marți, 29 septembrie 2015

Despre mine si despre blog. Cine suntem si ce vrem. :)

Pentru ca ma intreba cineva, de curand, ce "scop" are blogul acesta.
Pentru ca ma intreba altcineva de ce nu ..scriu o carte:)))
(da, m-a busit rasul cand am fost intrebata asta!)


Hai sa vorbesc putin despre mine. Sunt un om care-a iubit cititul, cartile, scrisul. Acelasi om care-a iubit din suflet si geometria plana. M-am jucat de-a poezia, m-am mandrit cand revistele (vremii-orasului natal) mi-au publicat poezii (aveam si eu 8-9 ani, deh, mare realizare, ce coada pe spinare aveam..uhuii...).  Am fost o super meseriasa olimpica de limba romana, dar si de mate- prin generala. (In liceu n-am mai avut chef de "sportul" asta numit olimpiade...) Fara sa fac mari eforturi, adica ..nu am fost niciodata genul "muncitor-silitor" daca intelegeti ce vreau sa spun. In liceu eram vesnica revoltata pe unele pareri ale criticilor literari. Ma scoateau din minti orele monotone de limba romana, in care ni se dictau comentarii si ni se citau parereile criticilor...prin urmare adesea aveam ceva de comentat. Mai exact nu eram mereu de acord cu parerile avizate emise de ei, carevasazica aveam opinii, ceea ce nu era bine vazut pe vremea aia..(am facut liceul in perioada 1988-1992) Aveam pareri, care pareri nu coincideau mereu cu ce eram pusi sa acceptam ca interpretare pe texte. Nu stiu cum e  acum la orele de limba romana in scoala, dar pe .."vremea mea"..o atitudine ca a mea nu era usor digerata de catre profi. Pe de alta parte, nici nu avea ce sa-mi faca(proful de romana) pentru ca de dus capul ma ducea, eram "eleva buna", nu-mi putea pune note mici ..asa ca...s-a gasit alta solutie. Ma refer strict la ora de limba romana. Solutia: vreo 2 ani am avut "domiciliu fortat" in prima banca, singura in banca si cu o banca libera in spatele meu. Ca sa nu mai "deranjez" ora...adica sa fac si eu ce faceau ceilalti: sa scriu ca un scrib dictarile de comentarii. Credeti ca asta faceam? Nope. Caietele mele de limba romana sunt pline de "capodoperele" mele din vremea aia: scriam ce-mi trecea mie prin cap. Fie texte compuse ad hoc, fie versuri din piesele rock pe care le ascultam pe-atunci, fie..anyway..ati prins ideea. Proful era fericit, caci ma vedea ca scriu, asa ca ma lasa in pace. Eu eram fericita, caci imi vedeam de treaba mea...Coabitare in pace, asadar. So..cam asa am stat.
Well..totusi am facut facultate de matematica.
Uneori ma gandesc ca daca nu ma descurajau cu obligativitatea asta de a-mi supune creierul, parerile, impresiile..pana la totala uniformizare...poate ca faceam altceva, poate chiar eram o mare scriitoare de succes. :))))....Mmmm?? Nu vom afla niciodata cum ar fi fost daca..:P
Am ales facultatea pe care mi-era cel mai usor s-o fac. Adica facultatea la care stiam ca voi intra din prima..fara sa...well..fara sa invat. :)) Pe bune. M-am gandit foarte simplu si logica a fost ceva de genul..ok, ce stiu cel mai bine?, la ce materie as putea da examene de admitere fara sa invat toata vara? (le-am dat in septembrie). Desigur mate. 3 zile,  3 examene, super. Asa ca, in vara aia am mers frumos de 2 ori la mare, no stress... In toamna am dat examenele de admitere (da, 3 zile, 3 examene de mate), am luat, gata..
Dupa ce-am terminat-o(facultatea)..m-am prins ca, totusi, n-am chef sa fac chiar ce-am iesit la finalul ei...Deja lucram, ma prinsesem ca-s buna la "dat din gura, la imbarligat oamenii sa faca diverse si la scris"...asa ca, dupa o vreme, am facut un master in comunicare si PR. Ma rog, nu chiar repede, caci trecusera vreo 5 ani de cand terminasem facultatea.

Am avut teluri maxime de-a deveni femeie cu cariera, dar (din fericire.. zic eu!) m-am oprit la timp, in sensul ca m-am multumit cu un anumit grad de ascensiune, dar una rezonabila, care nu-mi reduce viata personala la zero in favoarea celei profesionale.
Lucrez de 11 ani intr-o multinationala, una care-totusi- nu cere jertfirea ta pe altarul ei:)) (bai, da, exista si asa ceva!!). Cica-s sefa de oameni (nu multi, vreo 7-8-9...numarul variaza..), fac ceva ce-mi place, desi ar fi si activitati care mi-ar placea mult mai mult.:)) . Am zile mai bune, zile mai proaste, normal as zice.. Dar nu petrec mai mult de 8-9 ore /zi la munca. Destule, caci, daca adaug orele de trafic, lipsesc de acasa 9-10 ore pe zi. :((

Buun..cam asta despre mine...
Acum ce-i cu blogul asta...

Prin clasa a treia am inceput sa tin un jurnal, am avut jurnal pana la terminarea liceului. Am revenit apoi la un pseudojurnal, cand aveam diverse lucruri de scris pentru mine. Asta si prin facultate si dupa facultate. Apoi, nici nu mai stiu cum -de ce, m-am apucat sa tin un "altfel" de jurnal pe wordpress. Asta era prin 2006, cand mi-am facut primul blog. Un blog care nu era nicicum legat de numele meu, scriam eu pentru mine si pentru cine mai citea, intr-un perfect anonimat. Sau asa credeam eu, ca este anonimat. Pana cand unii oameni (care se invarteau si ei prin online) s-au prins ca e blogul meu. Si atunci..am renuntat la el. O vreme. Dupa care am revenit, dar de data asta cu "asumarea" a ceea ce scriam. Cred ca prin 2008.
Iar in 2011, cand a aparut Andrei Stefan in viata mea, am decis sa fie un fel de jurnal al lui-al nostru, pentru a avea undeva pastrate lucrurile pe care la un moment dat le voi uita. Si pe care, poate, el va vrea sa le stie.
Am ales sa scriu pe net/blog si nu pe hartie in primul rand pentru ca mi-este mai usor, in al doilea rand pentru ca sunt oameni (familie & prieteni) cu care asa tinem legatura. Traiesc prin alte tari, unii pe alte continente, o parte din ei afla ce mai facem citindu-ne pe aici.
Nu mi-am dorit nimic mai mult de la acest blog, nu mi-am propus sa devin o super mama in materie de blogging, nu visez ca blogul meu va face bani, nu ma gandesc ca e important sa fiu citita sau citata. Sigur ca ma bucura cand primesc feedback de la oameni care au copii (femei sau barbati) si care spun ca au gasit utila infromatia x...sau ca s-au amuzat cand au citit intamplarea x...Oh, da, uneori ma uit si pe statistici, pentru ca sunt o fiinta curioasa si vreau sa vad cate persoane ma citesc desi nu fac nimic pentru a atrage vizitatori.

Stiti ce ma bucura cel mai mult de cand am acest blog? Sa aflu ca acest blog este citit in primul rand pentru ca oamenii vor sa stie ce mai face Andrei, pentru ca le e drag sau simpatic sau...sau...

Restul...nici nu conteaza. :)

Ah, va asigur ca o sa va anunt cand o sa ma apuc sa scriu o carte, caci vad ca se poarta maxim sa fii mama-blogerita si sa scoti si carti in care spui lucrurile pe care inca jdemiideoameni le-au mai spus inainte... (daca sunteti in categoria asta de mame, va rog eu, nu va simtit atacate, nu o luati personal! :))...)


Asa ca...sa ne citim cu bine. :)


2 comentarii:

  1. Mie imi place la tine (asa cum reiese din blog) ca esti rationala si nu dai in extreme. Iti spui parerea indiferent de ce cred altii sau indiferent de ce "opinie" e la moda. Te citesc cu placere :)

    RăspundețiȘtergere