Doua intamplari mici, doua emotii mari-mari-cat China de mari :)

Ieri seara, venind catre casa.
La coltul strazii, inainte sa urc scarile ce duc catre bloc, am vazut un tip cu niste hartii in mana. Astepta pe cineva. A facut un semn cu mana si o tipa s-a apropiat. Cand a ajuns langa el s-au salutat si i-a spus "Haideti sa mergem catre bloc, este chiar la strada, urmatorul". Am simtit cum mi se face stomacul ghem de emotie. Nu, nu-l cunosteam pe tip...nu, nu o cunosteam nici pe tipa. Doar ca, deodata, flashback!!! Acum aproape doi ani (fix pe coltul acesta) am avut si eu o intalnire, care avea sa duca la cumpararea apartamentului unde stam acum.
Cum poate o intamplare atat de mica, asa, ca asta cu doi oameni pe care nu-i cunosc, sa imi nasca o emotie atat de mare?! Cum pot sa-mi amintesc toate detaliile din ziua aceea? (eu, care am memorie cam varza la capitolul detalii)



Aseara, inainte de somn.
Terminasem de citit povestea de noapte buna. Mai stateam putin langa el, imi povestea ceva. Imi atingea piciorul cu piciorul lui si, deodata, se opreste din povestit:
-Mami, ai o piele fina ca un Camembert! Serios, pe cuvant ca nu glumesc, este asa de fina ca m-am emotionat foarte tare cand am simtit-o si am si uitat ce iti povesteam.
 (da, despre branza e vorba.)
Apoi o imbratisare mare-mare si stransa-stransa, care m-a lasat fara aer.