Era o zi (aparent) ca oricare alta. Eu faceam ce faceam eu de obicei: ii cresteam pe dinauntru. Ea imi canta ceva soptit. Vocea Mamei o recunosteam dintr-o mie. In ziua aceea, insa, mai era ceva. Pe langa vocea ei, mai era ceva ce nu mai auzisem niciodata pana atunci. Ceva ca o chemare, ca un vuiet, un fel de murmur prelung ca un dor de neostoit . Asa am aflat ce inseamna Dor. Asa am aflat ce inseamna Mare. Caci, murmurul acela m-a facut sa imi doresc sa vad ce se intampla Afara.
M-am uitat pe vizorul meu secret....Da, eu descoperisem ca pot privi Afara prin vizorul ombilical al mamei mele.
Si am ramas asa, nemiscata, atunci cand am descoperit o intindere nesfarsita de albastru. Si, desi seamana cu cerul, nu era cerul..
Mama ii spunea Mare.
-Stai asa, sa stii ca si eu imi aduc aminte de vizorul acela, il gasisem si eu cand eram in burtica ta. Mami, nu-i asa ca si tu m-ai dus pe mine "de dinainte" sa ma nasc la Mare?
Da, asa este. Te-am dus de cand erai in mine si ai inotat cu mine in valuri. Te-am dus si dupa ce te-ai nascut, la 5 luni, si la 9 luni si la 1 an si jumatate si la...
-Si la 2 aaaaani, si la 3 aaaani
Un dialog oarecare intre ea/eu si el/al meu. De fapt al lui, caci al meu a fost doar cat l-am purtat, apoi, cu fiecare zi eu sunt doar cea care il ajuta sa creasca. Liber, cat mai liber. Si sper eu -cat mai frumos.
Acesta ar putea sa fie un oarecare dialog, intre doi oameni. Si poate ca asa ar fi daca n-ar avea loc fix la doi pasi de mare. In vacanta, intr-un hotel la mare, intr-un hotel la Mamaia,. De cand "bebelusenia" lui s-a incheiat nu prea mai merge sa-l duc pe plajele semipustii pe unde-mi faceau eu veacul.
Asadar, iata-ne aici.. Stam pe doua sezlonguri, la piscina hotelului Aurora din Mamaia. Suntem la doi pasi de mare, am fost de dimineata pe plaja, iar acum ne-am retras la umbra si mai aproape de "casa".
-Vacanta aceasta va fi reusita, declama el, sorbind o gura din scuul pe care tocmai si l-a comandat singur, ca un om mare, de la bar ..
Apoi se ridica si se scufunda rapid in piscina. Ce-i mai place balaceala! Ce idee buna am avut cu locul acesta! Mai ales ca in iunie, chiar si in a doua jumatate, marea nu este intotdeauna buna pentru balaceala..uneori te surprinde cu niste temperaturi care te fac sa te ingtrebi cine-a pus gheata in ea!
Ma uit la el. Inca mi se mai intampla, uneori, sa ma trezesc intrebadu-ma daca e adevarat ca eu am facut asta. Si-mi vine sa rad cand il vad inotand asa si zambindu-mi cu gura lui semistirba. Iar cand imi face semnul acela de ok, cu mana...cand il aud "e cool, mama"...mi-e clar ca am facut alegerea buna.
Cand am vazut fotografia camerei cu atat de mult albastru, am stiut. Am simtit.
M-am vazut pe balconul ei si seara, cu un pahar de rosu, privind cerul si visand. Dupa ce ar adormi rapus de emotiile zilei.
Caci asa ar fi, rapus de emotiile zilei!
De trairi. De plimbari. De lucrurule noi vazute, simtite. Traite.
Da, m-am vazut la Hotel Aurora Mamaia.
Si pe el l-am vazut.
Ar inota, ar zbudra pe plaja. As putea chiar sa citesc ceva cat face el castele de nisip sau parcari supraetajate pentru masinile lui...Ar vrea sa guste nu stiu cate mancaruri..desigur! Gurmand si pofticios ca maica-sa, mda..
(ce minunat ca hotelul are restaurant si ca nu este nevoie sa alerg ca bezmetica, cu copil dupa mine, in cautarea unor locuri unde sa manacm..)
Ar vrea sa mergem sa vizitam. Caci asa l-a invatat a lui mama, ca fiecare loc nou are lucruri pe care vrea sa ti le arate. Ca orasul se invata si se simte batand strazile cu piciorul..Ca te imprietenesti cu un loc si-l imblanzesti, doar luand-o la pas prin toate cotloanele lui.
Ca nicio carte, care vorbeste despre un loc/un oras, oricat de frumos ar vorbi, nu va naste in tine emotia pe care ti-o naste locul/orasul insusi.
M-ar duce, cu siguranta, la minirezervatie. Si la Delfinariu. Pe ele le stie deja si le mai vrea.
Mi-ar spune (iarasi) ca vrea si el sa inoate cu delfinii si eu i-as aminti ca o va face, caci i-am promis si nu-l mint niciodata. Doar sa mai creasca putin si va trai ceea ce eu stiu deja ca este o senzatie unica.
Apoi as vrea eu sa-l duc sa cunoasca din istoria orasului, un oras frumos, un oras cu multe locuri de vazut. Daca in Bucuresti ma incumet sa il iau de mana si sa-i povestesc despre case, sa ne uitam impreuna la casele vechi, la balcoane, la ferestrele rotunde cu vitralii..daca in Bucuresti stiu povesti frumoase despre case cu suflet, despre locasuri de cult, despre copaci si banci si Centru Vechi si cel nou deopotriva...ei,bine, in Constanta stiu prea putin ca sa ii fiu eu ghid.
Si atunci as alege-o pe Diana Slav, ghid local voluntar, ea sigur ar putea sa faca ceea ce eu nu as putea. Nu as cuprinde tot necuprinsul orasului in vorbe. Si ar fi pacat.
Te cheama ca pe matusa mea! i-ar spune el Dianei
Si-apoi i-ar pune o gramada de intrebari. Copilul intrebare, copilul vreau sa stiu tot.
Am vedea Farul Genovez- iar el si-ar aminti povestile in care cate-un far ajuta marinarii aflati la ananghie. Am vedea Moscheea- iar eu i-as spune despre Moscheele vazute in Egipt-ul unde i-am promis ca-l voi duce candva. Am vedea Cazino-ul si el si-ar aminti fotografiile mele de la varsta lui, langa acel loc. N-am rata, pentru nimic in lume, Muzeul de Marina.
Iar seara, inainte sa ne scufundam in albastrul camerei, am admira cerul.
Si mi-ar spune (cum mi-a mai spus candva, nu de mult timp)
-Mami, bunica mea si Mama ta sigur se uita la noi acum, dintre stele, si se bucura ca suntem impreuna la mare. Si, intr-un fel, este si ea cu noi, la mare.
Si i-am face cu mana, iar ea, poate ne-ar face semn inapoi trimitandu-ne o stea cazatoare.
@@@
Articol scris pentru SpringSuperBlog 2018
Proba 12: Vizitam Constanta, facem plaja la Mamaia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu