luni, 27 octombrie 2014

Cum am ajuns sa nu mai vreau sa aud de bona!

Dupa cum stiti deja, de la 11 luni Andrei sta cu bona. Am avut acea experienta super nashpa numita CRESA (privata!!), apoi am ajuns tot la varianta bona. Prima bona a fost de la 11 luni pana la 1 an si 10 luni. Adica aproape un an. V-am povestiti cate ceva despre motivele care ne-au facut sa oprim colaborarea. AICI.
De pe 16 octombrie 2013 pana in martie 2014 (7luni) am avut pe cea de-a doua. Care a fost venita tot pe recomandare, de care chiar am fost multumiti, care a fost multumita de noi. (tinem si acum legatura, desi femeia isi face tratamente prin Italia...). Ce aparea ca nemultumire rezolvam pe traseu, era o fiinta cu care se putea vorbi, nu se oftica daca ii faceam vreo observatie, o femeie simpla, dar curata, harnica si care tinea cont de ceea ce ii spuneam. Cu ea a incepu Andrei sa invete cantecele, poezioare, sa stie ca iarna vine Mos Craciun si ca ninge, in perioada doamnei a invatat Andrei literele, numerele 1-10, etc-etc. (bine ...cu ea si cu noi in restul timpului, dar e important ca doamna facea cu el ceea ce faceam si noi, pastrarea continuitatii in activitatile copilului, este extrem de importanta). Un nenorocit de cancer de san aparut la doamna, a pus punct colaborarii noastre.

Din martie 2013 ne chinuim sa gasim si tot nu mai nimerim.... Lui oricum i-a fost greu sa se desparta de doamna: intre ei se nascuse un "ceva" al lor (deh, sagetatori nascuti in aceeasi zi, se atasasera unul de altul). O schimbare foarte brusca, caci noi tot speram ca diagnosticul sa nu se confirme si d-na a venit pana in ultimul moment la noi..asa ca nu apucasem sa "pregatim" copilul..
Asa ca...ramanand brusc fara bona, am avut noroc de Diana ca back-up de bona. Apoi...in primavara-vara...am zis ca am gasit -in sfarsit- inlocuitor. Era tanara (37 ani), cu studii superioare, facuse si sport si era super ok dpdv viteza de reactie si rapiditate in parc (caci A are ceva viteza, dupa cum v-am mai spus) cu elan si talent (real) la bucatareala, parea ok...Erau si chestii care nu prea ne incantau..dar, nah, nu le poti avea pe toate, nu? Ce s-a intamplat? Dupa o luna de zile ne-am trezit ca avem probleme cu...sotul doamnei. Ca i-o mai dadea din cand in cand acasa(pe ea, bataita rupta din rai, nu?)...ca n-o credea ca vine la noi...ca o conditiona sa fie platita saptamanal...caci altfel nu crede ca-i bona..etc-etc.. Nu stiu si nici nu ma mai intereseaza daca erau reale toate astea sau inventate intr-o incercare de santaj de doi bani. NU-MI MAI PASA. M-A DURUT atunci, caci eu sunt bou din ala care acorda incredere totala cuiva care ii sta cu copilul (altfel n-as putea sa las omul ala cu cea mai de pret comoara a mea...), iar cand sunt dezamagita si cad...apoi cad de sus de tot!! Asa ca...ne-am oprit...
A venit vacanta...am plecat la mare...ne-am intors...a stat iar Diana cu el o vreme...iar am gasit pe cineva. Mama, mama, ce femeie! Si cu cursuri de bona, si pe la 52 de ani, simpatica si volubila si data gata de fiul nostru. Si cu diploma de babysitting! Beton, nu? Dupa o saptamana, aaa...ce zic eu!? dupa vreo doua zile...au inceput vaicarerile. Ca nu merge de mana in parc...pai ti-am zis ca merge de mana doar pe strada, in parc are liber la alergat si la cocotat-tre' sa te tii dupa el, asta e.... Ca nu adoarme usor, ca se agita, ca are o problema copilul...pai n-are, dar tu daca incepi sa tipi la el si sa vorbesti nasol cu el, vei avea rezultatul asta:un copil iritat si care se distreaza cand tu cedezi nervos asa ca-ti va face in ciuda si va face si mai si... Ca alearga prea mult, ca face aia, ca face aia, ca aoleu...nu mai poate saraca de ea... Ca ea nu mai poate e una, ca avea nesimitirea sa comenteze si gen "fierul asta de calcat nu e bun deloc" sau "cuptorul nu merge bine" sau "Andrei e baiat si pofteste si trebuie sa-i dai biscuiti mai multi"(aveam sa aflam ca a rezolvat doamna problema in stilul ei: cumparandu-i ZILNIC biscuiti, pe care A ii manca in loc de fructe in parc...eu stiam ca-si mananca fructele, el manca biscuiti ...Cateodata chiar sandvis, de care eu habar n-am avut)...ca ajunsese sa ne tina predici despre ce fel sa ne crestem copilul, ce ar trebui sa facem...etc-etc.. Iar Andrei devenise foarte...nervos. Si avea niste frici...caci spunea intr-una "nu o superi pe mami", "nu-l superi pe tati"...etc-etc.. Si mai avea si alte expresii care clar ii fusesera spuse : daca dadea cu piciorul in ceva tot el exclama pe alta voce "nu da din picioare ca nebunul!nebunule!" si "esti prost" si cate si mai cate...Am urmarit-o (da!!!!) caci am inceput sa intelegem ca e mai mult decat se vede. Si da, era mult mai mult. In ultima ei zi, Andrei era zgariat de ea pe mana. Dupa ce-l tarase dupa ea- in timp ce el plangea neconsolat, pt ca indraznea sa se duca la locul de joaca cand ea dorea sa-l tina la bancuta, ca sa poata vb la telefon. Oricum din 2 ore de parc, mai bine de-o ora a stat-o pe telefon. I-a bagat in cap ca gradinita e ceva unde va fi pus la colt, pentru ca el e rau. I-a bagat in cap ca este rau , ca este obraznic, ca...ca... Desi stabilisem si cu ea, cum am facut-o cu fiecare din cucoanele astea de ni s-au tot perindat prin casa ca NU ETICHETAM copilul. Ca daca face ceva gresit, ii explicam cu calm, ii propunem alternative, dar NU ETICHETAM. Nici pe el, nici pe altii. Si acum...cand scriu doar mica parte din ce-am trait cu nebuna aia, mi se strange stomacul. Cand i-am spus stop si i-am dat banii, a devenit isterica. Desi discutasem si decisesem (cu 2 sapt inainte) ca, daca nu isi schimba comportamentul, ne oprim. Desi cu doar 2 ore inainte de a spune stop (adica atunci cand am ajuns acasa de la munca) ea ma anunta ca nu crede ca mai vine prea mult timp...asadar ii respectam dorinta spunandu-i hai sa ne oprim.. Dar a devenit isterica pentru ca ea AVEA SFATURI DE DAT SI EU REFUZAM (politicos, prea politicos!!) s-o ascult, spunandu-i ca nu are sens sa mai discutam caci colaborarea noastra se opreste acolo-atunci. ISTERICA IN CASA NOASTRA, explicandu-mi ca sunt tampita (da, ati citit bine!!) ca nu-i dau dulciuri copilului, urland ca stie ea (ca a intrebat ea copilul!!mai, ati inteles: a tras de limba un copil de 2 ani si jumate, cat avea el atunci!) cate bone a avut, ca facem praf copilul, ca suntem niste idioti (da, ati citit bine!!) Voi ce-ati fi facut in conditiile astea? Caci eu, dupa ce-am repetat ca o moara stricata de nshpe ori "te rog sa iesi, nu mai avem ce discuta" iar ea se protapise cu mainile in sold in fata mea si-mi urla in fata, ei bine eu i-am spus ca o arunc pe geam daca nu iese si ca-i dau una cu ceva in cap. Mda..nu-s mandra de mine, dar jur ca eram in stare s-o fac. Nu, n-a iesit nici atunci. Asa ca..da, am deschis usa si i-am depus geanta pe presul de la usa..si i-am spus ca daca nu iese ii arunc geanta de la etaj..pe scari in jos...A iesit cu SPUME LA GURA, LA PROPRIU. Ultima strigatura a fost tot o jignire "stiam eu ca esti o tiganca imputita, de cand te-am vazut asa maro am stiut ca esti!" :))) La asta chiar m-am amuzat...nu pt ca eu n-as fi creola, ci pt ca ea era de 10 ori mai creola ca mine:))).
Dupa ce-a plecat, in zilele ce-au venit, am aflat si multe altele facute de ea... Le-am aflat pt ca am inceput sa intrebam..de la vanzatoarele de la magazinul de la bloc, de la d-na care vinde ziare...de la unul de la altul....

Din fericire Andrei a iesit din faza in care intrase. Dar am invatat ceva din ea: am invatat sa fiu mai atenta la reactiile/comportamentul lui fata de strainul care sta cu el si care, intamplator, se numeste bona. Am invatat si sa iau in serios ceea ce spune, mai exact sa incerc sa inteleg dincolo de ceea ce spune el atat cat poate la anii lui. Pentru ca a inceput sa spuna! Spune...tot ce face:)). Si cand vrei si cand nu vrei:P
Asa ca...iata ca la mai putin de doua luni...vom schimba directia, vom merge catre gradi, in loc de bona. Desi ...avem bona.INCA. Alta, da...  Da, dupa toate dezastrele descrise mai sus, noi tot am mai luat bona. Eu am insistat, pt ca simteam ca la halul in care il adusese cretina din urma, el nu era apt de mers intre copii. Ii intrase in cap ca la gradi e rau, ca el va fi pedepsit, ca el e obraznic, ca noi il lasam acolo daca e rau...etc-etc. Asa ca mi s-a parut important sa iasa din faza asta...si apoi..incet incet...sa ne indreptam catre gradi. Si uite ca ne-am gasit, pe la mijloc de septembrie, alta bona. Genul "functionez la foc minim" -dar Andrei era ok cu ea. Pana cand....mda..iata ca undeva ceva s-a stricat...si domna nu il mai adoarme. I-am zis "ganditi-va, poate ati schimbat ceva in rutina", poate ca..poate ca..Nimic n-a functionat din ce-am sugerat eu. Ok, ce naiba sa faci, daca tot nu doarme si daca tot au fost zile superbe dpdv vreme...mai iesiti o tura cu el pe-afara. De pe la 16. O ora si ceva, pana ajungem unul dintre parinti sa il "preluam". Adica NU isi depasea programul. Dar...ei...aici intervine o problema...caci d-na a zis ca ea nu poate...ca nu poate sa iasa...ca ea de cand nu mai doarme Andrei pleaca plangand acasa...si ca nu poate sa mai faca fata asa. PE BUNE? Si eu ce sa fac? Adica sa vin eu de la munca acasa si sa-l adorm? Sa vin eu sa-i dau sa manance (caci se pare ca nici de mancat nu prea ii mananca). Mai nou, azi dimineata, mi-a spus si ca "oooh, cand vine frigul eu nu prea pot sa stau afara" Are cistita. Nashpa. Dar cand ai venit bona, credeai ca o sa stai toata iarna in casa??!!?? Nu mai vreau sa ma enervez, dar ma mai enervez. Caci m-am saturat de nesimtite care NU-SI ASUMA NIMIC DIN CEEA CE INSEAMNA BONA. Asteia i-am zis ca eu consider ca s-a bagat la un "job" caruia nu-i face fata. Ca este inadmisibil ca in momentul in care da de ceva mai greu sa dea bir cu fugitii. Mai ales ca acel "greu" este rezultatul a ceea ce face/nu face ea cu el. Mie-mi doarme, eu il mai adorm (inca...pt ca rutina de 5 zile nedormite isi spune cuvantul..el a invatat f repede ca poate sa "sara" peste somn si incerca si cu mine..)
Cel mai rau imi pare ca il chinuie cu lipsa asta de somn pe cel mic...pe care-l gasesc cheaun pe la 18...
Ca o doare in fund( ma scuzati, dar fix aici o doare!)!!


Pe scurt astea-s povestile noastre. Am avut bona care-a citit 3 carti intr-o luna (cat dormea cel mic)--asta ca sa va dati seama ce solicitant este jobul de bona la noi in familie, nu cumva sa aveti impresia ca le muncim pe bietele femei de le sar capacele. NU! Bonele au "jobul" copil. Cand doarme- daca doarme- calca pt el, EVENTUAL gatesc pt el (de multe ori gaseau mancarea facuta de mine). Asta-i ce e nevoie sa faca ele. Nu menaj, nu curatenie, nu spala, nu calca pt noi, nu gatesc pt noi. Doar ca avem tupeul...ca atunci cand copilul nu doarme...sa ne dorim sa isi petreaca timpul la aer curat cat sunt 20 de grade afara. Si doamna asta este terminata si pleaca plangand? Pe bune? Pai si mie-mi vine sa plang banii pe care-i dam! Ca prostii!!!! Zau asa!

vineri, 24 octombrie 2014

Primele 2 ore de gradinita.

Nu are sens sa ma apuc sa va povestesc ce ne-a determinat sa ajungem aici...(de fapt are sens, dar nu am timp acum DELOC!) insa va anunt ca ne indreptam incet, dar sigur catre gradinita.
Planurile s-au schimbat fata de ce ne propuneam noi acum doua-trei luni, nu sunt nici acum foarte exacte, dar...am zis sa vedem si noi ce si cum reactioneaza pruncul la gradi. Pruncul care, cand aude de gradi, baga un NU hotarat.
Nu ca ar avea el idee ce e aia, ca doar n-a mai fost vreodata si doar din descrieri e greu pentru el sa se prinda ... Dar, nah, e etapa NU-ului la orice, asa ca...
In rezumat: azi a stat aproape 2 ore cu grupa mica (2,5ani-3.5ani) la o gradi. Timp in care eu am vb cu directoarea si, in paralel, l-am urmarit video:)). Impresii? Desi e prea devreme sa ma expirm pot spune ca a fost mult peste ce ma asteptam eu sa fie. Ca, dupa ce-a intrat in sala(undea intrat pentru ca a vrut el), incercam si eu sa-i zic un pa-pa..ceva..sa-i spun ca sunt in camera vecina..numai ca nu am avut cui. Odata intrat acolo nici nu m-a mai auzit. A respectat (cat de cat) si niste reguli, a stat calupuri de cate 15 minute si pe scaun facand ce faceau si ceilalti..Ma rog, per total a fost ok. Cand m-am dus sa-l iau nu parea sa realizeze ca/cat am lipsit de acolo. Drept e ca, desi statuse doar 2 ore, parea usor cheaun..probabil ca pt un copil obisnuit cu bona/casa lui e mult sa fie cu inca 8copii in jur, plus ca aici a avut mai multe/noi activitati, fata de ce ar fi avut acasa in 2 ore.... Am plecat de acolo si a zis ca i-a placut. Sigur ca 2 ore nu sunt 6 sau 7...sigur ca asta nu inseamna automat ca va accepta cu usurinta sa stea acolo..vom mai vedea. Cert este ca primul pas a fost facut. Primul pas pentru el, dar si pentru mine, deopotriva. Si, recunosc, nu mi-a fost asa de greu cum mi-a fost in cele 3 zile de cresa, la 11luni.
E normal: el este mai mare, am incredere in el ca spune (macar partial) daca/ce il supara..in plus...am doi ani de cand sunt despartita 8-9 ore /zi de el. Atunci era si prima oara cand ne desparteam..:(

O sa expun -in curand- motivele pentru care ne indreptam catre aceasta solutie. Deocamdata atat.

marți, 21 octombrie 2014

In care se arata ca baiatul este deja barbatel:))




Unele sunt deja pe FB, dar nu toti cititorii sunt acolo, asa ca sa zci sa va distrait si voi:

Suntem in masina si povestim diverse..la un moment dat ii spun razand
-da, papusa, asa facem..
-nu sunt paupusa ta! sunt baietelul tau! sunt copilul lui mami!
Da, are si el dreptate...:))


Seara, in dormitor. Construise super chestii cu lego, cu Andrei. Vin si ma apuc sa ii fac patul, iar Andrei ii spune
-hai, tati, strangem impreuna legourile astea?
-nu pot, tati, am tleaba aici! tlebuie sa fac patul cu mami! sunt ocupat acum, ai nitica labdale!
(in timp ce incerca sa puna si el cearceaful pe pat cu mine, dar descoperea ca e mult mai amuzant sa il pui pe cap si sa faci buhuhu ca fantomele din Pixi :P)

In cada. Hipopotamul baiat la el in mana, hipopotamitzele fetite la mine. Trei in total. I-a botezat: Tito- baiatul; iar fetitele Pipa si Pipo. S-au imbratisat si apoi s-au "implietenit". Tito le-a invitat pe fete la conurs, le-a dat masinutele sa se joace si ele, si-a scos si mingea sa o alerge in trei... Fetele, manuite de mine, s-au gandit sa-i ofere si ele niste..papusi.
-Tito, uite, ia si tu papusile noastre! Sa le dai sa manance si sa le culci si tu, da?
-Nu le invelesc eu la culcale! Nu e datolia mea sa le invelesc!!


Ajunsa acasa,stiind ca o dus-o de nas pe bona si a sarit somnul de pranz..
-ce ai facut, mami, n-ai dormit la pranz? pai asa ne-a fost vroba, ti-am zis sa citit doar trei carti inainte de culcare -nu toate cartile din raft!
(da, a pus-o sa-i citeasca una dupa alta vreo 10 carti, dintre cele mai mari, pana cand-evdient!- as arit din perioada de somn in aia de n-am chef sa mai dorm..)
incepe sa rada..si sa se alinte...
-am pacalit-o pe Nicoleta!!!!

miercuri, 15 octombrie 2014

homeopatie si mustruluiala

Acum niste zile (multe) ma apucasem sa scriu despre intamplarile noastre de spital, din vara trecuta, poate vor invata si altii din pataniile noastre. Era vorba despre situatia care a dus (acum un an si ceva) la alergia de tip soc anafilactic a lui Andrei. Intamplare pe care n-o doresc nimanui pe lume, dar pe care noi am trait-o. N-am renuntat la ideea de a scrie despre ea, doar ca, intre timp, culmea ironiei, fix cand compuneam eu cu spor la acest articol, am patit alta. Pe care o voi povesti acum, cat e proaspata, ca sa nu cumva sa uit ceva din filmul prost trait ieri.

Din motive pe care nu tin sa le dezvolt, am decis mai demult sa incercam (pt Andreiutz) si medicina homeopata. Am mai utilizat-o si altadata, cu rezultate, dar doamna pe care o aveam a disparut cumva/undeva..nu mai dau de dansa. Asa ca, am intrebat, am cautat, m-am informat si...am ajuns sa decid la cine sa mergem. Se numeste Rares Simu. Recomandari -oh,da!am avut. O amica mi-a spus ca este medicul celor doua fiice ale ei, acum doua luni am aflat ca si o buna prietena tot la el merge cu fiul ei, multumita toata lumea, asa ca...hai sa sun. Am purces la cautat pe Google. Am gasit adresa/numar de telefon. Am sunat la telefonul gasit pe net, de la cabinetul din CA Rosetti. Nu mi-a raspuns nimeni, dar am fost sunata inapoi de pe un mobil si mi s-a facut programarea primei intalniri. Stiam ca voi astepta mult pana la prima consultatie, asa ca nu m-a mirat cand am fost programati la distanta de aproximativ doua luni. Nah, omu'i bun, deci nu e grav daca asteptam. Programarea s-a facut, urma doar sa vina 10 octombrie, ora 10 a.m., ca sa ne si vedem. Toate bune si frumoase, n-aveam mare lucru de facut caci noi avem un "dosar medical" al copilului, care contine toate cele ale lui de la nastere pana in zilele noastre. Stiam ca e important si ce s-a intamplat in timpul sarcinii mele, asa ca aveam si pe ale mele hartii medicale frumos aranjate...
Pe data de 8.10 m-a sunat o doamna (probabil ca aceeasi doamna care sunase si acum 2 luni) care dorea sa schimbam ziua, cu mii de scuze, dar d-nul Simu nu este in tara vineri si ..daca se poate..sa mutam pentru marti, 14.10, la ora 10am. Ma cam incurca drept sa spun, caci marti aveam eu controlul de 6 luni pt Hashimoto a mea, si doar marti e dimineata...si aici astept mult, dar, nah! copilul primeaza, asa ca am acceptat fara comentarii. Las' ca o mut eu pe-a mea ca n-o fi bai... Doamna a fost foarte draguta, si-a cerut scuze, mi-a multmit, a ramas ca ne vedem marti. Am intrebat-o daca va fi nevoie pe toata durata consultatiei de copil, pt ca stiam ca va fi o discutie mai lunga si ma gandeam ca nici nu va rezista Andrei pe un scaun atata timp si nici n-are sens sa stea acolo daca nu e cazul, mai bine vine si bona si, dupa ce-l vede pe el medical, ii las pe ei sa plece in parc. Da, sigur, e ok, nu e nevoie de el chiar jumatate de ora cat va dura...ok..ma gandesc eu ca sper ca-n juma' de ora lamurim tot ce avem de lamurit...si gata..

Marti am purces cu totii la drum. Adica noi trei, plus bona. Cum la adresa din CA Rosetti e greu sa gasesc loc de parcare, plecam cu un taxi. La 10 fara un sfert eram acolo, ajungem, la receptie/secretariat (cum vreti sa-i spuneti) si doamna care ne primeste ne anunta ca nu e d-nul Simu acolo. Ca nu a fost niciodata marti la ora aia la ei. Ca am venit gresit. Ca de ce am venit acolo. Ca sigur trebuie sa mergem in alta parte, in "cealalta clinica". Ups! Care cealalta, caci eu nici nu stiam ca mai exista vreuna, adicatelea nu mi-a zis nimeni nimic despre "alta". Faza e ca o situatie de genul asta, deranjanta probabil pentru ambele parti implicate, izvorata in mod evident dintr-o proasta comunicare, ar fi putut sa fie rezolvata foarte usor. Adica nah, am ajuns unde nu trebuia, imi spui unde sa ma duc si ma duc. Sau nu-mi spui pt ca nu stii si ..asta e...caut pe net, ca doar d-aia detin telefon cu internet.(ma rog, cautam degeaba, caci pe net nu apare celalat cabinet, dar asta aveam sa aflam mai tarziu..). Ei, bine, nu!! Doamna s-a gandit ca nu e cazul sa se poarte asa, doamna s-a gandit ca e cazul sa ne puna la punct, sa ne certe, sa ne faca tot felul de observatii. La un moment dat, dorind sa scurtez punerea la punct caci nu mai suportam mult mustruluiala, i-am spus "doamna, daca imi spuneti adresa incercam sa ajungem acolo" (oare vom ajunge la timp? oare vom gasi vreun taxi? oare..-astea erau gandurile mele). Ea continua sa ne turuie certaret ca nu stie, ca e pe strada Italiana, dar nu are idee unde..ca de ce am venit acolo...Ma enervez, scot telefonul sa caut pe net, intre timp ia si ea mobilul si da un telefon..se pare ca avea numarul celeilalte secretare (sau ce era ea..) si totul putea sa fie scurt si civilizat de la inceput.. A sunat, mi-a dat-o la telefon, cealalta doamna s-a scuzat, mi-a zis cum/unde sa ajungem..mi-a zis sa stau linistita chiar daca intarziem caci si d-nul Simu va intarzia cu consultatia de dinainte...Noroc ca era destul de aproape. Sau ghinion? Cine mai stie...cert e ca am luat-o pe jos, cu copilul dus in viteza (ceea ce, din principiu, NU FAC! V-am mai zis, nu mi se pare normal sa il alerg pe undeva..mergem in ritmul lui ...)Dar, de data asta n-am avut de ales..fiind aproape nu ne ducea niciun taxi. Ne-am invartit pe stradute de ne-a luat naiba, ma rog, finally ajungem...
Ne intampina doamna nr 2 (nu mai stiu cum sa-i spun). Tinerica, simpatica, destul de volubila, a bagat si copilul in seama...l-a dus intr-o incapere unde l-a lasat sa deseneze la o masuta...totul parea ca reintra in normal. Nimic nu anunta ce avea sa urmeze...
Sigur..desi am ajuns la 10 si-un pic..adica fff putin peste programare(si nu din cauza noastra!), noi am mai asteptat vreo 15 minute. Ma rog, asta e...desi...parca atunci cand ai pacient copil de 2 ani si ceva si esti privat, ar fi frumos sa NU sari major din schema cu ora programarii. Caci noi, daca ni s-ar fi dat adresa corecta, nu numai ca NU intarziasem, dar ajunsesem mai devreme ca sa nu-l las pe d-nul Simu sa ne astepte. Caci nu-i politicos, nu-i asa?

In timp ce asteptam noi..vine si programarea urmatoare..adica cei care erau la 10.30...
Un "detaliu"- aceasta prima discutie (caci nu se numeste consultatie, ci evaluare) era stabilita sa fie maxim jumatate de ora si urma sa coste 200Ron. Probabil ca ne-am fi incadrat in timp, dar asta nu am de unde sa stiu caci...imediat va zic!:)

Buuuun. Finally ne invita doamna in cabinet. Ne asezam, ma rog, e mult spus, caci Andrei incepuse sa isi piarda si mama rabdarii...dar ne descurcam noi doi cu el cumva. D-nul Simu nu era in cabinet, dar a aparut destul de repede. A venit..parca (parca!!nu mai sunt sigura!) ne-am salutat si..primul lucru pe care l-a spus a fost "am auzit ca ati avut ceva probleme". Oh, ma gandesc eu, ia uite dom'le, a fost informat si se simte prost omul ca au gafat angajatii lui...Impresionant, nu? WRONG! Ii raspund ca da, am ajuns in partea celalalta si de acolo am fost trimisi aici. El insista. "de fapt ce problema ati avut? ce s-a intamplat?" Mi se pare usor dubios ca, in timp ce vedea ca ne era tot mai greu sa stapanim copilul pe scaun el dorea sa dezvoltam subiectul, dar, nah, imi zic ca o vrea omul sa se lamureasca. Ii fac rezumatul. Pe scurt. Am sunat acum 2 luni, am fost programati, am fost sunata cu 2 zile inainte de programare, am fost reprogramati, se pare ca s-a omis sa ni se spuna ca in alt loc. Si de aici incepe distractia. Pentru ca urechile mele (deja sensibilizate de prima cearta incasata de la doamna nr.1) au auzit "nu poate sa fie adevarat ce spuneti!" M-am oprit usor socata, crezand ca nu aud bine. "Cu alte cuvinte imi spuneti ca mint?" "Pai nu este posibil sa fie cum spuneti!" (Pe bune?) si continua sa vorbeasca, mai exact incepe sa ne frece ridichea si el. Nu prea intelegeam de ce, caci nu zicea clar care-i problema, dar am dedus ca problema era ca am indraznit sa fim deranjati de felul in care ne tratase doamna nr 1. Pai nu noi intrasem in cabinet plangandu-ne ca am fost tratati nepoliticos, dar se pare ca doamna a considerat ca noi n-am stat suficient de drepti la incasarea mustruluielii.  
Incep sa ma enervez. Usor, dar sigur. Il intrerup in timp ce "ne cearta" si ii spun ca nu cred ca avem de gand sa mai suportam sa mai fim pusi la punct INCA o data, deja am primit mustruluiala de la doamna nr 1, in conditiile in care eroarea le apartine, ca mi se pare cam mult si ca nu am de gand sa accept. Ca nu inteleg care-i idea, ca e eroarea lor si ca nu a fost deloc placut sa taram copilul in fuga pe strazi ca sa nu intarziem prea mult. Deranjat (probabil pt ca a fost intrerupt din tirada punitiva) imi spune "eu v-am ascultat pe dvs, va rog sa taceti!". Pai m-a ascultat pentru ca ma intrebase ceva, iar eu am fost civilizata si am raspuns! Nu am tinut eu sa dezvoltam problem de organizare, dumnealui a dorit aceasta discutie, a avut intrebari la care am raspuns, deja cred ca facusem prea mult, caci nu cred ca eram obligata s-o fac! Ba chiar cred ca aveam dreptul sa fiu EU DERANJATA, pt ca era eroarea lor care imi crease un disconfort maxim. Ii spun ca nu cred ca e cazul sa imi spuna sa stau drepti pentru ca nu cred ca aia este atitudinea potrivita pentru relatia ce ar urma sa se construiasca : medic-pacient. U know...pacientul care ar trebui sa aiba incredere in medic. Medic=omul ala caruia ii incredintezi niste probleme...blablabla..Pusul la punct continua: "Va calmati, iesiti putin si va linistiti si va intoarceti si continuam dupa aceea discutia asta!" (pe bune??) ii spun ca sunt foarte calma, dar ca nu avem de ce sa continuam aceasta discutie, ca suntem acolo pt consultatia copilului si nu pt pus la punct si ca nu e ok ce face, pt ca incepe cu stangul relatia pacient-medic. Intre timp ii suna si mobilul, raspunde FARA NICIO SCUZA FATA DE NOI, (era totusi in cele x minute constand in 200Ron pe care urma sa-i platim. Adica pe 200 ron ne certi si mai dai si consultatii telefonice??! pe bune??). Vorbeste, inchide, in continuare NU ISI CERE SCUZE NICI MACAR PT ASTA.. Paharul este deja plin, asa ca ii spun ca s-a incheiat si ca nu mai avem nevoie de ASTFEL DE MEDIC. Tine sa ma anunte ca juramantul depus ii permite sa refuze un pacient. (cum adica imi permit eu sa ii spun lui ca il refuz ca medic?!?El , El, El, imi spune ca ne refuza! Ok, cum doresti! Baidauei: pt cei care stiu daca e asa: are voie?? Eu am mai auzit la cineva de o faza de genul asta si persoana respectiva zicea ca s-a interesat si ca medicul NU are voie sa refuze un pacient numa' pt ca nu-i este lui simpatic! Tocmai datorita acelui juramant. Sigur, poate sa-ti faca zile fripte, dar nu sa refuze. Nu stiu cum e real. Stie careva??!!??)
Andrei mare, care n-apucase sa spuna mai nimic, (surprins prea tare de reactia omului si, in acelasi timp, nici nu mai apuca pentru ca debitul meu verbal nu cred ca-i mai permitea :) ), ramane in cabinet. De altfel d-nul Simu a considerat ca era cazul sa se certe CU MINE, la mine s-a uitat in tot acest timp. Desi eram toti trei in cabinet. Putea sa-si aleaga pe cineva "egal" cu el, nu? Un barbat, Andrei, nu eu. Ma rog, am fost preferata, ce sa zic:)
So...Andrei ramane inauntru...noi iesim. Inteleg de la Andrei ca, la intrebarea lui Andrei "de fapt care-i problema" ar fi admis ca a fost deranjat ca noi ne-am permis sa fim deranjati de toata incurcatura creata. PAMPAM! De fapt, mi-e clar ca doamna nr 1 s-a plans, nu inteleg exact DE CE S-A PLANS, caci nu am facut scandal ci doar am fost extrem de deranjati ca am ajuns intr-un loc gresit si ca tot ea ne cearta. Se pare ca domnul Simu si-a revizuit partial atitudinea. Partial insemnand ca doar cu Andrei in cabinet n-a mai avut tirada (usor dictatoriala) din prima parte. Dar nici nu si-a cerut scuze pt nimic din ce s-a intamplat. Si-a exprimat "disponibilitatea" de a consulta copilul, cu tatal prezent, caci cu mama e "atmosfera tensionata" . (pai si cine-a tensionat-o?)
Ceea ce n-a mai fost cazul, caci oricum era aberant, datele despre sarcina/copil eu le detin 100%. Exclus!


SUBLINIEZ: nici macar n-aveam de unde naiba sa stiu cine m-a sunat, nu s-a recomandat nici dracu' la telefonul pt programarea initiala, eu eram convinsa ca doamna nr 1 ne-a sunat... Abia dupa ce-am aflat de existent celui de-al doilea cabinet am realizat ca sunt doua "doamne". Asadar ca nu prima, ci cea din Italiana sunase..probabil..Dar sa mor io daca asta era problema mea! Eu stiu ca NU EXISTA alta locatie, alt cabinet pe net. Am cautat de-am benganit pe net, ieri, de curiozitate. NU EXISTA NICAIERI ADRESA DIN ITALIANA 13.
Eu am sunat la nr de telefon de la adresa din CA Rosetti, am facut o programare, nimeni nu mi-a zis ca ar trebui sa merg in alt loc.

Acuma..bun..inteleg ca dorea sa lamureasca, aveam tot timpul de lamuriri FARA COPIL DE FATA DUPA CE TERMINA CONSULTATIA PENTRU CARE VENISEM ACOLO. Copilul a fost ignorant pe tot parcursul discutiilor administrative, purtate din dorinta domnului.
Am pierdut timp, energie, bani (drumurile cu taxiul, caci consultatia- neavand loc- nu a fost taxata), am fost pusi intr-o situatie neplacuta (NOI SI COPILUL NOSTRU!)din motive de comunicare incompleta a unui angajat de-al domnului Simu, am fost lezati, dar nimeni nu si-a cerut scuze pentru nimic din toate acestea. Ba da, doamna nr 2 s-a scuzat, probabil ca dumneaei si-a dat seama ca a facut-o cam lata... In rest..desi noi am fost victime, noi am fost si cei pusi la colt, certati, tratati fara respect. De ce? Pentru ca nu am facut sluj si pentru ca n-am abordat atitudinea atat de comuna a pacientilor in fata medicilor: ATITUDINEA UMILA? Pe bune?!???!!!


Concluzia noastra a fost ca noi nu dorim asa ceva. Personal sunt satula de medici care se cred Dumnezi numai pentru ca...???..pentru ca..ce?? Personal am trait prea multe faze din astea in tara asta! Personal mi-e acru si mi-e sila si mi-e lehamite!!!


Invatati ce doriti din aceasta intamplare. Am prezentat faptele, concluziile sunt ale voastre.



vineri, 10 octombrie 2014

Rasul lui

Ma gandeam...cine ne stie, de fapt cine il stie pe Andrei, stie cat de vesel poate sa fie. L-ati vazut in poze, iar cand l-ati vazut in realitate v-ati convins ca pozele nu-s facute vananad momentele lui de veselie, caci rar il poti prinde altfel decat hliziandu-se.
Dar ce mi s-a parut intotdeauna minunat a fost felul in care suna acest ras, un ras din ala de bebe pe tonalitati care vin din adanc, create de altceva decat de corzile vocale. Rasul ala cu hohote si sughituri si cascade si clopotei si ...si... Si, pe langa sunetele astea, adaug si o fata care rade deodata cu gura. Andrei nu rade doar cu gura. Rade cu ochii si cu toata fata.
Iar de cand a mai crescut, intai de toate ii rad ochii si apoi izbucneste si sunetul. Sunetele. Toate. Cum va spuneam, in cascada.
Mor dupa rasul asta. Si, Doamne, ce usor este de starnit. Cel mai usor din lume!

joi, 9 octombrie 2014

DOR

Un vis in care urcam cu Mama niste scari, eram la Braila si incercam sa ajungem in casa copilariei, dar nu era chiar casa aia.. Apoi, brusc, scarile alea au devenit niste scari exterioare, in spirala, le urca tot mai greu ea..o tineam de mana si o trageam dupa mine sau treceam in spatele ei si-o impingeam..
Draga mea Mama, mi-e tare dor de ea...si, desi au trecut ani, nu am reusit sa depasesc starea de furie si frustrare in fata sistemului medical din Ro. Un sistem pe care, culmea ironiei!, ea l-a slujit o viata, fiind asistenta pediatra. Si n-am reusit (si nici nu cred ca o voi face vreodata!) sa-mi asez spre uitare drumurile la IOB, oamenii aia de prin saloane, de pe holuri, cei bolnavi -dar si aparatinatorii lor, perfuziile, scaunele cu rotile, neputinta, disperarea, cozile alea de la cabinete, bunatatea unor, rautatea altora, singuratatea lor. Salvarile, aparatul de oxigen inchiriat , dar pe care prea putin a apucat sa-l foloseasca. Spitalul Nasta, acest HORROR DE SPITAL, mucegaiul de pe tavan, peretii care cadeau, mirosul ala oribil de la gunoi, nesimtirea medicilor de acolo, infectia pe care i-au dat-o cadou --la pachet cu biopisa, analizele gresite de ei, repetate apoi, dar al caror rezultat a venit PREA TARZIU pentru ea...Si apoi..zapezile alea imense din anul ala....si apoi primavara, care venea degeaba pentru ea, Pastele ..cu ea neputand sa se miste din casa, cu noi in jur..incercand sa mai fim optimisti...Si ultima luna..Ultima luna..Ultima luna...A asteptat sa treaca ziua ei si ..s-a dus.
Mi-e dor de ea. Mi-e ciuda pe mine ca n-am dat in judecata pe nimeni, asa cum imi spuneam ca o voi face. Stransesem dovezi, pozasem -cu telefonul- fisa, erorile lor medicale de cacat, pozasem mizeria, ma simteam in stare sa schimb ceva.. N-am putut, dupa ce s-a dus am mai pastrat..o vreme..pozele alea..apoi, intr-o zi, le-am sters. N-am putut sa le mai tin in telefon, n-am putut sa mai trec pe drumurile batute de atatea ori cu ea..
Au trecut ani, dar eu tot evit niste zone, iar altele -pe care nu le pot evita- inca imi dau gol in stomac si lacrimi in ochi...

Da, au fost si oameni...Dr Davidescu, Profesorul Horvath... Cel din urma, la ultima consultatie (a mea cu el si-atat) s-a uitat in ochii mei si mi-a spus "Va doresc putere. Si sa va rugati sa ii cedeze inima inainte sa ii cedeze singurul plaman functional!"
Sa te rogi ca Mama ta sa moara de inima si nu sufocata!!!!! ....

Mi-am amintit de toate astea...in contextul in care se vorbea prin jurul meu despre spitalele din Ro.
Si, cum spuneam, dupa visul meu lung si ciudat, de noaptea trecuta...


Despre spitale..hm...mai am...si, da, cred ca voi scrie mai mult ..in curand..
Regret ca nu v-am inveselit, ca n-am scris despre ce mai cititm, de-a ce ne mai jucam ori ce mai cantam.. Cateodata NU zambesc. Cateodata doar mi-e dor de cine nu mai este..

marți, 7 octombrie 2014

ce-au in comun Dumnezeu si Neghinita?

Seara, inainte de culcare, ii ziceam o rugaciune in soapta
-nu mai volbeste mami!
-mami, vorbesc cu Doamne-Doamne!
-nu mai volbim cu Doamne-Doamne!
-mami si daca nu mai vorbim, El tot stie ce gandim..
-sssi Neghinitza stie, Doamne-Doamne e ca Neghinitza

(:P)

Inainte de somn, la pranz:
-imi citeste mami o poveste
Iau eu cartea si incep...si citesc..si citesc..dar, in timp ce citeam, copilul incepe sa dispara sub patura si sa nu mai urmareasca imaginile si ce-i citeam..Usor iritata de fosgaiala aia care anunta ca se va lasa greu adormit:
-mami, pai ce faci, ori citim -ori te bagi in cort...ce lucru vrei sa faci?
Dupa un moment de gandire
-fac doua, pe amandoua!


Tot mai des isi alege cate-o jucarie si declara ca o iubeste maxim. Se declara baiat mare, dar cand aducem vroba de gradi -brusc anunta "nu sunt destul de male sa melg la gladinitza. mai tlebuie sa mai clesc!".

Socializeaza cu cate UN copil. Bine. Fata, baiat, are cativa preferati de prin parcuri. A inceput sa initieze el joaca, sa lanseze invitatii, sa ceara "prietenia" vreunui copil: "hai sa facem concurs cu moto" "vrei sa te dai cu mine pe balansoar?" "ne dam impreuna pe tobogan, facem trenul" "hai sa fim prieteni!" , ia pe cate unul de mana si "hai, vrei sa alergam impreuna?". Din astea. Inca nu se prinde cata forta are si mai imbratiseaza cam prea strans pe cateun alt copil:)). Pe de alta parte, in joaca asta in doi, daca apare si al treilea in peisaj il accepta greu spre deloc:). Cumva copilul cu care se joaca este "numai al lui", la fel ca jucariile, nu e foarte dispus sa il imparta cu altul:P
A inceput sa-si anunte starile mai mult ca inainte. "m-am suparat pe tine pentru ca nu vreau sa dorm" (si eu, nerusinata, am indraznit sa-l aduc in camera, in pat..poate pt ca era 22.30seara...)
Etapa de spart cani/pahare/castroane...accentuata si de nonsalanta (sau cum vreti sa-i spuneti) bonei.

Isi inventeaza nshpe jocuri, nshpe dialoguri, nu pot tine pasul sa le scriu/descriu. Mi-as dori maxim sa nu le uit vreodata, dar le uit...:(

Fiecare iesire este altfel. Bantuim..prin parcuri cat inca ne mai permite vremea...(a iesit si azi, pe ploaie, vreo ora jumate)...prin librarii, pe strazi, cateodata printr-un Mega Image ...Cu moto, fara moto, cu cate-o masina in mana, ori cu cate-o carte...de tot felul...
Citim mult, ne jucam mult.

Cel mai tare si mai tare se distreaza cand...
-ne alergam printre copaci sau alergam mingea sau o aruncam pana la crengi.
-isi face cort cu tati si se baga in el (cort dintr-o patura, desigur..)
-se joaca de-a fantomele. Mai des ei doi, mai rar cu mine.
-"te lupti cu tati"...deh, d-astea de baieti...:). (adica se tavalesc si se chitzonesc prin pat)
-ne jucam in cada. cu jucariile din ouale de ciocolata. oaia, hipo, extraterestrul, broastele, poneiul cu aripi argintii... si cele din pungile de pufuleti cu surprize..inclusiv papusica aia cu par rooooooooz, pe care a ..decapitat-o (da, ii iese usor capul) numita si "cap chel" Denumire care-l face sa rada in hohote maxime,mai ales cand o indreapta catre noi si noi ne speriem si strigam "oh, nu, stai..capchel":)).
-jocuri de cuvinte gen "am vazut un motan de ..hartie" -zice el. Eu intru in joc "am vazut un motan de panza" el "am vazut un motan de ochishor" "am vazut un motan de.." etc-etc..pana se plictiseste si anunta ca n-a mai vazut niciun motan:)
-seara, dupa ce-i citesc, neaparat vrea si el sa-mi citeasca o carte. si incepe "aici iepurasul a plecat prin padure..aici pixi a zis sa faca picnic..aici..aici.." la fiecare pagina, pana o termina. Apoi e multumit si o ..baga sub patura ca sa doarma impreuna. Cartea, care-o fi ea.

Maxima bucurie a ultimelor saptamani..(luna?luni?)
sa il ia tati la calculator si sa-i puna "the weels on the bus". DOAR ASTA. In toate variantele, de nshpe ori aceleasi. Il stie pe de rost. Il canta des. Este DELICIOS cand il canta! JUR!

Isi mai canta si mai vede si aia cu degetele, dar mai rar. Cand isi baga degetul intr-un "ceva" (fie el capac de ghinda, lego, something..) incepe si sa-si cante "dady finger.."etc-etc...


That's it!
Si multe altele, dar...cine mai tine pasul?!



Cea mai grea zi

De 8 ani cea mai grea zi din an a devenit 30 iunie. Este ziua in care Mama si-a oprit drumul prin lumea asta. 30 iunie 2010 . Avea 64 de an...