joi, 25 octombrie 2018

La Bobo

Bine dragilor, asadar ramane sa ne vedem maine, la 19, la restaurantul lui Bobo!

Oh, nu! Nu tot la el! - a fost ultimul meu gand (semilucid) citind unde stabilisera fostii colegi de facultate sa ne vedem. 

Apoi am fost luata in brate de Mos Ene si am adormit. 
A doua zi m-am trezit zambitoare si, probabil, as fi ramas asa toata ziua daca nu mi-as fi amintit unde au fixat intalnirea de 20 ani de la terminarea facultatii. La restaurantul lui Bogdan- alias Bobo.
Se pare ca, la fel ca si pe cea de 10 ani, urma sa o facem tot la el. Fusesem colegi de facultate, dar el alesese sa mearga pe alt drum. Intr-o seara bahica, in Vama, la stuff, intalnise un mare "sef in ale bucatarelii". Cine stie cum berile, vinul si alte licori (care isi facusera culcus in ei) ii facusera sa comunice asa de bine incat mastercheful in cauza il convinsese pe Bogdan sa isi deschida impreuna un restaurant. Bogdan renuntase la jobul lui (extrem de bine platit) din multinationala unde lucra si sa isi urmeze visul. Iar visul lui... fusese dintodeauna sa isi faca un restaurant. 
Idilic, nu-i asa? Mda, asta spuneti pentru ca NU ati fost la intalnirea mea de zece ani de la terminarea facultatii. Cand Bogdan si minunatul chef abia isi deschisesera restaurantul. 

Inca mai aveam amintiri de atunci. Si, va spun cu mana pe inima, nu erau chiar cele mai frumoase.

Imi aminteam bine, teribil de bine!, cum incurcasera ceva la rezervare si ne trezisem 15 oameni inghesuiti la o masa de maxim 10. Ne loveam coatele unii de altii, ne imprieteneam mai mult decat era cazul, respirandu-ne nas in nas.
Imi aminteam si cum mai aveam putin si-mi scoteam sticla de apa din rucsac pana sa vina cineva sa ne ia comanda. Macar comanda de bautura daca nu alta. 
Apoi, cand (in sfarsit!) reusisem sa dam comanda, fatuca responsabila de masa noastra venise sa ne spuna ca multe dintre cele comandate nu mai erau. Aveti idee ce frustrant este sa visezi la un fel de mancare....sa "abia astepti" sa il vezi in fata ta, in farfurie (dupa ce te-ai decis foooooarte greu) si sa ti se spuna "Ne cerem scuze, nu mai avem vita!"?? 

Imi aminteam si cum ciorba mea ajunsese la ..si prajitura lui..la..pentru ca domnisoara, care ne servea, incurcase intr-un mare mod comenzile. 

Iar toate astea dupa ce asteptasem muuult timp sa ne aduca mancarea, timp in care faceam glumele clasice de tipul: acum taie vaca..acum prinde pestele..acum planteaza cartofii...acum culege legumele.. Da, stiu, sunt si vechi si rasuflate. Dar si noi eram mai mult decat satui de toate porcariile acelei seri. Si, mai ales, eram infometati. Iar foamea te face usor nervos!

Seara fusese salvata -partial- de atmosfera din restaurant. Chiar era un loc frumos. 

Seara mai fusese salvata si de faptul ca eram o gasca de oameni care nu se vazusera de niste ani si aveau mare chef sa se simta bine, no mather what! Si, mai ales, ne salvase simtul umorului. 
Cel putin pana spre finalul mesei. Asteptasem sa ne ia cineva nota pana ne luase somnul. Cand, in sfarsit am reusit sa prindem pe cineva si sa o cereme...surprizaaaa!!! Nu putea sa ne-o faca pentru fiecare in parte, asa cum am fi vrut noi. Caci domnisoara care ne servise pierduse hartiuta pe care notase, iar ce se consumase exista doar centralizat, pe masa. Ar fi fost cam aiurea sa stam sa calculam, nici vinul consumat nu ne ajuta prea mult la calcule corecte. Asa ca...am impartit totul la 20 si asta a fost!


Si acum..iar la el?

Inarmata cu rabdare si zen, am chemat un taxi. Urma sa imi revad colegii, asadar imi propuneam sa suport cu stoicism ce avea sa vina. Eram doar FOARTE mirata ca restaurantul lui a rezistat. Aveam sentimentul ca si altii, care au patit ce am patit noi, se indreptau spre alt local... si atunci chiar nu pricepeam cum de mai are clienti. Oricat de buna era mancarea (caci era delicioasa!!), oricat de dragute fetele care serveau, oricate scuze isi cereau cand faceau greseli majore...nu, nu era chiar locul unde sa iti doresti sa ma te intorci!!!

Cand am intrat am sesizat ceva schimbat. Era mult mai liniste. Oamenii zambeau. Am fost condusa la o masa, wow, chiar era cu cate locuri cerusem (de fapt, erau chiar doua in plus). 


Si totusi ceva m-a frapat. Si m-a facut sa-mi spun " va fi complet aiurea!" Cei care luau comenzile de la mese, in loc sa se uite la clienti, butonau ceva la niste telefoane. Si nu era un singur chelner care facea asta. Toti!! Chiar toti!!!

Serios? ...mi-am zis. Ce lipsa de respect.

Doar Bogdan zambea sagalnic. Dar atat. Zambet. Nicio vorba in rest. 


In foarte scurt timp cineva a venit si la noi. Eram toti, stiam ce vrem..asa ca am inceput sa comandam.

Pe Horia l-a apucat suceala..parca ar vrea felul acesta, dar nu se poate sa nu-i adauge ingredientul al doilea? Caci el are alergie la alune.. Fata care ne lua comanda a zambit (Bogdan si el..iar!) si l-a asigurat ca va tine cont de solicitarea lui.
Bineinteles ca, dupa ce a plecat, chiar si cu Bogdan langa noi, am inceput sa ne amuzam spunandu-i lui Horia ca daaa..sigur ca o sa scoata alunele, cum sa nu. Dar asta doar daca nu cumva va uita pana va ajunge la bucatarie. 
Eram pregatiti sa asteptam. Mult. Muuuult si bineeee!
Cand colo, comanda a fost adusa foarte repede. Incredibil: nimic gresit la ea! Si mai greu de crezut: fiecare a primit exact ce cerut!

Abia dupa ce ne-a lasat sa ne savuram primele guri de mancare, Bogdan ne-a povestit ce se intamplase.

-Dupa ce ne-am vazut, acum 10 ani, am avut o perioada foarte grea cu localul. Greselile curgeau, nu reuseam sa gasesc oameni buni, clientii erau tot mai neumultumiti. Ce fac ei cand sunt asa? Normal, pleaca. Ii pierzi. Asistam neputincios la dezastrul restaurantului meu. Oricat de visator sunt mi-era clar ca va trebui sa il inchid in curand. Cifrele vorbeau de la sine. 
Intr-o seara, plecand de aici fara niciun chef sa fac mare lucru, m-am dus intr-un Mall ca sa intru la un film. Trebuia sa fug din realitatea mea. Nu era niciunul care sa inceapa imediat, dar am decis sa astept. Nu aveam niciun chef sa ajung acasa si sa-mi infrunt demonii. 
La un moment dat mi s-a facut foame. Si am avut chef de mancare chinezeasca. Asteptand sa imi de pachetul am remarcat ceva
..ceva ce mi se parea ca ar simplifica munca celor de la mine din restaurant. Un sistem inteligent de servire rapida, asta si-ar dori oricine din domeniul in care incercam eu sa cresc.
Era ca si cum tocmai trecea pe cer un avion cu un panou mare prins de el (stiti voi, cum sunt cele ce trec vara, la mare..) si pe panou scria cu litere imense "avem solutia de marcaj si gestiune potrivita afacerii tale"
M-am gandit sa retin ce-am vazut si sa caut a doua zi pe internet. Poate au si solutii pentru restaurante, nu doar pentru fast food-uri. Numai ca asa de tare m-a urmarit ideea incat nici la film n-am mai putut sa intru.
Am cautat sa vad ce au implementat cei de la fast food-ul de unde imi comandasem mancarea. Nu mi-a fost greu sa dau de Expressoft Technology 


Adica o firma care venea cu o vasta oferta in zona de echipamente specializate pentru HoReCa + software personalizat. Iar faptul ca puteam avea de la ei training si suport tehnic 24/7, era exact ceea ce-mi doream. Era clar ca este o firma care se respecta si isi respecta clientii!

Am stat la masa din Mall-ul acela pana... pana cand mai aveau putin si ma dadeau afara de acolo! Caci inchideau. Am studiat indeaproape site-ul lor, de altfel foarte clar si bine organizat. Mi-a fost usor sa inteleg logica aplicatiei de care aveam nevoie. Ba chiar, ca sa fiu sincer, m-am intrebat cum de am fost asa de fraier incat sa nu ma gandesc mai demult ca asa ceva m-ar putea ajuta.



N-am sa va explic in detaliu despre ce este vorba, dar va este clar ca am gasit cel mai potrivit software marcaj restaurant. E suficient sa va uitati in jur si vedeti ce se intampla. 
Primul pas a fost sa pun la punct un  adevarat si profesional POS restaurantadica un Point of Sale, zona de vanzare din restaurant. Echipamentele hardware si solutia software. Solutie instalata si pe mobilele celor care servesc. Da, cele pe care si-au notat ce ati cerut voi! Prin ele comanda ajunge instant direct la bucatarie. Castigam timp. Eu, ei- care servesc, clientii. Nu mai incurca nici comenzile pentru ca se ia comanda "pe scaun". Nu ai cum sa mai gresesti in astfel de conditii. Nu exista riscul sa ia o comanda pentru ceva ce nu exista real astazi. Ati vazut ce rapid s-au miscat.  Si fara eroare.
Si asta nu este tot. Veti vedea la plecare. Daca veti cere, ca data trecuta, nota personala, ea se va face fara nicio problema. Tocmai pentru ca s-a luat comanda "pe scaun". 

Acestea sunt cele pe care le vedeti voi. Caci in afara de ele sunt si multe alte beneficii. Pentru mine, ca manager. Care imi usureaza imens munca.
(Incepe sa rada.)
Stiti ca eram maniac cu rapoartele. Stiti ca am lucrat si pe vanzari si in customer care. Daca ati vedea cate rapoarte pot avea ati intelege ca mi-am gasit jucaria preferata. De fapt cea mai utila jucarie, caci ma ajuta sa vad incarcarea pe fiecare angajat sau cate comenzi am in anumite intervale de timp sau..hehe..nici nu va imaginati cate pot sa vad, cu cate pot sa jonglez.
***
Ne-am luat cu vorba. Cu mancarea. Cu vinul. Nu am observat cand se facuse tarziu. 
Da, notele au venit cum ne-a zis Bobo. Mai mult, fiecare a platit cum a avut chef. Cash, card, chiar si bonuri de masa (Da, Luiza era "inainte de salariu")
Si, la final, Bobo ne-a facut cadou cate un card de fidelizare. La fiecare vizita pe care i-o vom face, la fiecare comanda, in functie de valoarea ei se vor calcula niste puncte. Bonusul clientului. De la Bobo. 


Articol scris pentru SuperBlog2018, proba 9: Restaurantele inteligente – misiune posibilă!

Sponsor: Expressoft 

2 comentarii:

  1. Buna, Vio!

    Iti multumim tare mult pentru interesul acordat probei noastre si iti dorim mult succes!


    Cu ganduri bune,
    Echipa Expressoft

    RăspundețiȘtergere

Din Kalahari, cu drag.

Este vineri seara. Imi propusesem sa ies cu niste prieteni, dar mi-a fost atat de frig azi incat nu am niciun chef sa mai scot nasul din cas...