miercuri, 25 noiembrie 2015

25 noiembrie 1965

Acum 50 ani imbracati in pardesie si cu palarii elegante, ei doi spuneau DA la starea civila. Pe undeva pe acasa, la tata cel ramas, exista poze din ziua aceea. Ei doi, semnand, intai unul, apoi celalalt. Ar fi fost nunta de aur..AZI.

Mi-e teama sa-l sun pe Tata azi, caci sper sa nu-si aduca aminte ce zi e azi.. Spe sa-i treaca usor ziua si, poate, fara nodul asta din gat, nod pe care eu il am de cand m-am trezit. De fapt..il am acolo de vreo saptamana...de cand am realizat de ce zi ne apropiem...
Pe Mama am visat-o azinoapte...probabil si pentru ca m-am gandit mult, foarte mult la ea zilele astea..Mai "foarte mult" decat de obicei..

In anii in care traia si Mama..le faceam mici cadouri, surprize, complotam cu Diana, ii sarbatoream cu drag. Anul asta..ca toti ultimii ani..ziua asta mi-e goala si pustie si mi-o umplu cu cat mai multe activitati ca sa trec cat mai usor prin ea.
Sunt zile, sunt date, pe care le voi purta in suflet toata viata. Ziua Ei, ziua asta a lor, fiecate Sarbatoare fara Ea, fiecare zi a mea fara Ea, fiecare zi a nepotului ei fara Ea...
Bucurati-va si iubiti-va si sarbatoriti-va parintii cat ii aveti cu voi...Bucurati-va ca-i aveti. Niciodata nu poti avea idee cand se termina asta. Si uneori..la unii dintre noi..asta se termina in timp atat de scurt ca nici n-ai timp sa-ntelegi ce ti se intampla. Sau de ce. Mai ales de ce!

luni, 16 noiembrie 2015

Pe scurt despre ...

Eh...si a trecut si minivacanta noastra din Sinaia.
Frumoasa vremea, frumos locul (mie chiar imi place Sinaia, este preferata mea de pe Valea Prahovei), meserias drumul cu noua masina (wow, adica am putut sa conduc si eu relxata pe zona de curbe, fara sa-mi fie teama ca se rastoarna masina la fiecare viraj..), comunicare super cu copilul (mai putin la momentele numite "masa la carciuma"-dar despre ele povestim altadata sau nu povestim deloc...:)))...)... Am facut de toate ce se puteau face. Urcat pe munte (usurel,lejer, ca pt un copil si o mama necocotatoare de felul ei..), plimbat cu telecabina si baut un cico la cota intr-un soare superb, vizitat Muzeul Trenuletelor, facut tur de Sinaia cu trenuletul turistitc (mare teapa, dar copilului i-a placut, nah..), plimbat pur si simplu pe stradute, jucat in parc, vizitat libraria Flower Power- chiar de 3 ori- caci intelectualii cumpara carti nonstop:)). Si cate-o masinuta...ca sa nu credeti ca doar cartile ne pasioneaza.
Mi-a placut sa ma reconectez cu el (am observat ca acesta este termenul potrivit:)...).
Mi-a placut ca, desi am plecat din Bucuresti cu el tusind si cu rinoadenoidita (nu vreau sa detaliez ce-i asta, dar puteti afla de oriunde de pe net..daca aveti curiozitati), ne-am intors bine-bine. Din cand in cand mai raguseste, dar cred ca e explicabil la cat poate sa vorbeasca (nonstop) si sa..CANTE! Dap, ati citit bine, a cantat peste tot..in telecabina, in trenuletul cu care-am facut turul orasului, in restaurant (cand nu se criza, canta..), pe strada, in camera, cum spuneam..peste tot. Veselie mare, dragoste mare. Nervi, cand au fost, la fel de mari..:)))..:(((

Per total...as repeta experienta. :)

p.s.
Nu ma intreb niciodata cate isi va aminti el din ce traim-facem acum...
Poate putine, poate deloc, poate ca..din contra..isi va aminti multe. Cred insa, cu tarie, ca toate aceste minivacante sau vacante mai mari (in 2 sau in 3) vor conta mult pentru ce va fi el ca om, in viitor. Cred ca ..hm... construim cumva piesa cu piesa puzzle-ul fericirii lui actuale.

miercuri, 11 noiembrie 2015

Sa dam o fuga pana-n Sinaia, zic!

Dupa o luna intreaga de viroze si virozute, bacterii si bacteriute, otita, tuse, muci, febra si nici nu mai vreau sa imi amintesc cate si mai cate...plecam la muuunte!!! Plecarea asta era stabilita din vara, am scurtat putin perioada...Drept e ca, in prag de cedare nervoasa, eram cat pe ce sa renunt de tot la ea, daca medicii care-l urmaresc pe Andrei nu m-ar fi incurajat sa plecam. Conform principiului "scoateti-l din mediul acestui oras, poate s-a alergizat la ceva, ar fi o idee buna daca ati avea o iesire la munte cu el.". Oh,da? Perfect!
Si cum s-au si aliniat astrele :) si am reusit sa finalizez si cu schimbarea masinii...si cum masina cea noua se cere incercata si pe drumurile din afara orasului....si cum prin decembrie (mai exact fix de ziua lui Andrei) am procesul in care sigur voi pierde carnetul-deci trebuie sa profit de perioada in care-l mai am:)....si cum si copilul abia astepta sa mergem la Sinaia..oh,well,exact asta vom face! Nu te poti opune sortii, nu-i asa? :)) Mai ales ca matsuica Diana ne asteapta acolo de duminica:)))

Are sens sa va spun ca abia astept??? Ca deja mi-am printat ce avem de vizitat prin Sinaia??
Desigur primul pe lista este Muzeul Trenuletelor! Ia uitati ce-o sa vedem
El nu stie inca, dar eu topai de fericire...:)

Mai bagam si-o telegondola sau telecabina...Mai ma gandesc daca sa vizitam si Pelesul, caci inca mi se pare prea "necopt" pentru genul acesta de vizite...Desigur parcul din Sianaia, unde asta vara a bazait pt ca era super coada la trambuline (Probabil acum nu mai sunt trambulinele, iar daca mai sunt sper ca nu e coada aia...oricum de data asta avem timp, nu ca in vara..).. Si plimbari..si aer curat...si sporovait..si...aaa..v-am mai zis ca abia astept??!!!:))))

Ah, da, pana atunci am bagaj de facut, dar presimt ca-n maxim 1/2 ora o sa-l fac (la noapte, cel mai probabil). Vreme buna sa fie. Dupa sanatate (care-i pe primul loc) si vremea e importanta..Si drum bun pentru ea ...

...si, implicit, pentru noi! :)

Ne auzim cu impresii dupa..:)

luni, 9 noiembrie 2015

ganduri dezordonate

De cand s-a intamplat ...nu-mi pot lua gandul si sufletul de la nenorocirea de vineri noaptea. Functionez "normal" (orice-o insemna asta..) aparent... Imi fac treaba la munca, alerg pe la Administratia Financiara, pe la banci si-n alte locuri ca sa imi rezolv niste acte, ma joc cu copilul..pana la urma mi-am schimbat si masina...toate cele "normale". Si-n timp ce fac o chestie din asta absolut normala si banala, zdrang, ma paleste cate ceva din banala chestie pe care-o fac si ma trezesc ca, iar, mi se chirceste sufletul pe dinauntru si ma buseste plansul. Pentru ca, de cateva zile, de sambata incoace, orice as face imi revine ca un leit motiv "ei nu mai pot sa faca nimic din toate astea." Si apoi, imediat, "Doamne, ce-o fi in sufeltul parintilor acestor tineri!!?" si intrebarea asta vine cu durere de-a dreptul fizica si cu stomac facut ghem de cat de tare doare.

In timp ce-i faceam de mancare lui Andrei (intr-o seara cand el dormea) m-am trezit intrebandu-ma cate seri-nopti si-or fi petrecut si mamele lor facand ceea ce fac eu. Si-apoi..dupa multi ani..puii le-au crescut, au zburat, erau "pe picioarele lor", erau "bine"... Pana intr-o seara /noapte in care...n-au mai fost. Cum? Cum, Doamne, cum?? Sa primesti un telefon...sau nici macar..sa dai tu telefoane peste telefoane ca sa afli daca...Cum?? Cum e posibil? Cum??!!???

Cand eram in facultate (n-o sa uit asta niciodata!!), in anul 2, in sesiunea de vara, am mers (seara-noaptea) cu prietenii sa vedem un meci din campionat. La alti prieteni. Eu stateam in zona Vacaresti, ei pe la Dristor. Nu aveam mobile, nu aveam nici fix (nici la mine-acasa, nici la ei). Mama era in Bucuresti, cum a fost 5 ani de zile in fiecare sesiune a mea. S-a terminat meciul..ne-am lungit la povesti..nu ne-am prins cat s-a facut ora. Nu ne-am prins cum a trecut timpul, ori cat timp a trecut de la finalul meciului. Trecusera -probabil- vreo doua ore.. Era trecut de 1am, nu mai circula niciun tramvai/metrou..bani de taxi nu aveam... Am luat-o pe jos, 3-4 statii de tramvai, nici nu erau multe.. Am ajuns acasa..unde am gasit-o pe mama imbracata, gata sa iasa pe usa casei.
-Ce faci, mama? Unde plecai?
A zambit usor rusinata...draga mea Mama, care nu dorea sa deranjeze in vreun fel cu grija ei..si mi-a spus ca pleca pe jos pe drumul spre Dristor. Nu stia unde stateau prietenii la care vedeam meciul stia doar Dristor, dar nu mai putea sta in casa. Stia ca se terminase meciul, ca Romania pierduse si ca erau mari scandaluri pe strazi, oameni beti..si i-a fost FRICA. Sa nu patesc ceva. Ceva, orice. Nu avea nicio logica sa plece asa.."de-a lungul liniei de tramvai, caci oricum pe aici veneai"...se expunea inutil..n-am inteles atunci cum de i-a venit ideea asta.. Devenita eu insami mama, am inteles mult mai mult. Iar sambata...toata ziua de sambata mi-am amintit de Mama, cum era ea gata sa plece pe strada..numai pentru ca se gandea ca as putea pati ceva. Cum venea ea, la 1,50m ai ei sa ma salveze de posibilii golani care m-ar fi atacat. Draga de ea..ce spaima trebuie sa fii trait in noaptea aia...Iarta-ma, Mama, ca nu am inteles decat atat de tarziu..ce-a fost in sufletul tau...
Ei bine...Mama a avut noroc. Ea..eu..ca am ajuns intreaga acasa... In alte dati, cand ma stia in club si stateaaaaa pana pe la 2-3 am (cand veneam acasa) pe scaun in bucatarie sau la tv, asteptand sa auda cheia in usa ca sa poata sa doarma si ea. Niciodata nu imi reprosa, niciodata nu-mi spunea ca-i prea tarziu in noapte sau ca-i deja dimineata cand am ajuns..Dar nici nu putea sa doarma pana nu va stia in casa.

Mai apoi, nu mai stateam cu ei..aveam vreo 30 de ani deja si duminica, cand plecam din vizita de la ei, imi spunea mereu "dai un semn scurt cand ajungi acasa?". Il dadeam. Uneori uitam si-l dadeam la 10-15 minute dupa ce ajungeam..

Ingrijorarea asta care vine la pachet cu statutul de mama...
Si care nu cred ca dispare vreodata, indiferent cati ani are "copilul"..poate devenit adult..

Sa-l cresti 16 ani...21 de ani...28 de ani..si sa sfarseasca intr-un mod stupid, oribil, cred ca ti se strange carnea pe tine. Mai poti sa fii om dupa aceea? Mai poti sa mai traiesti?
Nu vreau, nu pot, nu stiu sa-mi imaginez...

Greu. Tare greu.
Gandurile mele au fost catre familiile lor..catre prietenii lor..catre ei, care...
Este unul dintre momentele in care mi-ar placea sa cred cu tarie ca exista ceva si dupa..dincolo..
Ca s-au intalnit acolo, toti, si ca..nu stiu..cumva le e bine..

O tampenie...sau nu..nu stiu..
Dar sper ca nu s-a terminat asa, aici, atunci...


p.s.
Acum ceva ani, nu foarte multi, cand eram intrebata "tu de ce nu vrei sa faci un copil" raspundeam (printre altele) "NU VREAU SA-L CRESC IN TARA ASTA!". Dar , jur!!!!, nicio secunda nu m-am gandit ca "tara asta" poate insemna ceea ce s-a intamplat in Colectiv. Niciodata nu m-am gandit ca "tara asta" poate insemna ceea ce s-a intamplat cu pruncii care au ars in maternitatea Giulesti.. Si lista ar putea sa continue..dar sa ma opresc la cele care m-au tulburat cel mai tare...

eu. eu. eu.

Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉