marți, 19 mai 2015

prima evadare, primul somn in noul scaun

Daca nu o faceam in timp ce conduceam cu vreo 70 km la ora(eram in localitate, da?!! :P... si sa stiti ca, daca sunt cu copilul in masina, chiar conduc cuminte!), daca nu o faceam cu un telefon care n-are nu stiu ce camera performanta... poza asta putea sa fie reclama la noul nostru scaun de masina.



A fost prima evadare a anului, la Breaza-Nistoresti, unde v-am mai povestit ca mergem, la casa unei prietene. Sambata am ajuns noi doi inaintea lor. Pana sa apara si ei doi, Andrei a vrut sa mergem "pe munte". Ochei..am zis eu..desi de vreo 3 saptamani ma omoara o durere lombara care-a prins cu gratie si sciaticul.. Zis si facut. Pana la urma ma doare mai mult cand stau jos decat atunci cand merg, asa ca..haideti sa haidem. Eh...si cum a vazut el vacutele pascand pe islaz..jooooos..tare jooooos...a vrut sa coboram pana la ele. Si-am coborat. Numai ca..ce sa vezi..dorea sa le mangaie.. Maica-sa nu prea dorea.. Caci copilaria mea, petrecuta si pe la bunici-la tara, este cam indepartata si pare-se ca am uitat ca vaca este, teoretic, un animal domestic. Prin urmare am ezitat indelung...pentru ca, mai apoi, cand o vaca aparent prietenoasa, a inceput sa vina spre noi (spre bucuria copilului) sa-l iau frumos de mana si sa o stergem cat de rapid s-a putut. "De ce se uita asa la noi" "Pt ca ne-a observat ca ne uitam la ea si ne place de ea si cred ca-i place si ei de tine" (la naiba, daca ne ia asta in coarne...oare cat de repede alearga o vaca...dar parca vacile nu pot alerga..si totusi a strabatut distanta aia destul de repede..----cam asta era in capul meu in timp ce zambeam angelic Andreiului, incercand sa nu-i transmit starea de semipanica in care intram.. Cel mai misto a fost ca dupa ce-a urcat o parte din lunguuuul drum pe care-l coborasem...a venit, inevitabil, momentul "eu nu mai pot sa urc, cred ca trebuie sa ma iei in brate" "cred ca nu!" i-am zis eu, facand un calcul rapid..cat la suta din greutatea mea reprezinta greutatea lui. Mult. Caci eu sunt intr-o perioada de "Glorie" in care cam toate hainele cad de pe mine...:))Exclus sa-l car..asa ca..am oprit sa facem un picnic..si sa scobeasca intr-o movila mare de pamant cu un bat. Pana cand m-am prins ca movila aia e un mare musurori de furnici rosiiiiiiiii:))Sa fugim, zic! Iar!
Eh....dar, zau, a fost frumos. Chiar daca as putea sa mai amintesc si de momentul eu in baie, Andreiul scotocea dupa niste jucarii ca sa le scoata in curte si aud un strigat: "Ajutooooor!! O albina mare care bazaie ingrozitor!". Minunat, bun asa, pasiunea mea albinele care bazaie ingrozitor! De obicei cand le vad-aud fug si tip, acum nu puteam face asta, nu-i asa? Ma gandeam in timp ce ma indreptam catre camera unde era...cum naiba o sa scot eu albina aia...Din fericire era doar o ditamai musca, hranita bine cred, caci, nah, musca de Breaza, zic, mananca doar bio si cred ca d-aia era asa de mare si bazaia ingrozitor..:)

A aflat si ce-s alea urzici, dupa ce-a picat cu bicicleta intr-una. Din fericire s-a atins nitel doar, daca pica in mijlocul ei ar fi fost groaznic. Si ce-i aia balega...nu, in asta n-a calcat:) Si cum se-nfoaie curcanul cand ii canti "sic curcan ca n-ai margele mai rosii ca ale mele":)).

De tot felul. Frumos. :)



vineri, 15 mai 2015

Inapoi dupa 3 luni...

S-au adunat panze de paianjen pe blogul meu..Ba chiar, recunsoc, am fost tentata sa nu le mai curat deloc..sa-l las asa..sa revin la el cine stie cand, abordand cu totul si cu totul subiecte fata de cel de pana acum. Nu am avut timp sa scriu, apoi si cand prindeam putin timp nu mi-a ars sa scriu despre toate cele intamplate. Nici acum nu-mi arde, de aceea nici nu voi scrie despre ce am patit noi. Cine ne cunoaste stie, cine doar ne citeste va trebui (cel putin momentan) sa se multumeasca doar cu rezumatul. Iar rezumatul suna asa:
-din martie pana in ziua de azi am avut aprox 50 de zile de medical.
-2 spitalizari, una in privat de 5 zile, alta la Fundeni de 8.
-Andrei este "scos din sistem"- iar daca nu e clar ce-nseamna asta, va spun ca avem (iar!) bona. Gradinita este in strandby.
-cu bona a fost iarasi mare "distractie". Suntem la a treia, pare sa fie ok acum.

In conditiile date, credeti-ma ca numai de bloguiala nu mi-a ars. Au fost zile, saptamani, luni grele. Pline de intrebari al caror raspuns nu-l avem nici pana-n ziua de azi foarte clar (la unele dintre ele). Emotii, revolta, frici, frustrare, plans, enervare, nopti nedormite pe motiv de ganduri care vin in stoluri, medicatii, efecte secundare, iar plans, iar intrebari, iar..iar..

Dar au fost si zile state impreuna in intregime cum nu mai statusem de cand eram acasa in concediu postnatal. Si asta a fost partea buna.

Andrei..Multe spune. Multe face. Iar eu...la cei 3 ani si 5 luni ale lui..am (inca!) momente in care ma uit la el si nu-mi vine sa cred ca baietelul acesta care incet-incet nici nu mai poceste cuvintele, care rade mult, care-i super sugubat si glumet, care numara pana peste 100 in romana si-n engleza, care canta mult, care vrea mereu "carte-carte..carte cu activitati..carte de citit...carte-carte.." (si le cere cantand si cautand prin casa, pt ca s-a prins ca le avem ascunse prin divesre locuri..), care stie vocalele si consoanele, care citeste numerele de la masini si -daca au vocala la mijloc- citeste apoi cuvintele, care..care..care...este bebele nascut de mine!!:)
Mi-as fi imaginat eu acum 5 ani asa ceva? NU. NICI GAND. Dar ce misto e intamplarea asta, care e viata mea actuala si pe care nu mi-as fi imaginat-o niciodata asa!

eu. eu. eu.

Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉