Citesc-aud in jur despre to do listuri. Agende, foi umplute, ca doar a inceput anul si omu' face planuri pentru ce va fi sa vina. Macar le schiteaza undeva, ca doar fiecare stie ce si-ar dori/ce-ar putea sa mai bifeze de pe listele imaginare. Eu am o hartie cu "to do" si pe ea scrie"sa fac lista de to do". Bravo mie, bine ca am apucat sa scriu si asta..caci altfel sigur o sa uit.
Sarbatorile ne-au fost frumoase, acasa, am avut si nitica zapada cat sa nu ne plangem ca nu am facut om de zapada. Eu niste zile de concediu, putine, nu multe..toate pe care le mai aveam de luat de 2014. Am iesit mult, ne-am plimbat, pe jos, cu autobuze, cu tramvaie, cu masina, am bantuit parcurile, am facut oameni de zapada, el a plimbat -desigur!- masini prin muntii de zapada, a tesut scenarii si scenete pentru personajele lui, s-a luptat cu tot felul de personaje cu sabie facuta din cate-o creanga de copac, a facut alpinism pe mormanele de zapada, a solicitat copiii din parc la joaca- in rarele momente in care dadeam de vreunul. Caci ai fi zis ca toti au parasit Bucurestiul de sarbatori..si poate ca asa a si fost daca e sa judecam dupa cat de goale erau parcurile.
Pe 31 decembrie nu stiu ce-a fost in capul meu crezand ca va adormi pana la miez de noapte. De fapt stiu, mizam pe ideea ca va adormi la ora la care adormea in fiecare seara, in vacanta ea a fost in jur de 23. Wrong. Pe la 23,40 copilul nu dormea..nu atat de adanc incat sa ma pot extrage de langa el fara sa ma simta. Iar eu nu doream sa ma prinda miezul noptii in pat...nu ca as fi avut ceva supr mega important de facut, pur si simplu doream sa ajung in sufragerie unde era Andrei-mare, unde era si masa asezata..sa mananc ceva, sa ciocnim un pahar de sampanie, sa schimbam doua vorbe.. Am iesit din pat si m-a intrebat "unde te duci, mami?" i-am, raspuns (sa nu lesinati de ras!) serioasa (ca atunci cand ii spun ca ma duc la baie si vin imediat, sa ma astepte) "ma duc sa fac revelionul si vin inapoi!". Era 23, 50... Prea devreme cred..ca doar nu era sa ma astepte 10 minute. Asa ca a iesit dupa mine. Ma extrasesem din pijamale si ma aruncasem in niste blugi si-un tricou. "mami, pune-ti inapoi pijamaua!" "asta-i noua mea pijama. uite, in noaptea asta o sa dorm asa!" (bai, pe bune, ce-a fost in creierul meu sa cred ca merge o ieftinitura din asta de pacaleala??!! io care ma mai si laud ca nu vrea-pacalesc copilul!) Negociem sa mai stea. Dupa alte 2 minute vine in pragul usii, in sufragerie. "unde-i revelionul?" :))) Imi dau seama ca n-are sens sa...asa ca il invit sa faca si el revelionul cu mami si tati. Ceea ce am si facut! Ne-am hlobat nitel la cat se vedea din artificii (nu prea mult), ne-am pozat, gata..la culcare. Din nou. Pe la 1 fara 20 a adormit si el.. A doua zi intreba unde-i revelionul...
De aratat asa aratam...
Zilele au trecut ...a venit si 5 ianuarie. Ziua 1 de gradi. Pregatirile erau facute de ceva vreme, el nu refuza, totul bine si frumos.
Luni, 5 ianuarie. Noaptea de dinainte n-am dormit mai deloc. Nici Andrei-mare. Copilul da, bravo lui! :) Emotii, ganduri, intrebari, realizarea faptului ca am copil mare, ca a devenit baietel..ca usor usor..incepe desprinderea. Care-i normala si de bun augur pentru el, dar pt maica-sa e tare grea. Mai grea decat atunci cand m-am intors la munca, caci atunci il stiam in mediul lui, acasa, cu tatal mereu in preajma. El a fost ok, noi am stat pe capul directoarei de gradi (sa il vedem pe camere) o gramada. Cred ca am vorbit in continuu si tot imi mai aminteam divesre pe care nu le-am spus. Nici nu mai stiu... Cine mai stie...:) A si adormit, mai greu si mai tarziu in acea zi de luni, dar a adormit. Admiratie pentru rabdarea educatoarei. Super. Eu..ceva mai linistita.
Ziua 2 de gradi. Toate bune si frumoase. Chiar mai bune, caci a adormit mai devreme, mai usor..Nu maraieli, nu refuz de mers, nu aia, nu aia...
Ziua 3. Cu o noapte inainte mi s-a trezit plangand..imi zicea ca i-a venit ceva pana-n gat si-l doare gatul. Am crezut ca refluxul lui isi face iar dablaua, l-am luat in brate, s-a linistit, l-am culcat. Dimineata declara ca nu-l doare nimic, dar....a plans...mama, cat a plans..in casa, in masina pe drum, la gradi. Nu vleau la gladi, vleau la un magasin, vleau cu mami, melg cu mami la munca, nu mai mergeti voi la munca, nu mai vlem bani, nu ne tlebuie mancare, nici massinute, nimic..vleau sa mulim de foame..din astea...A plans si acolo..m-a strigat..il auzeam..imi venea sa ma dau cu capul de un perete, dar...finally l-au linistit... Doar ca dupa somnul de pranz il luam acasa. Febra. Se pare ca noaptea nu refluxul fusese de vina ci o nenorocita de amigdalita care l-a palit. Diagnosticata initial ca viroza, caci medicul nu s-a uitat bine in gat...Nu mai intru in detaliile legate de pataniile cu medicii..nu mai are sens..sunt obosita si mult prea frustrata de sistemul medical din Ro, ca sa mai fiu in stare sa mai scriu despre asta!! Pot sa va spun doar ca, speriati si fraieri, i-am luat sange dupa ce deja luase 3 zile antibiotic...evident ca analizele nu erau concludente..Dar sperietura a fost maxima, mai ales cand medicul pediatru la care mersesem ne explica cum ca, daca nu cedeaza la antibiotcul ala, ar tb injectii, dar Andrei nu poate face injectiile alea caci sunt din gama de antibiotic la care este el alergic..asa ca solutia este internare pt branula. Am murit si am inviat..de nshpe ori in zilele/noptile alea...
Au fost 11 zile (cu weekenduri incluse) de stat in casa. El nonstop, eu am iesit f putin si f rar cu scopuri clare, De fapt mai mult ca sa imi curat putin creierii cand nu mai puteam. Ziua mea de nastere a fost intr-una din acest 11 zile. Probabil a trebuti s-o compensez pe cea de anul trecut, cand am fost la coafor, la masaj, la restaurant..caci mi-am luat o zi de cinediu anul trecut de ziua mea. Amestecate intre ele dau doua zile normale. Suportabile, care va sa zica:). Oricum, partea buna a fost ca el era bine de ziua mea, eram deja pe final de antibiotic. Asta il rugasem..asa ma rugasem..cadoul de ziua mea sa fie un copil sanatos!
Stiu ca multe mame stau cu copiii in medical cand sunt acestia bolnavi. Adica..nu stiu..dar cred ca asa se intampla. Nu stiu cum e pt altele, dar stiu ca acum, ca a trecut, uitandu-ma in urma,,,am senzatia ca toate aceste zile n-am facut nimic decat sa-l vanez cu siropuri, picaturi, aspirator, medicamente.. Stiu ca nu-i asa! Caci am facut multe altele: am lipit abtibilduri(toneee!!), am colorat, am decupat, am lipit ce-am decupat, am construit, am citit, am..am..am..Noi. Eu, Andrei, el. Dar imaginile care ma urmaresc sunt tonele de chestii pe care i le tot varam pe gat (din fericire le ia usor.) Tot din fericire a si mancat super ok cu tot gatul lui inflamat cat casa poporului. Si noptile. Noptile in care nu puteam sa dorm caci la fiecare respiratie mai altfel mi se parea ca se sufoca si saream repede sa-l controlez.. Da, stiu, pt cele care au avut copiii cu viroze dese ce zic eu pare dementa curata. Adica pare ca eu sunt usor tralala. Poate ca si sunt. Sunt usor exagerata..poate...Nu stiu...Asta pentru ca asa mi-e firea, dar si pt ca Andrei n-a avut muci, n-a tusit, n-a facut rosu-n gat. In 3 ani, a fost una urata la 11 luni, de la cresa. Apoi una foarte scurta in octombrie 2014. Atat. Asadar...eu nu stiam ca-i asa. Nu, nu pot sa fiu relaxata cand il aud inecandu-se in somn cu nshpe tone de secretii... cand se trezeste tipand si tinandu-se de urechi sau de gat...De fapt..eu ..cred ca e firea mea...cred ca am devenit Mama mea...NU POT SA FIU RELAXATA cand mi-e copilul bolnav. NU POT, NU STIU. Asta e.
Cu timpul..oi invata... Cu timpul...dar sper sa mai dureze nitel pana la urmatoarea chestie pe care-o va face. Sper!!
(Deocamdata ...azinoapte...a plans pt ca-l dor picioarele. Am aflat ce e...puseu de crestere. Da, il dor DOAR IN SOMN, la culcare incepe, picioarele... La 3 am ii dadeam Nurofen...si-l adormeam in brate peste mine-n pat. Asa s-a linistit...Ca in bebelusenie.)
Bon. Sa treceme la cele bune. De luni (ieri) suntem inapoi la gradi. Ii place, stiu sigur caci stiu cum face cand NU ii place ceva. (mai stiti cand nu dorea sa iasa afara...ca nu reuseam ORICE FACEAM SA IL CONVINGEM SA IASA??!!). Doar ca..dimineata..cand vede hainele de "afara" da-i si plangi. Mi se rupe sufletul..strang din dinti...imi sterg ochii sa nu ma vada si ...pana la urma iesim. Ieri s-a oprit din plans la masina. L-a tinut de vorba, pe drum, Andrei..iar acolo, ajunsi, n-a mai plans. Am mers frumos de mana pana la sala si a ramas. Cu nshpe dat de repetare a "vine mami sa te ia, nu-ti fie frica". (el zicea asta). Azi s-a oprit din casa, dupa ce mi-a zis sa intru si eu putin cu el in clasa. Am intrat "3 minute". Mai putin, cred. Fac chestii misto, e un loc misto, oamenii sunt plini de bunavointa si intelegere pentru el si au facut ceea ce cred ca putini ar fi facut (gen adaptat gustarea de fructe la ce fel o mananca el..; citit si stat langa el in pat ca sa adoarma, etc-etc.). Asa ca..mergem mai departe...eu cu ideea ca e "o faza" si ca o va depasi. Cu noi aproape, intelegandu-l, sustinandu-l. Sanatosi sa fim. Restul, vor fi tot mai ok stiu/simt!
Cam astea..ca sa stiti ce mai facem.
Mai multe...despre ce devine Andreiul nostru in ultima vreme. Despre cum creste. Dar, momentan, atat s-a putut scrie:))
Bonus: un urias cu halat de baie. :)
Multa sanatate, sa nu mai aiba probleme! Revelionul vostru a fost genial :-))
RăspundețiȘtergereOh, da, chiar asa a fost! :))
RăspundețiȘtergereMultumim la fel!