Isi schimbase deja de doua ori locuinta. De fapt, si-o schimbase de multe mai multe ori, dar de doua ori cumparase- renovase- amenajase. Prima oara doar pentru ea. A doua oara pentru ea si pentru fiul ei. Prima oara cu mai mult de 15 ani in urma, in timp ce de la a doua renovare nu trecusera nici doi ani. Prin urmare avea vii in minte toate acele zile, nenumaratele drumuri, alergatura, telefoanele de la zidar, de laninstalator, de la electrician! Isi amintea teribil de bine si emotiile incercate camd vazuse santurile de la instalatia elevctrictrica, sacii de.moloz adunati pe hol, usile vechi scoase pe scara blocului, cada..oh,da!..cada aia veche de are atat de greu a scapat... Senzatia aia ca nu se mai termina odata!!! Si, nu in ultimul rand, stresul ca nu va iesi cum isi dorise..
Totul se terminase cu bine, pana la urma, reusise sa treaca de renovare "cu creierii la locul lor" cum le spunea prietenilor.
Dar atunci isi jurase ca never and ever nu va mai face asta asa.
Ca, daca vreodata isi va schimba iar casa, altcineva se va ocupa de toate.
Ea nu!!
Asadar nu e de mirare ca, atunci cand a decis sa isi faca o casa, i-a fost clar ca va apela la profesionisti. La asa proiect de avengura va avea nevoie de experti in materie de obtinerea avizelor de construire. Va avea nevoie sa fie sfatuita de cineva care chiar stie ce spune in ceea ce priveste toata tevatura cu care vine la pachet un astfel de proiect.
Pentru ca, de data aceasta, nu era vorba despre o (simpla) renovare. De data aceasta avea nevoie de un proiect de casa.
Si, de fapt, aceasta era doar o parte din ceea ce o punea pe ganduri. Ok, va gasi pe cineva care sa se ocupe de avize, de aprobari, de DTAC (Documentatie Tehnica pentru Autorizația de Construire) sau PAC (Proiect Autorizație de Construire) si de toata nebunia asta (despre care ii spusesera prietenii care trecusera deja prin etapa construirii unei case), dar din care ea nu pricepea mare lucru...
Va gasi si un arhitect care sa ii faca un proiect...
Dar...dar..ei, bine, ea ca isi dorea mai mult decat un arhitect!! Ea isi dorea un arhitect care sa stie sa viseze, care sa stie si sa transpuna in realiatate imaginea din visul ei despre acest loc. Un loc care, pentru ea, urma sa fie nu doar o casa ci acasa. Sa poata spune, cand va pleca din Bucuresti, vara, catre mare, nu doar "ma duc la casa mea de la mare" ci "ma duc acasa".
Pentru ca, dupa ani de zile, iata ca avea sa isi indeplineasca visul, urma sa isi construiasca mult visata casa de vacanta de la mare. De cand era pustoaica visase la casa asta, o vreme incetase sa mai creada ca va reusi sa o faca vreodata, dar iata ca viata ii surasese si urma sa isi vada implinit visul cel mai mare.
Cand era mica si era intrebata ce isi doreste cel mai mult raspundea mereu la fel. O casa la mare.
De nsite ani de zile pusese ochii pe un teren pe o faleza inalta, la "marea ei". In fiecare vara mergea la locul acela, se aseza turceste pe iarba si ramanea (ore in sir) cu ochii infipti in mare. Acolo timpul parca statea in loc, gandurile se cuminteau, orice zbucium de dinauntrul ei se potolea.
Ar fi fost in stare sa isi aseze un cort acolo, sa se.mute acolo pe timpul verii, numai pentru starea aceea pe care i-o dadea marea.
Se putea vedea deja acolo, intr-o casa cu ferestre mari, cu camere luminoase si calde. Cu o terasa pe care avea sa o umple cu ghivece pline de flori. Cu o pufosenie de fotoliu, pe care sa stea si sa isi bea cafeaua neagra a diminetii, privind răsăritul. Sau vinul rosu al serii, ascultand valurile, infasurata intr-un sal in serile racoroase. Sa asculte vocea aceea a marii, care sopteste povestile vechilor corabieri.
Trebuia sa gaseasca pe cineva care sa ii faca visul sa capate forma reala.
Trebuia sa gaseasca pe cineva care sa ii inteleaga visul!
Si-a amintit ca avea prieteni care ar fi putut sa o sfatuiasca incotro sa se duca, iar cand i-a intrebat, i-au recomandat pe cei de la AIA Proiect.
Cand a auzit numele lor si le-a vazut sigla, imediat s-a gandit ca AIA vine de la "acum o sa AI Acasa" . Si a zambit. Si a fost primul zambet dintr-un intreg buchet care avea sa vina.
Cand a ajuns in biroul lor, al celor de la AIA Proiect, a stiut ca ei sunt cei care vor transforma visul ei in ceva concret, palpabil, real.
A intrat cu emotii in birou. Stia ca urma sa isi puna pe tava, in fata unor straini, sufletul. Caci, pentru ea, cam asta insemna sa le spuna despre visul ei.
A fost intampinata cu zambete, cu caldura si cu o cafea neagra mare, care..aaaa..da..parca avea deja gustul cafelei ce urma a fi bauta pe terasa ei.
Au stat de vorba. Vorbind cu ei simtea cum se relaxeaza, cum se lasa in mainile lor..ii sintea calzi, receptivi, deschisi. Se deschidea si ea.
Si a vorbit..si a vorbit...si ei au stiut sa asculte.
Mare lucru, in lumea asta atat de grabita, sa dai de oameni care stiu sa asculte.
Apoi au vorbit si ei. I-au spus ce se poate, i-au spus si ce nu se poate, din tot ce a turuit ea.. I-au vorbit despre cum sa foloseasca surse regenerabile de energie, despre cum sa isi faca o casa cat mai eco friendly (si cu asta au dat-o gata, caci ea este printre cei care iubesc natura si incearca sa o protejeze), dar si despre cum ar putea sa isi optimizeze spatiul din casa, ori despre cum poate sa faca lucrurule astfel incat sa se incadreze si intr-un buget disponibil. Au vorbit mult, i-au dat sfaturi minunate..
Maini si minti pricepute, asa s-au dovedit! Caci la scurt timp dupa intalnirea de la biroul lor, ea a primit propunerea lor. Maini si minti pricepute, care au stiut sa transpuna pe hartie casa ei, atat de bine, de parca fusesera si ei cu ea impreuna, in vis.
Cand a vazut proiectul a topait de fericire. Ca un copil cand vede intr-o vitrina jucaria visata, dar pe care nimeni nu o inventase inca. Si brusc, o descopera acolo, intr-o vitrina, inventata de cineva la un moment dat si afla ca se poate sa fie chiar a lui!
Surpriza a fost cu atat mai mare cand a vazut ca ei mersesera mai departe decat visase ea:ii propuneau in dormitorul un acoperis retractabil, astfel incat, in noptile cu ploi de stele sau in cele cu luna plina...sa poata admira stelel cazatoare sau splendoare unei luni perfect rotunde.
Nu proiectasera doar o casa, ci transpuneau in realiatate visul ei si ceva peste el!!
In lunile ce au urmat, a avut dovada clara ca sunt niste oameni speciali, nu doar arhitecti priceputi. Au avut grija ca lucrurile sa se desfasoare asa cum era stabilit. Iar ea..la fiecare aviz care iesea, simteam ca a mai facut un pas...
Cand au inceput lucrarile stia deja ca acest "copil" nascut din visul ei, avea sa devina realitate. Si ca, intr-o zi, vor zambi impreuna, soarelui, rasaritului, marii...
Nu a simtit deloc greul alergaturii, nu a simtit stresul si emotiile asteptarii aprobarilor..a stiut ca e pe maini bune. Simtea.
Cand totul a fost gata era un final de aprilie. Urma sa vina 1Mai, iar ea avea sa isi petreaca primul 1Mai la ea acasa, dar la ea acasa la mare. Pe o faleza inalta, vazand rasaritul din living sau de pe terasa. Cu o cafea mare si neagra in fata. Pe o pufosenie de fotoliu. Cu sufletul cald si cu multe zambete.
***
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018, proba 3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu