vineri, 28 februarie 2014

Despre gradinitele particulare din Ro

De obicei scriu despre Andrei. Ce mai face, ce mai zice, ce mai..ce mai..
Acum scriu pentru a ma explica de ce am absentat atat de mult timp de pe aici...Si, in felul asta, veti afla si ce mai e cu Andrei:)
Suntem bine sanatosi, ca sa nu credeti ca am patit ceva. Ba chiar am avut 2 zile de concediu, pe 24-25, numai ca a fost luat de necesitate-nu pt ca-mi propuneam sa iau concediu fix cand e vremea nashpa si nici macar parcurile nu sunt prea prietenoase pe vreme nashpa.
Dar..avem o situatie nasoala. Bona noastra are o problema de sanatate (sa-i tinem toti pumnii sa iasa cu bine din incercarea asta!) si a trebuit sa lipseasca 2 zile, asa ca..am stat acasa. Mai mult, va mai lipsi..fie aproximativ o luna (daca problema se va dovedi a fi mai..minora), fie va renunta de tot. Vom afla saptamana viitoare, deocamdata este cu Andrei prin Cismigiu...iar eu simt ca va fi bine! :)
Are sens sa va spun cam cum a fost sa aflam asta in cateva zile...sa gasim solutii in cateva zile..sa incercam sa ne prindem daca gasim backup sau e nevoie de gradi..? Are sens sa va spun cat am stat pe net, cate gradi am gasit, cate am vazut, ce stres, ce nervi, ce dezamagire pentru ceea ce am vazut?? Ei, bine, voi spune ce m-a marcat maxim dupa aceste vizite de gradinite private.

Buun..asadar s-o luam metodic. Am sa incep prin a spune foarte clar ca, in momentul in care am aflat ca minim o luna vom fi descoperiti, eu una am afirmat (foarte convinsa) ca mai bine cautam gradi decat bona. Asta pe de o parte pentru ca stiu cat de infiorator de greu a fost sa gasim bona, pentru ca nu ma mai simteam in stare sa mai vad iar nu stiu cate femei care au impresia ca pot cere beneficii fara sa ofere mai nimic la schimb (n-are sens sa ma repet, dar cei care ne cititi stiti prin cate am trecut sa gasim bona..ce am vazut/ce-am patit/etc-etc)... Iar pe de alta parte pentru ca, recunosc, mizez pe ideea ca d-na va veni inapoi dupa ce se va recupera si ca n-are sens sa luam pe cineva pentru o luna-doua.. Asta nu inseamna ca n-am intrebat in dreapta si-n stanga despre posibila bona, evident ca am intrebat, dar nimic n-a aparut/n-am gasit..
So..am zis..bine, cautam gradi. Desi ceea ce urma sa se intample nu avea nicio legatura cu ceea ce ma gandeam eu ca se va intampla cand va merge Andrei la gradi. Caci eu mi-am promis ca-l vom "acomoda" cu ideea, ca-i vom povesti despre gradi..ca sa stie ce-i aia, ce face acolo, sa stie (mai ales!) ca-l luam inapoi si nu-l abandonam acolo...Mi-am mai promis si ca o sa mergem pe langa gradi (cand o vom gasi) sa vada pe unde este..eventual s-o vada si inauntru...sa stie ca acolo sunt copii si jucarii noi...si ca invata chestii si ca, ma rog, intelegeti voi, tot blabla-ul asta.. :))
In rezumat nici prin cap nu-mi trecea sa ajungem la gradi pana in 3 ani...nici prin cap nu-mi trecea sa mearga acum cand nu este mai deloc sociabil cu copiii...
Dar iata-ma, saptamana trecuta, vorbindu-i copilului despre gradi...si iata-l si pe el raspunzandu-mi cu gratie "nuuuuuu copii!!! nu pieteni copii. mami-tati pieteni Adei.." si altele de genul. Asa ca nu i-am mai zis nimic, dar am mers si am vazut gradi...

Fie pe langa munca, fie in drumul dintre casa si munca....toate gradinite particulare (a se intelege prin asta ca vorbim de gradi a caror taxa variaza intre 10-16 mil)...Asa ca, va imaginati ca de banii astia ma asteptam sa vad chestii de calitate. Sau (in cazul alora mai "ieftine") macar decente. Cu exceptia unei gradinite (adica asta) restul au fost ceva care m-a revoltat la maxim. Si m-a facut sa-mi vina sa le iau la bataie pe alea care si-au facut gradinite (ca-n general se pare ca numa' muieri is manageri prin ele). Si sa le zic si vreo doua de dulce. Si sa le intreb si cum naiba si-au luat autorizatii de functionare. Cam ce spaga au dat. Si sa ma duc si la aia care au luat spaga aia si, daca au copii, sa-i oblig sa-si lase copiii acolo! Detaliez imediat! Nu voi da numele, dar daca pe cineva intereseaza subiectul pot da detalii in privat. (Gradinitele sunt din sector 1)

Asadar..ce am vazut:
-intai ceea ce m-a "lovit" de la intrare in doua dintre ele: frig de-ti cadeau dintii. Si nu frig cand stai in bluza, ci frig cand stai cu geaca de iarna pe tine. Inteleg ca nu e buna caldura excesiva, dar nu despre asta vorbesc, vorbesc despre vile vechi in care caloriferele erau reci ca gheata. Adica erau asa ..cam la 19 grade... In 19 grade isi petreceau copiii aia toata ziua..la masa, la somn, la activitati.
- in doar doua am primit din alea de pus peste cizma cand am vizitat. In cea deja mentionata ca a fost ok, plus inca una. Doar in prima pungile alea erau noi, in restul erau refolosite... In celelalte gradinite am mers cu cizmele de afara pe mocheta unde stateau prichindeii.. Cool, nu?? 
- intr-una dintre ele sala de mese era chiar in locul unde se prepara mancarea. Adica masutele si scaunele copiilor erau langa aragaz. Pai..de ce nu, nu-i asa??!!! 
-in doua dintre ele ca sa ajungi la sala de "clasa" a pruncilor de grupa mica (2-3 ani) urcai pe o scara melc..pe care eu, ca adult, cu greu am urcat. Plus ca, la una dintre cele doua, scara era cumva..exterioara...Adica sa intelegeti ca toti copiii erau purtati in bluzite de interior la...??..grade erau afara...
-intr-una singura (cea mentionata in link) dormitorul era diferit de sala de activitati. In restul paturile erau ridicate pe perete in sala de clasa...asa ca acolo se jucau, acolo dormeau..nexam aerisit clasa, nexam curatat locul... 
-in toate (cu exceptia celei mentionate) toaleta pt copii era utilizata si de educatoare, cadre diactice,etc-etc.. (Cea din link avea separat pt personal, separat pt vizitatori.)
-una dintre ele avea toaleta copiilor constand in: una bucata closet de adulti cu adaptor pt copii + una bucata chiuveta cu UNA BUCATA PROSOP langa ea.. ATAT. Una la etaj, una la parter. PENTRU TOTI CEI PREZENTI IN GRADINITA!!!!! (Nici nu vreau sa-mi imaginez cum e daca ii apuca pe mai multi..caci nici curte nu prea aveau:P.)
-gustarea de fructe poate consta si intr-o felie de ardei, stiati??:))
-la doua dintre gradi lenjeriile de pat aratau ca si cum facusera razboiul. Nu m-am prins bine (caci lumina era cam chioara) daca erau jegoase sau doar inecate..daca erau rarite de atata spalat sau doar decolorate...dar stiu ca mi s-a facut scarba cand le-am vazut si am fost ingrozita ca ar putea sa stea copilul nostru in asa ceva. La una dintre ele nici nu le-am vazut (din fericire??) caci erau paturile stranse.
-intr-una dintre ele era un miros..nu ma prindeam exact ce..apoi am inteles (cand am vazut) ca era mucegai! Plus ca peretii erau vopsiti in vopsea in ulei (mi-am amintit de gradinita mea, de cand eram copil..si de cabinetul dentistului unde mergeam tot acum 35 de ani!). Drept este ca , peste aceasta vopsea in ulei erau si o Alba ca Zapada usor mutilata (ca, nah, vopseaua de la cap ii cam sarise)si 6 pitici jumate (caci o jumatate dintr-unul disparuse si el)
-la alta mobilierul pentru copii era foarte vechi si palul de la masute deja sarit si jupuit la colturi (ah,da, asta era la aia "ieftina" de 10 milioane!). Tot la asta lipsea cu desavarsire medicul sau un asistent. "Aveti?" "Nu, dar una dintre educatoare este anul 3 la Carol Davila" ...:)) (Asa, si??!!!???)
Tot aici, la ora 17 cand am ajuns eu, mai era o singura...??..educatoare (nici nu stiu ce naiba era) cu toti copiii, de la toate grupele, intr-o singura camera. Ah, da, camera in care intrai aproape direct din curte...

V-am lasat numai cele pe care eu le consider absolut de neacceptat. La cat costa o gradi privata pe luna consider ca toate cele scrise mai sus sunt de neacceptat. Bine, eu cred ca sunt in general de neacceptat, dar va spun ca daca la stat nu am mari asteptari, la particulare aveam. Nu maxime (caci noi am vizitat acum un an si ceva si crese si deja stiam ca nu ofera mare rahat -ma scuzati!- sistemul privat, dar macar decenta si minim de igiena si confort ar fi trebuit sa existe.)

Subliniez ca toate cele de mai sus tin de "conditiile oferite", de "spatiu", asadar au legatura cu cel cea/cel care este managerul locului respectiv. Mai departe voi continua cu alte chestii..cele care, de data asta, tin de calitatea persoanelor ce urmeaza sa se ocupe de pruncii lasati la gradi. Calitate care, din nou,este strans legata de cel ce managuieste gradinita-caci ea/el alege personalul; ea/el plateste; ea/el ar trebui sa tina sub control ce se intampla acolo. So....
-o duduie ii spune -usor artagos- unui baietel "cutarica, ce cauta poneiul ala roz la tine in brate??! ala e de fetitze, nu vezi ca-i roz?" (mor la separatia asta..unde scrie, frate, ca baietii n-au voie sa se atinga de papusi/ponei roz, iar fetitzele n-au voie cu masinutze?? Si ne mai miram ca avem asa adulti in jurul nostru??!!)
-doi copii se urcau pe o educatoare si-i strigau "vrem tic-tac, vrem tictac"..ea si-a luat geanta si le-a dat tictacul...
-un prunc isi astepta randul la baie, unde-a si intrat, molfaind un biscuite...
-o doamna care-i ducea la baie si care tinea putzele baietilor (acuma, nah, tre' sa intru si-n astfel de detalii) nu se spala pe maine intre ..doua diferite...:)) (pare amuzant, dar zau ca nu e..oricat ar fi ei de mici..tot nu-i igienic deloc!)
-un copil alerga de mama focului descult pe gresia de pe hol, adica afara din clasa...la un moment dat este observat (mult dupa ce-l vazusem eu) si intrebat nu ce cauta afara, ci unde-i sunt papucii. A intrat in clasa, i-a luat, a iesit, i-a adus doamnei manager de gradi, i-a depus langa ea si a continuat ce facea..pe gresie..descult.. Cred ca pt d-na a fost suficient ca i-a vazut papucii, restul probabil  nu mai conta...
-vis a vis de somnul de pranz...la ora 16 fie ca a dormit 25 minute-45minute (ca poate copilului i-a luat mult pana sa adoarma), fie ca a dormit 2 ore (care-i maximul) copilul este trezit. De ce? Pentru ca e program riguros si pentru ca urmau alte activitati..gustarea..joaca...etc.. Nu cumva pe la varsta asta somnul este foarte important? Nu cumva normal ar fi sa ai suficient personal (adica un om in plus) astfel incat sa-i lasi pe amaratii aia sa doarma, daca asa vor... macar o ora jumate..nu sa-i trezesti fortat?! Ah, da, e imposibil sa faci asta cand tu nici spatiu nu ai si tb sa ridici paturile pt ca asa zisul dormitor devine sala de activitati! 


Si..oh, Doamne, multe mai sunt de spus, dar ma opresc (deocamdata) aici.

Ca un p.s. Avem o solutie (foarte buna!) pentru o vreme, care exclude gradinita. Asa ca...nu, INCA nu ajungem acolo!
Ca un p.p.s Da, eu am fost doar un an la gradi, program scurt. Am fugit acasa de vreo doua ori. Apoi m-am indragostit de educatoarea mea, D-na Aldea (vedeti ca-mi amintesc si acum cum o cheama) si mi-a placut si la gradi... :)

4 comentarii:

  1. Noi suntem multumiti de gradinita de stat unde merge Alex. Vara trecuta, cand a fost vacanta pentru cei de la stat l-am dus la Gradinita Palatul Copiilor, langa Timpuri Noi. Am fost multumiti, asa ca probabil si anul acesta tot acolo il ducem

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper ca, in toamna,sa gasim si noi una de stat pe langa noi si sa fie bine...:)
    Multumesc ca mi-ai zis de cea la care ati fost peste vara, si noi vom avea nevoie de solutie cand statul va fi in vacanta!

    RăspundețiȘtergere
  3. cu multe din comentariile tale sunt de acord, eu am probleme cu igiena/igrasia, dar 19 gr nu e temp. scazuta. E temp. recomandata de pediatri occidentali si se intalneste in toate gradinitele franceze, belgiene, olandeze ( aici se recomanda iarna dormit la 18gr).
    Cat despre copiii si mersul la pisu, mi se pare greu sa inteleg de ce sta cineva cu ei - la 2 ani jumate se pot descurca singuri. Si nu cred ca e nevoie de un medic constant, ci de o persoana calificata sa le faca evaluarea dimineata ( febra, apatic, bube etc)

    Atat ca nu e cazul sa judeci toate gradinitele particulare. Fiica mea a fost la 2 in sectorul 4, una scumpa si una ieftina, nu am avut nici probleme grave, dar nici doctor prezent, doar o asistenta dimineata 2 ore, doctorul venind 1 data pe sapt. si verifica numai copiii recomandati de madama.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ah, da, pai si eu mi-as dori o asistenta ceva..dimineata..cat sa-i vada cand vin. Nimic mai mult, dar asta mi s-ar parea normal...
    Eu consider un 22-23 grade ca fiind normal ca temperatura. Nici ca aia recomandata de altii (stiu de acest 18-19), dar nici cum tb sa suportam noi la noi acasa- 27grade:(((
    Sta cineva cu ei la pishu pt ca grupa este de la 18 luni la 3 ani, nu-s toti de peste 2 ani.

    RăspundețiȘtergere

eu. eu. eu.

Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉