Mi-e dor sa scriu scrisori, dar sa le scriu pe hartie speciala, pe care s-o impaturesc si s-o culcusesc in plic. Sa lipesc apoi plicul si sa-i pun un timbru pe el..si-apoi sa bat cu piciorul strazile in cautarea unei cutii postale in care sa depun misiva. (Chiar asa..oare mai exista cutiile alea, parca galbene erau, amplasate pe trotuare?? )
Mi-e dor sa trimit vederi, din vacante, catre cei ramasi acasa... Sa ma opresc in fata standului cu vederi, sa aleg indelung, sa astern apoi cateva cuvinte de salut si sa zambesc ideii ca undeva...cineva...se va bucura ca mi-a trecut prin gand.
Mi-e dor de scris cu stiloul, o ustensila care nici macar nu mai exista in casa...
Mi-e dor sa verific cutia postala in asteptarea unor scrisori sau vederi. Mi-e dor de emotia aia pe care-o simti cand deschizi cate-un plic...ce contine, ce scrie, ce ilustrata este, cine..cine si-a rupt cateva minute din viata ca sa-ti scrie frumos..de mana..din suflet?...
Da, intr-o era a internetului si a mailului si a messengerului si a Feisbucului, mie mi-e dor tare tare de scrisori.
Cred ca nici macar n-as avea cui sa le mai scriu...in afara de Oana din Canada, toti imi sunt prin preajma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu