Amestecate, despre copil, dar si despre maica-sa:)

Nu stiu altii cum sunt....dar Andrei este un copil pe care nu-l inghesuie dorinta de socializare cu copiii. Nu stiu daca asta tine de caracterul lui sau de faptul ca inca nu a mers in colectivitate. Ori poate de faptul ca in primul an, fiind cu bona, ajungea mai rar la locul de joaca pentru ca era mai usor de controlat in afara lui.. Ori poate pentru ca e baiat si citesc cum ca baietii ar deveni sociabili mult mai tarziu ca fetitele... Ori poate e un cumul al acestor factori si al altora care nu-mi vin acum in minte... 

Asta nu inseamna ca nu are si el copii pe care-i accepta, pe care-i vrea sa se joace cu ei. Primul exemplu a fost Anthonny (va spuneam aici despre el), mai este si Maria -dar ea e fetitza si are 5 ani---asa ca nu stiu daca s-o pun sau nu la socoteala, mai sunt copii pe care-i recunoaste si-i striga prin parc si zice singur "Adei joaca cu baietelul".  Cum are el toane, azi ii poate accepta/vrea..maine nu.. Vlad, Matei, Mateo sunt doar trei dintre ei. In general sunt cei cu care "a crescut" in parc -caci in Parcul Operei ne stim toate cu copii cam de-aceeasi varsta de vreun an de zile- si copiii se stiu intre ei...

Buun..acum ideea e urmatoare: eu consider ca nu trebuie sa-l oblig eu sa se joace cu unul cu care nu are chef. Nu pot sa-l oblig sa-l placa pe unul, doar pentru ca asa cred eu ca ar fi bine (ce-i aia??) pentru el..Consider ca si mic asa cum este el, are dreptul sa aibe preferintele lui in materie de copii. Caci mic sau nu..tot un om e si el (nu stiati??nah, ati aflat:P) deci are dreptul sa simpatizeze mai mult mai mai putin copiii. 

Faza este ca noi mergem mereu pregatiti in parc. Daca are chef sa stea cu copiii, avem mereu jucarii de dat la schimb; daca are chef de alergat mingea sau hranit porumbeii sau desenat cu creta, avem si asta...daca are chef de nisip, avem si lopatica -galeata-forme.. Anyway..un rucsac mare plin cu tot felul:). Ca, nah, el chiar se joaca cu tot felul de jucarii, in legea lui...si poti sa te joci cu el sau poti doar sa-l supravehgezi si sa-l lasi sa-si inventeze proprile jocuri... 

Faza neplacuta este ca vin foarte multi, la acelasi loc de joaca, fara nicio jucarie-forma-ceva.. Si care au impresia ca daca e una  (in fapt suntem vreo 4 parinti care venim cu chestii dupa noi) care tot aduce pentru copil, lasa ca "ne descurcam" noi sa ne jucam cu ceva. Prin "ne descurcam" a se intelege urmatoarea atitudine:

Eu, insotitor, ma asez pe-o banca sau frec netu' pe telefon in timp ce las copilul din dotare sa se descurce singur.. Adica sa smulga jucaria altuia din mana, sa adune jucariile altora si sa plece cu ele langa insotitor -pe banca, sa inghionteasca alti copii care au cu ce sa se joace sau sa urle si sa se tavaleasca pe jos daca unul chiar n-are chef sa-si dea jucaria. Timp in care, eu insotitor, ma fac ca ploua..imi ignor odrasla si..eventual, la un moment dat, cel mult ma ridic si spun "hai sa mergem acasa, ti-am zis ca daca faci asa te duc acasa!" . Asta e o atitudine des (prea des!!) intalnita a celor care vin cu copii mai maricei..adica 3-4 ani in sus... Varsta la care, rpobabil considera ca nu mai e cazul sa ii "pazeasca", ca-s mari, ca se descurca singuri..si nici macar nu se sinchisesc ca acest "se descurca" poate insemna un ghiont dat unuia mai mic sau un comportament complet nashpa fata de ceilalti copii. Va intrebati daca ma enerveaza asta? Da, ma enerveaza maxim. Caci mi se par nesimtiti! Eu una evit sa intervin intre copii, sunt doar atenta ca Andrei sa nu imbranceasca pe careva, dar ..stiti ce...consider ca este 100% indreptatit sa inghionteasca pe unul care ii smulge jucaria pe care el era foarte concentrat si cu care se juca..jucaria lui Andrei..nu a altuia.. Nu face asta mereu, se intampla si sa ramana surprins ca i-a fost luata si sa planga.. Atunci intrevin, dar in felul rumator.. ii spun lui Andrei "Mami, s-a uitat doar la ea, haide sa o ceri inapoi, du-te si cere-i-o frumos inapoi" Si copilul o face. Numa' ca de multe ori "furaciosul" il ignora. Atunci ii spun copilului din dotare sa mearga si sa si-o ia inapoi..(sperand ca parintele sau cine naiba e cu ala o sa intervina sa-i explice plodului ca e aiurea ce fel face). Si, daca nici asa nu o recupereaza si lacrimile ii curg siroiae (caci cam asa plange..) da..ma duc si-i explic eu copilului aluia ca e jucaria lui Andrei si uite, Andrei i-a lasat-o sa o vada, dar acum o cam vrea inapoi. Uneori o da de bunavoie. Alteori (si n-are sens sa spun cat de des) de draci ca o cer o arunca la cativa metri...Iar adesea ma ignora si pe mine si fuge cu ea. Atunci abia, ca trezita din somn, mama aluia binevoieste sa intervina... Iar eu sunt total socata de cata nesimtire incape in unii oameni!!

Exista si categoria care nu imparte. Andrei a fost invatat sa dea la schimb. Vrei ceva de la un copil, te duci si-i dai si tu ceva aluia. Uneori functioneaza, dar alteori..celalalt le ia pe toate primite si pe a lui n-o da si pace. Noi l-am invatat pe Andrei sa nu smulga jucaria altuia, asa ca..dupa ce-si doneaza topate obiectele si ala nu-i da nimci de la el..ramane usor cu buza umflata si iti cere ajutorul tie, adult. Eu ii spun ca uite, mamil copilul nu vrea sa-ti dea..daca nu vrea nu avem ce face...dupa cateva maraieli intelege (de cele mai multe ori) si se duce sas-i ia inapoi jucariile..Well..da, dar alalat s-ar putea sa nu mai vrea sa le dea nici pe alea inapoi, ca, nah, daca nu vrea sa imparat..nu imparte nici ce nu-i al lui... Si atunci..iarsai..eu, ca toanta, ma asteptam sa intrevina posesoarea respectivului copil si sa-i explice ceva..astfel incat sa ne recuperam jucariile. No way! Da, acesta este momentul in care intrevin, adica ma duc si-i explic eu aluia si le iau inapoi.. Doar daca protesetaza binevoieste sa intrevina maica-sa/bona-sa/bunica-sa...

In situatia de mai sus, cateodata, Andrei isi face singur dreptate. Daca pateste ce-am zis mai sus, cu acelasi copil, o data, de doua, de trei..de patru ori...a cincea oara sa nu mire pe nimeni daca...se infige in parul aluia sau in hainele lui sau ii da un branci sau ceva de genul asta.... Asta, desigur, dupa ce si-a donat (a nshpea oara!) jucariile si a ajuns si el la capatul rabdarii si al lacrimilor de crocodil varsate zadarnic. :))

Da, ii spun ca nu e ok sa faca asta si ca-l doare pe celalalt, dar...sincer..ma bucur ca face asta! Si eu as face-o in locul lui!!! 

Problema mea e ca vad prea multi parinti (cel mai adesea taman mamele!) care nu explica propriilor odrasle ca nu e taman in regula ce fel fac. Ca nu, nu e in regula sa crezi ca totul ti se cuvine; ca nu, nu e nimeni obligat nici sa te placa nici sa iti ofere ce vrei tu numai pentru ca urla...tipa..lovesc! 

Problema mea e ca vad prea multi copii cu apartinatori care ma fac s ama intreb "De ce, naiba, si-a facut copilul ala daca nu da doi bani pe el? Daca nu-l ajutasa creasca frumos!?"

Si..da, problema mea incepe sa devina ideea ca noi ne straduim sa crestem un om frumos si cu respect fata de altii, dar oare e o idee buna cand societatea in care va trai el va fi formata taman din pruncii astia deveniti adulti??!!???

In orice caz, dragi parinti care va recunoasteti in vreuna dintre descrierile de mai sus...va rog eu frumos, faceti ceva si schimbati ceva in atitudinea asta pe care-o aveti. Daca nu fata de copii altora, atunci macar fata de proprii copii, caci NU V-A OBLIGAT NIMENI SA-I FACETI! ASUMATI-VA DECIZIA!

Cat despre mine...Da, uneori mi-as dori sa creasca intr-o alta lume. Una in care educatia sa nu insemne ce inseamna la noi educatie. Mi-as dori sa aman cat mai mult momentul in care va auzi tot mai des "copii cuminti nu fac asa" "esti rau" "daca faci asta te spun lui mami/tati" "daca faci asta o superi pe mami/tati" etc-etc...Mi-e groaza si ma infurie la maxim cand aud asta. Caci eu nu consider ca un copil poate sa fie "cuminte" la 2 ani si trei luni, caci -din punctul meu de vedere- cumintenia asta e echivalenta lipsei de dorinta de a cunoaste..asa cum curiozitatea este sinonima cu mici-mari tampenii pe care le face copilul...

Caci stiu ca si daca face ceva "rau" o face pentru ca vrea sa descopere un lucru... Sau o face ca sa provoace o reactie in adultul de langa el (in parinti- de cele mai multe ori), sa intinda niste corzi, sa ne "incerce".

Da, eu cred ca manifestarile lui si ale celor din jurul lui sunt importante pentru ceea ce va urma sa devina si ca, mare parte dintre ele, vor ajuta copilul din el sa devina un adult mai mult sau mai putin liber/frumos/etc-etc.Cred ca avem o foarte mare responsabilitate noi, parintii, in acest sens. Dar stiu ca nu doar noi, caci nu poti sa-l cresti intr-un glob de crsital... Si, da, va ajunge la gradi si cred ca o sa vreau sa omor educatoarele daca o sa-i spuna ca-i rau sau daca o sa-l ameninte cu ceva. Asa cum si acum ma revolt cand mai aud cate-o replica data lui Andrei, in parc, de vreo alta mama/bunica/bona.

Fiecare-i liber sa-si creasca copiii cum vrea! Eu imi doresc sa fie un om liber si un om cu mare incredere in el. Si cred -cu tarie- ca este extrem de important ce se intampla la acesti doi ani si-un pic..cu el. Care-i atitudinea adultilor la explorarile lui. Care-i atitudinea adultilor la porcarioarele facute de el. Care-i atitudinea adultilor la micile lui crize.

Macar incerc din rasputeri sa fiu o mama open mind...sa-l las sa afle, cu mine-n preajma gata sa-l tin de mana, ce ascunde lumea din jurul lui. Incerc..uneori imi iese..alteori ma poticnesc si eu si ridic tonul sau ma enervez. Dar intotdeauna ma straduiesc!

Nu e cel mai dificil lucru pe care il fac in viata asta, dar este -poate-cel mai important. Atat de important incat uneori mi se face un pic frica!