duminică, 18 martie 2018

Aberatii duminicale cu cafea si lene maxima

Bon. M-am trezit greu de dimineața, iarasi am avut parte de cavalcada de vise noaptea trecuta.
Am scos putin nasul din casa, aveam un drum de facut. Pana la masina m-am congelat instantaneu. Si nu pentru ca nu m-as fi imbracat adecvat, caci mi-am pus geaca cea mai groasa cu putinta. (pe numele ei de cod "moartea pasiunii").
Am incheiat drumul, m-am intors, mi-am facut a doua cafea, m-am cocotat in mijlocul canapelei cu tot cu cafea si cu laptopul in brate... Intr-o tentativa de a-mi pune ordine in ganduri se de a-mi organiza ziua.
Imi propusesem sa fac tot felul de lucruri pana deseara, cand se intoarce A de la tatal lui.

Din stanga mea ma striga hainele care se cer calcate. Le vad cu coada ochiului: maneci de bluze, camasi, craci de pantaloni, chiloti cu masinute (nu, nu ai mei!😁)  falafaind in aer si facandu-mi semne. Ma cheama. Un morman. Sau, cel putin, asa mi se pare. Ignor strigatele, scot limba la ele (ca o femeie responsabila ce sunt) si imi vad de scris.

Mi-am pus niste muzica sa imi indulcesc ziua. Nu cafeaua, pe asta o beau intotdeauna amara.

Doamna floare s-ar vrea pusa si ea in casuta ei, adica in ghiveci. I-am promis de vreo doua-trei saptamani ca voi face asta. A prins demult nu doar mustati ci radacini in toata regula, in vasul ala cu apa.. Ba chiar, daca ma uit bine, tind sa cred ca apa va facea matasea broastei..in curand.

Dar..dar..ah,well, am uitat ghiveciul si pamantul aferent in masina. Sa cobor acum sa le aduc este ceva ce mintea mea refuza sa conceapa. Asa ca..pana la urma...ce se poate intampla asa de rau daca nici azi nu fac asta? (Nu, apa nu miroase. Inca!😂).


Pe undeva, pe sub masuta tv-ului, sta (cu gura cascata) valiza veche adusa de la ai mei. Este geamantanul tineretii tatalui meu. M-am apucat, acum cateva saptamani, sa o reconditionez. Prinsa de un elan de talent artistic. Dupa ce m-am apucat m-am prins ca nu aveam tot ce-mi trebuia ca sa finalizez. Intre timp am achizitionat ce imi lipsea, asadar as putea sa imi termin "opera de arta". Hm..as putea?! Cred ca nu azi. Lasa ca poate sa mai stea asa...acolo..Nu deranjeaza pe nimeni.

As putea sa ma mobilizez si sa merg la sala, saptamana ce s-a incheiat n-am ajuns deloc si ma cam oftica asta. Din experienta stiu ca pe vremea asta nasoala, in weekend, se cam umple spatiul. Si ideea aceasta imi miscoreaza simtitor entuziasmul.

Ah, parca ziceam ca ma duc si pana in Sun Plaza, mai exact in drogehria Tei. Crema de fata s-a terminat, samponul copilului si el...Tind sa cred ca tot sudul Bucurestiului se va varsa azi in Sun Plaza. Simt nevoia sa ma amestec cu atatia oameni? Nope, no way!

De socializare cu prietenii nu am stare.. (ma iertati, stiti ca va iubesc, dar sunt in faza din aia de stat in carapace. Hai ca o stiti voi..doar nu e prima oara cand ..😉)

De scris pe teme date, adica ce ar fi dragut sa fac pt competitia cu Superblog, cand tocmai incep sa aud cum curge ploaia pe ferestre...?! Mmm..hm..cine stie...

@@@@@
Auziti, dar nu era vorba ca ....primavara?!?!

L.Edit:
Afara e palatul de clestar. M-am mobilizat, m-am urnit la sport, dar era sa lesin langa masina cand am vazut-o cum era invelita in...gheata!!!!! GHEATA! 
Inapoi acasa. Sper sa rezist ispitei "ma intind si eu ca sa ma odihnesc.. vreo cinci minute"...In ultima duminica in care am facut asta m-am intins 5 minute si m-am trezit dupa..3 ore!!! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

eu. eu. eu.

Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉