vineri, 14 octombrie 2016

Braila, blue eyes si cafea la 6am

Cafea cu lapte si o inca noapte afara.
Ceva aruncat aruncat rapid la facut,in cuptor,plan de mic dejun pentru doi (cand se ba trezi al doilea)..si intrebarea mea pentru mine: oare de cand am devenit eu asa de functionala dimineata???
(Desi...daca imi amintesc ca ieri m-am trezit la 9fara ceva...)

Vis lung..Braila. Eu plimbandu-ma pe o strada al carei nume nu il mai stiu acum. Era candva un cinematograf pe ea, Central se numea (inca o mai fi??). Eram singura plimbareata,nici urma de altcineva ..pana cand au inceput sa apara niste oameni. Baieti, initial am crezut ca aunt copii mai mari, apoi am realizat ca sunt barbati in devenire.. Treceau cate doi, cate trei, in liniste, fara sa isi vorbeasca. Ma gandeam ca e ciudat, pustanii de varsta asta sunt galagiosi adesea.. Iar ei erau seriosi, incruntati, concentrati. Si singurele zgomote,care rupeau linistea in bucati mici,erau incaltatarile lor pe asfalt si niste zgomote ca atunci cand incarci pusca.. Asta mi-a atras atentia si, uitandu-ma mai bine,am vazut ca aveau arme pe umar. M-am gandit oare de-a ce se joaca?? -mai ales cand am vazut ca se lasau pe vine si isi potriveau armele.. Doi cate doi..umplusera strada.. NU stiu cum sau ce m-a facut sa inteleg ca erau..soldati rusi. (@@&&!!??!!) Si ca invadau orasul MEU!!
In continuare doar eu si ei pe strazi..eu si frica mea tot mai puternica. Am vrut sa sun acasa, acasa fiind la casa din Braila. Nu aici. Stiu ca imi spuneam sa o sun pe mama sa o anunt sa nu iasa din casa..
Ma lipisem de un zid cu ochii pe ei si simteam cum picioarele mele refuza sa se miste..ma gandam..ah,uite,sunt moarta de frica si patesc ce am patit atunci pe munte cand picioarele mele refuzau sa ma asculte..
Si totusi, am plecat. Am luat-o la pas rapid, pe Caragiale..
Din pamant a aparut un..popa.. Fugea. Strada devenise un labirint ca alea de la locurile de joaca,un labirint din tufisuri frumoa aranjate. Ha,parca suntem in videoclipul ala..ma gandeam eu..al carei piese e oare.. NU imi aminteam.
Popa..tot fugea.. Si apoi am auzit tropaituri de bocanci in urma mea. Multe tropaituri. Zgomot metalic. Strigate. Doi rusi au trecut in goana dupa preot.. ala fugea de ii falfaia sutana pe el.. Apoi am auzit o impucatura. Mi-a inghetat sangele in vene. Si dupa ea..liniste de mormant. Apoi pasi care se intorceau. Am pus-o, m-am gandit. Unul dintre soldati s-a oprit in fata mea..si-a dua pusca la ochi..Mama,ce ochi albastri si misto are asta..ma gandeam eu. Apoi am inceput sa zambesc -mai intai- si am transformat zambetul in ras in hohote.. nu ma puteam opri caci ma gandeam ca am luat-o razna daca,in timp ce ala tocmai se pregatea sa ma impuste eu nu eram in stare sa ma gandesc decat "mama ca ochi misto are". Omul a fost intai mirat..apoi a zambit larg..apoi a ras si el..si mi-a facut semn sa o sterg.
Ceea ce am si facut.
Numai ca..in timp ce plecam ..mi-am dat seama ca redevenisem mica. Nu copil,dar nici anii actuali nu ii aveam. Eram adolescenta..si asta ma faceam sa ma intreb daca nu cumva am trecut printr-o poarta a timpului..

.....
Daca as cauta pe net semnificatia viselor..daca as cauta in Freud interpretarea..credeti ca m-as speria???!!! 😂😁

Ah,lasati,mai bine nu..
Mama,ce ochi si ce privire avea soldatul ala... 😁😀

Hai buna dimineata si voua.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu