luni, 29 septembrie 2014

Noi si copilul nostru, imperfectii!

De cand sunt mama si blogul meu s-a schimbat la fata, m-am tot invartit si-am citit diverse din zona asta a mamiciei. Prin asta a se intelege ca "rasfoiesc" atat revistele online din zona asta, cat si diverse bloguri de gen. Ma refer strict la bloguri acum. La inceput au fost mai multe, dar in zilele noastre am ajuns sa am o lista foarte scurta de bloguri de mame, pe care le mai citesc. Motivul principal pentru care am incetat sa mai rasfoiesc mare parte din ele a fost ca am inceput sa ma ..usor ingretosez...daca ma pot exprima asa. (acum e momentul in care ma puteti parasi, pentru ca urmeaza dezvaluiri care s-ar putea sa nu placa unora dintre voi..)
Pai, mai, dragilor! Desi realitatea zilnica din parcuri si de la locuri de joaca si de prin magazine si..de peste tot pe unde sunt copii, arata ca toti fac in diverse feluri nu taman simpatice, in diverse momente ale vietii lor...desi realitatea arata ca toti au o samnata de mici (sau mari, dupa posibilitati!) santajisti sau de nabadoisi, atunci cand doreste sufletelul lor...nshpe bloguri de mame sunt pline de copii perfecti. Copii care impart toate jucariile cu zambetul pe buze, copii care nu se enerveaza si nu se frustreaza niciodata--asadar nu plang de frustrare, nu fac crize, nu se trantesc pe jos, nu..nu.., copii empatici care lacrimeaza la desenele in care ratusca este respinsa pentru ca este urata, copii care nu fac pipi la copac, caci nu e frunmos, ei fac doar acasa, in public nu jignim ochiul aproapelui si nu intoxicam tufisurile, copii care niciodata n-au imbrancit, n-au tras de tricou, n-au smuls vreo jucarie niciunui alt copil, copii care stiu sa astepte la coada la tobogan caci doar - nu-i asa?- ei s-au nascut cu rabdarea in sange (cred ca si la 1 luna asteptau sanul, cuminti, ca sa nu-si deranjeze mamele in caz ca ele tocmai isi faceau vreo manichiura...) Si lista poate sa fie mai lunga, dar ma voi opri cu ea aici.
Pe langa copiii acestia perfecti, avem si mamele lor, desigur perfecte si ele. Mame care nuuuu...nu se enerveaza niciodata (adevarul este ca, daca ai un copil perfect, ce motive de enervare ai avea?); mame care nu sunt obosite sau, daca sunt, devin wonderwoman si nu se simte oboseala in relatile lor cu copiii,cu barbatii, cu familia, mame care au nascut natural sau cezariana la recomandarea medicului, mame care au alaptat fericit pana a facut copilul 3 ani sau 5..sau 10....; mame care aratau impecabil si ingrijite la maxim si imedioat dupa nastere, mame care au silueta de dinainte de sarcina la o luna dupa nastere (bine, asta e si cazul meu, deci sunt si eu "un pic perfecta", nu?!:P). Ma rog...cam asa...

In aceasta lume perfecta, ca se ne facem noi, imperfectii?
Caci noi suntem imperfecti. Oh, da, chiar "foarte imperfecti"!!!:))
Sigur, ici colo ne mai scapa si cate-o perfectiune, dar va rog sa ma credeti ca este din greseala!:)
Asadar, eu propun sa facem clubul mamelor/tatilor/parintilor imperfecti cu copii imperfecti. Facem clubul si apoi punem de intalniri intre noi, imperfectii/ele.
Pana atunci va las niste poze cu copilul nostru, imperfectul, nascut din niste parinti absolutamente si iremediabil imperfecti. Sa va fie ziua zi! :)
Imperfectul este neprietenos. N-are el chef de baietelul ala cu el in balansoar!



Imperfectul si mama lui consuma gratar, CU MANA, in Parcul Izvor, pe o banca!  yeah!
Nu mai stiu exact ce Nu dorea, dar nu-i asa ca e imperfect de perfect suparat?:)

joi, 25 septembrie 2014

shopping prin hashendem

Aseara am plecat cu masina la Unirea. A tinut neaparat sa-si ia si vaporul cu el, o chestie maaare, un vapor de jucat pe plaja-apa-mare..nu de plimbat prin magazine, dar, nah, asta e..mi-am zis.
Trafic nashpa, desi era dupa 19, dar asta nu m-a mai mirat caci daca a venit toamna orasul asta este semiblocat (pe unele artere) indiferent de ora. Asa ca, pe drum, a tot povestit el cu cineva care era pe vapor...il auzeam ciripind din scaunul lui...si ma intrebam cu cine oare vorbeste. Apoi, cand a avut replici de Thomas O'Malley catre Ducesa, m-am prins ce pasageri erau pe vapor. Am intrat in joc.
-I-ai luat cu tine, mami?
-Da, pisicile astrocrate sunt pe vapol, le ducem si pe ele in hashendem. Le alatam si lor ce haine cumpalam.Le aratam si lor magassinul Unilea.
Ne parcam. Ii explicasem pe drum, cu speranta in suflet, ca ar fi bine sa lasam vaporul sa se odihneasca in masina. Din fericire fusese de acord asa ca, la coborare:
-Lasam vapolul la odihna. Deschidem usile de la cabina si luam pisicile.
Cu doua degete, delicat, apuca prima pisica. Apoi, cu mana libera, (caci prima era ocupata cu pisica numarul 1) o ia si pe-a doua.
-Pe cine ai, mami, acolo?
-Pe Marie si pe Berlioz. Le punem in busunal.
Apuca si pe celelalte doua. Se uita la ele (...), se uita la buzunarele lui, apoi mi le intinde mie.
-Le pune mami in busunal, busunalele astea sunt plea mici, n-au loc toate. Tlebuie sa cumpalam un hanolac cu busunale mai mali ca sa incapa toate pisicile.
Fiecare cu cate doua pisici in buzunare (se pare ca pe O'Malley l-a uitat, dar n-am tinut sa-i aduc aminte caci poate nasteam vreo drama si nu mai ajungeam la magazin) am intrat in h&m.
A mers ce-a mers de mana apoi a tasnit catre...raionul de lenjerie intima. Femei.
-Cumpala si mami un suten din asta!!- zice el falfaind un sutine (fie vorba intre noi, cupa D!!) catre mine. Cumpala si mami chelotzii astia!!! -in timp ce imi arata si niste chiloti..
Ma rog..iesim din zona respectiva, ajungem la copii. Well..paradisul lui Mc'Queen si al lui Angry Birds. Le ia, le studiaza, la suceste, le rasuceste...in timp ce eu incercam sa gasesc ce ii cautam.. Mai rupe  o eticheta cu pret, mai ravaseste un raft, eu pe urmele lui ..de fapt..stergandu-i urmele:))daca ma-ntelegeti! :P
Si iata niste cizme cu Hello Kity. Moment in care se aude
-HeloKitiiiiii..uite pe cine ti-am adus sa te joci, sa fiti plieteni!
... si scoate din buzunar pisicile lui. Acela a fost momentul in care am avut copil static, suficient timp cat sa apuc sa iau ce doream sa iau... caci pisicile lui se pare ca s-au inteles destul de bine cu hello kity. Si, o vreme, s-au jucat impreuna in cizmele pe care era desenata Hello Kity.
Cand faza statica s-a terminat, era cu cizmele in brate si dorea sa le cumparam. Nu le-am cumparat. I-am sugerat niste pijamale de baieti cu uratenia aia de Angry Birds. A acceptat sugestia. Zic ca a a fost un schimb rezonabil. :) In drum a cules si-o caciula de iarna cu Mc'queen, pe care si-a indesat-o pe cap. Am platit-o si pe aia, cu greu, caci era sa fie nevoie sa dau copilul prin cititorul de cod de bare, cu tot cu caciula. Aparent aceasta se lipise de capul lui si nu mai putea fi scoasa. Aparent, caci va asigur ca pana la masina a putut fi data jos.

Morala acestei plimbari?Pai avem asa:
1. in lumea ideala a lui Andrei se pare ca pisicile se inteleg intre ele indiferent de..rasa, culoare, sex, religie. Adica indiferent de desenul din care provin.
2. tind sa cred ca Angry Birds are ceva in privire cu care hipnotizeaza. Altfel nu inteleg aceasta fascinatie fata de ceva atat de URAT! (Nu, el nu a vazut desene cu astea, de fapt nici eu nu stiu cine-s astea, dar promit sa ma duc sa caut pe youtube imediat ce termin de scris aici!)
3. o seara in doi la cumparaturi ar putea sa se lase si cu achizitii pentru mine, desigur..alte marimi decat cele indicate de fiul meu:))
4. nu in ultimul rand, daca vreti distarctie, veniti intr-o seara in h&m, o seara in care mergem si noi...si va promit distractie maxima. Numai privindu-ne. Zau, ganditi-va! Si e si gratis! (pentru voi)



p.s
episodul urmator (Cand o da Domnul!) despre weekendul cu Bucurestiul in sarbatoare, parcuri si alte aventuri ale familiei chitz-chitz. (daca nu stiti asta e o carte pentru copii, ca sa nu credeti ca ne-am schimbat numele:P)

miercuri, 17 septembrie 2014

one moment in time

De dimineata imi arata Andrei (mare) foto din maternitate. Cu puiul nostru, cu mine, cu noi parintii-doi. Si nu-mi vine sa cred ca Andrei-baietelul de azi era ghemotocul ala mic-mic.

Si ma buseste si rasul...cine-ar fi crezut, acum cativa ani, ca voi ajunge sa-mi schimb asa de radical viata, prioritatile, gandurile, sufletul? Cine-ar fi crezut ca o mogaldeata mica-mica o sa rastoarne totul in viata mea? Eu una..nu as fi crezut...

Am fost o femeie care nu si-a pus multe intrebari cat era insarcinata despre cum va fi baietelul ei. Am fost o femeie insarcinata care, dupa ce-a stiut ca bebe e ok (adica dupa amnio), s-a relaxat complet. Mi-am vazut de vacante, de carti, de filme, de muzici, de gim, de tot ce era frumos in viata mea. Nu m-am gandit prea mult nici la cum voi fi eu ca mama. Stiam ca ma voi descurca cumva...ca va fi ceva instinctual si in instinctele mele chiar am mare incredere. Fizic- eram sigura ca va semana cu Andrei. Asa ca, atunci cand l-am vazut prima oara pe cel mic, nu am fost mirata ca era leit tati:). Si nici nu m-a deranjat vreodata nici cat negru sub unghie ca nu are nimic de la mine.. Asa era atunci...acum incepe sa mai semene si cu mine..unii spun ca putin, altii ca mult.. Dar asta chiar nu conteaza..zau... In continuare sunt zile in care ma uit la ei si ma apuca rasul de cat de identici poa' sa fie:)). Cel mai misto este cand nu se stiu priviti, cand fac cate-o chestie impreuna si nu stiu ca ma uit la ei, atunci e super tare sa-i observ cum sunt unul si-acelasi in varianta mic si mare. Mi se umple sufletul, jur! :)
Dupa ce-am nascut si mi-au pus imediat mogaldeata pe piept, sa-l pup, am avut asa o strangere de inima..daca n-o sa stiu? Daca..daca...daca...Si-am plans. Acolo, in sala aia de operatie, cu copilul meu pe piept..am plans. Poate ca a fost furtuna hormonala care clar era in plina desfasurare, poate ca a fost fericirea ca am nascut un copil sanatos dupa emotiile din ultima luna si dupa emotiile unei nasteri premature, poate ca am plans de frica aia ca..Doamne, daca nu o sa...???
Dar indoiala asta a durat fix cat am stat la terapie intensiva, fix pana cand mi-am vazut prima oara pruncul..la sectia de bebelusi prematuri, acolo unde fusese "campat" imediat dupa nastere. Atunci s-a intamplat ceva...a fost un clic undeva in mintea-sufletul-inima mea...care m-a facut sa inteleg ca totul va fi ok! Momentul ala in care am ajuns acolo si mi-am vazut baietelul plangand si strangandu-se ghem...cand m-am umplut de..???...(furie, frustrare, neputinta????) si-am gasit o asistenta careia i-am ordonat (jur!) sa-i dea sa manance (eu deja produceam hrana lui si i-o dadeau cu seringa, caci inca nu il primisem la supt, il mai tineau la lampa..) caci ii este foame si sa nu-l mai lase sa planga nicio clipa! Nu stiu ce fata aveam, nu stiu ce paream in stare sa fac, cert este ca aia s-a executat fara prea multe comentarii. A incercat sa spuna ca nu crede ca de foame plange, eu i-am spus raspicat ca STIU ca de aceea plange, asa ca...l-a hranit. Si-a tacut...Din ziua urmatoare mi l-au dat la san, din ziua urmatoare mi l-au dat in salon.
Cred ca voi tine minte toata viata mea acel moment ca fiind momentul in care am stiut ca nu m-am inselat, cand am stiut ca da, instinctele materne sunt la locul lor si functioneaza brici...Si am mai stiut ceva. Am stiut ca s-a trezit leoaica din mine si ca, pentru puiul acesta al meu, voi face tot ce sunt in stare sa ii fie bine. Ca pot sa mut muntii daca va fi nevoie.
Acela a fost momentul de calmare...Acela a fost momentul de inceput...Inceputul unei frumoase prietenii, ca sa parafrazez un film binecunoscut.

Atat pentru azi...Bonus o fotografie care mie mi-e tare-tare draga. Are cam un an vechime...dar mi-e la fel de draga ca atunci cand a fost realizata...


miercuri, 10 septembrie 2014

the one and only...

2 ani si 9 luni,  1m si-un cm,  16 chile si-un pic...
Prietenele lui nelipsite..pe margine de arteziana in Tulcea...

Are ochii extrem de expresivi si razatori...
Are gropitza (se pare ca doar una!) in obraz... Zilele trecute imi spunea ca are gropitzele lui tati si observa ca eu nu am, asa ca, generos, imi punea si mie cu degetele lui- doua gropite in obraji. "sa aibe si mami". :)
Are o alura super atletica si are (chiar are!!) picioare lungi.. Mi-amintesc ca in sarcina, la toate masuratorile, auzeam ca va fi lung si ca avea picioarele lungi..Nu-ntelegeam cum ar putea cineva sa stie asta..(desi stiam care-i logica, ma gandeam ca e destul de aberrant sa faci oservatii din astea de atunci..). iar cand am primit pe piept puiul de om de 46 de cm...m-am gandit ca ..de fapt..nu mai eram in stare sa ma gandesc la nimic atunci...:)) Dupa vreo doua zile ma uitam la el..mic, slab, galben-portocaliu de la icter..si ma intrebam daca el chiar va fi lung..vreodata:))
Are 28 la picior si e pe cale sa treaca la 29...si palmele mari..semn clar ca va fi tot mai lung:)
Dar are in continuare si gropitele alea bebelusesti de la degetele de la mana. Si mai are niste gropite (dar din ce in ce mai mici) si pe la coate...
Are o lume intreaga in cap..isi inventeaza povesti..personajele lui isi spun tot felul de replici..se ajuta sau se intrec... Uneori personajele cu care se joaca au replici din carti..."poneiul asta vadea talent la cantat" (citat din pisicile aristrocrate "Berlioz vadea un real talent la pian").
Are o pelticenie super simpatica..are o sasaiala absolut delicioasa...
Are (inca) vreo cateva cuvinte pe care le poceste "aductoare"- indicatoare; "doamna eductoare"- educatoare; "s-a sapunat"-s-a sapunit; "baum lapte"- bem lapte...
Are o super tandrete seara, inainte de culcare. De parca salbaticiunea aia, care uneori inghionteste copii prin parc si care nu se lasa usor data la o parte de la locul de joaca...dispare cu desavarsire..Ramane un baietel fragil, sensibil, tandru. Un baietel care ma mangaie usor pe brate, pe cap, pe fata. Un baietel care ma tine de mana. Un baietel care se culcuseste in bratele mele, intins pe-o parte si cu fundul bagat in burta mea, care-mi ia bratul si-l pune peste el ca sa se simta tot cuprins de mine. Sau cu fruntea lipita de-a mea si cu ochii mari deschisi in intunericul din camera..pupandu-ma pe nas...Si atunci..atunci..e ca si cum e iar bebelusul meu cel mic...parca-mi intra inapoi in carne si-mi curge prin sange..si capul tot mi-e gol de orice gand..orice gand in afara de unul singur: minunatia asta eu am adus-o eu pe lume. Minunatia asta a fost candva un bob de mazare..mic-mic..mic-mic... acolo..in poza aia de la prima ecografie...Minunatia asta mi-a schimbat viata. Si ma rog, in felul meu..sa-i fie bine!!! Sa-i fie bine!
In gara din Tulcea...la locomotive unde "se pozeaza mirii"


Aceeasi daca tot era locomotiva se cerea si escaladata..


La Ferma Animalelor, vorbind cu ele...



Pe Salteluta, tot la ferma..

La un loc de joaca din Tulcea...

luni, 8 septembrie 2014

La 2 ani si 9 luni

in canoe...


Umblam, umblam, umblam... Andrei are o carte, luata de printr-un magazinas din Mangalia, cu un magarus sagetator. Fiecare pagina are un desen si cateva cuvinte -care descriu zodia lui.
De cate ori o vrea citita, ma amuz de cat de manusa i se potriveste...Optimist...iubitor de calatorii si de descoperit locuri noi...iubitor de prieteni...din astea...spre rusinea mea nu le mai stiu pe toate:))
 
Andreiul nostru sagetator este un iubitor de calatorii si de descoperit locuri noi. Cand e vorba de plecat intr-o (mini)vacanta, oriunde ar fi ea, oricat de scurta sau de lunga, e bucuros... Cand ajungem in locul cel nou n-avem probleme de adaptare cu somnul sau masa (mai ales acum ca mannca ce mancam si noi), iar la plimbari este mereu dornic sa vada/auda/afle despre tot ce este in jurul lui.  La prima vedere, ai zice ca este usor agitat cand ajunge intr-un loc nou, pentru ca este argint viu: acum e in dreapta, imediat s-a mutat in stanga..vrea sa vada toate obiectele, vrea sa stie ce-s alea -daca e prima oara cand le vede (gen seiful din camera de hotel din Tulcea...seif nu mai vazuse ca, nah, nu detinem acasa:P), tre' sa le pipie, sa le butoneze, sa le miste, sa le suceasca.. Mda, seiful l-a blocat, noroc ca stiu ca aia de la hotel au cod de deblocare...:)) . Asta in camera. Iar afara...well..afara tot ce vede nou trebuie sa stie ce este. Si-i spunem, ii vorbim in continuu, ii explicam, ce-s alea...ca aia-i parama si la ce foloseste (caci nu merge asa..doar sa-i spui cuvantul care denumeste obiectul si gata, el vrea sa stie si ce se face cu obiectul ala..); ca ala-i ponton, ca...si ca...si ca....
Ce este super misto e ca achizitiile lui dpdv vocabular si intelegere a lucrurilor din jur sunt spectaculoase mai ales dupa o astfel de minivacanta. Si, de fapt, se simte orice iesire din "decorul"clasic (casa-parc-casa) caci si cateva ore la Ferma Animalelor sau bantuind strazile Bucurestiului sau o fuga de-o zi pana la Nistoresti...aduc lucruri noi pentru el, pe care le prinde extrem de repede...
 
 
Paranteza lunga: Mi-a luat ceva vreme (cand abia incepuse sa misune si nimic nu-i scapa studiatului) pana sa inteleg ca trage de toate pentru ca are o maxima curiozitate. MAXIMA. Stiu ca sunt copii care nu sunt atat de curiosi, cu ei e mai usor cateodata, in sensul ca nu tre' sa stai chiar la 20cm de ei ca sa nu-si traga obiectele in cap..sau ca sa nu se raneasca.. La noi "distanta maxima recomandata":)) este de 50cm. Inchid paranteza.
 
 
Andreiul nostru, care nu este fan lego (de exemplu) desi a vrut si i-am luat, este mare iubitor de..carte. :) JUR! Mai stiti ca pe la 1 an a trebuit sa scoatem toate cartile de pe primele doua rafturi de jos, din biblioteca, pentru ca nu se putea opri din a scoate si a rasfoi toate cartile la care ajungea? Daca nu mai stiti..va spun ca asa a fost. Scotea cartile, una cate una, le rasfoia, se uita la scris (erau carti de adulti, nu de copii) ca si cum intelegea ce scrie (fascinatia literelor alea negre pe pagina alba...wow..oare ce-i in mintea unui bebeu' de 1 an cand vede prima oara asa ceva??), apoi le aseza (cum putea) inapoi in raft...Buuun. Timpul a trecut si iata-ne ajunsi la faza in care este in stare sa stea sa-i citesti vreo 20 de carti una dupa alta... Nu-ti da pagina chiar daca este un singur desen pe ea el astepta sa termini ce scrie acolo... Vrea sa stie TOT ce scrie, si cand spun tot va rog sa ma credeti ca asa este!
  • De exemplu (ca sa fie clar ce vreau sa spun) recunoaste sigla de la editura Litera, de la cartile Tango, ori de la Egmont. Cum a ajuns la asta? Pai intreba mereu "Ce schie acolo?" si trebuia sa-i spunem, evident ca i-am zis  si ce-i aia editura (bine, pe intelesul lui, adica este un fel de fabrica unde se fac carti. De fabrica stie, caci a vazut prin desenele cu Craciunul si prin carti, fabrica de jucarii a lui Mos Craciun. Asa ca tzac-pac..legaturile s-au facut rapid in mintea lui si acu' stie omu' si ce-i aia editura..)
  • Alt exemplu: daca vreti sa aflati cine-a scris Neghinita puteti sa-l intrebati pe Andrei, si va va spune clar si raspicat "Balbu Stefanesscu Delavancea". A vrut sa stie omuletul "ce schie acolo?" la numele autorului, i-am zis, a tinut minte din prima.
  • Isi stie unele carti pe de rost. Le-a vrut citite de atatea ori incat acum, cand ajungi la cate-o pagina REDA CUVANT CU CUVANT ce scrie pe ea. Si, credeti-ma, unele sunt cuvinte pe care nici nu stiu daca le intelege exact dpdv sens. Sa va zic ca pe ele i le si explicam?? :P (de obicei ii dau un sinonim pe care-l stie, iar daca e complet nou si nu il pot asocia cu sinonime atunci merge o scurta explicatie), ca, nah, ma gandesc ca daca tot le retine..sa le stie si sensul..:))  (Fie vorba intre noi asta este un bun exercitiu de memorie si pentru mine, caci imi reamintesc cuvinte pe care nu le-am mai folosit de mult timp:)))
  • Uneori, la culcare, daca-i prea mult scris pe pagina si mie-mi pica ochii-n gura de somn (a se retine: mie, nu lui!!!) incerc sa mai sar cate-o fraza sau s-o scurtez..fara a modifica sensul povestii. Ma corecteaza. Imi spune ce cuvinte/expresii am sarit.. :)) Asa ca nu-mi prea merge! (evident ma refer la povestile pe care deja le stie...cum spuneam mai sus..aproape pe de rost..)
  • Unii copii isi iau la culcare un plus, o masinuta sau o papusa (daca-s fete). Andrei vrea..da, o carte! O inveleste cu grija cu cearceaful lui, iar eu o extrag de pe sub el dupa ce adoarme...
Cam asa-i cu cartile...
Ah, sper ca n-ati uitat ca adesea mergem la librarie..ca sa stea sa "citeasca"...
U know what..?? La ce dezastru vede prin parcuri pe la locurile de joaca, uneori ma bucur ca nu e asa de indragostit de ele. Sigur, mergem si acolo, dar ..sa nu credeti ca n-avem si in rucsac cate-o carte.:)))


Are doi prieteni reali. Codin si Anthony. Primul are 3 ani si 5luni, al doilea 3 ani si 4 luni. Era de asteptat ca sunt mai mari, el chiar are nevoie de copii care sa vorbeasca macar cat vorbeste el sau de la care are ceva de invatat. Daca un copil nu face ceva ce nu stie el, daca "oferta" este redusa..nici nu-l baga in seama. Cu A. s-a vazut rar, dar tocmai asta e si mai misto ca, desi se vad foarte rar, cand se vad se joaca foarte misto impreuna. Cu primul..well..aici e mai complex. La el si cu el a fost deja de 2 ori la Nistoresti, ne mai vazusem de cateva ori in parc (de 2 ori m-a pus sa mergem la Codin, asa ca am strabatut tot orasul pana la IOR ca, nah, dorea sa-si vada prietenul..). In plus, mama lui C a stat cu amandoi saptamana trecuta..all day long. Au iesit in parc impreuna, au mancat impreuna, au dormit..nu, nu in aceeasi camera, dar in aceeasi casa..la pranz. Dupa care au mai stat vreo doua ore cu mine..caci am fost si eu schimbul doi (dar foarte scurt) la ei:).
Mai sunt cativa cu care se joaca frumos, prin parc, tot mai mari..pe la 4-5 ani.
Ce observ...poate si pentru ca are de-a face cu copii mai mari..poate pur si simplu pentru ca a inceput sa creasca si sa imite ce vede la cei mai mari: incepe sa se duca sa spuna "vlei sa fim plieteni?" si sa invite cate-un copil (care-i place lui, evident ca nu pe toti!) sa se joace impreuna. "Hai, baietel, vino sa ne dam pe tobogan!", "hai si Andlei la balansoar sa se joace cu baietelul" (da, se invita el pe el insusi..).. E misto, e chiar misto...


Este incapatanat. Si nitel..ofticos. Daca nu-i iese ceva, se enerveaza si se oftica si NU mai continua ce incerca sa faca. Ba chiar arunca cat colo obiectul la care mesterea. Cu greu il mai aduci inapoi la activitatea aia.. Ceea ce...hm..e clar ca trebuie modelat pentru ca, de obicei nu-i iese ceva caci se grabeste (OH, da, totul ar trebui sa fie ACUM si REPEDE!)


De-o vreme, de cand se uita cu Andrei-mare la filmulete pe youtube, canta cateva cantece. Le-a prins bine, nu doar muzical (le prinde din prima si le reda foarte bine...clar il mostenetse pe Andrei, eu sunt varza la asta..) ci si cuvintele in ..engleza. Asa ca..da ..cred ca ar putea cu usurinta sa prinda o limba straina. Acum inteleg de ce unii isi dau copiii la limbi straine de la varste asa de mici.  Itsy Bitsy Spider , The Finger Family, Wheels On The Bus sunt trei dintre ele. Partea misto e ca a retinut si ce inseamna (caci Andrei ii si traduce din engleza) asa ca, uneori, canta "mama degetel, tata degetel.."adica in romana. Sau, te trezesti ca se duce la o masinuta de-a lui si o intreaba "buna, masinuta, how do you do?" :)))


Gata, nu mai pot scrie mai mult. Raman datoare cu o poveste pe larg despre Tulcea, unde a fost frumos... si de unde o sa va las si poze. De fapt..pana vin cu povestea va las niste poze...
Iaca!
imprietenire si schimb de jucarii...
plangand dupa gogosi...pe care nu le-a primit...caci am plecat nemancati la drum..

p.s. explicatie la legenda de la ultima poza: am facut imensa tampenie (INTRE timp am aflat si ca era ilegal..) sa plecam cu el fara scaunul lui, pentru ca am plecat fara masina noastra si eu nu mai stiam sa demontez/montez scaunul... A vomitat bietul copil ...de-am facut vreo 6ore pana la Tulcea. Eu , negandindu-ma ca are rau de masina daca nu sta prins in scaun, m-am purtat ca si la alte drumuri..am lasat copilul sa manance la plecare, ba chiar i-am dat si gustarea de pe drum..ca la orice drum...A fost..brrr...imi venea sa o iau pe jos pana la Tulcea, cu el in brate... La intoarcere, cum scaun n-am gasit sa CUMPARAM in Tulcea, am respectat instructiunile : fara mancare, Debridat inainte de drum si atat... Bietul de el...era treaz de la 8am si a mancat prima oara acasa, pe la 14 si ceva... :((
A trecut, mi-am invatat lectia, NU MAI FAC. Sa nu faceti nici voi tampenia facuta de mine!!!

Evadarile mele

De Allende m-am indragostit in 2007, cand am dat cu nasul de "Tara mea inventata". Cum eram in etapa in care ma pregateam sa ma ca...