DOR

Un vis in care urcam cu Mama niste scari, eram la Braila si incercam sa ajungem in casa copilariei, dar nu era chiar casa aia.. Apoi, brusc, scarile alea au devenit niste scari exterioare, in spirala, le urca tot mai greu ea..o tineam de mana si o trageam dupa mine sau treceam in spatele ei si-o impingeam..
Draga mea Mama, mi-e tare dor de ea...si, desi au trecut ani, nu am reusit sa depasesc starea de furie si frustrare in fata sistemului medical din Ro. Un sistem pe care, culmea ironiei!, ea l-a slujit o viata, fiind asistenta pediatra. Si n-am reusit (si nici nu cred ca o voi face vreodata!) sa-mi asez spre uitare drumurile la IOB, oamenii aia de prin saloane, de pe holuri, cei bolnavi -dar si aparatinatorii lor, perfuziile, scaunele cu rotile, neputinta, disperarea, cozile alea de la cabinete, bunatatea unor, rautatea altora, singuratatea lor. Salvarile, aparatul de oxigen inchiriat , dar pe care prea putin a apucat sa-l foloseasca. Spitalul Nasta, acest HORROR DE SPITAL, mucegaiul de pe tavan, peretii care cadeau, mirosul ala oribil de la gunoi, nesimtirea medicilor de acolo, infectia pe care i-au dat-o cadou --la pachet cu biopisa, analizele gresite de ei, repetate apoi, dar al caror rezultat a venit PREA TARZIU pentru ea...Si apoi..zapezile alea imense din anul ala....si apoi primavara, care venea degeaba pentru ea, Pastele ..cu ea neputand sa se miste din casa, cu noi in jur..incercand sa mai fim optimisti...Si ultima luna..Ultima luna..Ultima luna...A asteptat sa treaca ziua ei si ..s-a dus.
Mi-e dor de ea. Mi-e ciuda pe mine ca n-am dat in judecata pe nimeni, asa cum imi spuneam ca o voi face. Stransesem dovezi, pozasem -cu telefonul- fisa, erorile lor medicale de cacat, pozasem mizeria, ma simteam in stare sa schimb ceva.. N-am putut, dupa ce s-a dus am mai pastrat..o vreme..pozele alea..apoi, intr-o zi, le-am sters. N-am putut sa le mai tin in telefon, n-am putut sa mai trec pe drumurile batute de atatea ori cu ea..
Au trecut ani, dar eu tot evit niste zone, iar altele -pe care nu le pot evita- inca imi dau gol in stomac si lacrimi in ochi...

Da, au fost si oameni...Dr Davidescu, Profesorul Horvath... Cel din urma, la ultima consultatie (a mea cu el si-atat) s-a uitat in ochii mei si mi-a spus "Va doresc putere. Si sa va rugati sa ii cedeze inima inainte sa ii cedeze singurul plaman functional!"
Sa te rogi ca Mama ta sa moara de inima si nu sufocata!!!!! ....

Mi-am amintit de toate astea...in contextul in care se vorbea prin jurul meu despre spitalele din Ro.
Si, cum spuneam, dupa visul meu lung si ciudat, de noaptea trecuta...


Despre spitale..hm...mai am...si, da, cred ca voi scrie mai mult ..in curand..
Regret ca nu v-am inveselit, ca n-am scris despre ce mai cititm, de-a ce ne mai jucam ori ce mai cantam.. Cateodata NU zambesc. Cateodata doar mi-e dor de cine nu mai este..

Comentarii

  1. mi s-a strans o lacrima in coltul ochiului. imi pare rau pentru ce ati indurat..

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu