Bordeiuri si obiceiuri...

Am spus ca revin cu diverse "intamplari din parc". Asta pe care-o "dau din casa" e mai veche, a trecut momentul in care m-a iritat maxim, dar gustul amar a ramas. Asa ca o pot scrie mai "la rece", ceea ce poate ca e bine. 

In contextul in care citesc tot felul de scrieri si de dezbateri pe care acele scrieri le provoaca, tin sa subliniez ca opiniile pe care le expirm pe acest blog sunt personale (asa cum e si firesc!!) si nu consider ca toata lumea ar tb sa fie de acord cu ele. 

Cum stam noi la 2 ani si 4 (in curand 5) luni. Andrei stie sa dea propriile jucarii cand vede un alt copil care are si el, la randul lui, jucarii. Adica merge la el si-si intinde jucariile si spune "facem schimb". Noi l-am invatat ca poate sa faca schimb, i-am explicat ca uneori copiii vor sa vada ce jucarii are el, asa cum si el vrea sa le vada pe ale altora. De cele mai multe ori si le schimba intre ei, fiecare este-evident!- mult mai interesat de ale celuilalt...Se intampla insa si ca Andrei sa le dea pe ale lui si sa nu primeasca nimic. Nu reuseste inca sa verbalizeze bine ceea ce vrea (suntem in faza in care ii oferim "uneltele" necesare: sa-l roage pe celalalt sa-i arate jucaria lui, sa accepte daca nu vrea sa o faca, sa si le ceara pe ale lui inapoi atunci cand asta doreste, etc-etc)..asa ca se mai poate intampla si sa ramana cu buza umflata... De obicei cand se intampla asta si le strange pe ale lui si pleaca de acolo. Singur o face, nu noi i-am sugerat asta... Alteori le cere inapoi (subliniez: pe ale lui!!!), copilul care le-a luat-primit il ignora si pleaca cu toate mai incolo, atunci vine la noi si ne cere sa-l ajutam sa le recupereze. ERA O VREME in care nu interveneam. Mizam pe bunul simt al insotitorului celuilalt copil: ca o sa vada si o sa-i spuna propriului copil sa le dea inapoi lui Andrei. NU mai mizez. Caci multe se fac ca ploua cand ai lor copiii pleaca cu jucariile altor 4-5 copii, sau vad si nu le spun nimic, ba chiar au fost faze cand altul baga in buzunar vreao masinuta de-a lui A si se pregatea sa si plece cu ea acasa, iar mama-bunica nu-I spuneau nimic...:( Atunci ma duc si-l rog pe respectivul sa le inapoieze. Unoeri ala de nervi ca I le cer 9desi, repet!, sunt ale naostre) imi arunca cu ele in cap. Mie. Pe bune, nu o data am patit-o. Ba, eventual, parintele care-i cu el mai si rade ca e amuzant ce face fi-su..Ce lume-n carouri, nu??!!!:((
Se poate intampla ca alt copil sa nu fie interesat de jucariile lui Andrei si sa nu vrea nici s-o dea pe-a lui. Nu intervin sa o cer eu, caci nu mi se pare normal. Ii spun lui Andrei ca e a copilului si ca se joaca el cu ea, nu doreste s-o dea..atunci se opreste , se lasa pe vine si spune "stam si ne uitam la ea". Si exact asa face. Nu urla, nu plange, nu i-o smulge din mana, nu insista. DA, EU CONSIDER CA ESTE UN COPIL MAI MULT DECAT DECENT CA REACTIE SI COMPORTAMENT!!!! Da, consider ca este meritul lui ca a fost dispus sa inteleaga ce i-am explicat noi, abia in al doilea rand meritul nostru, ca am stiut sa-i explicam astfel incat sa accepte.

De vreo luna a inceput sa vrea unde sunt copii. Nu-i loveste, stie si sa-i ocoleasca pe cei mai mici daca sunt in drumul lui (era o vreme in care dadea branci, fara sa-si dea seama ca-i putea durea pe ceilalti, numai pt ca ei erau in "drumul lui" cand plimba o masina pe un traseu). I-am explicat, a inteles, ocoleste. Se uita pe unde calca. nu-i calca pe maini daca aia sunt pe jos (nu radeti, pt ca am vazut si asa ceva!!), nu calca pe jucariile altora... Se mai duce intre din aia mai mari, care nu-s foarte bucurosi de venirea unui tzanc intre ei, si-l ignora.. Sau se muta mai incolo. El dupa ei...:P 

Are si vreo 2-3 de varste apropiate de care vorbeste, pe care-i vede cand apar, cu care vrea sa se joace la un loc. Unii sunt ca el: dispusi sa se alerge, sa chiuie, sa faca precum leii-leoparzii-etc, sa se tranteasca in iarba si sa se rostogoleasca... Altii sunt alt temperament, mai lenti, mai cu putin chef de alergat sau de jucat cu jucarii...

Intr-o zi, unul dintre acestia din urma, cu mama lui impreuna studiau un gandacel. Bun, Andrei nu studiaza prea mult gandaceii, mai degraba vrea sa-i ia intre degete si sa vada ce-i cu chestiile alea care se misca.. Nu o data am salvat cativa de la moarte:). Dar, vazandu-l pe acest baiat (pe care-l stie de cand erau mici-mici) s-a dus si el langa ei sa vada ce fac. Si cum celalalt statea pe vine, hop si Andrei pe vine langa el. Da, cand s-a lasat pe vine, in iarba, s-a lasat in lateral, RAZAND!, si catre baiat. Baiat care, s-a dezechilibrat si a cazut in fund. Aveti imaginea? 2 tzanci de 2 ani si-un pic, amandoi pe vine, unul se inclina cu ras strengaresc catre celallat, iar celalalt cade-n fund. Andrei se lasa si el in fund , ranzad intreg. Ce face mama celuilalt? "Vai, Andrei, de ce esti asa obraznic? De ce-l darami pe x?" DA, m-am enervat. E drept ca ne stim de doi ani deja...dar poate si de aia ma asteptam la mai mult creier de la respectiva. Caci stia clar cum e Andrei, stia si ca o face in joaca (de altfel tot primul an de viata al celor doi cand ne intalneam nu facea decat sa spuna ce vesel si haios si sugubat e al nostru si se plangea de cat de posac si neinteresat de nimic e al ei. Ba chiar imi amintesc ca ii si spuneam, NOI-EI!!- sa nu se mai vaite cu el de fata...ca intelege...si ca nu are sens sa ii compare -caci sunt temperamente diferite..etc-etc). Da, m-a deranjat, n-am avut chef de discutii, asa ca am plecat de acolo. Dar m-a deranjat.

La cateva zile distanta, avem parte de un alt "incident" asemanantor. Atunci il taxeaza spunandu-i "mai, Andrei, nu esti deloc cuminte!!" Din nou il iau pe Andrei prin invaluire si plecam de la locul respectiv.

Mereu am grija ca aceste etichete sa nu se lipeasca de el, caci stiu riscurile. Aberant, mai ales ca nu facea nimic nashpa, se juca, frate!! De ce tre' sa te bagi tu , parinte, intre doi care se joaca/distreaza asa cum stiu ei...??

La alte cateva zile,  Andrei si alti doi baietei se jucau cu niste masinute. In fata Operei. Vin si parintii cu baiatul "cuminte" (asa il numeste mama lui, asadar eu nu fac decat s-o citez). La Opera se lucreaza la renovarea cladirii. E o rampa din metal care trece peste treptele alea, una pe care noi reusisem sa-l convingem pe Andrei ca nu e ok sa alerge si sa bocane pe ea, caci deranjam pe cei dinauntru (se face un zgomot infernal cand tropai pe ea, caci e amplificat de ecoul din spatiul de la intrare. In plus, cum alearga el mereu, avea toate sansele sa zboare la coborarae direct in cap, de fapt a si facut-o intr-o zi...). Baiatul "cuminte", neinteresat de joaca cu masini a celorlalti, ignora invitatie propriilor parinti de-a se juca impreuna cu ceilalti 3 si se duce intins la rampa, unde incepe sa urce si sa coboare bocanind... Hait, imi spun, degeaba i-am spus noi alui nostru, acu' c-o sa auda si-o sa vada ca altul o face si e lasat..sigur o sa vrea si el... Nu vrea. Nu din prima. Se uita, il vede, ii chiuie numele, dar isi vede de joaca lui. Si ceilalti doi. O vreme. Pana cand ...unul cate unul..o sterg toti pe rampa... Andrei ultimul, cand a ramas fara parteneri de joaca... Nu am fost incantata...dar, nah, l-am lasat. O vreme am mers langa el pe rampa aia..ca sa-l temperez (prinde o viteza ametitoare la coborare si da, a si cazut la capatul ei....). Si ca sa fiu pe faza sa nu-i dea un ghiont unicului copil care NU alerga pe rampa, ci cobora agale....pe mijlocul ei... Fix copilul care initiase acest dute-vino. Bravo lui, ca nu fugea si ca era prevezator. Dar io stiu ce-avem noi la usa si stiam clar ca..daca nu-s pe faza...in elanul lui de coborare in fuga, la un moment dat s-ar putea sa fie deranjat de mersul lent care blocheaza drumul..si nu avema chef sa-l insface pe ala de geaca. Credeti ca am reusit sa opresc asta? O vreme, da. Apoi, fix cand credeam ca gata, plecam de-acolo, intr-o fractiune de secunda, a tasnit de langa mine si..well...da, a apucat cu o mana geaca si cu alta caciula celuilalt. Nu l-a lovit, nu l-a daramat, nu l-a imbrancit..il tragea de geaca sa-l dea la o parte din drumul lui si radea. Tot o fractiune de secunda mi-a luat si mie pana sa-i scot geaca din mana...mai aveam nevoie de inca una (secunda) ca sa apuc si sa-i spun ca nu e frumos ce-a facut si sa-l atrag cu ceva sa plecam de acolo. N-am mai apucat sa deschid gura ca mama copilului deja tipa usor isteric la Andrei. Si cu vorbe mai nasoale decat era cazul. Am dat o replica scurta, l-am atras cu masinile si am plecat de acolo. Evit tatzismele astea de doi lei, de mame duse ca capul, dar simteam cum incet-incet alunec in zona "dar daca ma apuc si io sa-ti zic ca fi-tu e un tont, ce parere ai??!!" asa ca am plecat...Dar da, imi tremurau mainile de nervi. Si a venit si Andrei-mare si i-am zis si lui si i-am zis si ca eu n-am de gand sa ii mai permit mamei respective sa-l tot puna la punct pe Andrei-mic. Asa ca am decis si, seara, de-acasa, am sunat-o. (da , avem mobilele...v-am zis ca ne stim bine...ne-am si vizitat pe vremuri...)Am sunat si am rugat-o sa nu-i mai spuna nici ca-i rau, nici ca-i obraznic, nici ca nu-i cuminte...ca o sa incercam sa-i evitam, desi mie nu mi se pare normal pt ca fie-sau chiar vine de multe ori si el catre Andrei....Dar ca nu sunt de acord sa-i mai puna etichete lui Andrei si c-o rog sa n-o mai faca. Nu are sens sa va spun ce a iesit...ce revoltata era...ce-mi explica ea cum s-a speriat al ei...Nu, nu se speriase. Poate l-a speriat reactia ei...ca a sarit de parca i-l omorase...Si mi-a mai spus ceva, asta m-a enervate cel mai tare: "ba o sa ii spun cum vreau eu, o sa-l fac cum vreau eu!" si atunci am uitat ca-s o doamna:)) si am zis si eu cate una, cate alta..
Ma rog...evit de atunci mama si copilul. Mi se pare aberant sa se ajunga la asa ceva. Dar nici nu am de gand sa mai permit sa ii spuna alui nostru magariile pe care i le-a spus. Cred ca nu trebuia sa accept de prima oara, dar am crezut ca e o intamplare. Am gresit. Nu o s-o mai fac!

De cate ori Andrei este inghiontit sau are parte de vreun comportament care-l sperie (si chiar se intampla si asta!) de la alt copil...noi nu-l speriem mai tare cu reactii elucubrante. Ii spun "ce sa-i faci, mai, mai, nah, ti-a dat un ghiont...se mai intampla intre copii" sau "n-a vrut" sau..sau..Dar nu i-am spus de cand merg eu in parc cu copilul, NICIODATA, altui copil ca-i rau/obraznic/etc-etc. Am o maxima problema cu etichetarile, turbez cand le aud, pe alti copii, dar mai ales pe al meu!!!

Stiti ce spun psihologii despre varsta de 2 -3 ani: da, e normal sa nu stie inca nici sa imparta, nici sa dea ce-i al lor..da, e normal sa se lase cu ghionturi sau cu plansete..da, e normal sa..sa...sa...AASA INVATA. LASAT-I SA INVETE!

Da, cred ca e bine sa-i ajutam sa invete sa fie buni/altrusti/prietenosi./sau mai stiu eu cum... Dar sa nu fortam natura!! Si, mai ales, cand vede sau i se intampla ceva nasol dinspre altul...sa-i permitem sa invete ceva din ceea ce vede sau din ceea ce i se intampla. Eu cred ca daca ma bag..ii fur sansa de a invata o reactie..sau de-a invata ceva dintr-o reactie a altuia...

Asa ca, draga mama (care poate vei citi si te vei recunoaste in povestea asta---caci e foarte posibil sa citesti si sa vezi!),  te rog eu, deocamdata te rog frumos!, nu-ti mai permite ceea ce ti-ai permis. Eu nu-ti etichetez copilul!!! Eu nu te etichetez nici pe tine, desi si asta as putea!! Asa ca, zau, nu-ti mai permite sa-i aplici corectii verbale urlatoare lui Andrei..pentru ca, jur, sa lasa cu paruiala:)))))

(evident ca la faza asta glumesc!)

Ah, inca ceva, daca al tau copil era speriat de Andrei sa stii ca ALTFEL reactiona cand il vedea. Dar el..in caz ca n-ai observat..NU fuge de el, nu se sperie, nu e ingrozit..vine dupa el, ii mai si zambeste uneori(rar, dar noi stim ca el in general zambeste foarte rar!!). So..care exagereaza..??!