Ce-ar fi sa ne asumam? Ce-ar fi sa nu mai fie mereu altul "vinovat"?

Cand am ramas insarcinata (2011, aveam minunata varsta de 37 de ani) nu stiam nimic despre ceea ce se cheama "parenting". N-aveam nici cea mai vaga idee despre cat de "la moda" si "pe val" este chestia asta. N-am aflat nici cand am ramas, nici pe toata perioada sarcinii, nici in primul an dupa ce-am nascut. N-am stat pe net sa caut carti despre cresterea copilului, despre educatia lui, despre cum sa faci aia, cum sa nu faci aia, ce faci daca face aia..etc-etc. Nu, nu citisem si n-am citit cat am fost insarcinata nici despre alaptare, nici despre copiii purtati, nici despre cum/cat sa-l tii in brate, nici despre cosleeping nu aveam idee.  Eram (si am ramas pe tot parcursul sarcinii) ceea ce parintii din "noul val" ar putea numi o totala ignoranta in teoriile acestea toate!

DAR! Am nascut, am alaptat a la long (pana cand n-a mai vrut el), am dormit cu el in brate (desi auzeam adesea ca facand asta el n-o sa doarma niciodata in patutul lui) , l-am purtat in brate nespus de mult si il iau si-acum de cate ori ma lasa:)), am spus NU doar cand am considerat ca lucrul acela este un pericol pentru el (sau nesanatos sau..sau..), i-am vorbit de cand l-am primit prima oara in brate despre tot ce faceam, m-am jucat cu el, am ras cu el, m-am prostit in parc cu el fara sa-mi pese de ce "zice lumea", nu m-am stresat de "gura lumii" nici cand mai facea faze gen trantit in fund pe jos cand il luam de mana ((pe la 1 an si 6-7luni -era perioada refuzului de a merge de mana, el dorea singur, daca eram in zona cu pericole asta nu se putea..), l-am invatat sa imparta si sa faca schimb de pe la 1 an si 7-8 luni, am avut incredere in el cand accepta sau nu accepta copii sau adulti in jur-fara forteje pt ca asa "se cade" sa se joaca cu cine zic eu sau sa "faca frumos" la ce adulti vreau eu.. Astea si inca nshpe alte lucruri.
Toate astea FARA CARTI DE PARENTING, din instinct. Un instinct in care eu cred foarte tare. Da, sunt mandra de asta. Caci vad ca parca tot mai multi parinti incep sa creada ca ei nu pot fi parinti buni daca n-au citit minim 5 carti de parenting, 2 despre alaptare, 3 despre nu mai stiu ce.. Ma rog, intelegeti idea. Sau, daca nu sunteti parinti din noile generatii de parinti, s-ar putea sa nu o intelegeti pt ca nu stiti cat de importante au devenit aceste conferinte-carti-etc.
Da, am facut si greseli. Ohoho...sigur ca da! Am invatat din ele.
Da, mi-am cumparat si eu (dupa ce m-am intors la munca si am avut timp sa fac altceva decat casa-parc-casa-copil-copil-copil..) carti de parenting.
Spun asta tocmai ca sa nu ma intelegeti gresit. Nu refuz ideea ca  ele pot fi utile. Dar refuz idea ca NU STIM sa fim parinti fara ele. Caci ..cum spuneam..cred cu tarie in instinct. Mai ales in cele materne. Si mai cred cu tarie ca, daca aceste instincte lipsesc, poti sa citesti nshpe mii de carti si sa mergi la nshpe conferinte....nu se va schimba radical ceva. Caci NU POTI sa cresti un copil-preadolescent-adolescent (caci si copii astia de 2-3-4 ani cresc, nu-I asa??!) cu cartea langa tine!


O sa va intrebati ce m-a apucat? Pai..nah, a fost conferinta lui Alfie Kohn. La care ma gandeam ca poate m-as duce. Am mai vb cu una-alta (mame) care-au fost si am decis ca mai bine nu. Ca e destul ca ii citesc cartea. Si dupa conferinta am vazut ca mamele care-au fost au scris despre ea. Ceea ce e foarte bine, caci este util sa stim ce si cum a fost acolo de la cele care-au fost acolo. Dar citesc si comentariile unor mame la astfel de articole. Si, JUR, ma apuca asa o mare nedumerire. Bai, frate, pe bune chiar NU STIAU MACAR 10% din ce spune/scrie omul asta??!!!??? Pe bune, eu trebuie sa inteleg ca daca nu era omul asta cu ce-a scris/spus el..nshpe femei si-ar fi crescut copiii stramb?
Ei, bine, uite ..eu, care nu-s asa optimista din fire de felul meu..refuz sa cred asta! Refuz sa cred ca instinctele NU MAI EXISTA. Instinctele alea care te fac sa simti iubirea aia NECONDITIONATA (cum naiba sa accept ideea ca mamele nu-si iubesc neconditionat copiii?) nu mai exista??!??
Mnoa, oi fi (de fapt!) o optimista incurabila si nu stiu eu.
Dar nu mai rezist, nene, sa tot citesc vaicareli..of,of, mai-mai..daca nu era Alfie eu nu stiam sa-mi cresc copilul..vai de mine cate greseli am facut si cata cenusa in cap imi pun acum..si cum de acum inainte ma jur cu mana pe cravat ca o s adevin o mama perfecta..sau mai mult ca perfecta:P etc-etc.

Si mai este ceva ce incepe sa ma calce pe nervi.
Pt asta o sa fac o paranteza. Stiti..dupa '89 orice rahat se intampla in societatea asta auzeam mereu.."da, mai, dar, vai, normal ca asa se intampla caci saracii de noi (romanii) am crescut in comunism..vai, saracii de noi, romanii..." No sheet?!?!? Scuza vesnica, asta care ma ingretoseaza.
Ei, uite asa se vaita si toata liota asta de parinti. Cica bietii de noi am fost crescuti ca naiba de catre parinti si de aceea n-am fi in stare sa facem decat dupa tiparul invatat cu copiii nostri.
Ei, iata ca aici divortez de acest grup (foooarte mare, se pare) de parinti. Mai, eu stiu si cred si am invatat (caci, nah, am mai facut si eu ceva scoala si m-a si pasionat subiectul psihologie) cum e cu tiparele, cum e cu perioada 3-6 ani, cum e cu una..cum e cu alta. Dar cred ca pana la ..hai, nu la 25 de ani, ca poate-i prea devreme...dar pana pe la 30-35 de ani..oh, well, fiecare dintre noi am avut tot timpul din lume sa ne "vindecam" de diverse. Sa trecem prin sita tot felul de lucruri. Sa ne iertam, sa ii iertam (in caz ca era nevoie), sa invatam sa ne iubim..etc-etc. Majoritatea ar fi fost normal s-o faca singuri, ok, cu ajutor (a se citit consiliere) acolo unde chiar au fost problem majore. Dar refuz sa cred ca ajungi la 30-35 de ani full de vaicareli si responsabilizand pentru greselile tale personale tot pe amaratii aia de parinti. Care n-au facut aia, n-au facut ailalta, nu ne-au iubit neconditionat, ne-au pus la colt, ne-au certat, ne-au pedepsit, ne-au..ne-au.. Pe bune, chiar e posibil??!??!?? Da, stiu, e posibil. Dar e patetic. Pe bune!

Ok, eu am fost printre fericitii care n-au crescut asa...poate d-aia mi-o fi mie usor sa vorbesc... Caci eu n-am mancat bataie, ai mei nu au tinut cont de note, ma simteam iubita, eram aparata de ai mei (sustinuta) in fata profesorilor care doreau sa foloseasca metode de "educatie prin bataie/pus la colt" si eu refuzam sa ma supun, se bucurau daca mergeam la olimpiade (si, da, am fost olimipica!) dar eu alegeam daca ma duceam si la ce ma duceam. Da, eu mi-am ales singura facultatea pe care am facut-o, nu m-au pus ei sa dau unde-am dat.. Ma rog, multe din astea.
Ah, asta nu-nseamna ca nu eram tratata cu ignore cand faceam cate-o tampenie (care "ignore" e tot un soi de "pedeapsa", iar eu o resimteam mai rau decat daca mi-as fi luat-o pe coaja..). Sau ca nu-mi mai furam cate-o scurta paruiala, gen ma tragea de coada mea de cal:)). Sau de ureche. Sau ca..sau ca..

Dar asta nu inseamna ca greselile pe care le fac eu astazi, ca mama, fata de Andrei sunt "din cauza" alor mei! Ca nu m-au crescut ei perfect! Bai, pe bune, grow up!!! Incetati cu vaicarelile, asumati-va, trecutul este trecut si fiecare dintre noi am avut vreme sa ne rezolvam aceste probleme (daca vreti le putem spune traume)!!! Si mai e ceva! Stiti ceva? Nici eu, nici voi, cu oricate carti-cursuri veti citi NU vom fi perfecti. Never and ever! Ba, mai mult, luati in calcul ca s-ar putea ca, atunci cand copiii nostri vor fi mari, sa apara asa niste teorii de parenting care sa rastoarne radical ceea ce credem noi azi. So, cum va veti simti judecati si pusi la colt de ai vostri copii, cand voi veti sti ca ati facut tot ce-ati putut ca sa.. Caci, sunt sigura ca mare parte dintre parintii nostri au facut tot ce-au stiut ei ca sa..
Asta numa' daca nu cumva voi ati avut niste monstruleti in loc de parinti..ceea ce sper ca n-a fost cazul!!!


Gata. Am zis! :)
Da, aveam in draft incepute alte articole. In care va povesteam despre Gaudeamusul vizitat in 3, sambata. Despre weekendul nostru. Despre ..
Dar acela va mai astepta putin pt ca..prea m-am pornit pe subiectul asta!! :)