Libertatea mea are miros de Mare

Am fost privilegiata, am crescut intr-o familie in care vacantele au fost la loc de cinste. Vara de vara, an de an, ne-am construit amintiri impreuna.

Imi amintesc masina lui tata, Dacia 1300. Alba, cu numar impar: 2979, canistra metalica pentru benzina. Cand plecam in vacante biata Dacie era cocosata de bagaje!

Imi amintesc si casetofonul marca ITT, caruia i se puneau baterii ca sa avem muzica in masina. Casetele audio BASF, hlizelile noastre de pe drum, somnul meu din masina- pe bancheta din spate, cu capul pe sora-mea (deh, eram mezina)

Am haladuit in multe locuri din tara asta cu ai mei, am amintiri care-mi sunt tare dragi si lipite de suflet. Poate ca de atunci, poate ca din copilaria asta plimbata, mi se trage focul din talpi si dorul de duca si dragostea pentru calatorii.

Ne-a purtat Daciana (cum ii spunea tata) de-a lungul si de-a latul Romaniei. Borsec, Olanesti, Sangeorz Bai, Sibiu, Arad, Piatra Neamt- sunt doar cateva dintre destinatiile pe care mi le aduc aminte. 

Sau marea, nelipsita mare, cu Eforie, Mamaia sau Constanta. 

Imi amintesc si vacantele din Dobrogea (aveau ai mei niste prieteni tare faini, o familie mixta: el bulgar, ea grecoaica), trecerile cu bac-ul peste Dunare, de la Braila catre Tulcea. Imi amintesc si vacantele la bunici, intr-un sat de munte din Valcea.

Dar prima mea vacanta, prima pe care mi-o amintesc, este de la mare. Cu cortul, intr-un camping din Mamaia Nord, undeva aproape de Navodari.

Nu ma prind nici la ora actuala pe unde era, uneori am senzatia ca este actualul Camping S, dar n-as baga mana in foc, caci totul este---desigur!!!- extrem, extrem de schimbat…

Aveau ai mei un ditamai cortul, din ala in care intrai fara sa te apleci (adica si tata, la cei 1,84m ai lui), cu doua incaperi si un “hol”. Cu o veranda mare in fata, care ne oferea umbra cand doream umbra. Ce-a fost spectaculos in vacanta aceea (si in toate care au mai fost cu cortul) fata de oricare alta vacanta? De dimineata pana seara stateam in slip, pe plaja, prin apa, prin camping si abia seara trageam un tricou si niste pantaloni pe mine. Ma umpleam de atata soare si de atata lumina, pe piele si in suflet, cat sa ma tina pana la vara viitoare.

La cort viata curgea lin, fara nicio apasare, fara niciun stres, fara ceas, fara ore exacte. Era o stare de libertate si de relaxare, de care nu prea aveam parte in restul timpului. Era o atmosfera atat de deschisa intre oamenii aceia din camping. Era mult ras, caldura, apropieri. Prieteniile se legau rapid, atat intre copii cat si intre adulti.

Ne strangeam o liota de copii si, pe toata durata sederii, ne jucam impreuna. Cand pleca vreunul dintre noi, ne promiteam ca ne vom vedea, ca ne vom scrie (cei care stiau sa scrie). Ne dadeam intanire anul viitor in acelasi loc, chit ca uitam in cateva luni de intalnirea promisa.

Stateam pe plaja cat era ziua de lunga. Zaceam pe nisip, jucam volei, badminthon, ma balaceam pana nu mai puteam. Seara stateam la povesti fie pe plaja, fie pe langa cort.

La intrarea in camping era un chiosc de unde puteai cumpara vederi. Da, acelea cu “Salutari de pe litoral”, clasicele vederi, pozele cu plaja, un hotel, un camping si cam atat. Cumparam mereu cateva si le trimiteam prietenilor ramasi acasa, in Braila. Vederile ajungeau cu mult dupa ce ajungeam eu inapoi acasa. Deh, asa era cu posta pe atunci. Dar eu tot trimiteam prietenilor. Mi-era dor de ei, regretam putin ca nu impart povestea de mare si cu ei, dar stiam ca ne vom revedea si ca vom avea o multime de lucruri sa ne spunem.

Tot la intrarea in camping era receptia. Locul unde soseau toti cei care doreau sa se cazeze acolo. Aici mergeam sa admiram masinile si rulotele “strainilor”. Caci veneau multi nemti (RDG,desigur), polonezi, cehi. Atunci am vazut prima oara in viata mea suporti de biciclete, habar nu aveam ca exista.

Ambarcatiuni prinse de masini, placi de surf, tot felul de obiecte pe care le vedeam doar in revistele “din afara”. O lume care mie mi-era accesibila doar in Neckermanuri, mi se dezvaluia in realitate. O realitate extrem de diferita de a noastra. Desi eram foarte mica, percepeam diferenta.

Dreptul la vacanta il aveam toti, eram egali, teoretic. Practic, fiecare si-o petrecea dupa posibilitati.
Cu toate acestea nici nu imi puteam imagina vacanta mai frumoasa decat perfecta mea vacanta.

Totul a avut un farmec aparte in acele zile. Senzatia aceea de libertate maxima a ramas de neuitat! 
Senzatie dupa care am tanjit apoi ani de zile si pe care, greu si tarziu, am regasit-o. La aproximativ  20 de ani distanta, in Vama Veche a anilor 97-98. 

De-a lungul anilor, vacanta la mare a ramas in topul preferintelor mele. Este locul unde am fost cel mai aproape de ai mei, este locul care m-a invatat cele mai mari libertati.

Ma uit la ce vasta este oferta pentru vacanta cu Christian Tour. Si ma tenteaza multe. Caci astazi, devenita mama, am mare grija sa ii creez eu amintiri copilului meu.

Pentru ca stiu cat conteaza. Pentru ca am fost norocoasa sa am multe amintiri din vacantele cu ai mei. Pentru ca, atunci cand crestem si ne desprindem de parinti ori cand ei nu mai sunt deloc cu noi pe pamant, ele, amintirile acestea, sunt ceea ce raman. Un hohot de ras si vocea mamei, inotul umar langa umar cu tata, mirosul de sarat, rasariturile, nisipul lipit de piele, parul sarmos… toate, absolut toate, imi sunt lipite de inima. Si ma intorc catre ele de cate ori mi-e dor si cui i-as spune nu mai este alaturi.

Asadar sunt o mare sustinatoare a dreptului la vacanta si ma bucur sa aflu ca si Christian Tour sustine Dreptul la vacanta

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Proba 1: CHRISTIAN TOUR susține DREPTUL LA VACANȚĂ