miercuri, 23 octombrie 2013

Bunicul


Nu stiu daca v-am mai zis, dar si daca am facut-o pot s-o mai fac o data, Andrei are un singur bunic. Pe tata. Si acest singur bunic ne insoteste cateodata -nu foarte des- in parc, la plimbare/fuga/joaca. Andrei ii spune foarte clar "bunicu" cu un "n" prelungit ca in spaniola (nina sau muneca). (De altfel asa pronunta "n"-ul si in mana, lumina, etc)
Bunicul are ceva probleme cu un genunchi (la 76 de ani este inevitabil), dar asta nu-l impiedica sa mai fuga nitel printre copaci si sa faca bau sau sa isi ia nepotul iubit in brate sau sa-i vorbeasca precum Donald (iar copilul incearca si aproape ca reuseste sa-l imite) sau sa faca inca vreo cateva chestii haioase care-l amuza pe cel mic. Ba o strambatura care provoaca hohote de ras, ba interpretarea unui personaj imaginar care vorbeste cu Andrei pe divesre voci..chestii, aparent marunte, dar care prind la prunc. Asa ca bunicul si-a castigat locul lui in sufletul copilului, chiar daca nu este atat de prezent cum sunt buncii care stau cu nepoteii. 
Din senin, serile trecute si-a cerut bunicul. Eram pe drum catre parc, s-a uitat la mine si-a zis "bunicu, ici" si mi-a aratat locul liber de langa el. "Vrei sa vina bunicul?" "dadadada". I-am spus ca nu poate chiar atunci, dar ca va veni. Gata sa planga...A trebuit sa-l sun pe bunicul si sa i-l pun la ureche sa-i spuna "bunaaaa" si sa-i trimita pusi. :)
Cresteeeee, are doruri, simte absente...

Iar eu...de fiecare data cand il vad cu bunicul, nu ma pot abtine sa nu incerc sa-mi imaginez cum ar fi fost daca mai traia si mama...care ar fi avut doar 69 de ani... Cum ar fi fost daca...Dar nu este...asa ca acesta ramane doar un exercitiu de imaginatie...Asa ca..speram la o viata cat mai lunga pentru bunicul:))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

eu. eu. eu.

Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉