duminică, 30 decembrie 2012

Experienta numita CRESA. Intamplari urate la cresa.

Tre’ sa va scriu despre asta, pentru ca de multa vreme mi-am propus s-o fac si n-am apucat… Si zau ca TREBUIE!
Cand a inceput sa se apropie momentul intoarcerii mele la job am inceput sa ne gandim serios la variante pentru cel mic. Bunici-avem doar unul, tata, asa ca nu exista varianta lasat la bunici. Asa ca, am mers pe ideea de bona, despre asta v-am mai povestit aici… N-a fost sa fie sa gasim, asa ca..in lipsa de bona am mers catre crese. Am vazut, nu multe, caci nici nu erau multe aproape de casa sau de job. Unele erau, de fapt, gradininite si aveau si grupa de pitici…ele nu ne-au incantat caci nu prea aveau conditii pentru copilasi asa de mici…
Am gasit, finally, una. Am zis noi ca e cea mai ok si am discutat si cu d-na care detine cresa. Mie una mi s-a parut ok si deschisa si mi-a inspirat incredere…asa ca..am dus copilul acolo. Aveau si sitem video, asa ca-l vedeam de-acasa…
Sa va spun cam ce am vazut de acasa?? Sa va spun cum ne-au scos copilul la 7 grade de-afara, in soseste..pentru ca…habar n-am..pentru ca nu si-au dat seama care-i sunt cizmulitele?? Sa va spun ca i-au dat bibi sa bea apa, desi el nu il tine inca singur..si ca ne uitam la el cum trage la greu aer din biberon si nimeni nu-l vede (desi erau doua educatoare in camera aia)? Sa va spun si altele pe care noi, consternati, le vedeam de acasa?? Mai bine nu…mai bine sa ma opresc aici cu relatarile astea…
Dar trebuie sa va spun ca luam de acolo ALT COPIL.
Ma explic: mergeam sa-l lasam si sa-l luam amandoi: si eu si Andrei. Cand il luam…intai ca nu se mai desprindea din bratele noastre, trebuia sa venim cu el in brate, in masina, caci nu mai accepta sa stea in scaunul lui… Apoi ca..era mut. Nu mai vorbea, nu mai radea, nu mai suporta sa-l atingem…Stiti ce senzatie naspa este sa vrei sa-ti mangai copilul si sa iti ia mana si s-o dea la o parte??? La mai putin de-un an!! (copilul) Stiti cum e sa ai un copil vesel, de care toata lumea se minuna si, deodata, sa te trezesti cu un copil care NU mai zambeste?? Si asta dupa doar trei zile…
Asa ca..decisesem sa reluam cautarile de bona si sa nu-l mai ducem…
Iar asta s-a intamplat mai repede decat credeam, caci dupa 3 zile a facut 39.5 febra..o viroza urata combinata cu o eruptie dentara masiva..
Am avut noroc sa gasim bona. Cu plusurile si minusurile ei, ea este solutia cea mai buna. Asa ca..si de asta scriu aici/acum…cand va veni momentul sa alegeti intre cresa si bona…nu stati mult pe ganduri. Daca aveti copil de 1 an sa stiti ca este MULT PREA MIC pentru a fi dus in colectivitate. Oricat de prietenos este el, oricat de sociabil este el, impactul pe care-l va avea desprinderea de casa/de mediul lui/ de voi..s-ar putea sa fie mult mai mare decat va imaginati…
Nu spun ca e obligatoriu sa fie asa, dar va spun ca noua asa ni s-a intamplat. Si a fost oribil. Efectiv oribil!!! Si e bine sa va ganditi de 1000 de ori inainte sa alegeti. Si sa stiti ca e un mare bullsheet daca va imaginati ca astia la crese private fac ceva pentru dezvoltarea puiului vostru. Pentru ca in tara asta de rahat, copiii de 1 an sunt tratati ca niste “ceva-uri”, pe principiul ca sunt prea mici ca sa priceapa ceva sau pe un principiu asemanator… Ei (cei din crese) considera important doar sa manance tot si sa doarma. Si, din pacate, pe majoritatea parintilor doar asta ii intereseaza. D-aia nici nu fac scandal…d-aia nici nu comenteaza.. Plus ca multi n-au solutii, asa cum nici noi n-am avut, si atunci..asta e..tac si accepta ideea ca mai bine de-atat nu se poate….
Dar noi am considerat ca este important ca al nostru copil sa-si pastreze zambetul. Seninatatea. Caci oricum, intr-o zi, se va face si el mare si va mai pierde din ele cand va vedea cu ce se mananca viata asta… Dar ..de ce sa nu fie cat mai tarziu cu putinta momentul asta??!!!???

sâmbătă, 29 decembrie 2012

despre Revelioane cu aroma copilariei si despre recunostinta

Se apropie vertiginos finalul anului…cat de repede a trecut, nici nu-mi vine sa cred… Parca ieri era vara si mergeam in parc unde-mi dormea copilul, in carucior, la umbra copacilor, iar eu citeam…
Asadar…se apropie revelionul…si, pentru prima oara dupa multi ani, am motive de zambet de revelion. Ma explic: la revelionul de acum trei ani abia primisem vestea ca Mama are cancer de plamani si am fost la ai mei, dar numai chef de revelion nu aveam….acum doi ani Mama deja nu mai era…am stat cu ai mei, dar nu avea niciunul dintre noi chef de noaptea dintre ani fara ea….iar anul trecut eram cu bebe de cateva saptamani, la miezul noptii l-au speriat artificiile si petardele si a inceput sa planga…nu s-a oprit pana pe la 2a.m. cand..obosita si eu si el..am adormit amandoi.
Asa ca…anul acesta este un an special pentru mine… Vom sta casa, de altfel nici eu, nici Andrei nu suntem fani ai petrecerilor in noaptea dintre ani…Mie una imi place sa stau acasa, la tv (daca am ce vedea), cu masa plina de bunatati din care sa “ciugulesc” de cate ori mi se face chef de ceva din ce-i pe ea…
Revelioanele copilariei mele asa arata, toate…seara ne imbracam mai “de fitze” si ne puneam bani in buzunar (ca sa ne prinda anul nou frumusei si bogati :) :) ), asezam masa intinsa in sufragerie, dadeam drumul la tv (in sfarsit era un moment in care aveam mai mult de 2 ore de program!!!), la 12 ciocneam sampania, aprindeam artificii, ne uitam la eventualele focuri de artificii de pe cer… Apoi , ca la comanda, dupa miezul noptii, ne bagam in “scutece” (adicatelea in pijamale). De obieci tata claca primul :) si se retragea la somn… Noi 3 (fetele casei) ne asezam care pe unde avea chef…si ne mai uitam la tv..mai atipeam..ne mai trezeam..mai ciuguleam ceva..mai beam un vin..un suc…si, rand pe rand, adormeam toate.. Mama, de obieci, era ultima.. Imi amintesc programele tv cu romantele dinspre dimineata…cu colajele de “muzica popoarelor” (sau cum se chemau ele, caci nu mai stiu)…
Pe 1 ianuarie noi, copiii (eu si Diana) ii sorcoveam pe ai mei si primeam cate-o suta de lei :) Apoi ieseam pe afara- ca sa ne incepem anul si cu putina miscare si aer liber…
Au trecut multi ani de-atunci…dar parca toate astea se intamplau ieri…
Astazi am eu, la randul meu, copil si ma gandesc ca mi-as dori foarte mult ca si noi doi, ca parinti ai lui,  sa fim in stare sa-i oferim intamplari de care sa-si aminteasca cu aceeasi placere cu care imi amintesc eu de cele din copilaria mea..
Poate ca, de fapt, aceasta este cea mai mare schimbare pe care a adus-o fiul meu in viata mea: sentimentul puternic ca acest copil va fi, in mare masura, ceea ce vom fi noi in stare sa reflectam in el…. dorinta aceasta de a creste un Om, un om cat mai frumos pe dinauntru… Caci iubirea catre el si responsabilitatea (pentru ceea ce va deveni) se imbina in egala masura!
Si poate ca, abia de cand sunt parinte am inteles cat de multe multumiri le “datorez” parintilor mei pentru ca eu sunt ceea ce sunt acum.  Din pacate nu pot sa-i mai multumesc decat unuia dintre ei. Si sa sper ca…desi din alte lumi nu se pot citi bloguri, poate se pot citi ganduri..si poate ca, de acolo de pe unde se afla, Mama mea stie ce gandesc/simt.

vineri, 28 decembrie 2012

a trecut o luna…

…de fapt, o luna si ceva, de cand n-am mai scris pe aici…
Experienta numita cresa a tinut 3 zile. Cat sa faca viroza si sa stea inchis in casa mai bine de 10 zile..cu febra, muci, tuse, tot tacamul….
Am reusit sa  gasim bona, o bona chiar ok, asa ca Andrei Stefan este acasa, in mediul lui, ceea ce e foarte bine.
Dar ziua lui ( 3decembrie) si-a petrecut-o cu puseu de febra de 39.5 si moale ca o carpita… Un copil bun, cuminte, pe bune, nici macar cat a fost bolnav n-a fost marait maxim..saracul doar gafaia de mi se rupea sufletul…Atat…
Intre timp si eu m-am intors la munca, unde ma adaptez destul de greu, mai ales ca si pe aici sunt schimbari mari…
Dar..au trecut toate si au venit aceste aceste frumoase sarbatori in 3, cu brad(nu-l baga foarte mult in seama…inca… :) ), cu cadourile de sub brad, cu zambete si bucurie si liniste…
Mai multe povestesc in curand…sper

eu. eu. eu.

Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉