timpcetrece

Citeam ieri pe un blog despre un bebe. Despre primele gandureli, despre perioada aia in care-i doar alaptat, despre starile mamei, despre reactiile copilului...
Si mi-am adus aminte cum era... Si mi-am dat seama ca, da, uiti ce-a fost greu. De fapt nu uiti, doar ca greutatile sau probleme incepututlui in ale mamiciei raman undeva..amintiri estompate..nu sunt ele cele care raman. Ce fericire, zic! Cred ca-i bine asa, probabil asa se explica si cum de o mama careia i-a fost greu cu primul se incumeta sa-l faca pe-al doilea. Uiti. Iti amintesti doar cum era cand se mufa de tine si adormea asa..cum era cand ii adulmecai pielea-parul..cum era cand dormeai cu el lipit de tine...
Si, in timp ce citeam, mi-am dat seama inca o data de ce am dorit sa pastrez acest blog. Pentru ca pana si lucrurile bune le uiti. Vin altele la fel de bune sau mai bune care se aseaza peste ele si mintea ta nu mai e capabila sa pastreze acolo toate momentele, toate intamplarile. Ori eu vreau sa le pastrez. Pentru el, pentru cand va fi mai mare si -poate- ma va intreba. Pentru cand va vrea sa stie si eu voi fi usor senila si nu-i voi mai putea raspunde...

Cand abia nascusem si aveam nshpe milioane de intrebari, de drame, de nedumeriri, de intrebari..imi sunam prietenele cu copii. Elena a "beneficiat" de cele mai multe telefoane, de cele mai multe intrebari... Avea pe Maria cu doar 2 ani si ceva mai mare ca Andrei. Asa ca, in mintea mea, ar fi trebuit sa detina toate amintirile intacte si sa aibe raspunsuri la toate cele venite dinspre mine si care erau gen "auzi, ce faceai tu cand.." Spre surprinderea mea nu-si mai amintea decat ..aaa...hai sa zicem ca 20 %. Poate mai mult, poate mai putin. Dar mi-am dat seama cat de multe uitase...
In scurt timp aveam sa descopar si eu, la randul meu, cat de multe am uitat.

Asa ca..da, voi mai scrie mult si bine aici. Da, am devenit selectiva in ceea ce scriu..nici n-as avea cum sa mai scriu despre "ce mai face nou/ce mai zice nou" pentru ca e greu de tinut pasul. Suntem cumva..intr-o zona in care lucrurile vin firesc..el creste, noi invatam ce-nseamna asta deodata cu el..

Da..el creste...Si cand il vad asa de luuung si asa de ..mare?...parca, uneori...nu-mi vine sa cred ca este gaza aia mica de acum 3 ani si mai bine de 2 luni...
Pe de alta parte, alteori, ma uit la el cand doarme si are inca pozitii/posturi si expresii de cand era bebele acela mic...

Si aseara, in masina, venind de la gradi..vazand un Ford in paralel cu noi:
-ar vrea si mami un Ford ca asta...
(se pare ca i-am zis de multe ori si copilului ca as vrea sa ne schimbam masina...)
-da, mami, as vrea si eu ..poate nu un Ford...dar as vrea alta masina..
-cand o sa fiu mare, o sa conduc eu si mami o sa stea acolo unde sta tati..
-da, Andrei, asa e...
-si o sa ajung singur la pedale
(da, i-am explicat candva una-alta si despre pedale-schimbator-etc...nu, nu-s nebuna, era curios si i-am raspuns pe intelesul lui..)
-da, o sa ajungi..
-si o sa conduc cu viteza mare-mare..
-sper sa conduci cu viteza potrivita...
...
Se mai gandeste putin
-si ...cand o sa fiu mare..tot sufletul lui mami si-al lui tati o sa fiu...
-da, asa este, tot asa o sa fii1
-si o sa ma iubeasca mami si tati tot mult-mult..
-da, tot mult mult..



DA, TOT MULT-MULT!!! TOT MAI MULT! TE ASIGUR!!!!


Comentarii

  1. Da...asa mici au nevoie mereu de confirmari peste confirmari.Ca sunt sufletul lumii si sunt iubiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa este... si i le dam , i le dam...Cred ca toti parintii fac asa..:)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu