luni, 28 decembrie 2015

Doar despre mine-eu-al meu-a mea-mie:)

Azi dimineata la 4 am o terminam. Cand am inceput-o m-a prins si nu prea..Mai apoi, pe traseu, m-au prins doua dintre cele 3 povesti..a treia doar putin...Pentru ca spre sfarsit sa nu mai pot s-o las din mana... Asa se face ca la 4am stingeam lumina si adormeam cu sentimentul ca STIU exact despre ce simteau ele ..oricare dintre cele trei..in cartea asta..

Am terminat-o, am mers la bucatarie, am fumat o tigara cu ochii infipti intr-un cer atarnat printre blocuri... Cu fraze care-mi rasunau inca in minte, nu ca si cum tocmai le ctisem ci ca si cum tocmai pusesem pe hartie ceva ce gandisem..ca si cum tocmai le scrisesem... Poate ca le-am si scris acum vreo nustiucati ani..Poate ca era nevoie de cartea asta ca sa mi le aduc aminte... Un fel de bunaregasire.
Greu de explicat sentimentul. Cert este ca am certitudinea ca e o carte pe care am citit-o fix cand era nevoie s-o citesc.


*****************

Eram in masina, ma tot invarteam pe niste strazi prin niste cartiere horror. Blocuri ceausiste, insirate de-a lungul unui soi de faleza inalte. Mult gri, multe balcoane urate, aliniate ca soldatii la raport. Nu reuseam sa mai ajung la blocul unde traiam. In plus, invartindu-ma eu pe stradutele din jur, privind in sus la blocul unde trebuia (si nu reuseam) sa ajung, am vazut ca stateau sa cada mari bucati din el. Si ma gandeam, in panica totala, Doamne, copilul meu e singur in casa si eu nu ajung si o sa cada si blocul, Doamne, ce ma fac...? Ca sa fie tacamul complet, nu stiu cum, am ajuns cu masina in mijlocul unei manifestatii. Si, cum doar in vise e posibil, din strada goala pe care circulam, m-am trezit inconjurata de oameni, de parca iesisera din pamant. Exact asta imi spuneam-in vis- cum si de unde au iesit astia toti??? Manifestau, strigau, uralu, vandalizau... M-am dat jos din masina (sau am fost scoasa??) si m-am trezit in mijlocul lor, eram de-a lor, manifestam cu ei desi nu mi-era foarte clar pentru ce..Au aparut unii cu niste portavoci si strigau ceva...eram panicata..as fi fugit daca aveam cum... Apoi, deodata, am recunsocut pe cineva. Am fost atat de socata ca nu reuseam sa-i spun nimic..ma uitam la ea si eram muta..caci toata viata ei ar fi putut sa faca ORICE numai asta sigur nu! Mama mea era in mijlocul multimii, le vorbea, o aplaudau, o purtau pe sus..si ea radea si era ..foarte in forma, ca si cum toata viata ei asta facuse... Mi-a facut cu mana, apoi a disparut purtata de multime. Dar..cumva..din privirea ei sau... din ceva ce-mi spusese fara sa-mi spuna ...am stiut ca o sa fie ok... Ca o sa gasesc drumul.
Si m-am trezit.

*****************

Tot pe Ea am visat-o si intr-una din somnurile de amiaza ...Nu mai stiu exact cum, m-am trezit cumva..impacata...linistita..simtind-o "prin zona".

******************

Ce iarna grea ai avut, Mama, acum cativa ani...Ultima ta iarna..
Nu fac analiza pe vise sau ceva de genul, dar decembrie e luna in care am aflat ca Mama avea cancer. Inainte de Sarbatori. Cele mai cumplite sarbatori. Sau cele mai cumplite au fost cele din anul ce-a urmat, in care ea deja plecase de 6 luni? Nici nu mai stiu. Din fericire, intre timp, decembrie a devenit luna in care s-a nascut Andrei Stefan. Multumesc, Doamne! Multumesc, Mama!

***************
Nu-s in cel mai bun mood al vietii mele, nici in cel mai rau, dar de ziua mea (care vine acusica, in ianuarie) nu am deloc chef. Sper sa-l regasesc pana atunci. Pe el, cheful. Daca nu..nu. Logica de femeie, deh. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu