Doi.Punct si de la capat.

A fost aici o postare, pe 10 martie, pe care am sters-o ieri pentru ca, de fapt, nici nu stiam ca am publicat-o. :)
Eram convinsa ca am lasat-o in draft, pana ieri, cand mi-a spus o prietena ca a citit si ca nu-i vine sa creada...atunci am intrat, am vazut ca e publica, am sters-o. Scriu asta pentru cei care au si comentat la ea, imi cer scuze ca nu apar comentariile voastre pentru ca nu mai este postarea respectiva. Stiu ca veti intelege.

In rezumat, de cateva zile, mai exact de pe 4 martie, de cand am aflat ca despartirea mea de tatal copilului este asa de importanta ca a trebuit sa fie anuntata cu surle si trambitze (pe bune nu-mi imaginam ca e subiect de interes national :P) m-am tot gandit care-i cea mai potrivita atitudine.
Cel mai de cacao in toata povestea este ca eu am fost anuntata de o prietena, care a aflat de la alta doamna..ca apar lucruri despre viata mea..intr-o revista mondena. Orice o insemna monden..ma rog..sa nu comentez mai mult. Ca sunt poze cu fi-miu in ea...iar asta m-a enervat rau de tot, pt ca sunt mama lui..cred ca ar fi trebuit sa fiu intrebata/sa imi fau acordul in utilizarea acelor fotografii. Ma rog...
 Dat fiind faptul ca este si imaginea mea in joc, dat fiind faptul ca exista neadevaruri despre mine/relatie/situatie, dat fiind faptul ca sunt pusa intr-o lumina foarte proasta mai ales prin aceste denaturari ale realitatii...am fost tentata sa scriu mult, un fel de "raspuns" cu completarile celuilalt implicat in aceasta intamplare. Celalalt fiind eu!


Am scris mult, dar..in timp ce scriam eu cu spor..mi-am adus aminte de vorba aia din popor care spune "cand iti pui rufele la uscat, pe balcon, nu-ti pune niciodata chilotii pe sarma din fata". Ca-s chilotii tai, adicateleasicarevasazica, cele mai intime obiecte vestimentare, poate nu-i cazul sa se benocleze si vecinii la ei. Sigur, daca asta iti doresti, daca ai nevoie sa expui public lucruri care tin de budoar..atunci esti liber s-o faci.
Eu nu agreez lucrurile de acest gen, si consider si ca, mai ales acum!, am o mare datorie fata de fiul meu: sa nu-l expun mai mult decat a fost deja expus. In egala masura, insa, consider ca am datoria, atat fata de el cat si fata de mine, sa lamuresc macar cateva aspecte care, prezentate partial sau scoase din context, par altfel decat au fost de fapt.
Momentan doar imi propun sa scriu despre ele, candva voi si scrie, deocamdata am alte prioritati cum ar fi traitul real, ceea ce va doresc si voua :))
Sau poate ca n-o sa scriu niciodata..caci oamenii care-mi sunt cu adevarat importanti stiu ----prezenti fiind la realitatea traita----cum au stat, de fapt lucrurile. Si doar acei oameni conteaza...pana la urma..



Mbon. Acum, ca sa trec la intamplarile intamplate, ceea ce am citit vineri, pe 4 martie, a fost sutul in fund care a miscat niste lucruri. Lucruri care oricum erau in miscare, dar ceva mai lent..nu intru in detalii...Cert este ca de pe 5 martie suntem doi intr-o barca. :) Pardon, doi intr-o casa. Alta casa. Eu si Andrei. O viata noua, o viata diferita, cu bune si rele, ASUMATE.
Suntem doi intr-o barca, dar el va continua sa aiba doi parinti, cum este si firesc. Isi va vedea tatal/ tatal il va vedea pe el- in continuare, vor avea timpul lor impreuna, vor avea intamplarile lor impreuna. Consider(am) ca asa este normal, asa cum consider si ca este esential ca -atunci cand parintii se despart- sa aiba inteligenta de a nu-si otravi copilul cu frustrarile la adresa celuilalt.

Viata merge mai departe. Temerile mele cele mai mari in ceea priveste adaptarea lui Andrei, temeri care mi-au pus muuuulte piedici si mi-au creat muuuulte nopti albe pline de intrebari si de framantari (inainte de mutare)..s-au dovedit vag nefondate. Cineva mi-a spus candva "copilul este /va fi bine daca langa el mama e bine". Nu cred ca am crezut atunci ca asa este, nu cred ca am realizat exact ce inseamna asta.. Acum, pe pielea mea, stiu ca asa e. Sigur ca este o situatie noua, complet noua, dificila pentru el, dificila si pentru mine (pentru ca trebuie s-o gestionez foarte bine, astfel incat "damage"-ul la Andrei sa fie cat mai mic). Sigur ca voi mai avea nopti albe (sau partial albe:))...), cu intrebari, cu incercari de a gasi cele mai bune solutii. Dar pe ele cred ca ti le asumi cumva..din momentul in care ai devenit mama, indiferent cat de roz/sau de "neroz" stau lucrurile. Uneori probabil ca nu le voi gasi. Uneori voi mai gresi, cum am mai gresit si pana acum. Sigur ca mi-as fi dorit nespus sa nu treaca prin asta. Nu doar acum, ci in general. Dar, cata vreme el stie si simte ca are in continuare doi parinti, ca este iubit de amandoi, ca este binevenit in vietile amandurora, ca ...si ca...si ca...eu cred ca va fi ok. Cu siguranta, per total, mai bine cu doi parinti si doua case, decat intr-un trei nefunctional intr-o singura casa. Eu cred ca tarie, asa cum credeam si inainte sa am propriul copil, ca un copil simte foarte bine tensiunile casei/parintilor, fie ele si neexprimate...si ca o atmosfera tensionata si grea numai bine nu-i face. Chiar si una "tacuta".

Cu siguranta voi scrie despre cum este sa fii mama singura. Sunt convinsa ca sunt si alte mame care vor gasi /se vor regasi in scrierile mele. Au fost si pana acum oameni care mi-au spus asta, mai mult ca sigur ca si de acum incolo.
Initial am vrut sa inchid blogul, apoi am decis sa imi vad de ceea ce am chef sa fac: sa scriu. Pentru mine. Cine vrea sa citeasca..feel free to do it. Cine vrea sa citeasca doar ca sa ma muste de fund apoi...de asemenea feel free to do it. Daca atata bucurie aveti..well..nu va pot opri, nu? It's a free country..world..whatever..

Hai sa ne auzim cu bine.