miercuri, 18 septembrie 2013

Voi cum ii cresteti pe-ai vostri?? :)

Crosetez -in mintea mea- de ceva vreme la postarea asta. Nici acum nu e in forma finala sau completa sau...dar ..atat s-a putut azi! :)
De data asta -insa- voi scrie despre altceva, nu despre Andrei in mod direct. Tot legat de copii, caci cu precadere acesta este subiectul prezentului meu. Dupa cum stiti ajung in parc des, asadar ajung des sa fiu inconjurata de alti parinti, de bone, de bunici. Si observ tot felul de comportamente. Ale copiilor, ale parintilor/bunicilor. Si sunt intr-o permanenta mirare, care adesea devine revolta.
De unde mania asta a curateniei, cand iesi cu copilul in parc? De unde nebunia asta cu "ai grija sa nu te murdaresti ca te duc acasa imediat!" ? De unde si de ce toata nebunia asta cu "daca nu esti cuminte plecam!"? Ce-i aia cuminte, pentru un copil mic? Ce-i aia curat, pentru un copil care prin simtul tactil (care intotdeauna implica si ceva murdarie) descopera nshpe mii de chestii. Ne mai miram ca ajung multi usor tampitei? Zau, de ce ne mai miram? Atatea frane, atatea oprelisti, atatea bariere, atatea conditionari, cum sa ajunga copilul ala un adult echilibrat si cu incredere in propriile forte? Ne mai miram ca, adultul devenit peste ani acel copil, va avea tone de frustrare inmagazinata in el??!!! Pai de ce sa ne miram?

Imi amintesc ca, acum multi ani (nu aveam nici copil, nici gand de a-l avea) eram la mare, singura, pe plaja si invatam sa dau la psiho. A fost un moment in care am lasat manualul ala (mi-l amintesc rosu) si am inceput sa casc urechile la ce era pe plaja din jurul meu. Multi copii. Multi parinti. Bunici. Urlete, amenintari: nu face aia, nu pune mana, te duc in camera si te inchid acolo, nu-ti mai dau mancare..etc-etc..Horror, pe cuvant!

Sa ne intelegem: nu pretind ca noi crestem copilul fara nicio interdictie. Sigur ca exista si la noi "nu"-uri, dar sunt insotite de explicatii cat mai scurte si mai pe intelesul lui. Incercam, pe cat posibil, sa il facem sa inteleaga si sa cedeze pentru ca a inteles, nu pentru ca "stim noi mai bine".
Pentru ca ne dorim sa creasca un om frumos, pentru ca ii incurajam curiozitatea (eu una consider curiozitatea semn de inteligenta! ),  pentru ca in fiecare secunda cand vrea sa descopere ceva incerc sa ma pun in locul lui si imi dau seama ca tot ceea ce pentru noi "astia mari" este banal, pentru el este 100%nou si este minunat sa vezi cum un pui de om invata...cunoaste..se bucura de fiecare acumulare noua. Fie ca aia inseamna ca a pipait prima oara in viata lui o plastilina sau ca a descoperit ca o chestie colorata (pe numele ei de cod "creta" :) ) lasa urme pe asfalt; fie ca a reusit sa spuna un cuvant nou.. Bucuria aia intreaga, este ceva minunat! Ceva ce nu mai regasesti la un adult decat arareori. Deh, adultii "stiu" deja .... Si atunci de ce sa-l privezi de bucuriile astea? Pentru ca ti-e lene sa-i speli hainele sau mainile sau pentru ca ti-e lene sa-i explici??
Si, again, nu pretind ca n-am avut sau nu am momente in care il insfac si-l trag de mana dintr-un loc. Dar asta se intampla daca e gata sa cada in cap de pe o mobila, sau daca e gata sa-si bage degetele in priza, sau gata sa cada in lacul Cismigiu, anyway..chestii din astea. Adica fix cand nu mai ai timp de explicatii daca vrei sa mai ai cui sa le dai peste cateva minute. Apoi, dupa ce ma calmez, ii explic.  Intelege Andrei la 1 an si 9 luni. Mie-mi place sa cred ca intelege mult mai mult decat ne imaginam noi, adultii. Si nu doar Andrei, cred ca toti sunt buretei, ca toti pleaca la drumul asta numit viata cu capacitatea de a intelege tot felul..totul e sa ai rabdarea si sa alegi modul portivit de a explica.
Si, sa mor io, atat de putini parinti au rabdarea asta ca ajung sa ma intreb de ce naiba si-au mai facut copii??!!! Ca asa se cade? Ca asa da bine? Ca...??!!!??? Whatever!!


Buuun...
Trec la partea a doua. Tot observata la altii. Culmea, observata prea des la mame.
Frate, sunt unele tat de blazate, de neinteresate de ce le fac odraslele, de lipsite de bucurie.... Nu-i baga in seama, stau cu telefoanele la ureche sau se dau pe net sau sparg seminte sau fumeaza sau...anyway..orice altceva decat sa schimbe si ei doua cuvinte cu copiii aia. AI LOR, nu ai altora!!!!!
Nu-nteleg!!! N-am fost never and ever fan copii, vreo lesinata dupa ei sau ceva din zona asta. Dar, dintotdeauna, daca un copil a venit spre mine am stiut sa incerc macar sa leg un soi de comunicare cu el. Cum sa-l lasi sa se uite la tine si tu sa intorci capul? Pai nici cu animal n-as face asa, darmite cu un tzanc! Cu atat mai mult acum, cand il am pe-al meu si ne jucam, daca vreunul vine la el si se uita la mine, incep sa vorbesc si cu ala, le explic amandurora, ma joc cu amandoi...NU IL IGNOR!
Asa ca, da, mi-e greu sa inteleg cum poate o MAMA sa ramana rece la propria odrasla de 2-3 ani, cand vine si-o ia de mana sa se joace impreuna.

Da, toti obosim. Toti am vrea si cate-o pauza -din cand in cand. Toti avem zile bune si zile mai putin bune. DAR UNII PREA MEREU!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu