Da, deja am spus ca este prima parte-pentru ca sunt atat de multe de spus, incat stiu sigur ca nu voi epuiza subiectul in aceasta postare...
Am nascut in decembrie 2011, in saptamana 34, dupa ce mai bine de-o luna am fost consemnata la pat si am tinut sarcina cu "ajutor" (Gynipral, Dexametazona injectabil la fiecare 7 zile- ca sa ajutam plamanii copilului si inca niste chestii, dar acum nu mi le mai aduc bine aminte). Pe perioada sarcinii -desi am fost urmarita de doi medici- nici naiba nu mi-a urmarit functia tiroidiana.
La 4 luni dupa nastere, in aprilie 2012, una dintre pediatrele care ne-au tot vazut copilul, se uita la mine si ma intreaba daca stiu ca am o boala de tiroida. Ii raspund, senina ca o floricica, nu-nu stiu sa am asa ceva. Ultima oara imi controlasem tiroida prin 2006. T3,T4,TSH erau normale. Dupa aceea nimeni, niciodata nu m-a cautat de vreo disfunctie... D-na respectiva mi-a zis sa merg rapid la medic, caci am gusa...ma duc la oglinda si ma uit si io la mine( naiba mai avea timp sa se studieze in oglinda in lunile alea de alaptat- reflux copil- etc- etc). Da, chiar aveam gusa. Acum ca mi-a zis cineva, am mers si eu la medicul de familie, pe care-l am la Medsana. Aici am si abonamentul, aici merg din 2004. Medicul de familie imi da sa-mi fac analize. T3,T4,TSH, plus alea uzuale. Ma trezesc ca am un TSH de cateva sute (maximul era de vreo 5), plus niste transaminaze in balarii. Ma duc inapoi sa mi le interpreteze...se uita fluierand prin ele si-mi spune ca transaminazele sunt mari pt ca alaptez (???!!!), dar la tirodia chiar am o problema. Solicit o recomandare pt medic endocrinolog din Medsana- imi da trei nume, il aleg pe primul de pe lista: D-na Doctor Gudovan. Ma programez cumintica...ajung la consultatie si eco. Ma consulta, imi face eco, mormaie ceva (in barba, cat sa nu auda pacientul...) apoi scrie muuuult pe-o hartie... Exclus s-o intreb ceva, cum deschid gura cum imi taie macaroana spunandu-mi ca ma lamureste la final. Astept- relativ dociluta- finalul. Ma anunta ca am boala autoimuna( imi facusem si ATPO-ul si era 950), ca tiroida mea e "o bucatica de carnita care nu mai functioneaza", ca ma baga pe Euthyrox, ca trebuie sa imi controlez si inima ca nu cumva sa am lichid... Si apoi continua cu bodoganeala...Cum e posibil sa nu-mi controlez tiorida pe timpul sarcinii?...(ii reamintesc ca o colega de-a ei mi-a urmarit sarcina si ca am facut TOT ce a solicitat aia ca analize). Ca puteam sa intru in coma tiroidiana... Ca puteam sa mor,etc-etc... Indraznesc (ce tupeu!!) sa intreb daca e ok sa iau acel medicament cat alaptez...Imi spune ca daca nu-l iau, o mierlesc. Deci nu ma lamureste daca se poate sa il iau sau nu...imi spun (in gand) ca o sa intreb eu pediatra... Asa ca indraznesc sa intreb ce boala e aia... (stiam foarte putin, pe atunci, despre boli autoimune)...de la ce s-a declansat...imi raspunde "eu sunt medic aici, nu sunt aici ca sa va tin cursuri gratuite de medicina, cautati pe net!" (daaaa...ati citit bine!..).
Am fost prea socata ca sa am replica. Si...poate nu neaparat socata, cat intr-o oarecare panica..,
Nu uitati tabloul intreg al momentului: femeie de 38 ani, mama de scurt timp, trecuta prin trauma unei nastrei premature, copilul avea reflux si vomita nonstop si nu gaseam niciun pediatru care sa ne lumineze, nervii mei fragilizati la maxim, usor depresata dupa experienta nascut la spital de stat....si, peste toate astea, vine una care-mi spune ai ceva nashpa, tiroida ta nu mai functioneaza, tre' sa te indopi cu hormonii astia despre care NU iti spun daca afecteaza sau nu alaptatul...etc-etc...
Am plecat acasa bazaind.,. M-am calmat, intr-un final, dupa ce am inteles ca pot sa-i iau si pot si sa alaptez( am sunat o pediatra)... Mi-am facut si eco + EKG la inima...am aflat ca si pe acolo aveam ceva lamela de lichid care va trebui urmarit...
Am incercat sa o scuz...mi-am zis ca a avut femeia o zi proasta (desi nu, nu era normala atitudinea aia nici macar in conditii de "zi proasta"!).
Mi-am luat hormonii, mi-am mai revenit ca stare( inainte sa iau Euthyroxul, picam din picioare de oboseala, adormeam cu copilul deodata de cate ori il puneam la san, adormeam oriunde ma asezai...mereu imi spuneam ca asa o fi cand alaptezi in ritmul ala, dar ...se pare ca "normalul" de oboseala nu era chiar in halul ala...).
Au trecut cele cateva luni...a venit vremea controlului...decembrie 2012...Din nou D-na Gudovan Emilia..la fel de acra ca si prima oara.. .Orice intrebam- imi luam flit. Imi tot spunea si de niste noduli, in plus, imi da sa fac si calcitonina. Daca nu stiti ce-i aia (si n-aveti cum sa stiti) cititi aici de ce sa da. Din nou am tupeul sa intreb de ce imi da sa fac o analiza care detecteaza un tip de cancer tiroidian. Din nou flit. Din fericire analiza imi iese ok si ma mai calmez...pentru inca vreo cateva luni.
Caci, dupa cum intuiti, boala fiind cronica urma sa ma reintalnesc cu doamna in alte cateva luni...
Si iata ca am ajuns la anul de gratie 2013... Aprilie 2013 ma gaseste intoarsa in campul muncii, nu mai alaptam, starile de oboseala si ameteala in continuare prezente... Mai mult, am descoperit ca incep sa uit de la mana pan' la gura... Plus ceva palpitatii...ma rog, tot felul de mici rahaturi din astea care, adunate, nu te lasa sa fii very happy cu starea ta... Cum restul de analize imi ieseau ok (adica nu ieseam nici anemica, nici cu nu's ce carente de vitamine), cum medicul de familie imi spusese sa o anunt pe tanti specialista de starile mele, ca poate de acolo sunt...ma apuc si eu, ca tot omu', sa-i zic femeii ce fel ma simt... Acuma...ca tot timpul cat am vorbit am avut senztia ca vorbesc singura (desi ea ma intrebase cum ma mai simt, deci se presupunea ca astepta un raspuns...Sigur, poate as fi putut sa fiu mai scurta si sa zic doar "bine" sau "rau":..nu sa stau ca vaca sa-i descriu diversele stari). TSH-ul era reglat de Euthyrox, T4- ok..ATPO-ul, ca de obieci, in balarii (dar e normal: la bolile autoimune de tiroida asa va iesi forever..)... Ma mai trimite o data pe internet sa studiez ce vreau sa aflu si...in plus...ca bonus...imi da si-o faza de genul "este tarziu, am multi pacienti si nu am timp sa discut acum cu dumneavoastra" (asta in conditiile in care eu aveam programare care fusese depasita, din cauza ca d-na avusese un pacient in urgenta, asadar intrazierea nu era din cauza mea!... Ma duc la receptia clinicii, si le spun fetelor ca nu mi se pare ok ce fel se poarta d-na. Fetele spun ca vor anunta...si, da, la o saptamana (cand am revenit cu rezultatele de la analize, d-na s-a purtat chiar frumos. Adica si-a cerut scuze ca a intarziat 5 minute consultatia mea...wow!! Mi-am zis ca -in sfarsit- am reusit... Mi-a dat si vreo 2-3 explicatii, mi-a scazut doza de Euthyrox la 75- pentru perioada verii. Urmeaza sa ne revedem in toamna-iarna....
In noiembrie 2013, adica luna aceasta, am inceput sa am senzatia ca am ceva care nu ma lasa sa respir bine...undeva in gat...plus- intr-un week-end- senzatie acuta de sufocare, urmata de o perioada de rau ...ma rog...nu intru in detalii...cert este ca, dupa ce-am vorbit cu medicul de familie, acesta mi-a zis sa iau legatura tot cu d-na doctor endocrinolog...plus consult cardio...caci de la una dintre ele ar fi starile...
...Continuare in episodul doi- :))
“You've gotta dance like there's nobody watching, Love like you'll never be hurt, Sing like there's nobody listening, And live like it's heaven on earth.”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
eu. eu. eu.
Ma puteti citi si pe blogul nou, mai exact aici . Nimic schimbat, doar inca o casa. Deh, imi place sa am mai multe 😊😉
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu