Asta e ceva ce vreau sa scriu demult. Tot nu gasesc timp, caci s-au strans multe in creierasul meu, asadar am multe de spus. Nici acum nu stiu daca voi apuca sa scriu/exprim tot ce am in minte, dar..macar incep :)
Andrei Sr a fost un copil linistit. Din cele aflate de el.
Eu...eu nu! Inteleg ca eram mai baietoasa. Ca ma urcam in copaci, pe case, pe garduri, cadeam..Am avut dintii sparti in calorifer (caci a plecat mingea de sub picioarele mele si am zburat direct in calorifer), am cazut adesea din leagane-caci ma tot dadeam peste cap in ele...Am cazut din copaci, am genunchii plini de semnele copilariei. Intre doua puncte fixe eu NU mergeam ci alergam. Nu stiu de ce eram atat de grabita.:) Cu sora-mea cica eram cam afurisita...ii rupeam caietele, temele, ma urcam pe masa unde scria si-i disturgeam munca.. Cand a avut varsat de vant ii spargeam bubele de pe fata (culmea e ca n-am luat si eu..).. E drept ca eram mica si putem spune ca nu stiam ce fac. Nu cred ca faceam ceva rau constienta ca fac rau. Dar e evident ca nu eram genul de copil pe care unde-l pui acolo sta. Imi amintesc foarte bine ca, mai mare fiind, Mama imi spunea "of, n-o sa te faci tu mare? n-o sa ai si tu copii? sa ai unul ca tine, sa vezi cum e!" si ca eu ii raspundeam (mandra!!) "imi doresc sa am un copil ca mine: sunt frumoasa,desteapta si vioaie." Consideram ca un copil care sta locului e...cam fraier.. (sa ma iertati cei care ati fost cuminti...caci acum va expun doar modul meu de gandire de atunci).
Am suferit maxim de pe urma faptului ca eram comparata cu Diana, a mea sora. Ea era alta fire. Din pacate -pentru mine- am avut acceasi invatatoare (o vreme); aceeasi diriga in clasele 5-8. Care spuneam parintilor "prima a fost un inger, asta e un drac".
Ma rog...a fost greu, zau, si pentru mine sa cresc asa..etichetata drept copilul obraznic si razvratit.. :))
Din fericire ai mei au intuit bine ce fel sa procedeze cu mine si...n-am prea avut interdictii. Am fost lasata sa aleg si asta a fost foarte bine, caci orice insemna control sau incercare de impunere a ceva..s-ar fi soldat cu insucces. Asa...a fost foarte bine. Si pe termen lung a fost bine, caci am invatat destul de devreme sa-mi asum consecintele propriilor decizii.
Din fericire ai mei au intuit bine ce fel sa procedeze cu mine si...n-am prea avut interdictii. Am fost lasata sa aleg si asta a fost foarte bine, caci orice insemna control sau incercare de impunere a ceva..s-ar fi soldat cu insucces. Asa...a fost foarte bine. Si pe termen lung a fost bine, caci am invatat destul de devreme sa-mi asum consecintele propriilor decizii.
Buuuun...a fost o introducere lunga, v-am spus multe despre copilul Violeta. Ma opresc la copilarie, nu continui cu adolescenta ca sa nu va inspaimant prea tare:)) (ma rog..sa zicem ca glumesc)
Acum...ma intorc la copilul nostru, caci la el am vrut sa ajung.
Nu stiu cat din ceea ce este el acum (cand este foarte mic!) tine de bagajul genetic, de temperamentele noastre (ale parintilor), cat tine de ce fel incercam noi sa-l educam/modelam acum.. Repet, e vorba totusi de un copil foarte mic.
Am citit si eu si Andrei multe despre copilul la aceasta varsta. Imi da si Diana linkuri peste linkuri:)
Am inteles ca este varsta unor maxime frustrari:
-copilul merge, dar nu suficient de bine cat sa poata face tot ce-ar dori sau cat sa poata ajunge unde doreste.
-copilul intelege partial ce-i spui, vrea sa-ti faca pe plac, dar nu mereu stie cum. Uneori tu nu stii cum sa-i explici.
-copilul se exprima pe limba lui, iar faptul ca uneori tu nu intelegi si nu-l poti ajuta- naste frustrai maxime.
si as putea continua cu ce am mai citit, dar sa ma opresc aici, caci nu vrea sa lungesc foarte mult aceasta introducere deja lunga...
Cert este ca..cu sau fara predispozitie genetica...la varsta asta multi copii sunt extrem de dornici de explorare, ca la varsta asta ei incep sa se manifeste ca "mici independenti" si vor sa se afirme.
(chiar am citit opinia unui medic care spunea ca NU trebuie sa te ingrijorezi daca la 1an jumate' copchilul cauta prin toate sertarele, dulapurile, scotoceste in carucioarele altora-afara, etc-etc.. Si ca, din contra, parintii ai caror copii sunt "cuminti" si nu exploreaza nimic ar trebui sa-si ridice semne de intrebare)
Ei, bine, e clar ca sunt temperatmente si temperamente. Ca unii sunt mai curiosi, mai curajosi, mai repeziti, mai nerabdatori sa le faca e toate...altii sunt mai atenti si mai potoliti..
Andreiul nostru este dintre cei care se manifesta (asa cum spuneam in postarea anterioara) zgomotos, el trebuie sa-si faca simtita prezenta..trebuie sa stie tot ce e in locul x sau y... Are o curiozitate extrem de mare, studiaza fiecare jucarie care nu-i este cunoscuta..studiaza fiecare surub de la jocurile din parc.. A studiat coaja copacilor/copacii vreo luna de zile!! Nu facea nimic altceva, in parc, cand ajungeam, decat sa alerge din copac in copac, sa pipaie, sa zgarie, sa rupa din coaja cu unghiile/degetel, sa isi bage degetele in fiecare gaurica/striatie din copac..sa guste din ea... Asta a facut o luna si mai bine IN CONTINUU. Dupa ce s-a lamurit, gata, nu-l mai intereseaza. Ii vede cand intram in parc, ni-i arata, ne anunta ca-s acolo:) si..gata.
Cred ca asa ar face acum (daca l-am lasa) cu masinile. Caci, cand scapa la masini, le pipaie, le studiaza, se baga pe sub ele, trage de roti, de suruburi,de portiere..etc-etc...
So..cum va spuneam. Unii sunt cam ASA de curiosi. Altii sunt mai putin curiosi sau se manifesta altfel.
Mama unei fetite din parc mi-a spus ca prima oara cand a inceput sa mearga in parc, fiica-sa (de varsta lui Andrei) a studiat 1 luna cum sa urce -coboare bordurile. Acum era impecabila...in timp ce al nostru..a cazut in cap (la propriu!!!) cand zbughit-o din mana mea, dupa un caine..taman din cauza ca NU STIA sa coboare bordurile inalte. Nu avea rabdare sa-i arati, caci mereu era ALTCEVA mai atractiv decat tampeniile tale de explicatii despre borduri :)) Da, dupa ce-a cazut, a invatat:P
So..firi diferite..temperamente diferite..sunt atrasi de lucruri diferite..
Este NORMAL. Sunt oameni. Mici, e drept, dar oameni!!
Va spuneam zilele trecute cum se manifesta Andrei. Iar azi am scris toate aceste randuri pentru a face o precizare: frate, sa nu va imaginati ca este un balaur! Este un copil care stie sa se joace cu alti copii, DACA II PLAC ACEI COPII/DACA ARE CHEF SA STEA CU ACEI COPII.
Are mare importanta si felul in care un alt copil il trateaza pe el. De cate ori a venit vreun copil catre el, sa se joace cu el, fie el mai mare sau mai mic, s-au jucat frumos (atat cat stiu ei sa se joace, la varsta asta). Adica nu neaparat interactionand cu respectivul copil, dar stand impreuna cu el la nisip sau pe iarba sau pe jos...impartind jucariile, uitandu-se curios la ce facea celalat (daca era mai mare si-i arata ceva). Cateodata se duce si el catre altii. De obicei catre cei mai mari, care nu prea-l baga in seama:)) Cateodata apare cate unul care-l sicaneaza: ii da pe la nas cu cate-o jucarie si nu vrea sub nicio forma sa i-o lase macar s-o atinga. Atunci il mut de langa respectivul si ne vedem de joaca mai departe de el. Cateodata apare cate unul care nu vrea sa mai lase pe nimeni la tobogan(de exemplu), pur si simplu blocheaza scara si nu mai lasa pe nimeni sa urce... Il mut de-acolo...caci daca parintii aluia nu iau nicio masura cu odrasla lor, n-o sa ma apuc eu sa-i fac educatie... In plus, eu cred ca la un an si ceva nu se prind ca fac rau daca nu le explica cineva asta... Unii parinti nu le explica. So..exista tot felul de intamplari care deja IL INVATA (din pacate!!) ca nu toti sunt draguti si buni, ca unii sunt mai draguti si altii mai putin.. Prin imitatie- uneori are si el astfel de comportament. Daca ma gandesc bine...baietelul acesta, al nostru, in varsta de 1 an si (aproape) jumate' incepe, incet-incet, sa paseasca in "viata reala".
Nu vom putea sa-l crestem intr-un clopot de sticla, departe de mizeriile celor din jur, asa ca...micile intamplari cu copii din parc...sunt un fel de introducere la ceea ce urmeaza sa-i vina...in viata asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu