Poate ca atunci a fost prima intalnire?
Asteptam sa apara un domn, care urma sa-mi prezinte un spatiu de inchiriat pentru viitorul meu birou.
Mijloc de august, caldura mare, sete mare, sticla mea de apa uitata in masina. Masina parcata mult prea departe de locul intalnirii. Normal, nu?! Toate erau motive de enervare. Eram dupa o zi destul de urata, careia i se adauga si o ora de trafic bucurestean. Era prima vizionare a zilei, mai aveam trei vizionari, in aceeasi seara, in aceeasi zona.
N-are sens sa spun cate spatii vazusem in ultima luna, cate dezamagiri traisem deja. Cati agenti intalnisem, cate gogosi imi servisera. Asa ca, recunosc, ma asteptam la tot ce-i mai rau. Eram la capatul rabdarii.
Ajunsesem mai devreme, iar prietena de la telefon incerca sa ma destinda.
-Hai ca poate acum vei avea noroc, poate o sa-ti placa locul, poate o sa gasesti biroul dorit.
-Stai asa, el o fi omul? Fii atenta: a parcat un Tico fix langa mine si se da un tip jos. Vine spre mine, cred ca el e. Are si niste hartii in mana. El o fi? Sa-i zambesc? Ups, stai ca a trecut, nu este el..
Ati vazut filmele acelea in care o ea isi scapa niste chestii pe jos, se apleaca dupa ele, si ..deodata..un el apare din neant (intotdeauna din neant!) ca sa o ajute sa le ridice. Si jap-jap, indragostire si fericire "pana cand moartea ii va desparti?"
Da, da, genul acela de filme siropoase!
Da, da, genul acela de filme siropoase!
O scena de genul acesteia a avut loc atunci, in acel mijloc de august, la un colt de strada.
M-am simtit privita, am intors capul si m-am uitat exact catre coltul unde aparuse cel asteptat. Camasa alba lejera (oare era de in?) cu guler tunica, descheiata la primii nasturi, jeansi albastri.
Masina asortata cu camasa. Ochii asortati cu jeansii. Un semn facut cu mana. Da, de data aceasta era el.
Si din secunda doi, am uitat de ce eram acolo.
Si din secunda doi, am uitat de ce eram acolo.
Asta, desigur, dupa ce m-am simtit ratusca cea urata. Caci eram, cum spuneam, dupa o zi urata, moarta de sete, moarta de cald, in niste nadragi largi din in, cu o bluza pe care-o simteam deja lipindu-se de mine.
Am mers. Am vazut. Am vazut??!!??
Am mers. Am vazut. Am vazut??!!??
A trebuit sa mai merg o data sa vad spatiul pentru viitorul meu birou.
Pentru ca prima oara n-am vazut, de fapt, nimic. Am umblat prin locul acela fara sa tin minte absolut nimic din ce vedeam. Aveam genunchii moi si ma intrebam daca eu chiar am luat-o razna. Cel mai probabil chiar o cam luasem razna.
Am stabilit, telefonic, ziua in care urma sa ne vedem iar.
August devenise septembrie, canicula se lasase dusa si ii luase locul o toamna frumoasa.
Sau poate ca a doua a fost...prima intalnire?
Trebuia sa pricep daca acea chimie era doar dintr-o directie. Dinspre mine. Trebuia sa ma prind daca..
In seara de dinainte am stat sa ma gandesc daca sa ma imbrac in rochie, o rochie eleganta era usor deplasata in contextul dat!
Asa ca am ales una dintre zecile pe perechi de jeansi. Pe cea in care ma simteam cel mai bine: albastri, veneau turnati pe mine, ma simteam extrem de sigura pe mine in ei. Idealul de obiect vestimentar, pe care sa il porti atunci cand ai stomacul ghem de emotii. Ceva care sa te faca sa uiti de ele.
In seara aceea am probat toate camasile din dulap. TOATE!
Niciuna nu-mi placea. Asta-i prea scurta, cea albastra e prea larga, cea neagra e atat de neagra.. Camasile nu aveau nicio problema. Eu aveam.
Dupa doua ore de practicat sportul: scoate camasa de pe umeras, pune-o pe tine, mergi la oglinda, stramba-te pentru ca nu-ti convine, da-o jos...canapeaua mea arata ca un magazin de camasi. Mormane trantite de-a valma.
Creierii mei erau si ei de-a valma.
Pana cand am gasit-o. Pe ea, Camasa.
Normal, cea care se calca cel mai greu. Si eu urasc sa calc! Dar cu cata atentie am calcat-o!!!
Am dormit in noaptea aceea??
Oarecum...Putin..Mai deloc, de fapt!!
Dimineata a inceput prost. Ploua. Sacou? N-aveam timp sa reiau scenele cu camasile, asa ca am luat o decizie radicala. Sacoul il voi cumpara in ziua aceea! Asa voi alege unul care sa se potriveasca la fix cu ce aveam deja pe mine.
In ultima clipa, cand sa iau cheile masinii si sa ies pe usa casei, am avut revelatia ca pantofii alesi nu mai mergeau pe ploaie.
I-am aruncat din picioare, am scos niste mocasini negri, din piele intoarsa, apoi dusa am fost.
Mi-era bine cu mine.
Contau hainele?
Da, in masura in care ele ma faceau sa ma simt increzatoare. In mine.
Si totusi..cand a fost prima intalnire??
N-a fost.
Niciodata.
Poate pentru ca aceasta poveste este rodul imaginatiei, sau poate pentru ca ambii protagonisti aveau familii.
Si au trait fericiti?
Da, fiecare in familia lui.
Si, poate ca, de fapt prima intalnire a fost oricare dintre cele doua. Cata vreme emotia a fost prezenta, oricare dintre ele putea sa fie prima.
Exercitiu de imaginatie scris pentru SuperBlog2018. Proba 24: Prima întâlnire: cu ce te îmbraci ca să atragi atenția fără să fie ostentativ?
Si au trait fericiti?
Da, fiecare in familia lui.
Si, poate ca, de fapt prima intalnire a fost oricare dintre cele doua. Cata vreme emotia a fost prezenta, oricare dintre ele putea sa fie prima.
Exercitiu de imaginatie scris pentru SuperBlog2018. Proba 24: Prima întâlnire: cu ce te îmbraci ca să atragi atenția fără să fie ostentativ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu