Serile acasa…

Taman am auzit zilele trecute de un bebelan care, la 1 an nu statea nici in fund. Pentru ca mama lui era super protectiva si-l inconjurase de perne si nu-l lasa sa faca nimc ca sa nu se loveasca bebeul. Nu, nu-s asa, dar ceva-ceva din frica aia de-a nu-mi vedea copilul cazand in dinti sau in cap sau mai stiu eu cum…ceva-ceva din frica aia am si eu. Bine ca el n-o are si bine ca, desi simt cum imi sta inima de fiecare data cand se pocneste de cate-un obiect sau cand cade, il las sa faca ce vrea, incercand sa-i arat/spun cum sa faca atunci cand face ceva ce-l face sa cada sau sa se raneasca…
Evident ca nimic nu este mai atragator pentru el ca firele, cablurile, prizele, colturile masutei din sufragerie (protectiile de colturi, cele din silicon lipite cu banda dublu adeziva, au fost molfaite si trase cu dintii de pe locurile unde fusesera fixate), bicicleta de camera-toata numai tevi si metal-, sertarele, usile de la biblioteca, cd-urile… Serile trecute s-a repezit catre un suport de floare-pana sa apuc eu sa ma prind incotro se indreapta- l-a tras catre el de am crezut ca palmierul pitic din ghiveci o sa-i cada drept in cap. M-am repezit si eu la el, cu o mana apucasem copilul, cu alta incercam sa salvez de la de dezastrul ce urma sa se intample..caci floarea se indrepta catre un geam… Nici nu imi dau seama cum am reusit sa-i desclestez degetelele… Degetele-degetele, dar cata forta incape in ele…nu va pot spune! In alta zi mi-era in brate si, trecand pe langa o priza cu un stecher in ea, copilul s-a prins de cablul respectiv si a scos stecherul din priza, de mi-a pus o frana la mers cat pe ce sa cad in bot cu tot cu el in brate… Apoi, pe jos prin sufragerie, a descoperit ca ..ia te uita, canapeaua are si niste picioare, asa ca s-a infipt cu barba in mocheta ca sa sudieze ce-i sub canapea. Statea pe burta si cu fundu-n sus..cu nasul bagat sub canapea..de ma busise si rasul… Ah! Si sa nu uit ce interesant e cosul de gunoi de langa birou, cum se arunca efectiv catre el, gata-gata sa cada in cap de grabit ce este…
Dupa doua ore de jucat pe jos luase o barba in mocheta- de si-o inrosise deja, un cap si-un obraz in masuta, un cap in canapea-caci se indrepta in  4 labe catre ea si nu s-a oprit cand i-a rasarit in cale…. Si mai era si usor zgariat pe fata- Dumnezeu stie de la ce. Arata ca dupa un mic razboi, dar era happy si victorios ca facuse cam tot ce-si dorise.
Iar eu necesitam vreo 3-4 vitamine…
Si m-am trezit spunandu-mi ca eu nu m-as baga sa fiu bona never and ever! N-as fi in stare! Cu al meu am rabdare ca-i al meu. Ba chiar si cu el uneori simt ca ma lasa bateriile. Cu al altcuiva cred ca as claca dupa prima jumatate de ora…
Dar partea misto este ca asa faina e toata curiozitatea asta a lor, toata energia asta, toata lipsa asta de frica!! Ce frumosi si curajosi suntem cand suntem mici si ce fricosi devenim cad ne “adultim”…