luni, 22 aprilie 2013

Cine nu-i gata, il iau cu lopata....Sau...Fiecare lucru la timpul lui! :)

Ma tot gandesc..ca in procesul acesta de crestere al lui Andrei toate se intampla cumva la timpul lor, in momentul potrivit pentru el...functie de cum este el structurat...
Explic: cu mersul, de exemplu. S-a ridicat devreme in picioare, a mers prin patut de l-a tocit, mergea bine de manuta cu noi, prin casa..luni de zile. I-a luat foarte mult pana sa dea drumul mainii noastre. Recunosc ca imi ridicam tot felul de (false) probleme: dar daca asta arata ca va fi un adult nesigur pe el? Aoleu...ce ne facem, sa vezi ca n-o sa fie increzator in el..Si altele de genu'. Acum, uitandu-ma in urma, realizez ca a mers singur atunci cand a fost el pregatit sa se desprinda de noi. Cand a simtit el ca ii este bine/confortabil s-o faca. Si cand a inceput s-o faca ...nu s-a mai oprit. Cu zi ce trece se perfectioneaza si a ajuns la nivelul la care, in parc, cand mergi cu el de mana, isi trage mana din mana ta! Si aproape ca alearga :) Asadar avem copil independent, si fricoasa de maica-sa, care isi facea probleme ca o sa fie nesigur pe el... :))
La fel...ma tot intrebam cand va incepe sa urce si el singur scarile la tobogan...caci se lasa pe spate si urca doar sustinut... Sau il urca pe...da, pe alunecus..pe panta adicatelea...numa' bine cat sa alunece ca la balamuc.. Ei, bine, zilele trecute ce-a facut Andrei? A luat-o frumos la urcat scarile..in 4 labe, adica s-a tarat cum-necum pana a ajuns in varf de tobogan. Yupiii...inca o bariera trecuta! :) Cand? Ca si faza cu mersul, faza cu toboganul arata ca s-a urcat cand a fost el pregatit s-o faca..cand a simtit el ca are chef..nu cand ma gandeam eu ca ar fi "normal" sa o faca.

Andrei NU este genul de copil (cum am vazut altii,  mai ales fetitele) foarte precaut. Am auzit o mamica spunadu-mi ca, dupa ce a inceput sa mearga fetita ei- o luna a studiat cum sa urce si cum sa coboare bordurile... Alta ca a ei a fost foarte atenta la cum sa se ridice cand cade..si lista ar putea sa continue. Nu, nu e cazul nostru. Andrei invata "din mers". La propriu si la figurat. Bordurile? Nici nu le-a observat, darmite sa-si puna problema sa le urce-coboare. Dupa ce s-a "lovit" de situatia de a le escalada..a gasit o cale de-a face asta. A cazut? Nu stie sa se ridice? Pai la inceput o lua in 4 labe pana gasea ceva de care sa se agate (copaci, pantalonii nostri, etc).. Apoi..a inceput sa se ridice..fara sa studieze ceva, fara sa-i fi aratat cum..asa ca nu pot decat sa presupun ca e o chestie instinctuala.. A gasit el o cale, nah!
Cu somnu'....va amintiti prin cate am trecut noi, caci am povestit aici.
In rezumat, pentru reamintire:
NOAPTEA: dormit pe mine primele lui, dormit impreuna in pat- urmatoarele lui, adormit numai si numai in brate + plimbat prin camera- lunile ce-au venit. In toate aceste perioade am avut parte de treziri repetate peste noapte. Mai inati din cauze de alaptat, mai apoi (cand i-am scos alaptatul de noapte) din cauze de dinti sau din cauze ..neelucidate inca! :)
ZIUA: adormea doar in carucior..in casa/afara; sau pe mine; sau leganat.
Ultima faza, ceva mai umana:), care tine de pe la 11 luni: il adormeam (si seara si la pranz) leganandu-ne pe balansoarul de alaptat (care-a ramas la el in camera). Ei, bine, ma intrebam daca vreodata va adormi si copilul nostru altfel..mai ales ca se apropie vacantele..el nu mai are greutatea suportabila pt adormit in brate (cred ca as muri daca ar tb sa-l mai plimb juma de ora fara sa-mi schimb pozitia bratelor, ca sa-l adorm asa..), iar balansoarul nu incape in Matiz :)). Asa ca...am inceput sa experimentez adormitul fara leganat. Seara, mai intai. De vreo 2 saptamani asa facem...Adoarme direct in patut, cu mana mea printre gratiile patututului, cu vocea mea spunandu-i povesti (la un moment dat va voi spune si ce fel suna povestile spuse copilului). Dureaza ceva mai mult, uneori adorm eu inaintea lui, in timp ce-i povestesc..si-l aud "eh!" si-i vad capul itindu-se pe deasupra protectiei de patut.. Adica "hei, ce faci?, te-ai oprit?? Eu n-am adormit inca!"..si-o iau de la capat.. Uneori adorm si eu si el..ma trezesc usor nauca pe la 23, cat sa ma mut din camera lui... Dar, per total, nu dureaza mai mult de 1/2 ora adormitul lui... Si functioneaza! Si..efectiv..cred ca era pregatit pentru asta!!! Asa ca...ajungand la concluzia ca este gata sa doarma si asa...am vorbit cu bona sa inceapa si ea sa-l adoarma asa si la pranz. Ma gandeam ca se va lasa cu bazaieli si cu cine stie cat chin, caci are obiceiul sa faca nshpe tumbe in patut, inainte sa adoarma.. Si ..a mers!!!!! De joi asa adoarme. Acu', in weekend am avut emotii ca am ramas eu cu sarcina adormitului la pranz, dar a mers si acum!! Da, face nshpe tumbe, se suceste, ma ia de mana, ma pipaie, trage mana mea sub el si se roteste pe burta, ma pupa pe degete, ma musca de degete, ridica capul si rade la mine, zice tata, mama, papa, caca, aca, poua, brrr si, in general, cam toate cuvintele pe care le stie...Timp in care eu, de neclintit, ii spun povestea si-i mai spun cate-un "Sssst, nani, mami, acum dormim" in soapta si cu un aer tainic... Si ma abtin maxim ca sa nu incep sa rad de cate face..caci rasul meu ar fi fatal procesului de adormire.. Atat mi-ar trebui...sa rad. In secunda doi ar considera ca e rost de joaca si..pa-la-revedere somnicul de pranz... Ei, dupa ce face toate aceste chestii, vine si momentul la care il aud sforaind!! :)) Abia atunci pot si eu sa rad pe indelete de cat de mare figura este!!!!

Asadar..da, cred ca era pregatit...de aceea nu avem circ..nu face nici scandal... ( a facut un pic sambata, dar era din cazua ca depasisem putin ora..si era trecut in faza aia de oboseala prea mare)

So..inca o grija care s-a dus. Happy me! Zau!

Asa ca...revenind...cred ca si vechea-noua mea ingrijorare isi va gasi rezolvarea cand va fi pregatit el. Ma refer la faza cu mancatul bucati mai mari. Usor-usor..va veni si timpul acestui lucru. Stiu, acum stiu!!!, ca ne va anunta el cumva cand o sa fie gata!
Concluzia? Cred -cu tarie!- ca mare parte din ingrijorarile noastre/mele isi vor gasi solutionarea de la sine. Caci asa e firesc, numa' ca , nah, eu tot o sa ma mai ingrijorez (din cand in cand) si tot o sa ma intreb "da' oare cand o sa...". Caci  asa se intampla, caci n-am cum controla asta... Dar macar sunt constienta de asta!!! :)Ceea ce va doresc si voua! :)

4 comentarii:

  1. Cred ca e foarte important ca fiecare mama sa accepte ritmul bebelusului propriu. Eu am "noroc" ca toti bebelusii pe care ii cunoastem sint mai mari si nu ii pot compara 1:1, pentru ca am impresia ca e foarte tentant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e foarte tentant si, fara sa-mi dau seama, uneori am facut-o si eu... De fapt, e cam mult spus ca faceam comparatii, dar in mod cert functie de ce vedeam la cei mai mari ca el- imi cream si eu unele asteptari :) In timp, m-am prins ca e gresit, caci...asa cum spuneam, fiecare copil are ritmul lui...

      Ștergere
  2. Oh, abia acum m-am prins cine e Andreiul mare, toata nebunia cu muzica makes perfect sense now. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Da, si eu cred ca acest simt muzical de la el i se trage:)

      Ștergere

eu. eu. eu.

Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉