Postare ALTFEL. Nevoie de ajutor!

Scriu pe blogul acesta despre o multime de lucruri mici, progresele lui Andrei Stefan, giumbuslucurile cu care ne lumineaza viata. Toate aceste intamplari care noua ni se par normale, care noua ne sunt normale, care vin de la sine odata cu cresterea lui frumoasa si sanatoasa.

Dar aceasta postare nu va fi despre Andrei Stefan. Aceasta postare va fi despre copii care n-au avut norocul lui, despre parinti care n-au avut norocul nostru. Despre copii care si-au trait si-si traiesc copilaria ca pe o vesnica lupta, despre parinti care din ras au trecut in plans.
Citind cateva dintre multele (prea multele!!!) cazuri de copii cu probleme, mi-am dat seama cat de greu le este unora, cat de mica era problema noastra cu refluxul (singura care a fost o posibila urmare a nasterii lui premature), cat de putin important este ca 10 luni n-am dormit mai mult de 3 ore legate nicio noapte... Nu, noi n-am avut probleme! Slava Domnului, noi avem un copil sanatos si vesel si..
Sunt copii care, desi au peste 1 an..2 ani..inca n-au reusit sa stea in fundulet..ori sa spuna mama...mi se face pielea de gaina si gol in stomac... Va puteti imagina cum ii este acelui parinte care, de cand i s-a nascut pruncul, viata lui a devenit o permanenta lupta, o permanenta cautare de spitale si de tratamente...?? 

Si mi-am amintit....abia nascusem...eram in saptamana 34, facusem tratamente ca sa il mai tin (reusisem doar o luna si un pic sa aman momentul nasterii)...stiam ca s-ar putea sa nu respire singur...Cand i-am auzit tipatul, am simtit ca ma linistesc...apoi mi l-au adus sa-l vad..sa-l pup...si l-au dus la sectia de prematuri...Din fericire n-a avut nevoie de aparate, a respirat singur, dar primele 2 zile tot sub un clopot a stat si avea langa el un tub care ii trimitea oxigen in nasuc (nu era in nas, ci doar langa fata lui)... Cand am mers sa-l vad la AT, cand l-am vazut cu branula in mana, cu cel mai mic numar de pampersi in care inota, un pisoi mic de 2,240kg si 46 cm...m-a busit plansul... M-a intrebat o asistenta ce s-a intamplat..i-am spus "e atat de miiic"...si m-a luat de mana si mi-a spus sa ma uit in jur, la ceilalti... El era Uriasul sectiei... restul aveau 1,200...1,300..cel mai mic avea 600grame!!!! Toti erau intubati, toti erau muult mai mici.... Da, pruncul nostru era chiar urias!! Si avea nota 8, ceea ce era foarte bine pentru un bebeu nascut prin cezariana la 34 de saptamani... La 3 zile il aveam in salon, langa mine. Deja papa de la tzitzi, caci a fost mancacios de atunci si eu, din fericire, am avut ce trebuia :)
Am iesit din spital cand alte femei, internate cu luni de zile inaintea mea, inca ramaneau acolo...cu copilasi de 1-2 luni, dar care n-aveau mai mult de 1,300kg...Ramaneau sa-si faca acolo Craciunul..poate si Revelionul...

A fost greu? Da, a fost greu pana am iesit. A fost greu si dupa ce-am iesit. Dar copilul nostru s-a dezvoltat frumos, armonios si a recuperat foarte bine!! 
Da, am mai avut parte de emotii si cand ne spuneau unii medici (renumiti, de altfel!!) ca din cauza ca a stat prea mult si prea..jos..in mine, s-ar putea sa aibe o problema cu gatul (nu prea intorcea capul decat pe una din parti)...dar am gasit si am facut kineto si totul s-a rezolvat prin gimnastica,,,
Da, am avut emotii si cand vomita in continuu..dupa fiecare masa...si niciodata nu stiam cat i-a ramas in stomac si intotdeauna imi spuneam in sinea mea ca e vina mea, ca am mancat ceva aiurea si d-aia...
Dar au trecut...si, cum va spuneam, comparativ cu ce patimesc alti (desi, de obicei evit sa fac comparatii) micile noastre probleme nici nu exista...
...
Altii n-au avut sansa...fie s-au nascut mult mai devreme si au ramas cu sechele din cauza nasterii premature, fie au avut parte de medici care n-au auzit de profesionalism, care n-au fost atenti si care au creat probleme pe viata acelor copilasi, fie pur si simplu CEVA a aparut si le-a perturbat cresterea si copilaria...

Unul dintre cazurile care m-au impresionat este al Ioanei. Daca veti citi -veti vedea despre ce este vorba. Va sfatuiesc sa cititi si sa va ganditi daca chiar nu vreti sa faceti nimic pentru a o ajuta???
Caci macar acel 2% in puteti directiona catre ea. Acei 2% pe care aveti libertatea de a alege unde ajung!  Puteti descarca de aici formularul. 
Tot ce trebuie sa faceti, dupa ce il descarcati, este sa completaţi datele personale în partea de sus şi să semnaţi în secţiunea “semnătură contribuabil”. Formularul completat trebuie depus la Administraţia Financiară de care aparţineţi (sau trimis prin poştă sub formă de scrisoare recomandată către aceasta) până cel târziu pe data de 25 mai.

Haideti ca nu-i greu! Siu nici nu trebuie sa scoateti ceva din buzunar, banii astia oricum se duc la stat!! Multumesc...in numele ei:
(p.s. NU, NU cunosc parintii Ioanei, nici pe fetita, am citit si m-a miscat. MULT! E normal sa ma miste...sunt mama de copil-multumim lui Doamne-Doamne, sanatos!!!-, dar sunt si fiica unei mame care a murit de cancer, nu demult...)




Comentarii