prieteni imaginari si dialoguri reale

Ciripelul nostru ciripeste nonstop. Nu stiu cum sunt altii la varsta asta, asa ca nu ma prind daca ce face el este o chestie pe care toti o fac, eu doar le scriu pentru noi, pentru neuitare, pentru mainele in care ma va intreba ce fel era el si eu n-o sa stiu ce sa-i spun..:). Isi inventeaza nonstop povesti. Imi place de mor, e de-al meu la faza asta. Asa cum la partea cu urechea muzicala si cu muzica-in general- e de-a lui Andrei. :)
Asadar copilul nostru devine pe rand Bucsa care vorbeste cu Veloso sau cu Queen, apoi Queen sau Veloso care-i raspund..pe voci diferite, cu replici de mori de ras. Sau este iepurasul Alegreto (al lui Mozart) sau veverita Vivi (a lui Vivaldi). Despre cartile astea, vechi dar descoperite de curand de noi, va voi povesti separat. Ca-s masini, ca-s animale, ca-s oameni, toate personajele astea vorbesc, se alearga, se intrec, se ascund, uneori merg cu noi la masa, alteori ajung in pat cu noi si le cautam pe sub pilota..au o intreaga viata plina de intamplari colorate si simpatice.. Este misto sa-l auzi, stam cateodata sa nu ne vada si ascultam ce zice si ne amuzam teribil.
A doua chestie pe care-o face frecvent este sa-si cante. Cand se joaca. Cand face baie si se joaca. Foarte des adica, din moment ce viata lui e 99% joaca..Cantecele cu literele, cantecele cu busul, cantecele cu animalute, cantecele cu degetelele..tot ce stie.. Pe voci. Cand subtirel ca un fir mic de ata, cand ingrosandu-si vocea de zici ca nu-i el, cand pe vocea lui obisnuita.. Isi baga niste modulatii la voce de mori de drag. Si..sa ne intelegem..noi NU l-am invatat in mod special cantece. Le-a prins el, din zbor, pe cele care i-au placut. Dar ce e misto este ca le canta bine, iar asta o spune cel cu ureche muzicala din casa, nu eu. Iar daca spun ca Andrei zice ca al nostru fiu canta bine, stiu ca ma veti crede pe cuvant! :)
Tot asa il apuca si cu poezioarele. De fapt se joaca cu ceva si acel ceva ii aminteste brusc de o poezie din Harababura lui Cristian Badilita. Mai ales de aici, caci ii plac mult astea asa..pline de harababura cum sunt ele. Cum sa nu-ti placa imaginea unui canar care s-a indragostit de-o pruna, cam zbarcita si uscata? Sau piticul de dupa usa care sta cu o tigara-n gura si tot soarbe din ibric, el, piticul Firfiric... :)
Frumoasa cartea, noi am primit-o in primavara trecuta cand am fost la evenimentul Tango, v-am povestit pe aici de el.
Ii mai place si joaca de-a.."mami, tu esti soricelul si eu sunt motanul si vleau sa te plind. tati, tu esti leul si hai si tu dupa noi.." Uite-asa ajungem toti trei in 4 labe prin sufragerie, invartindu-ne, urmaridnu-ne, chitzonindu-ne, smotocindu-ne...
Plastilina a devenit, mai nou, monstrul care inghite zanele. Cum care zane? Alea de le tot nimerim in ouale de cicocolata, oua pe care le mananc eu in prorportie de 99%. El restul.:) Iar plastilina, toate culorile amestecate pana ajunge un ghem mare-mare multicolor (caci la asta e buna ea, nu la altceva, cu siguranta nu la modelat..) vine si prinde zanele in el. Le inghite. Pe zane. Si apoi le vorbeste. Cheama Fat Frumosi imaginari ca sa le salveze de acolo. Apoi Fat Frumos este chiar el, copilul nostru, care incepe sa scormoneasca prin ghemul multicolor dupa cap de zana. Sau dupa aripa de zana. Sau, macar, dupa un condur de zana. Caci zana aia..poate ca, intre timp, a devenit Cenusareasa. Si trebuie sa probeze condurul de clestar si sa se marite cu printul. Ca sa faca nunta lunga si sa danseze la nunta. Sau poate ca devine Alba ca Zapada si se aude un cal alb in departare..trop-trop..uite-l vine, e si-un print..Poate ca printul ajunge la ghemul monstru care-a inghitit-o pe Alba ca Zapada. Poate ca nu, caci uneori calul devine naravas si-l arunca cat colo pe print. Si atunci s-ar putea sa vina motanul..cum care?..ala incaltat.. si gaseste el zana. Care era, de fapt, Alba ca Zapada. Sau Cenusareasa. Sau..?Cine mai stie? Anyway..povestile lui pot fi exact asa ca asta, ori mai combinate.. Va e clar ca i s-au citit prea multe carti, nu-i asa?:))
(oh, da, cum ma amuz amintindu-mi ca, pe vremea cand era bebe mic, ii inventam povesti asa..amestecand de fapt povestile stiute. Sau chiar inventate de la zero. Si ce atent si mirat ma urmarea...Acum e randul meu sa il ascult pe el..si am ce sa ascult!Jur!)

Imi place de el. V-am mai zis, nu? :)
Are asa o lume imbarligata in capsorul ala..fost buclat..actualmente tuns..
Si ma mai miram ca vorbeste si rade si toate cele in somn...:)

Comentarii