pierde chiar si carnetul.

Dar despre aceste peripetii, in alta poveste.

Amintiri aduse la lumina de Spring SuperBlog 2019. Proba 8. Peripetii (cool) pe 4 roti.