Numele meu e Peter. Peter Iepurasul!!

Hei, buna, ce mai faceti? Cum v-a gasit primavara aceasta? Poftim? Cum ... cine sunt? Ia uitati-va mai bine..poate din profil ..sau asa, din spate..? Jacheta asta nu va spune nimic? Dar zambetul meu..ei? 

                                                 Dar daca stau asa...

ce ziceti..ma recunoasteti?

Oh, ce ma bucur, ce ma bucur!! M-ati recunoscut! Da, chiar eu sunt, Peter Iepurasul!

Sa stiti ca, inainte sa ajung la tara, acolo unde are loc actiunea acestui film, eu am trait la oras niste ani de zile!

Va puteti imagina asa ceva? 

Evident ca in vremea cat am fost iepuras de oras purtam mai mult decat o jacheta albastra. Aveam si pantaloni in carouri si niste pantofi, super meseriasi, portocalii.

As putea spune ca nu mi-a displacut viata la oras, doar ma stiti, oricand si oriunde sunt optimist si gasesc eu nazbatii de facut, oriunde m-as afla.

E drept ca ma simteam ca pestele pe uscat, uneori, caci traiam cam inghesuiti intr-un apartament de bloc. Eram eu, Joe-un pusti de 6 ani- si parintii lui. Asta nu ne-a impiedicat, insa, sa ne facem de cap in nenumarate situatii si sa facem tot felul de lucuri impreuna. Eram prieteni la catarama, ma lua pana si la scoala cu el. Mai intai colegii m-au privit cu scepticism: hm, ce sa caute iepurele acesta cu noi , la ore?

Ei ma priveau ciudat, eu ma holbam ca mata-n calendar la toate socotelile si materiile pe care le faceau ei la scoala.

La unele ore, recunosc, ma plictiseam ingrozitor. De fapt, va spun un secret (shhht) uneori atipeam in timpul acestor ore. Bine, nu adormeam adanc, dormeam iepureste, dar un pui de somn imi prindea tare bine...

La o ora de biologie, am iesit si eu la tabla. De fapt, sincer vorbind, am vazut un morcov mare si eram asa de lihnit de foame (imi uitasem pachetul acasa) incat m-am repezit la el cu viteza luminii. Doar ca era un morcov desenat pe tabla, asa ca m-am pocnit de tabla de am vazut stele verzi. Ca sa nu se prinda copiii ca am imbulinat-o, am intors-o ca la Ploiesti si m-am facut ca m-am oferit sa fiu ascultat.

Va imaginati ca imi placea maxim ora de sport. V-a picat fisa si de ce: ieseam mereu pe locul intai, cand era vorba de alergari. O singura data nu am fost primul, cand m-a durut labuta (caci la ora de chimie atipisem cu ea sub cap si imi cam amortise). M-a scos din pepeni, pe moment, ca am pierdut. Apoi, insa mi-am amintit ca important este sa participi…

Intr-o zi, cum plecam noi de la scoala, pe biciclete, am zarit intr-un balcon de pe drum o iepuroaica, care uda niste flori intr-un ghiveci. Am remarcat-o, desigur, caci nu erau foarte multi iepurasi in orasul unde traiam eu. M-a remarcat si ea, iar a doua zi, a iesit pe trotuarul din fata si am stat putin de vorba. Am aflat ca o cheama Rose. A treia zi i-am dus un buchet de morcovi proaspeti, pentru care mi-a multumit si i-a rontait fericita.

Din acea zi am facut tot felul de lucruri impreuna: topaim (labuta-n labuta) pe strazi, faceam concursuri de sarit garduri prin parcuri, alergam prin apa ce tasnea din aspersor, faceam tumbe prin iarba...

Cum ne jucam noi intr-un parc, ne prosteam declamand diverse roluri imaginare, a venit la noi cineva. Un domn, care s-a prezentat si mi-a facut o oferta. A spus ca ne tot urmarea de ceva vreme, ca imi urmarea gesturile, felul in care vorbesc si ca l-am dat gata cu talentul meu actoricesc. Ce mai tura vura, el dorea sa joc intr-un film.

Oferta a fost de nerefuzat. Am acceptat pe loc.

Asa ati ajuns voi sa ma vedeti in filmul Peter Rabbit, un un film de animatie pentru intreaga familie. Este o super comedie si va rula in cinematografe incepand cu 30 Martie 2018. Filmul este adus in Romania de InterCom Film 

Ah, iar daca va intrebati ce s-a intamplat cu Rose, iepuroaica, pai a fost alaturi de mine la toate-absolut toate filmarile…Cand terminam ma astepta cu un suc de morcovi si o salata verde delicioasa!

Cum-cum?..Ce-ati zis? Pe urechile mele, am auzit bine?! Am auzit pe cineva cerand un autograf?

Oh, desigur, ma simt onorat, stati numai sa-mi gasesc pixul meu in forma de morcov!

A vazut cineva unde mi-am pus pixul meu in forma de morcov?!?!?

@@@

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

proba 11: Peter Rabbit – Aventuri din (i)realitate

Lungul drum catre un certificat energetic de clasa A

Se intampla in primavara lui 2012...
Eu, acasa, concediu de crestere copil. Copilul cateva luni.
Era o zi de pimavara frumoasa, cand am aflat ca blocul in care locuiam, va intra in proces de reabilitare. Stiam de ceva vreme, de la administratorul blocului, ca se facuse acel audit energetic , fara de care nu am fi putut intra in programul de anvelopare. Ne povestea doamna (caci doamna era..) cu mare avant despre ce minunat va fi dupa reabilitare, despre cum vor scadea costurile la intretinere, despre cum trece apartamentul nostru de la certificat energetic clasa B (sau C?) la clasa A..

Noi intrebam cine a fost auditor energetic, doamna ne intreba in ce culori vrem sa se faca blocul.
Noi incercam sa aflam ce solutii s-au propus pentru optimizarea performantelor energetice ale blocului, doamna ne vorbea despre cum ar vrea sa alegem o usa mai speciala pentru intrarea in scara, cea "standard" fiind cam "prea simpla si urata".

Noi vorbeam..ea vorbea..fiecare pe limba lui, fiecare cu ale lui, un nondialog perfect.
In mod evident doamna parea o fiinta axata- mai degraba - pe partea estetica a "lucrarii". Sau era doar extrem de priceputa in a fenta raspunsurile la intrebarile noastre. Justificate intrebari, de altfel.
In orice caz, am primit asigurari ca "baietii" din echipa de reabilitare o sa faca treaba buna, ca este o
super firma cea care va reabilita blocul, ca stie ea, ca s-a interesat ea..

Si chiar n-au intarziat sa apara. A crescut schela pe bloc ca Fat Frumos: intr-o zi cat altii-n zece.  Si au venit si "baietii". Pusi pe treaba maxim, va zic!! Caci, daca nu erau in spatele blocului la o franzela si-un salam sau la o cafeluta si 1-2---10 tigari, erau calare pe schele. Si, ca sa mearga treaba mai bine si mai cu spor, aveau cu ei si tot arsenalul de bancuri, vorbe de duh si strigaturi din popor. Dar, stiti voi, din alea de-mi lesinau florile din ferestre de rusine, cand le auzeau. In plus, in unele zile, puteai avea norocul sa auzi si povesti din budoarele nevestelor/amantelor/iubitelor lor.  Acum, ce sa zic, nu ma pot plange. Mi-am imbogatit si eu vocabularul, mi-am imbogatit si experienta de "veatza" auzindu-le povestile, ca doar aveam nevoie, asta da evolutie!!

Erau baietii astia ceva de vis..Aveau nenumarate calitati.
Erau...

...prietenosi.
Asa de prietenosi incat, intr-o dimineata, pe cand incercam sa imi fac cafeaua cea dintai a zilei, cu copilul in brate, cu ibricul intr-o mana, cu parul valvoi , cu cearcanele pana la gura (adica asa cum ii sta bine unei proaspete mame) am auzit o voce suava la geam.
- Imi faceti si mie si la colegii mei o cafea, duamna, ca miroase foarte bine.

...priceputi
Cand au venit cu tamplaria PVC (pentru care ei facusera si masuratorile!) au facut asa cum se cuvine, in astfel de situatii. Mai intai au smuls toata tocaraia de lemn. Apoi au adus cadrele PVC, ca sa le fixeze. Ca era vant ca-n parc si-n casa, asta e..era normal pana terminau de montat. Dar...descoperirea zilei a fost ca rama de la sufragerie (cat o usa de mare) era mai mica! Mult mai mica. De la podea pana la rama erau asa vreo 7-8 cm!! Sa va spun cum e sa stai cu o gaura in perete (caci stateau langa cadrul nemontat, scarpinandu-se la ..nas..), pana le vine ideea salvatoare...? Care idee? Nu stiu daca vreti sa stiti...un fost raft de lemn, o scandura babana, folosita ca un fel de prag interior..Soc si groaza!
(Daca mai locuiam acolo va faceam o poza sa vedeti ca nici macar nu fac misto...)
Cred ca va dati seama ce izolare termica de calitate au facut la fereastra aia cu asa solutie. Nici nu vreau sa imi imaginez cum ar fi aratat, la final, termografia caldirii in infrarosu.

..sfatosi
La camera copilului aveam montata de noi si tamplaria si plasa de insecte, de cand i-o amenajasem, cu un an inainte. Spre finalul anveloparii, cand peretii exteriori capatasera niste centimetri in plus, plasa de insecte nu se mai deschidea.
-Pai, duamna, nu se mai poate, ca asa reiese peretele si pervazele din lucrare. Daca aveti de dinainte, asta e, nu e facute de noi, noi trebuie sa facem peretii si pervazele cum ne-a zis sefu'.
-Cum adica, dom'le, nu mai pot s-o deschid? Adica voi sunteti pusi sa transformati ceva util in ceva de nefolosit sau cum?
Nu l-a miscat enervarea mea, dar s-a gandit iar..adanc..si a venit cu solutia:
-Duamna, daca vreti v-o dam noi jos ca sa nu ramaneti cu ea blocata. Fortam putin si-o scoatem, mama ei de plasa!! Si-apoi vorbiti dvs cu astia la care ati facut termopanele astea, sa va faceti din aia care se face sul, ca d-asta pe balamale oricum nu o sa mai mearga, uite, ca nu mai puteti deschide in afara!

Ei, multe au fost in acele zile, saptamani, luni..
Dintre toate, cel mai complicat a fost sa reusesc sa fug de muncitori. Care erau prezenti, cand ti-era lumea mai draga, la fereastra ta. Cand ai copil mic, care are chef sa manance din 2 in 2 ore si "hrana" lui esti tu...va spun, nu e nicio bucurie sa fii in plin proces de reabilitare.
Din fericire la camera lui aveam rolete interne. Asa ca, acea perioada am trait-o mai mult pe intuneric. In general.
Si iata ca vine acea noapte in care, cine stie de ce, copilul plange muuult si nu doarme mai deloc..si iar plange..Candva, catre dimineata, se face liniste. Si adorm langa el. O adormire din aia ca o cadere in lesin :). Poate ca am dormit vreo ora...poate doua..poate trei..Cand am auzit primul scancet m-am prins ca il trezeste foamea, doar ca eu nu doream sa ma urnesc de acolo sub nicio forma. Asa ca am intins o mana, l-am tras spre mine, nici macar ochii nu i-am deschis. El fericit ca si-a gasit ce-si dorea, eu fericita ca mai pot sa zac in pat... Poezie la cutie, ce mai!! Parca, totusi, ceva ma deranja..Desi aveam ochii inchisi, parca, totusi, era cam lumina.. Roletele alea nu lasau sa treaca lumina asa...
Parca si auzeam ceva, oare intrase tatal lui fi-miu in camera si-mi zicea ceva??
Mijesc ochii..o secunda. In a doua ii holbez deja! Caci la fereastra cu zorele, pardon! am gresit poezia...la fereastra cu schela, cu roletelele ridicate erau doi "baieti".
Mi-au facut semn sa stau linisita (zau?!?) se duc ei la etajul de sus "Sa-l lasam sa doarma pe asta micu'"..M-am ridicat, demna, cu copilul mufat inca. Am plecat-tot demna!- catre sufragerie.
Ce sa vezi, si acolo era un muncitor pe schela, la fereastra!
Rezultatul a fost sa ma refugiez in..buda!! Era si acolo o ferastra, dar una mica-mica si sus-sus..Prin urmare, mi-am asezat frumos capacul pe vasul de toaleta, si-am continuat sa-mi hranesc copilul. Ba chiar, daca stau sa ma gandesc mai bine, cred ca am mai prins si-un pui de somn, asa, in fund, cu capul sprijinit pe suportul de hartie igienica.

.....
Nu mai locuiesc acolo de vreo doi ani. Stiu, de la cine a ramas in bloc, ca nu a scazut niciun cost la intretinere, ca facturile pentru caldura sunt la fel de elucubrante. Diferenta este ca, acum, cu blocul anvelopat, iarna temperatura din camere urca la 28 grade!! Retineti: cu radiatoarele oprite!!
Nu stiu cine si ce fel o fi facut receptia atunci acolo, cu siguranta o termoviziune ar putea sa spuna multe despre ce fel a fost facuta anveloparea..
Nu cred ca acum certificatul energetic ar fi (in mod real!) de clasa A...
Si, va spun drept, astept cu "nerabdare" momentul in care blocul unde m-am mutat va fi reabilitat. Caci suntem pe lista si urmeazaaaaaaaaa.....:)


####
Articol scris pentru Sprin SuperBlog 2018, proba 7.
Sponsor: Enermed Impex SRL