Si deodata...

Ati vazut Apocalypto? E din 2006. L-am vazut atunci, cu sufletul la gura.
Am dat de el, intr-una dintre noptile trecute, la un post tv. Si l-am revazut. De fapt nu l-am revazut in intregime, caci era deja inceput..

Ei, bine, ideea este ca ..undeva, in filmul acesta, exista un moment..
Un moment care, daca ajunge pana in adancul privitorului (si la mine a ajuns al naibii de adanc!), il poate scutura bine de tot...

As fi vrut sa il gasesc pe youtube, ca sa il pot lasa aici..
Nu l-am gasit, asa ca voi incerca descrierea lui.
Personajul principal reuseste sa fuga din tribul care-l capturase si care urma sa il omoare. Dupa ce asistase la moartea celor ca el, "ai lui". Asadar el fuge. Scapa. Si sunt minute bune de urmarire a lui, prin jungla. Imaginati-va ca se pune accent pe FRICA lui. Fuge de frica. Fuge ingrozit. Este speriat. Este ranit. Este vanat de ceilalti. Trece prin situatii limita, dar trece de frica si cu frica prin ele.
Apoi, deodata, se opreste din fuga. Si ii vezi chipul (filmarile, dar si interpretarea lui sunt wow!). Si INTELEGE. Intelege ca frica nu il va ajuta. Ca nu asa va scapa. Cumva, se scutura de ea, isi aminteste cine este. Se repozitioneaza.
Si, din acel moment, din vanat devine vanator. Din acel moment din urmarit, devine urmaritor.

Poate ca nimic nu pare spectaculos in ce am zis mai sus. Dar, daca veti vedea, daca veti simti filmul...daca vreodata, macar o data in viata voastra v-ati simtit nu neaparat vanati, ci mai degraba prinsi intr-o situatie dificila (aparent fara iesire) si spunandu-va "nu pot face altfel pentru ca..." Daca vreodata ati avut blocaje pentru ca frici de orice natura v-au impiedicat sa faceti un pas in lateral, ca sa vedeti ca se poate si altfel...
Ei, bine, atunci veti intelege ce zgomot a facut scena asta in mine.


Dupa scena asta am oprit tv-ul, am inchis ochii si mi-am rememorat momentele in care am fost in locurile astea din mine. Oh, da, au fost cateva..
Unele mici. Altele mari. 
Oricum, mici sau mari, cand esti in ele, ti se par imense. Cata vreme esti incremenit acolo, temandu-te sa faci ceva, orice, care ar schimba situatia/starea.. ele par imense.
Candva, cand eram blocata intr-o incremenire de genul acesta, cineva mi-a spus "Iesi din tine!!! Du-te la cativa metri de tine, uita-te la tine si la situatie ca si cum ai privi pe altcineva! Ce i-ai spune sa faca? Ce solutii vezi de acolo?"
De atunci au trecut foarte multi ani. Am avut ocazia sa fac asta de cateva ori. Sa imi iau distanta si sa iau decizii, aparent nebunesti in momentul luarii lor, dar care, pe termen lung s-au dovedit bune.

...
Acest film..
Aceasta scena..
Toate aceste amintiri..
Venite intr-o perioada in care pare ca am reusit sa ajung (iar!) intr-o situatie care nu imi mai place, care nu imi mai este confortabila... Si pe care, poate din comoditate, poate din frica (pff..la naiba..mda) nu fac mare lucru ca sa o schimb.
Toate astea..inca vreo cateva intamplari ale inceputului de an...ma fac sa spun doar: vine o perioada in care am niste schimbari de facut!
Si sunt atat de determinata sa le fac, ca la carte, taind in carne vie, cu riscuri asumate, incat nimic nu ma mai poate opri.
Asadar... Sa schimbam!!

Las, pentru cine nu stie despre ce film vorbesc eu aici, trailerul

Iar daca vreti sa vedeti ceva despre cum a facut Mel Gibson acest film, puteti urmari acest documentar superb.

Acest frumos nebun...

L-am vazut. De cand a aparut imi tot propuneam sa ajung sa-l vad. Mereu contramandam, mereu aparea ceva... altceva, care imi schimba planul...
De data aceasta, l-am vazut.

Bohemian Rhapsody

N-am de gand sa comentez nimic despre el, stiu ca sunt tot felul de opinii, unele pro, altele contra.. 

Sa spun drept pe mine ma intereseaza daca ma face sa simt ceva. Daca e cu emotie sau nu. Daca-i fara emotie, daca-i fara macar cateva momente de "piele de gaina"...poa' sa fie cel mai ridicat in slavi film, nu-mi conteaza. 

Si da...oh, da!!! 134 minute au trecut ca un stranut scurt. Si nu m-as fi lasat dusa din sala... 

As fi stat inca pe-atat. Nu numai ca nu m-as fi plictisit, dar la ce nebunie de stari pe dinauntru meu  nascut filmul acesta...

Stiu sigur ca o sa-l mai vad. Vreau sa-l mai vad!!

Acest nebun frumos, incalcand si sfidand regulile...Freddie...

.......

Cand a murit, atunci..demult...am bocit cu lacrimi si muci ca la balamuc..

Crescusem cu viniluri cu Queen. Il iubeam pe Omul acesta.

Aseara, cumva, mi-am adus aminte ca nu i-am mai ascultat cam de mult timp...

Asa ca, da, ascult Queen...

Si cant, fals ca naiba, da' nu m-aude nimeni :)

Ok, maine poate sa inceapa (iar) viata normala....

Pana atunci, mai raman putin lipita de cer..ca-i cam misto pe-aici!

....
Rux, cea mai buna idee. Love you. :)

Numele meu e Peter. Peter Iepurasul!!

Hei, buna, ce mai faceti? Cum v-a gasit primavara aceasta? Poftim? Cum ... cine sunt? Ia uitati-va mai bine..poate din profil ..sau asa, din spate..? Jacheta asta nu va spune nimic? Dar zambetul meu..ei? 

                                                 Dar daca stau asa...

ce ziceti..ma recunoasteti?

Oh, ce ma bucur, ce ma bucur!! M-ati recunoscut! Da, chiar eu sunt, Peter Iepurasul!

Sa stiti ca, inainte sa ajung la tara, acolo unde are loc actiunea acestui film, eu am trait la oras niste ani de zile!

Va puteti imagina asa ceva? 

Evident ca in vremea cat am fost iepuras de oras purtam mai mult decat o jacheta albastra. Aveam si pantaloni in carouri si niste pantofi, super meseriasi, portocalii.

As putea spune ca nu mi-a displacut viata la oras, doar ma stiti, oricand si oriunde sunt optimist si gasesc eu nazbatii de facut, oriunde m-as afla.

E drept ca ma simteam ca pestele pe uscat, uneori, caci traiam cam inghesuiti intr-un apartament de bloc. Eram eu, Joe-un pusti de 6 ani- si parintii lui. Asta nu ne-a impiedicat, insa, sa ne facem de cap in nenumarate situatii si sa facem tot felul de lucuri impreuna. Eram prieteni la catarama, ma lua pana si la scoala cu el. Mai intai colegii m-au privit cu scepticism: hm, ce sa caute iepurele acesta cu noi , la ore?

Ei ma priveau ciudat, eu ma holbam ca mata-n calendar la toate socotelile si materiile pe care le faceau ei la scoala.

La unele ore, recunosc, ma plictiseam ingrozitor. De fapt, va spun un secret (shhht) uneori atipeam in timpul acestor ore. Bine, nu adormeam adanc, dormeam iepureste, dar un pui de somn imi prindea tare bine...

La o ora de biologie, am iesit si eu la tabla. De fapt, sincer vorbind, am vazut un morcov mare si eram asa de lihnit de foame (imi uitasem pachetul acasa) incat m-am repezit la el cu viteza luminii. Doar ca era un morcov desenat pe tabla, asa ca m-am pocnit de tabla de am vazut stele verzi. Ca sa nu se prinda copiii ca am imbulinat-o, am intors-o ca la Ploiesti si m-am facut ca m-am oferit sa fiu ascultat.

Va imaginati ca imi placea maxim ora de sport. V-a picat fisa si de ce: ieseam mereu pe locul intai, cand era vorba de alergari. O singura data nu am fost primul, cand m-a durut labuta (caci la ora de chimie atipisem cu ea sub cap si imi cam amortise). M-a scos din pepeni, pe moment, ca am pierdut. Apoi, insa mi-am amintit ca important este sa participi…

Intr-o zi, cum plecam noi de la scoala, pe biciclete, am zarit intr-un balcon de pe drum o iepuroaica, care uda niste flori intr-un ghiveci. Am remarcat-o, desigur, caci nu erau foarte multi iepurasi in orasul unde traiam eu. M-a remarcat si ea, iar a doua zi, a iesit pe trotuarul din fata si am stat putin de vorba. Am aflat ca o cheama Rose. A treia zi i-am dus un buchet de morcovi proaspeti, pentru care mi-a multumit si i-a rontait fericita.

Din acea zi am facut tot felul de lucruri impreuna: topaim (labuta-n labuta) pe strazi, faceam concursuri de sarit garduri prin parcuri, alergam prin apa ce tasnea din aspersor, faceam tumbe prin iarba...

Cum ne jucam noi intr-un parc, ne prosteam declamand diverse roluri imaginare, a venit la noi cineva. Un domn, care s-a prezentat si mi-a facut o oferta. A spus ca ne tot urmarea de ceva vreme, ca imi urmarea gesturile, felul in care vorbesc si ca l-am dat gata cu talentul meu actoricesc. Ce mai tura vura, el dorea sa joc intr-un film.

Oferta a fost de nerefuzat. Am acceptat pe loc.

Asa ati ajuns voi sa ma vedeti in filmul Peter Rabbit, un un film de animatie pentru intreaga familie. Este o super comedie si va rula in cinematografe incepand cu 30 Martie 2018. Filmul este adus in Romania de InterCom Film 

Ah, iar daca va intrebati ce s-a intamplat cu Rose, iepuroaica, pai a fost alaturi de mine la toate-absolut toate filmarile…Cand terminam ma astepta cu un suc de morcovi si o salata verde delicioasa!

Cum-cum?..Ce-ati zis? Pe urechile mele, am auzit bine?! Am auzit pe cineva cerand un autograf?

Oh, desigur, ma simt onorat, stati numai sa-mi gasesc pixul meu in forma de morcov!

A vazut cineva unde mi-am pus pixul meu in forma de morcov?!?!?

@@@

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

proba 11: Peter Rabbit – Aventuri din (i)realitate

Humanitas Kretzulescu

Va mai spuneam pe aici si prin alte articolase ca Andrei e fan Humanitas Kretzulescu. Librarii, in general, aceasta in particular, pt ca are spatiu cu masuta si scaune la care sta si "citeste" carti. Sambata ploaia aia nashpa rau ne-a facut sa nu putem merge in parcuri, asa cum spusesem ca vom face...asa ca ne-a trimis la Humanitas. De prin vara, cand ama juns prima oara, stand la casa sa achit ce luasem, Andrei a observat ca e o guma de mestecat lipita sub tejgeheua de la casa.

Sambata seara, dupa ce-am citit, colindat printre carti..am mers sa platim ce alesese. La casa, vocea de Andrei se aude de sub tejghea:
-Mami, guma aia tot aici este. Si este si mai murdara!(cand o descoperise incerca s-o..desprinda, asa ca replica mea a fost "Andrei, las-o, te rog, acolo, este plina de microbi, uite, le spunem doamnelor ca este acolo si o s-o ia dea-colo". Ceea ce am si facut....)
Vanzatoarele au facut niste mecle ??!!???
-Aveti o guma de mestecat lipita sub tejghea!
-Ah, noi nu vedem acolo...zic ele dumirite acum. Noi stam doar aici si nu e la nivelul nostru locul acela.
-Este la nivelul lui, a vazut-o din vara si v-am spus si atunci.
Liniste. Mi se cere sa introduc pin-ul.
Copilul insista
-E si mai murdara!
Ele nimic...
Am plecat. Sigur acolo o s-o gasim si peste nshpe luni...ani...Ba chiar cred ca, peste sute de ani daca va mai exista tejgheaua aia...Caci nu cred ca o s-o desprinda cineva de-acolo.

Acuma..ca vanzatoarele nu se obosesc sa anunte pe cineva..asta mi-e clar. (in niciun caz n-o s-o ia ele de-acolo, nu?!). Dar ..ca ma intreb si eu..cine colinda Humanitasul..caci totusi ma gandeam ca nu oricine merge la librarie sa-si ia carti..si, nu stiu de ce, in naivitatea mea..ma gandeam ca un cititor de carti nu isi lipeste guma sub tejghea...
Ok, am dreptul sa ma mint si sa raman naiva si o sa-mi spun ca vreun copil..poate unul mai mare care mesteca guma..a lipit-o acolo. Acum..nu stim exact cat de mare era copilul. Poate avea 30..40...de ani, nu? Pana la urma toti ramanem copii..nu?!?!

Daca ajungeti..va rog sa verificati si sa vedeti daca e acolo. La casa. Vis a vis de raftul cu ceaiuri si cesti si ceainice.. Sub tejghea...

Noi sa fim sanatosi!!! :))

Seara de Leos Carax. Holy Motors.

Ei, bine, v-am zis ca vedem film! 

Anm avut copil cuminte, care-a adormit pe la 21.30, am luat inghetata si popcornul (special cumparat -pentru seara de film) si ne-am asezat frumos in fata ecranului... 

Alegerea a fost  Holy Motors - filmul din 2012 al lui Leos Carax.

De ce acest film? Intai si-ntai pentru ca am aflat de la Lavi ca l-a vazut si mi-a zis unde sa-l vad..  si pentru ca eu il plac pe Leo Carax. Adica...mai exact...mi-au placut Boy Meets Girl, Les Amants du Pont Neuf, oarecum si Pola X...
 

Nu am de gand sa va povestesc filmul...dar sa stiti ca...pentru primul film vazut dupa atata vreme..pentru care ne-am pregatit si ne-am rugat sa doarma Prichi :)....n-a fost cea mai buna alegere. Mi-am promis mie (si lui Andrei) ca urmatorul sa fie ceva mai lejer...asa..ca pentru creierii mei usor ravasiti... :))