Din culisele recrutarii unui om.. :)

Copilului ii ies masele..al doilea rand, care va sa zica alea de ies -de obiecei- la 2 ani. Motiv pentru care se trezeste noaptea tipand. O data. Uneori de doua. Din fericire pentru el- cum intru in camera lui cand ma striga, se tranteste instant in pat si adoarme repede... Din nefericire pentru mine- eu nu fac la fel. Din fericire pentru el- recupereaza in timpul zilei cu somn de 2 ore jumate- 3 ore. Din nefericire pentru mine- eu nu recuperez. Asa ca, dimineata, cand vine momentul plecarii la munca, mai degraba m-as cuibari in pat sa trag un pui de somn... Ceea ce, evident, nu se poate.

Pe acest fond de oboseala si stres (caci eu presupun ca de durere de dinti se trezeste asa, dar nu stiu sigur, asadar ma vreo 200milioane de scenarii in cap despre ce problema ar putea avea puiul de nu se odihneste bine..) am parte si de o perioada dubioasa la birou. De ce dubioasa? Explic acusica, aveti putintica rabdare sa termin cu introducerea asta luunga :)

So...v-am zis de noile mele taskuri de munca..va spun si ca suntem in mijloc de proces de recrutare al unui om pe un anumit job. Nu dau detalii, caci nu ele-s importante. Important este ceea ce descopar referitor la "aplicantii" cu varste intre 20-26ani. Si ceea ce descopar ma face sa exclam des (prea des?) "Frate, ce-i cu copiii astia??!" si sa bodoganesc -ca o mamaie veritabila- "Pe vremea mea....." si altele de genul asta...

O parte dintre tinerii astia (nu le pot spune adolescenti, caci sunt trecuti de adolescenta..) au impresia ca tot ce zboara se mananca si, cel mai rau, ca tot ce zboara si se mananca li se cuvine.. Majoritatea se viseaza manageri si, desigur, pe salarii corespunzatoare. Asta daca e sa ma refer la cei care se prezinta la interviuri. Ceea ce, ma rog, sa zicem ca nu-i grav...DACA iti asumi ideea ca manager ajungi dupa cativa anisori de munca. Uneori mai multi, alteroi mai putini..aici e si chestie de sansa, zic eu. In orice caz, nu ajungi asta dupa 2-3 luni de munca. De undeva trebuie sa incepi...si ar fi normal ca orice tanar la inceput de drum sa-si asume ca primul, poate si al doilea job, sunt joburi care il vor ajuta mai degraba la capatarea experientei, decat la castiguri spectaculoase. (aici ma refer la un tanar "normal" nu la vreun specimen de inteligenta sclipitoare..cu aia cred ca e alta poveste)

O alta parte dintre ei se pretind disperati sa munceasca...si aplica in draci la tot ce misca pe piata muncii. Nu mai conteaza daca se potrivesc sau nu cu jobul la care aplica, nu mai conteaza ce ofera locul/jobul ala...ei aplica...si se revolta ca nu-s chemati si ca nu li se vizualizeaza cv-urile. Culmea e ca, atunci cand ii chemi si stabilesti cu ei ziua/ora, te terzesti ca NU VIN. Nici macar nu suna sa spuna ceva..ca s-au razgandit, ca nu-i mai intereseaza, ca nu mai pot ajunge..etc-etc..Nimic. Niciun telefon, nimic. Dar ei se vaita, de cele mai multe ori,ca sunt victime si ca uite, dom'le, nimeni nu-i baga in seama... 

WTF?? What's happend?! 

Aaaaa..zau, jur, asa cum va spuneam "pe vremea mea" lucurile stateau altfel.

Sigur..daca ma uit in urma..in anii 96-97, cand m-am angajat eu la primul job "serios", oamenii erau altfel..nu doar cei de varsta mea de atunci (21-22ani) ci si cei de varsta mea de acum. Ceva mai buni, ceva mai putin egoisti, ceva mai dornici de-a ajuta...ceva mai putin egoisti si arivisti. Sau poate am fost eu norocoasa atunci..nu ma prind..

Eu stiu asa..ca in ultimul an de facultate m-am angajat la o firma care facea distributie de consumabile/printere. Aveam reseleri in taoat tara si faceam..ceea ce facea mare parte din tinerimea vremii: vanzari. Nu plecam nicaieri, doar sunam ca disperata frmele din tara sa promovez ce vindeau ai mei angajatori. Nu stiam ce-i ala ribon, nu stiam care-i diferenta intre un printer laser si unul inkjet. Dar cu rabdare si -pe atunci- fara tutun le-am invatat, stuima oferta aia pe de rost..o visam si noaptea. Eram 5 oameni intr-un birou, eu eram cea mai mica..ceea ce ii facea pe ceilalti sa ma trateze cu bunavointa si sa ma ajute... N-aveam carte de munca, aveam un contract la negru. A trebuit sa intrerup munca atunci cand am dat licenta/statul caci, neavand contract, n-aveam nici dreptul la concediu..si nu faceam fata si cu scoala/examene si cu job... Am terminat facultatea. 5 ani de info-matematica in Universitate. Am luat examenele cu note mari, statul cu 10. Si..da, cu facultatea terminata tot am stat cateva luni pe tusa. Desi in fiecare dimineata luam Romania Libera si aplicam in spume la nshpe joburi.. Dupa cateva luni bune si dupa o vacanta de vreo luna la mare :)...mi-am gasit job,. Tot cu ziarul. La Ager Distribution. Sora lui Flamingo, daca stiti despre ce vorbesc. :)

Ma rog..n-o sa imi expun tot cv-ul aici. Dar o sa spun ca am pornit de la munca de agent de vanzari pe telefon si am ajuns, abia dupa ani buni de munca, sa am job de conducere cu oameni in subordine si tot tacamul. Ca nu m-a angajat nimeni manager cand am terminat facultatea. Nici macar dupa ce mi-am facut master in management, nu m-am trezit brusc ca ma cauta headhunterii sa-mi faca oferte peste oferte in posturi de conducere...

Numa' ca acesti tineri cred ca daca au o diploma in managemnt deja le stiu pe toate. 

Si -unii dintre ei- sunt aroganti..si unii suntdeja blzati si sictirti... 

Si asta o vad si la oameni care muncesc de cativa ani si care au DEJA un sictir in ei si o blazare..de ti-e frica sa te intrebi cum vor arata ei peste 20 de ani, daca nu vor ajunge in cine stie ce joburi care sa-i faca fericiti. (fie vorba-ntre noi eu cred ca genul asta de oameni, indiferent ce job ar avea, tot asa vor fi..caci structura interioara e cumva gresita..caci nu stiu sa-si seteze prioritati sau sa-si asume propriile decizii; de aceea rezulta adesea frustrati)

Nu stiu cat de coerenta am fost....nu fac aici oda muncii sau ceva de genul...

Pur si simplu ma crucesc de unele chestii (sa stiti ca mai am povesti de spus, dar deocamdata nu am timp de toate)...

Daca aveti 20-25 de ani si citit postarea asta: N-O LUATI PERSONAL!!! 

Nu generalizez, ok? :)