Mi-a stat ceasul ieri. S-a oprit la ora 13.30. Cam pe cand ieseam din 2Mai, adica se vede treaba ca nici el n-a mai vrut sa curga timpul pe drumul de-ntors din vacanta... Si-a facut, cuminte, treaba cat am stat acolo..masurand si anuntand ca-i momentul de plaja..ori de somn..ori de preumblare pe plaja-faleza..ori de pepene...Ei, nah, ce spun eu!! Ca si cum era ceva ce faceam pe baza de ceas!:)). Nici gand de asta... Cu exceptia somnului, care-i o rutina la care am tinut si acolo (pentru binele si conservarea energiei domnisorului..), restul lucrurilor s-au intamplat cam cand le venea lor momentul sa se intample... Caci aia cu porumbul treceau cand doreau ei pe plaja..caci gogosile erau gata doar cand aveau chef tanticile de la gogoserie sa le faca..asta-i clar..caci mancarea era cand era ea gata nu neaparat cand doream noi sau el:))Mai ales el, caci a avut o foame de lup..si una doua cand ziceam ca-i copilul satul il auzeam..mancam ceva bun..scoate mami din rucsac ceva bun pentru Andei.. Hatz, nah, de un' sa scot, nene, mereu...??!!?? :))
A fost vacanta cantata...Si-a cantat lui si a cantat cui a avut chef sa-l auda "locomotivele sa-si faca treabaaaa..." si "un motan cat un pisoi pamparamparamparam...sta pe-un gunoi si cauta in el..pamparamparampam..golanul a fugit..nu sunt eu de vina ca-l calca o masinaaa" si "avion cu motol..ia-l si pe Andei in zbol...ma fac aviatooool.." Si-a inventat povesti cat a dorit si a invitat pe care-a avea chef sa-la sculte..Si , slava Cerului, au fost urechi care-au dorit sa asculte si care-au inteles tot ce-a spus el... Si daca nu stiau vreun nume de personaj..apoi le explica el cu rabdare si cu zel cine-i ala...
Ii vana pe Dan si pe Mimi...(gazdele noastre) sa le povesteasca te miri ce, il vana pe Toma (fiul lor de-aproape un an..) ca sa-i dea cate-o masina mica-mica "pentru ca el e bebe mic", o vana pe Luiza (nepoata gazdei) sa-i arate cartile lui (I le aducea, una cate una, din camera in curte), vana si...pisica Rita s-o altoiasca (nah, nimeni nu e perfect:)..).. El pe ea... noi pe el..ca, nah, era mica si merita si ea sa mai traiasca... :P
A fost vacanta alergata pe mal de mare..cat e plaja aia de lunga..cu picioarele-n apa din care nu mai dorea sa iasa.. "stam toat ziua aici, la apa"... Canta apa-apa-apa-apa...si chiuia si injura la val si iar iesea...si fugea de-a lungul ei..si-l scoteam de-acolo doar cu luat pe sus (adica plangand in hohote, cu lacrimi si cu muci..) sau amintindu-i ca avem pepene (cand auzea de el o lua la picior catre prosop). Caci mai trebuia si scos..nu de alta dar ajungea la faza aia in care ii clantaneau dintii in gura LA PROPRIU, de-i auzeam si-i vedeam mandibula cum se misca.. Rezistent copil, sa nu-i fie de deochi, ca n-a facut nici muci si nici n-a racit la catamai clantzaneala de dinti a avut in primele 2 zile.. Din ziua a 3-a parca s-a mai incalzit si apa (sau atat mi-a luat MIE sa ma obisnuiesc cu ea??!!) si au disparut si din valuri..asa ca am purcesc si la intrat mai mult in ea... Si, da, dupa ce si-a invins o oarecare frica-rezerva, a stat de-i venea apa pana la umeri..drept e ca era cu mainile pe sus si ne tineam de maini..dar dorea acolo.."ial-ial la apa male":). Cu colacul, desi in piscina intra fara probleme, nu prea a fost prieten. Ii era cam frica, se prindea de noi, radea el..dar era un ras cam albastru:)). Bine...daca ma vedeati pe mine cum am tasnit din apa cand o vietate (oare era crab??) mi s-a miscat sub talpa, in nisipul de pe fundul marii, ati fi inteles ce mama "curajoasa" are tanarul nostru..
A fost vacanta cu gogosi si porumb fiert si muuult pepene...grecesc sau de care-o fi el.. A fost vacanta in care s-a imprietenit iar cu iaurtul simplu(mama lui se dcalara fericita, caci ma enervam eu pe mine ca-i dadeam iaurt cu fructe din comert..). A fost vacanta si cu mofturi..vleau ciobitza..nu mai vleau ciobitza..mamaliga si bazica vleau..nu mai vleau...aia vleau, nu mai vleau...
A fost si vacanta cu mancat (mda..iar!) nisip; cu scoici sparte intre dinti- de ne statea inima ca s-o taia la limba-; cu pietre adunate de pe jos si-ndesate in gura...
A fost vacanta cu citit tot ce era scris pe pereti/magazine/garduri/panouri/etc..De la nume de strazi, de carciumi, preturi in magazine, marci de suc-bere, de toate.. "Ce schie aici?". Tot tre' sa stie..la toate intreaba..nimic din ce contine litere nu-i scapa :)
A fost vacanta in care mama si matusa deopotriva am stat si i-am povestit cate-n luna si-n stele...si-acum copilul stie si ce-i aia ulitza, si ca la Mangalia e o geamie, pe care-a si vazut-o asa..in trecerec rapida..si ca a fost la 2Mai in vacanta si ca ala e sat, si care-i diferenta intre sat si oras...si ce-i ala santier naval si ce se produce acolo..si-a vazut si farul care face semne vapoarelor..si cate si mai cate...
A fost vacanta in care-din senin- dorea "sa-l sunam pe tati sa-i spunem si lui tati ca..."
-ca a facut pipi la tufis
-ca a mancat porumb fiert
-ca a mancat gogoasa
-ca s-a jucat cu fetita x..
etc-etc-etc...
In general..a fost o vacanta in care a fost MULT MAI USOR ca anul trecut... Si chiar mai frumos, as spune! Chiar daca mai scurt...
Cu "aparatoarea" mea de soare pe cap...trasformat in fetitza...va saluta de la 2 Mai...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu