Intamplari din copilaria maica-sii

Cand il vad pe Andrei cum o ia la fuga si face dreapta, inainte sa inceapa usa (adica direct in perete) sau cum o ia la fuga si nu vede ca in drumul lui este un fotoliu (care nu-i mic deloc!!) prin urmare se loveste de el, ricoseaza si zboara direct in fund la juma' de metru in spate...sau (proaspata si care-a lasat o vanataie pe obraz) se duce fericit sa se arunce pe magarus si sa-l calareasca, dar se arunca..pe jos..ca, nah, "calculeaza" gresit distanta...sau isi descide o usa de la dulap direct in gura si-si sparge buza...sau..cade din picioare (efectiv din picioare!) cu ochiul in colt de banca (in Cismigiu, asta-vara) si-si pocneste pielea de la coltul ochiului de a stat cu cicatrice vreo 3 luni dupa...sau..sau...ma trezesc spunand, pfoa, ce copil repezit, ce sagatetor aiurit ...sa vezi ce-o sa tragem cu el...

Dar apoi..de fiecare data cand imi amintesc ce faceam eu..ma buseste rasul...si-mi spun ca, nah, daca eu ca fata eram asa..nu era sa-mi imaginez ca tanarul o sa fie vreun sfintisor...:). In plus stiu cateva si din copilaria tatalui, asa ca.. :))

Da, v-ati prins, asta e scriere cu amintiri din copilarie ale maica-sii..ca sa ne lamurim despre cine e vorba in propozitie...

Ma dadeam peste cap in leagane. Erau, pe vremea aia, leagane care se dadeau peste cap. Adoram asta. Atat de tare incat am vrut s-o fac si intr-un leagan care nu se putea da peste cap..asa ca, in momentul in care leaganul s-a proptit in bara de sus, eu am zburat depaaaarte-depaaaarte... Nu mi-am rupt nimic, iar vanatai, daca am avut..au trecut...

Am genunchii plini de semne...caci cadeam frecvent... In primul rand pentru ca eu nu mergeam, eu fugeam. De parca ma grabea tot timpul cineva, de parca tot timpul eram in intarziere...Fugind grabita foc, nu vedeam tot felul de obstacole..asa ca ma impiedicam si imi juleam genunchii. Nici acum nu uit cum facea spuma apa oxigenata pe care mi-o turna mama, acasa, pe genunchi.. Asta daca marturiseam fapta..:) Sau daca era asa de mare julitura incat nu puteam s-o ascund..

Ma urcam in copaci. Peste tot pe unde apucam. Peste tot pe unde puteam. Ma urcam si pe case, de cate ori ajungeam la rudele care locuiau la curte. Nu-mi scapa niciun copac, niciun acoperis. Cateodata,evident...cadeam. 

In fanar, la bunica-mea, in Valcea... Ma pitisem de varu-meu sau de Diana...nu mai stiu exact de ce urcasem acolo. Ma ascundeam de cineva, in orice caz. Urcasem si luasem scara si-o agatasem in cui, ca sa nu se prinda nimeni ca-s acolo. Dar s-a prins. Si, cand a urcat dupa mine, am luat-o la sanatoasa.. Numai ca... era o grinda in calea mea...si m-am pocnit atat de tare cu capul (fruntea) in ea de am ricosat direct in fund, vazand stele verzi si cai verzi pe pereti... 

Ma dadeam pe toboganul de la blocul copilariei. Era iarna, era gheata pe el, era o mare balta inghetata si cand ajungeai jos de pe el... M-am dat cu succes de cateva ori, la una dintre ture, cand m-am ridicat in picioare pe gheata de la baza, mi-a zburat un picior si am aterizat direct in nas. Da, mi-am spart nasul...deviatie de sept, ochi vineti si umflati, tot tacamul...Abia dupa 18 ani am putut sa-mi rezolv problema asta..

Am vrut sa ma dau si eu cu sania...in modul ala: o impingi in fata si te arunci pe burta pe ea. Si m-am aruncat. Cu gura direct in ea. Nah, calcul gresit, cred..:) Dinte spart. Asa se face ca la varsta frageda aveam deja un dinte imbracat. (ma speriase o colega de-a mamei. Care colega, vrand sa ma "consoleze" imediat dupa eveniment..mi-a zis ca ma duce ea la un dentist sa-mi puna un dinte din aur. Cand am auzit am fost cutremurata si am urlat si mai tare. Cred ca de-atunci nu imi place aurul! :P)

Despre leaganul primit direct in dinti, despre gura/dintii pocnite in calorifer cand ma urcam pe-o minge si despre altele..multe..asemenea ..nici nu-mi aduc aminte. Mi s-au povestit...

Culmea este ca, din toate, scapam cu julituri si semne de buna purtare (pe viata, caci le am si acum)..dar cam atat. (singura cu urmari nashpa rau a fost aia cu nasul spart). Altfel..Doamne-ajuta..nu am avut cap spart, nu picoare-maini rupte, nu cusaturi,taieturi majore... Exista un Dumnezeu al copiilor atomici, zic... :)

Asa ca..nu pot decat sa ma rog la toti sfintii ca Andrei sa nu comita chestii cu repercusiuni nashpa... Sa nu-l doara foarte tare, sa nu se sperie prea rau cand le va pati... Caci de intamplat probabil ca se vor mai intampla... Cu asa mama, cu asa zodie (exista zodie mai aiurita ca Sagetatorul?)..nah, om trai si-om vedea..